Românul ca ursul

Probabil de la întâmplările cu animale pe care le mai postez aici, m-am adus aminte de urșii din viața mea. Și au fost câțiva, unii în vis, alții în realitate. O să povestesc despre ei în mai multe posturi.
Primul de care-mi aduc aminte a apărut într-o seară la noi în curte. Era o ursoaica însoțită de doi ursuleți.

ZOO2

Azi am vizitat din nou ZOO. Am vazut hipopotamii. Spectacolul pe care il ofera ei este greu de descris. M-am luptat sa fac niste poze cu mobilul. Uite ce a iesit:

Baba cu sticle de plastic

Prin toate locurile, in Hannover, se gasesc niste, sa le zicem, automate de primit sticle de plastic. Vii frumusel cu sticlele pe care le-ai golit, le bagi intr-un orificiu, apesi pe o tasta (ca termenul buton a devenit ridicol) si automatul iti scuipa niste euroi. Simplu si eficient. Iata un astfel de automat, plasat intr-unul din magazinele lantului EDEKA:

Mici intamplari cu animale (21)

Oameni de vîrsta mea, şi mai bătrîni, din comunele de pe valea Ierii (Turda) mi-au povestit necazul pe care l-au avut cu un cerb.

Înainte de primul război mondial, stăpînul de atunci al întinsului domeniu forestier de la Dobrin a vrut să colonizeze acolo cerbi. A lăsat să se facă un ţarc larg, a adus un număr de cerbi şi de ciute şi doi ani i-a ţinut în ocol, ca să se obiş­nuiască, sub paza şi îngrijirea personalului angajat anume. După doi ani ţarcul a fost deschis şi au fost eliberaţi cerbii, care s-au răspîndit îndată. Printre aceşti cerbi era unul de frunte: frumos, mare, cu coarne puternice. Hrănit şi îngrijit în împrejmuire, a pierdut frica de om. După ce a fost eliberat, a început să atace pe cine vedea. Ieşea chiar la drumul mare, care coboară din satul Valea Ierii pînă în drumul Arieşului şi ataca trecătorii. Parcă anume pîndea şi îi făcea plăcere să atace oamenii. Odată, mi se spune, s-a năpustit asupra unei căruţe şi a spintecat unul dintre cai; rănirile oamenilor, unele grave, erau dese. Trecătorii umblau cu groaza în sîn că va apărea deodată primejdia — cerbul Pista al grofului Iuliu Andrassy. Administraţia domeniului plătea despăgubiri, dar avea poruncă de la stăpînul atotputernic să cruţe acest taur de prăsilă, menit să-şi treacă vrednicia altor generaţii de cerbi. Oricît  s-au milogit bieţii ţărani de acolo, Pista n-a fost îm­puşcat de vînătorii grofului. Într-o dimineaţă l-au găsit mort lîngă drum. Vreun ţăran braconier i-a făcut felul, spre bucuria satelor dimprejur şi spre nespusa furie a grofului. Jandarmii au răscolit satele după „blăstămatul braconier", dar nu l-au putut dibui.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Faceti-va bine (83)

Curpenul de pădure
Denumire ştiinţifică: Clematis vitalba.
Prezentare. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă, cu lungimi între şase şi 10 metri. Este o plantă perenă care face parte din familia ranunculaceelor. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. Florile sunt albe, iar fructul este o achenă. Curpenul de pădure înfloreşte din iunie până în septembrie. Creşte în zona de deal şi de câmpie, prin vegetaţia mare, adică în păduri, tufărişuri, în flora din lunci. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele şi florile, care se usucă, pentru a fi preparate sub formă de infuzie. Din frunzele verzi se poate prepara un suc.
Întrebuinţări. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale şi în sciatică, în dureri intercostale, junghiuri sau chiar în durerile din zona capului. Ceva mai puternică, infuzia de curpen se foloseşte în tratamentul paraliziilor, dar şi în reglarea sistemului respirator. Folosită cu şampon, această infuzie contribuie la întărirea părului, stimulându-i creşterea.
Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente şi în tratarea tusei.

 

Magazinul din colt

La hotelul unde locuim noi in perioada asta, marea problema e lipsa spatiului. Suntem doi adulti, un copil si un caine intr-o singura camera cu trei paturi. Avem, intr-adevar, o bucatarie incropita, cu un aragaz electric pe care nu incap doua oale. In plus nu exista hota, prin urmare nici nu se pune problema de facut vreo ciorba sau vreun ghiveci fabulos. Mancam hrana rece sau ce se mai gaseste prin oras - pizza, paste, patiserie. Eu unul sunt obisnuit, am dus-o asa ani si ani. Dar cu Maria se schimba treaba: nu vreau sa se invete cu asa ceva de la 9 ani, mai are ceva pana sa fie studenta. In fine, cred ca nu va dura mai mult de luna mai. Dumnezeu cu mila.

Maga zinul din colt

12 Apostel

In duminica in care am parasit Bad Nenndorf si ne-am mutat in Hannover, am mancat pizza la o carciuma recomandata de receptionera. Receptionera era grasana si ne-a spus ceva ce o interesea pe ea in mod evident: pizza de acolo e uriasa. Ne era foame si oricum nu mai aveam chef sa cautam, asa ca ne-am infipt la locul indicat, care s-a dovedit a fi restaurantul "12 Apostel" - aproape lipit de hotelul Sheraton. 

Poliedre

Aflu din mai multe surse ca formula 1+2+3+....+n = n(n+1)/2 nu e a lui Euler ci a lui Gauss. Nu ma mai apuc sa sterg nimic sau sa modific. O sa fac insa o reparatie si o sa ma refer la o formula care e sigur a lui Euler. Ea zice asa: pentru orice poliedru, v+f = m+2, unde v este numarul varfurilor, f este numarul fetelor iar m este numarul muchiilor. Cel mai simplu se poate verifica asta in cazul cubului: 

Noua Republica si lipsa argumentelor

Intr-unul din posturile mele anterioare, m-am referit la miscarea politica pe cale sa se afirme sub numele de Noua Republica. Scriam aacolo ca nu vad niciun motiv pentru a da votul acestei miscari si argumentam aceasta pozitie. La scurt timp, am primit o replica de la un activist al Noii Republici. A urmat un schimb de mesaje. O sa le reproduc aici pe toate - nu sunt multe si apoi o sa explic de ce am hotarat sa pun punct acestei aventuri. Iata:

Limba omeneasca

Ne pregatim de scoala. Sunt atatea de facut: toaleta, pieptanat indelung, scos cainele, preparat gustarea pentru pauza de masa...Si deodata, ma trezesc ca-mi spune Maria: "Tata, de fapt nu exista mai multe limbi, exista una singura pe care o vorbesc toti oamenii, doar ca unii spun masa si altii spun table".

Ei, ce idee frumoasa si globalista. Asa-i, dupa cum poti spune zapada, nea sau omat, tot asa poti spune casa, house ori maison. Si uite-asa, noi suntem cu totii una si vorbim o singura limba: limba omeneasca

Un bondar

Am dat o fugă până la „magazinul din colț”, ca să cumpăr câteva chestii de primă necesitate. Soarele strălucește puternic, e o zi călduroasă de primăvară. Pe trotuar, la un moment dat, am văzut un bondar. Unul gras - reprezentant de frunte al speciei lui. M-am gândit: „o să fie călcat cât de curând”. L-am ocolit cu grijă și am trecut mai departe. M-am gândit la fluturele lui Ray Bradbury, cel pe care un călător în trecut îl strivește accidental, modificând astfel istoria lumii. Dacă aș fi călcat bondarul, poate că gestul meu ar fi determinat viitorul, poate că peste câteva sute de ani un copil s-ar fi născut cu păr pe umeri din cauza mea. Așa că m-am dus mai departe, gândindu-mă că nu are rost să modific viitorul cu bună știință - lasă-i pe alții să o facă. La întoarcere, mi-am adus aminte de bondar. Am început să mă uit atent pe unde merg și până la urmă l-am zărit: era tot acolo. Până să ajung la el, dintr-un mic magazin pe lângă care treceam a ieșit un arab întunecat la chip și mi-a tăiat calea. S-a dus drept către bondar, a ridicat piciorul drept și...a călcat lângă. „Ce noroc pe bondarul ăsta” mi-am spus eu - acum o să-l salvez. M-am apropiat și l-am mișcat puțin cu ristul: n-avea niciun sens, era mort, lipit de asfalt. Probabil că și când trecusem prima oară pe lângă el era mort.

Formula lui Euler

Ieri, dupa ce am luat-o pe Maria de la scoala, ne-am hotarat sa mergem la supermarket. Asa ca am schimbat directia si ne-am dus catre cel mai apropiat Edeka. Pe drum, am trecut pe strada Euler. Nu cunosc prea multe persoane cu numele asta, asa ca sigur trebuie sa fie vorba de Leonhard Euler, Si mi-am amintit o povestioara al carei protagonist este acest mare matematician (sper sa nu ma insel si de el sa fie vorba). 

Ispravile lui Pacala (10)

Moara dracilor

Asfinţise mândrul soare. Popa se plimba-ncruntat

Prin cerdac, prin bătătură, tot cu gândul la argat.

“Cum s-o scot cu el la capăt? Nu mai ştiu, s-a mântuit!”

Dar deodată-n loc s-opreşte: “A, ba ia stăi! Am găsit!”

Schimbari tot mai mari

Comentam deunazi cu Maria pe marginea schimbarilor din viata mea. Si am descoperit niste lucruri interesante.

In copilarie, am inceput prin a schimba locuinta: de pe strada Carpati m-am mutat pe Pompieri, apoi pe Calea Codrului. In adolescenta am schimbat orasul: student fiind, m-am mutat la Bucuresti. Cand am terminat am revenit la Sinaia. Mai tarziu, l-am schimbat din nou: m-am mutat la Timisoara.

Acum, iata, am schimbat tara. Ce mai ramane? Maria zice ca poate schimbam si continentul. Dar dupa aia, intr-adevar, nu mai ramane de schimbat decat lumea - adica sa ma duc pe lumea cealalta. 

Cat despre Maria, ea cred ca o sa aiba sansa de a prinde vremuri in care oamenii vor putea sa schimbe, la alegere si planeta.

Langenhagen

Alaltaieri, pe la ora 14, Liliana a trebuit sa plece cu avionul. Se punea problema masinii: sa o lase in aeroport contra taxe, ori sa o iau eu. Am batut palma pentru varianta a doua. A ramas ca pe la 11 sa-i spun in ce loc ma aflu, ea sa vina si sa ma ia, sa mergem impreuna la aeroport, ea sa se duca la avion iar eu sa aduc masina acasa. Bun. Ce m-am gandit eu? Ia sa folosesc prilejul ca sa cunosc putin mai bine Hannover. Asa ca am luat-o pe jos catre aeroport. Am mers, cu vantul in fata, mai bine de zece kilometri, prin tot felul de cartiere, ocazie cu care am dibuit si un magazin de la care cred ca as putea cumpara, in sfarsit un ibric (caut peste tot si degeaba). Am mers si am tot mers, pana am iesit din Hannover si am patruns in Langenhagen, un orasel care da numele aeroportului hanovrez. Uite poze:

Fericirea și chinul

Una din caracteristicile fundamentale ale minții omenești este că ea nu poate cunoaște continuitatea. Tot așa și sufletul. Fericirea este discontinuă, nefericirea la fel. Nu există om care să se bucure de o fericire continuă. Nici chiar călugării ăia mari, care s-au retras din lume, nici ei nu pot să fie fericiți fără întrerupere. De unde pot să știu eu asta? Chiar de la ei, pentru că unii au ținut un fel de jurnale și ele au fost publicate. De exemplu, Siluan Athonitul, cel care a avut dialog cu Dumnezeu și Dumnezeu i-a spus celebra vorbă: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui”. Siluan povestește ce fericire incredibilă a putut cunoaște în urma anilor de rugăciune a inimii. Dar tot el povestește ce chin cumplit i-a fost dat să cunoască atunci când Dumnezeu l-a părăsit. El spune că Dumnezeu așa face: întâi te lasă să cunoști fericirea absolută, apoi te părăsește, ca să realizezi ce înseamnă lipsa Lui. Chinul și fericirea alternează pe parcursul vieții omului. Așadar nu există un mod de a trăi fericit. Fericirea continuă este un vis care se împlinește în rai. Dacă ajungi în rai, ai fericirea continuă. Dacă ajungi în iad, ai parte de chinul etern, fără întreruperi. Asta e, în fond, promisiunea lui Cristos: continuitatea.

Vinul si tuica

Cand eram mic, tata obisnuia sa-mi spuna diverse snoave, printre care una mi se parea culmea culmilor. E vorba acolo de un cetatean care intra intr-o carciuma, il cheama pe ospatar si ii zice:

- Ospatar, adu-mi o sticla de tuica.

Primeste sticla, se uita la ea, apoi il cheama iar pe ospatar si-i zice:

- Stii ce? M-am razgandit. Ia tuica si adu-mi in loc o sticla de vin.

Bea el vinul, apoi se ridica sa plece. Ospatarul vine dupa el:
- Pai ce faci, pleci fara sa platesti?
- Ce sa platesc?

- Vinul pe care l-ai baut.

- Pai nu ti-am dat tuica pe el?
- Dar tuica ai platit-o?

- Da' ce, am baut-o?

Si uite-asa. Eu, copil fiind, ma amuzam teribil de chestia asta. Mai tarziu, imi amintesc ca le-am zis-o si eu unor amici, ceea ce a generat discutii infinite pe teme juridice, morale, logice etc.

Faceti-va bine (82)

Curmalul

Denumire ştiinţifică: Phoenix dactylifera.

Prezentare. Curmalul este un palmier. Evident, creşte şi mai ales rodeşte în zonele calde, de la cele subtropicale şi până la cele ecuatoriale. Face parte din familia aracaceelor, fiind originar din oazele Egiptului şi ale Peninsulei Arabice. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. Este golaş până în vârf, unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. Tulpina are scoarţa arămie, cu multe crăpături. Curmalele sunt produse de palmierii femele, fiind nişte fructe foarte hrănitoare. Uscate şi prelucrate, curmalele sunt măcinate, rezultând o făină din care se face pâine. In unele locuri se produce inclusiv un vin de curmale. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar, o plantă magică, simbol al iubirii, al speranţei, al supravieţuirii.

Doamna Valcu

Imi vine brusc in minte doamna Valcu, directoare economica la SRP Sinaia. Cand m-am dus eu acolo, era pe postul respectiv o fosta colega de liceu, Carmen Radulescu. O vedeam umbland cu un catel si, din cand in cand, mai stateam cu ea de vorba pe teme de filosofie a vietii. Tatal lui Carmen era vestitul Bombonel, cel mai tare baterist din partile alea, un fel de idol al generatiei mele. Il vedeam miercuri si vineri la Casino, cand ne duceam la dans. Batea in tobe ca oricare altul, tinea ritmurile normale, dar din cand in cand parca era cuprins de ceva, o agitatie, un fior, n-am idee si atunci tinea cate un mic recital care pe noi ne lasa cu gurile cascate.

Mici intamplari cu animale (20)

Se întîmplă oare ca cerbii şi căpriorii să atace omul?

Cei ce din plăcere sau în scopuri de colonizare au ţinut în captivitate aceste animale „blînde" vor răspunde îndată afir­mativ. Aproape nu este căprior ţinut pe lîngă casă sau într-un loc mai mare împrejmuit, care, atingînd vîrsta de trei-patru ani, să nu se facă rău, să nu atace chiar şi pe cei ce îl îngrijesc şi pe care îi cunoaşte. Ar însemna să înşirăm lucruri prea cunoscute dacă am da pilde. Rănirile pe care căpriorii le pro­voacă cu coarnele adeseori sînt grave; au fost şi cazuri mor­tale. Acelaşi lucru se petrece şi cu cerbii din captivitate şi din semicaptivitate.