Persistența limbii de lemn

Stau și mă mir: cum naiba e posibil ca la 23 de ani după împușcarea lui Ceaușescu, să auzi pe la televiziuni reporteri care nu se pot exprima altfel decât în limba de lemn a comuniștilor. Și e vorba de oameni tineri, care se presupune că au făcut niște școli de jurnalism, unde li s-a predat vorbirea corectă, unde au fost învățați să construiască fraze prin care să transmită mesaje simple și la obiect și să evite greșelile de toate tipurile. Cu toate astea, ei folosesc expresii idioate, pe care cu siguranță le-au auzit în copilărie, la părinți și bunici. Un exemplu e formularea „nu are un comportament corespunzător”

De-ale lui Zoscenko (7)

AVEREA

Ilia Ivanovici Spiridonov, meşter legător, a cîştigat cinci mii de ruble în aur la tragerea îm­prumutului.

Primele zile, Ilia Ivanîci a umblat năuc. Dădea din mîini şi din cap şi bodogănea:

— Ie-te-te... Ce chestie, dom'le... Cum vine asta, măi fraţilor?...

Pe urmă, obişnuindu-se cu bogăţia care a dat peste el, s-a apucat să socoată cam ce şi cît ar putea cumpăra din banii ăştia. Dar ieşea aşa de mult şi aşa de grozav, încît Spiridonov dădea din mînă şi lăsa baltă socotelile.

Absurditatea plastica

Mi-a fost dat sa aud o expresie incredibil de plastica si totodata absurda. Eram la Hushgombotzleves ala sau cum ii zice hotelului unguresc si luam micul dejun. Maria, care mereu se culca tarziu zicand ca nu-i e somn si se trezeste cu forta devreme, bineinteles ca nu avea chef sa manance nimic. Degeaba i-am tot explicat cum e cu cresterea, degeaba i-am spus ca mai avem vreao 300 de kilometri pana acasa si o sa i se faca foame. O tinea pe-a ei. Dar si noi pe-a noastra, asa incat pana la urma s-a dus, si-a luat ceva in cea mai mica farfurie pe care a gasit-o, s-a asezat la masa si a inceput sa mestece incruntata. La care Lili imi explica: "Vezi? Asta e mancatul cu dusmanie". Ei bine, m-am tavalit de ras la faza asta. Tot repetam: "mancatul dusmanos" si ma mai rostogoleam o tura pe dusumea...

Multe chestii dusmanoase am intalnit la viata mea - priviri, vorbe, atitudini, scrisori, lovituri...dar mancatul cu dusmanie, asta mi s-a parut ceva greu de egalat si imposibil de intrecut in materie de absurditate plastica.

Salutul in trei limbi

Am o multime de amici care atunci cand incheiem o discutie (fie ea si telefonica), ma saluta cam asa: "bine, OK, hai noroc, numai bine", ori "sa traiesti, salut, numai bine". La fel fac si eu. Si acum, numai ce m-am trezit, in Hannover, iesind de la scoala cu Maria, ca-l salut pe Mr. Pearson - directorul, cu "hallo, goodbye, numai bine", adica ceva in trei limbi, care precis ca l-a descumpanit putin.

Noi subiecte de povesti

Inainte de a veni in Romania, am mers pentru a treia oara la ZOO Hannover. Doar eu si Maria de data asta. Am avut parte acolo de doua experiente nemaipomenite: una cu pelicanii, cealalta cu hipopotamii. O sa urc doua seturi de poze care fac toti banii. Uite intai pelicanii:

Mici intamplari cu animale (26)

Îmblînziri(1)
Am fost invitatul unui prieten de vînătoare. În jurul casei lui, la ţară, avea o livadă frumoasă, pe care o împodobeau şi diferiţi arbuşti decorativi. A fost o mare plăcere pentru mine să iau masa cu familia prietenului meu în chioşcul din grădină. Lîngă uşa deschisă a chioşcului stăteau tolăniţi cei doi prepelicari ai stăpînului. Dormitau, aşteptînd să le vină rîndul şi lor, pe cînd se vor fi dezbrăcat de carne oasele puilor la frigare.

Faceti-va bine (88)

Degetărelele

Denumire ştiinţifică: Soldanella montana.

Denumire populară: potiraşe.

Prezentare. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. Înfloreşte în lunile mai şi iunie, florile având formă de clopot. Fructul este o capsulă. Planta aceasta frumoasă creşte în zonele muntoase, în general descoperite, în lumini şuri, la marginea pădurii. În România, se găseşte în Carpaţii Orientali.

Întrebuinţări. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal şi intestinal, curăţând, totodată, foarte  bine tractul digestiv. În medicina tradiţională, acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ.

 

De la sate

De treci codrii de arama de departe vezi arzand
Fosta cas'a lu' bunicu' si pe el l'auzi urland.
L-am rugat de-atatea ori sa-mi dea actele pe casa
Da' el n-o vrut sa m-asculte si-i tin usa sa nu iasa.

Ziua focului

Ziceam aseara ca dupa incendiul de miriste pe care l-am fotografiat la Biled, au urmat intamplari interesante, chestii din alea care se intampla odata in viata. Iata cum au decurs lucrurile. Am ajuns acasa, am dat cep unui Jack Daniel's, apoi m-am apucat sa caut versurile excelentei piese intitulate "De la sate". O piesa pe care o ascult din cand in cand, pentru versuri - care mi se par geniale. De ce oare mi se par geniale? Cred ca din cauza ca zugravesc perfect satul romanesc actual. O sa le urc si pe ele in urmatorul meu post. 

Romanul biledean

Chestia cu oaia ungureasca nu e nimic fata de chestia cu focul romanesc. De fapt ce s-a intamplat acolo? Simplu: un roman din Romania Profunda a dat foc la miriste. Chestia asta se intampla an de an. Asadar, ar zice unii, nici nu merita scris despre ea. Adevarat: eu nu scriu despre asta, eu pun poze. Locul? Biled. Uite:

Oaia ungurească

Azi, călătorie lejeră pe ruta Szigetszentmiklos - Timișoara. După ce am jurat că nu mai calc câte zile oi avea în Szigetszentmiklos, am mers lejer până la Mako, apoi am ieșit către Cenad. Pe porțiunea Mako-Cenad, m-am hotărât să o iau pe un drumeag care făcea dreapta. Acest drum unguresc la început este asfaltat - pe vreo zece metri, apoi se transformă în drum de pământ. De ce am făcut eu treaba asta? Simplu: trebuia să ridic presiunea pe care anumite fluide o exercitau asupra vezicii mele urinare. Știu că nu e frumos, dar când nu mai ține, aia e. Am văzut și în Germania un caz, așa că mi-am spus: „omule, dacă e urgență, te dai jos și procedezi ca pe vremea când nu existau autostrăzi”. Bine, între Mako și Cenad nu e autostradă, dar eu mă refeream la vremuri. După ce m-am simțit mai bine, m-am gândit să-mi arunc puțin ochii prin împrejurimi, așa că am mai mers vreo câțiva metri când... dar mai bine pun niște poze, nu? Ia priviți:

 

Mi-am zis: asta o fi oaia ungurească, din carnea căreia se fac produse delicioase. Am tras câteva poze si m-am tirat.

Un hotel nefrecventabil

Ajuns cu bine la Timisoara. Noaptea a fost de cosmar. Am laudat eu snitelul unguresc, dar mi-au iesit laudele pe nas. Nu recomand acel hotel pentru nimic in lume, nici dusmanilor mei.

Prima chestie e ca pe la ora 11, cand incercam cu totii sa adormim dupa zece ore de condus (respectiv calatorit - Maria), la parter a inceput conversatia dintre receptionera si omul de paza. Tipul avea o voce groasa si ragusita, care urca in spirala pe deasupra scarilor si se oprea exact in usa de la 106, unde stateam noi, facandu-l pe Richi sa pufneasca scurt si repetat. Cand si cand, se auzea si pitzigaiala tipei, care nu facea altceva decat sa-l starneasca pe individ sa ii dea mai departe cu povestile. Nu stiu pana cand a durat asta, cert e ca la un moment dat au incetat. 

Firma

Szigetszentmiklos

Petrecem noaptea la un hotel din Szigetszentmiklos, langa Budapesta. Nema poze, nema impresii. Doar ca la restaurant nu au portii pentru copii si a primit Maria un snitel pe care nu cred ca l-ar da gata nici daca s-ar pune pe el cu toata scoala. Maine pe la pranz, sper sa fim in Timisoara. Eu am ajuns la vreo ora dupa restul familiei si cand am batut la usa m-a latrat animalul Richi de zici ca eram cel mai mare dusman al lui. Asta e viata...

Din patimirile lui GOG (5)

O VIZITĂ LUI GANDHI

NU VOIAM SĂ PĂRĂSESC India fără să văd pe cel mai celebru indian în viaţă şi m-am dus, acum două zile, la Satyagraha-Ashram, domiciliul lui Gandhi.

Mahatma m-a primit într-o cameră aproape goală, unde, şezând jos, el se afla meditând, lângă o vârtelniţă inactivă. Mi s-a părut mai urât şi mai slab decât cum apare în fotografii.

Mici intamplari cu animale (25)

Regret că azi nu mai pot identifica pe cel ce mi-a descris întîmplarea ce urmează. Atîta îmi aduc aminte, că era un profesor de liceu. Îmi scria :

Pe cînd copiii mei erau mărunţi, locuiam în apropierea clă­dirii liceului. Într-o seară, fiica mea vine plîngînd în casă, fiindcă a lovit-o vreun băiat rău cu o piatră în ceafă, peste gard, pe cînd era în curte. O caută mamă-sa şi găseşte în ceafa fetei urma loviturii: o zgîrietură destul de pronunţată. Va fi fost o bucată de cărămidă — ne zicem, mîngîiem fata, bleste­măm în gînd pe ticălosul care a lovit-o şi ne bucurăm că n-a nimerit-o în ochi.

Faceti-va bine (87)

Degetarul galben

Denumire ştiinţifică:  Digitalis grandiflora.

Prezentare. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. Face parte din familia scrofulariaceelor şi este o plantă toxică, otrăvitoare. Plantă perenă, degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat, tulpina aeriană fiindu-i, în schimb, puternică. Înfloreşte vara, în lunile iulie şi august. Florile au o culoare galben-pal  sau  un  roşu-pal.  Degetarul  galben  creşte  în  păduri, în luminişuri,  la  marginea pădurilor, în general în zonele cu vegetaţie aglomerată şi sol hrănitor. 

Plecarea la Timisoara

Maine pe la 10 plecam spre Timisoara. Maria a inceput vacanta de doua saptamani a Pastelui si sigur ca vrea acasa. Eu, trebuie sa recunosc deschis, nu simt nimic. Mi se rupe, cu alte cuvinte. Ca stau aici, ca stau acolo, e totuna. Maria abia asteapta sa o vada pe buni Mitza, pe Christine, pe Ali, e nerabdatoare sa se duca in vizita la Montessori. Ar trebui sa ma bucur de bucuria ei. Dar adevarul e ca nu simt nimic special. E o plecare precum oricare alta. Plec ca sa am de unde veni. Am devenit cetatean al lumii, nu mai sunt nici sinaian, nici timisorean, nici hanovrez, nici roman, nici german, nu mai sunt nimic: m-am aneantizat in oceanul global. Mi se pare pozitiv acest lucru, pentru ca abia asa mi-a iesit din cap ideea ca as fi cineva: nu sunt decat un individ intr-o imensa multime de indivizi. Partea neplacuta e ca asta te desensibilizeaza: daca toti suntem la fel, niste entitati neinsemnate, pentru ce ne-ar mai pasa unii de ceilalti? Facem lucrurile din datorie. Daca ma gandesc bine nu stiu de unde vine simtul datoriei: suntem datori, poate, fata de Creator, pentru ca ne-a creat? Ii platim datoria asta facand ceva cu vietile noastre? Crescandu-ne copiii si modelandu-i? Poate ca este asa. Dar eu recunosc cinstit: fac ceea ce fac, atat cat fac, fara sa simt nimic. Nu simt absolut nimic. Doar uneori, ma traverseaza cate o duiosie cand ma uit la Maria cum doarme, sau cand imi amintesc rasul ei de dimineata. Ma mai strabate, fulgerator, cate o nostalgie calda cand imi amintesc de anumiti oameni din trecut. In rest...un infinit gri, ca o sosea pe care nu circula nimeni.

Experiența inutilă

Unul dintre micile panseuri din lista pe care am urcat-o mai devreme spune așa: experiența e ceva care se obține atunci când nu îți mai e de folos. O vorbă înțeleaptă, fără discuție. Aici nu e vorba de experiența în cine știe ce job, nici de experiența la făcut plăcinte, ori la scufundat în ape reci. E vorba de experiența mare, a vieții în ansamblul ei. Experiența care te ajută să discerni binele de rău, să faci alegeri importante în mod corect, să ii poți învăța pe alții. Experiența asta se identifică, la un moment dat, cu înțelepciunea. Din păcate, ea vine la vârsta când nu o mai poți folosi, pentru că ești mai interesat de problemele de sănătate - iată tristul adevăr. Mulți își dau seama de asta, numai ce-i auzi zicând; „oh, ce n-aș da să am din nou 20 de ani și mintea de acum”. Din fericire, asta nu se poate. Păi cum ar fi să trăim într-o lume în care tinerii de 20 de ani sunt înțelepți și plini de experiență? Nici nu vreau să mă gândesc!

Ursul baltat

Spuneam, intr-un post mai vechi, ca am avut diverse experiente si intalniri cu ursii. Iata ca nici n-am scris bine si, mergand cu Maria la plimbare, am dat peste un urs. Unul baltat, dupa cum se vede:

Cate vaci mananca un om intr-o viata

Sub titlul "Misterul dintre chiflele de pâine de la McDonald's. Din ce e făcută chifteaua de carne din hamburgeri", site-ul Antenei 3 ne spune urmatorul lucru absolut fantastic: "Se pare că o singură chiftea este făcută, printre altele, din carnea congelată a peste 70 de vaci, care este mărunţită şi tocată în ustensile speciale."

Asa ceva nu mi-as fi inchipuit niciodata. Trebuie sa recunosc ca la viata mea am macat vreo 100 de hamburgeri. Asta inseamna, conform acestui site, ca am infulecat peste 7000 (sapte mii) de vaci! Nu este odios?  

http://www.antena3.ro/life-show/bizar/misterul-dintre-chiflele-de-paine-de-la-mcdonald-s-din-ce-e-facuta-chifteaua-de-carne-din-hamburgeri-161516.html