joi, 19 aprilie 2012

Isenacum

Iata un nou indiciu ca nimic nu este intamplator. 
Dupa cum stie toata lumea, inclusiv Maria (nu inseamna insa ca toti sunt si de acord!) Bach a compus cea mai frumoasa muzica ever. El s-a nascut la Eisenach. Numele latinesc al lui Eisenach este Isenacum. Din Isenacum, prin amestecarea literelor (adica prin anagramare) se obtine "en musica", adica "iata muzica". Si tot din Isenacum se obtine, prin anagramare si dublarea n-ului, "en canimus", ceea ce se traduce prin "ascultati, cantam".



Pe urmele lui Bukowski

Daca tot sunt prin zona, m-am gandit sa dau o fuga pana la Andernach. Sa vad cand am timp, ca nu e chiar aproape. De ce vreau sa ma duc acolo? Simplu: acolo s-a nascut Charles Bukowski, despre care am mai postat aici si sunt curios sa simt cam ce aer a respirat el inainte de a se carabani la Los Angeles, unde a reusit sa devina ce a devenit. Pana atunci, uite niste poze de-ale lui:



Înfrângerea lui Zeus Olimpianul

Câtă vreme eşti convins că tu poţi sfida moartea, ai dreptul să te consideri superior celorlalţi. Atâta timp cât crezi că vei primi moartea cu seninătate, că nu-ţi pasă de ea, că n-are decât să vină când vrea, fiindcă pentru tine e totuna, eşti liber să te simţi Zeus Olimpianul.
Dar dacă o vezi apropiindu-se şi ţi se face teamă, sau descoperi brusc că vrei, sub diverse pretexte, să mai trăieşti, să amâni clipa clipelor, atunci eşti pierdut: în chiar acel moment te prăbuşeşti în mulţime, devii om ca toţi ceilalţi. Atunci înţelegi că nu eşti cu nimic mai bun, pentru că şi tu, asemeni tuturor, ai fost învins.


Intalnire pe drumul Cotei

Ei, acum ca m-am linistit putin, pot sa ma astern pe povestit ce s-a intamplat marti, in a treia zi de stat la Breaza cu Maria si Michelle. 
Fiind o vreme superba, ne-am gandit ca n-ar fi rau sa mergem pe munte cu telacabina. Asa ca ne-am dus la Sinaia. Inainte de telecabina, am facut o halta prin niste magazine, ca altfel nu mai scapam de gura Mariei. Au cumparat fetele niste lucruri si apoi ne-am dus la Cota 1400. 



Confruntarea lui Cortazar cu abtibildul rau lipit

Portretul cazuarului
Primul lucru pe care-l face cazuarul e sa se uite la tine cu o neincredere trufasa. Nu face altceva decat sa priveasca nemiscat, sa priveasca atat de aspru si fara intrerupere, de parca el ne-ar nascoci in clipa aceea, de parca printr-o stradanie nemaipomenita ne-ar scoate din neantul care e lumea cazuarilor si astfel ne-am pomeni in fata lui, stand, nu se stie de ce si contemplandu-l.



Impartasirea

A impartasi secretul tau cel bine ascuns, tinut in odaia cea mai dosnica a mintii, cel pe care nu-l spui nici la spovedanie, pe care nu-l lasi sa scape nici sub tortura... Ce dovada mai mare de dragoste poate sa existe?
Dar cine e nebunul care sa iubeasca atat de mult? Cine, stiind ca dragostea e pieritoare ca un curcubeu, s-ar da cu totul in mainile persoanei pe care o iubeste? O singura clipa, un moment de slabiciune, o mica neatentie a ingerului pazitor si secretul tau, cel pe care l-ai impartasit cu inconstienta, se duce in lumea larga, sa-l vada cine pofteste. 
Nu-ti spune secretul, cel una cu tine, iubitei celei de-o secunda: nici macar iubirea nu este vesnica.


O poezie a Elizei Pavel

Liniste
E liniște.
            Și poate că noi,
            În haosul nostru de vise,
            Mergem, strivindu-ne-n cioburi.
E liniște.
            Și poate că muritorii din noi,
            În haosul lor de cioburi,
            Vor merge, strivindu-ne-n vise.



miercuri, 18 aprilie 2012

Himera sănătății

Toţi suntem mai mult sau mai puţin bolnavi, ăsta e un lucru absolut cert. Sănătatea perfectă nu există, poate doar în uter să fie unii copii perfect sănătoşi. Spun asta pentru că perfecţiunea este ceva ce nu poate fi pierdut decât prin trecerea în altă lume. Nimic nu este perfect, cu excepţia lui Dumnezeu.
Totul e să accepţi şi să declari, la un moment dat, că eşti bolnav. Momentul ăsta vine ca destinul, nimeni nu i se poate împotrivi. Cu cât el vine mai târziu, cu atât himera sănătăţii se prelungeşte. Cei mai mulţi dintre noi suntem atinşi, însă nu o recunoaştem, prelungim suspansul, amânăm momentul adevărului. Asta ne duce într-o direcţie total greşită, pentru că după cum se ştie, cu cât amâni, cu atât momentul în care nu mai poţi amâna este mai dureros. „Boala lungă, moarte sigură” zice o zicere.
Aşadar, să ne declarăm bolnavi încă de la început de tot, când încă le mai părem celorlalţi sănătoşi. Să recunoaştem că odată cu ieşirea din pântecele matern, în chiar acea clipă, la primul contact cu lumea, măcar o boală a început deja să se cuibărească în noi. Dacă vom trăi cu sentimentul acesta, nimic nu ne va mai lua pe nepregătite, aşa cum li se întâmplă celor care trăiesc fără griji, nu le lipseşte nimic şi într-o zi, într-un anume ceas, într-o oarecare clipă, află că procesul care rula în tăcere, în adâncuri, este, de acum, vizibil, precum o roată dinţată care s-a tot învârtit în subteran, urcând lent, până când zimţii ei au început să roadă stratul cel mai de sus şi, iată, prind să se zărească printre firele de iarbă.


Făcături cu Helen Mirren

1. Există o actriță britanică pe nume Helen Mirren, care a avut și are succes. A câștigat și premii internaționale, așa încât se pare că este ceva de capul ei. Eu am văzut-o în filmul "The Queen" și nu pot să spun că a jucat rău sau bine.
   Dar scriu despre ea pentru că au apărut niște reportaje ale căror titluri sună cam așa: „Povestea actriței care la 66 de ani arată ca la 30. A luat un Oscar la 61 de ani și este adorată de milioane de fani". E vorba de această tipă, Helen Mirren.



Mici intamplari cu animale (30)

Adunîndu-ne la cabană cei trei vînători, după ce am dibuit în dîra cerbilor, benjaminul nostru, care atunci luase mai în­tîi contact cu muntele sălbatic, ne surprinse cu vestea că a văzut un muflon. De cînd s-au ridicat munţii ăştia, muflon nu i-a călcat. Muflon trebuie să fie, ce ar putea fi alta? întări novicele. Ca oaia, sur-negriu, cu coarne răsucite.
—  Măi, va fi vreo oaie de casă !


marți, 17 aprilie 2012

Faceti-va bine (92)

Dracila
Denumire ştiinţifică: Berberis Vulgaris.
Denumire populară: dracină, gard viu, drăgină, lemn galben.
Prezentare. Dracila este un arbust foarte spinos, cu o înălţime de până la trei metri. Face parte din familia berberidaceelor. Dracila dezvoltă nişte rădăcini foarte puternice, de un galben intens la interior şi galben-maro la nivelul coajei. Aceste rădăcini o ajută să se regenereze, chiar dacă este distrusă. Tulpina este rămuroasă şi bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. Frunzele sunt alterne. Florile, grupate în nişte ciorchini de circa şase centimetri lungime, au culoarea galbenă. dracila înfloreşte la sfârşitul primăverii şi începutul verii.


Taierea mieilor

1.Am mai scris despre miei si probabil ca voi mai scrie. Sunt total impotriva sacrificarii rituale a acestor blande animale in fiecare an, cu prilejul Invierii.  Invierea lui Cristos este un moment in care tot crestinul se bucura. De ce se bucura el? Pentru ca afla un lucru capital: moartea poate fi invinsa. Crestinul intelege ca daca urmeaza poruncile lui Cristos, va trai vesnic. Afland asta se bucura nespus. Si cum se bucura crestinul? Taie un miel si il mananca. Poate exista ceva mai absurd? Adica eu aflu ca sunt nemuritor si imediat casapesc un animal bland si nevinovat. Un animal caruia nu i se promite viata dupa taiere, pentru ca Invierea le este rezervata oamenilor. Macar daca i s-ar promite si amaratului de miel ca dupa ce va fi taiat si infulecat, va merge si el intr-un rai al mieilor...



Un clipuscul

Tocmai cand ma pregateam sa scriu ceva despre indivizii care urasc Biserica, popii si credinta, am dat peste un clipuscul (adica un clip minuscul) urcat pe YouTube, in care o individa evident afectata de probleme mintale serioase, da un raspuns aberant la intrebarea: "Ati tinut post?" Este greu de urmarit monologul femeii si de altfel nu are nicio importanta ce spune ea. Important e ca astfel de oameni se duc la biserica, se inchina, respecta ritualul crestin, apoi ies de acolo si vorbesc despre "divulgaritatea umanistica", "blastomul nonsalantei nonconformistice" si alte aiureli. Urmarea e ca indivizii aia despre care ma pregateam eu sa scriu gasesc noi motive sa urasca Biserica, popii si credinta. Ei zic: "Uite in ce hal te tampeste mersul la Biserica". Altii, care poate ca nu se exprima violent sau vulgar cu privire la popi (niste oameni, in fond si ei, nu cine stie ce fiare salbatice), intreaba cu viclenie retorica: "De ce nu o vindeca Dumnezeu cand o vede ca intra in biserica?"



Căscarea ochilor

Am ajuns la Hannover azi noapte la 12:30, după o călătorie de 15 ore. Ne făcuserăm socoteala că o să plecăm la 7 şi o să ajungem la 10, dar s-au întâmplat tot felul de chestii.
Întâi că ne-am trezit după 7.
Apoi, nu am mai găsit declaraţia nevestei cum că e de acord să ies cu Maria din ţară. Am căutat-o de mi-au sărit capacele şi până la urmă am găsit-o într-o cutie aflată în portbagaj. Apoi n-am găsit alte hârtii pe care trebuia să i le las soacrei că să rezolve diverse lucruri.


duminică, 15 aprilie 2012

O poezie de-a Florentei Albu

Muzicuţa
Intotdeauna am vrut să am
muzicuţa,
pentru muzica ei ţopăind,
cu tenişi albaştri, pentru pasul de joc
în sus şi în jos,
pentru melodia ei mică,
fragmenţel de melancolie

Cred că odată, demult,
avusesem o muzicuţă
cu două şiruri de dinţi mirosind
a zahăr candel
şi-a litere de abecedar.

O, sigur, îmi amintesc
felul ei de a cânta,
de-a sări la şotron,
în pătratele desenate cu creta
şi picioarele-n tenişi albaştri
suflul – sufletul – cântecelul-
fărâmiţă de melancolie


Momentul renunțării

I-am auzit pe mulţi vorbind despre faptul că au hotărât să-şi schimbe viaţa începând cu Învierea. Socoteala lor e simplă: noaptea trecută a înviat Cristos, aşa că eu de azi nu mai beau.
Dar ce sens are să legi renunţarea la un obicei prost de Învierea lui Cristos? Dacă tot vrei să te laşi de băutură, de ce să n-o faci de îndată ce îţi vine ideea, fie că asta se întâmplă de Crăciun sau într-o marţi din februarie? Are vreo influenţă asupra organismului faptul că ai demarat acţiunea în prima zi de Paşti? Te ajută Cristos mai mult văzând că ai băut ca porcul până în noaptea de Înviere şi după aia te-ai lăsat? Nici pomeneală, Cristos se bucură pentru că renunţi la un viciu, nu pentru că renunţi la el într-o anumită zi.


sâmbătă, 14 aprilie 2012

O poveste a lui Cortazar

Poveste adevarata
Un domn scapa pe jos ochelarii, care fac un zgomot ingrozitor cand se izbesc de pietrele pavajului. Domnul se apleaca, necajit din pricina ca lentilele costa foarte scump, dar, spre marea sa uimire, descopera ca ochelarii au scapat, ca prin minune, neatinsi.
Atunci, domnul are un sentiment de adanca recunostinta si intelege ca cele intamplate constituie un fel de avertizare prieteneasca, asa ca se duce la un magazin de optica si cumpara un toc de piele captusita - dubla protectie pentru a-si ingriji sanatatea. Peste o ora scapa tocul din mana si, cand se apleaca fara a fi prea nelinistit, constata ca ochelarii s-au facut praf. Ii trebuie catva timp ca sa inteleaga cat de nepatrunse sunt caile Domnului si ca, de fapt, miracolul acum a avut loc.



Spargerea unui ou




Cugetari pascale

Prin bucatarie, Mitza, Ali, Maria si Diana (mama lui Ali) fac diverse operatiuni culinar-gastronomice. Richi umbla ca turbat de colo-colo, incercand sa apuce vreo bucata de carne. Iar eu, ca un adevarat filosof ce ma aflu, stau la masa din dormitor, cu ochii in monitor si cuget. La ce cuget? La Traditie. 
Acum aproape 2000 de ani, Cristos a fost rastignit dupa ce venise cu Legea cea noua. Invatatura lui s-a raspandit masiv si astazi, sute de milioane de oameni sarbatoresc, an de an, nasterea, apoi invierea celui pe care il considera a fi insusi Dumnezeu. Cum fac ei asta? Retraind, pas cu pas, evenimentele petrecute atunci. Exista o sumedenie de etape pe care le are de parcurs un crestin in timpul marelui post. El trebuie sa mearga la diferite slujbe, fiecare marcand cate un episod din istoria ultimelor saptamani din viata Mantuitorului. Trebuie sa aprinda lumanari si sa faca pomeni; trebuie sa se roage in anumite ceasuri ale zilei, spunand anumite rugaciuni si nu altele. Trebuie sa poarte imbracaminte cernita, sa asculte muzica religioasa, sa cugete la Jertfa lui Cristos si tot asa, timp de sapte saptamani. 



vineri, 13 aprilie 2012

Ispravile lui Pacala (13)

Răfuiala
Încotro să se mai ducă? Şi la ce? Era şi seară.
Osteniţi de drum, pe malul râului se aşezară.
— Să mânem aci!
— Prea bine. Ah, stăpânule iubit,
Nici nu ştii, în calea asta cât de multe-am pătimit!
Ba în sac să mă înăbuş, ba în râu să pier la fund,
Dar avuşi de mine milă, n-ai lăsat să mă cufund.
D-aia şi eu, îndurat-am toate, fără să cârtesc;
Doar să pot, părinte dragă, şi la drum să te-nsoţesc!



După mine!