Aventurile lui Cepelică (3)

Necazurile lui Miriapod cînd îşi duce copiii la cizmar

Cepelică intră ucenic în atelierul meşterului Strugure şi deprinse repede meşteşugul: freca aţa cu răşină, prindea tălpile în ţinte, căputa ciubote, ba chiar lua măsură la clienţi.

Meşterul era mulţumit. Afacerile parcă prinseseră aripi, Faima lui Cepelică îi sporise clientela, căci mulţi veneau mai ales să-l vadă pe băieţaşul căruia i se dusese vestea că-l făcuse pe cumplitul Pătlăgică să dea apă la şoareci.

Cepelică făcu astfel o mulţime de cunoştinţe.

Primul fu profesorul de muzică, maestrul Pară-Mălăiaţă. Intrase în cizmărie, cu vioara la subsuoară, însoţit de un roi de bondari negri şi de viespi aurii, ce zumzăiau şi se roteau în jurul lui. Aceştia dădeau de fapt tîrcoale viorii sale, care nu era altceva decît o jumătate de pară, aromată şi zemoasă.

Din această pricină, nu o dată se întîmpla ca, în timpul concertelor, ascultătorii să se ridice speriaţi de pe scaune şi să strige :

– Atenţie, domnule profesor: s-a aşezat un bondar pe coarda sol!

O scrisoare a Capcaunului Cumsecade

A aparut o scrisoare a lui Andrei Plesu adresata ministrului educatiei - Andronescu, pe tema plagiatului comis de Victor Ponta. Este un text din categoria celor la care uselistii reactioneaza nervos, precum primarul Manea de la Orsova. Cand Plesu isi da cu parerea indiferent pe ce tema  legata de politica, uselistii riposteaza instantaneu cu insulte macabre si urlete guturale, cum probabil va fi scos, la vremea ei, Bestia din Gevaudan Reproduc cu satisfactie aceasta scrisoare.

Aventurile Baronului Munchhausen (3)

Doi câini şi un cal

În toate aceste împrejurări, domnii mei, din care am scăpat cu bine, m-a ajutat întotdeauna întâmplarea, pe care am ştiut, prin vitejie şi prin prezenţă de spirit, să o întorc în folosul meu. Întâmplarea, vitejia şi prezenţa de spirit, luate laolaltă, fac, după cum toată lumea ştie, norocul vânătorului, al marinarului şi al ostaşului, însă ar fi un vânător, amiral sau general neprevăzător şi i s-ar putea aduce multe învinuiri aceluia care s-ar lăsa numai pe seama întâmplării sau a norocului fără să-şi însuşească toate meşteşugurile trebuincioase sau fără să-şi facă rost de sculele care să-i asigure izbânda. 

Faceti-va bine (125)

Gutuiul

Denumire ştiinţifică: Cydonia oblonga.

Prezentare. Pom fructifer, gutuiul este un arbore de mici dimensiuni, uneori prezentându-se ca un arbust. Frunzele gutuiului sunt groase şi au o culoare verde închis. Tulpina se ramifică în partea superioară, scoarţa ei având culoarea gri-închis. Florile gutuiului sunt roz-albicioase şi apar prin luna mai. Fructele sunt sâmburoase, au culoare galbenă şi sunt acoperite cu puf.

Gutui ordinar

Dreptatea și adevărul

Beau liniștit a patra cafea și brusc simt o stare de liniște și încredere că toate merg bine. Unde merg toate, către ce se îndreaptă? Către moarte, firește. Un lucru pe care-l știu de mic dar pe care l-am ignorat atâția ani. Știu exact unde merg și dintr-odată, fără nicio explicație, nu mai am nicio teamă. Ba chiar mă cuprinde un fel de interes, o înțelegere ca atunci când ai dat o raită pe lângă lacul cel adânc unde știi că te vei scufunda când îți va veni rândul.

Mici intamplari cu animale (58)

Un paznic din Laita (Făgăraş) raportează :

Începînd de la sfîrşitul lui aprilie am patrulat zi de zi prin golul de sus, ca să urmăresc cu ocheanul sporul de iezi de ca­pră neagră pe care îl avem în anul acesta. La 28 aprilie, iată se ridică o acvilă, din apropierea mea, dintre nişte bolovani mari. S-a ridicat cu greu de la pămînt: ducea în gheare ceva mări­şor. Am dat o împuşcătură în aer, am chiuit, pasărea răpitoare a lăsat din căngile ghearelor prada şi, uşurată, îndată a dis­părut după o culme. Am alergat la locul unde căzuse ceea ce ducea şi am găsit un ieduţ de capră neagră, cam de patru kilograme. Avea capul spart, creierii scoşi, de pe un picior din fată si de pe coastă carnea mîncată. Iedul era cald încă; a fost prins numai atunci. M-am mirat cum a putut acvila în aşa puţină vreme să spargă ţeasta iedului, să-i mănînce creierii şi să mai mănînce şi din carne.

Un ied mai puţin. Şi poate şi alţii vor avea aceeaşi soartă. Iar acvilele sînt protejate, nu avem voie să le împuşcăm. Asa mi-am zis, cu amărăciune. Apoi mi-am adus aminte că in regiunea Laita am văzut pînă atunci vreo douăzeci şi cinci de iezi, dincolo la Tunsul aproape tot atîţia, însă acvile de stîncă acum abia mai văd, rar, pe cînd odinioară erau multe.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Liberalismul de Orsova

In cadrul campaniei legale pentru referendum, Basescu, aflat la un miting in Cluj, a aprins o torta numita "Flacara Democratiei". Torta a inceput sa fie purtata prin tara, urmand sa ajunga la Bucuresti. Iata insa ca sambata, la intrarea in orasul dunarean Orsova, tinerii care alergau cu torta au fost intampinati de o echipa condusa de primarul liberal Ion Manea, care le-a smuls torta si a aruncat-o in Dunare. Scurt.

Urcarea in copac

Ceea ce se intampla acum in Romania, imi aminteste intr-un mod ingrijorator de textul lui Geo Bogza pe care l-am mai postat candva pe blogul meu. Il pun din nou, pentru ca acum chiar se petrece ce scrie acolo:

Cu scroafa sa nu-ti bati capul.

Cand va fi sa se urce in copac,

sa stii ca se urca!

Oricat ar fi de tanara si de natanga,

oricat de batrana si de grea,

si oricat de inalt copacul,

cand va fi sa se urce,

sa stii ca se urca!

In apararea traficantului de droguri

Traficul de droguri, o afacere dăunătoare, este cauza unor morţi chinuitoare, delicte, jafuri, a prostituţiei forţate şi, adesea, a crimei. Dependentul este,  de regulă, marcat pe viaţă, chiar şi după ce a scăpat de „prostul obicei”. In perioada de dependenţă, el este un sclav neputincios al drogului, dispus să suporte orice degradare pentru a-şi asigura „încă o doză“.

Cum ar putea fi pusă sub semnul întrebării natura negativă a traficantului de droguri? Cum am putea măcar să presupunem că îl vom privi vreodată cu bunăvoinţă?

Relele pentru care, de obicei,  este învinuită dependenţa de heroină sunt, în realitate, provocate de prohibiţia drogurilor, iar nu de dependenţa în sine. Dată fiind scoaterea în afara legii a drogurilor, însăşi persoana care vinde droguri în mod ilegal este cea care face mai mult decât oricine pentru a ameliora efectele negative ale prohibiţiei iniţiale.

Despre fraude si alti demoni

Unul dintre lucrurile teribil de amuzante este modul in care USL vorbeste despre fraudarea referendumului. Mai precis, oamenii USL ne explica pe toate caile ca referendumul nu poate fi fraudat, intrucat exista, nu-i asa, proceduri transparente, exista procese-verbale si copii ale lor care ajung inclusiv la PDL, vor fi instalate camere de luat vederi in sectii (buna gluma, eu fac pariu ca nu vor fi instalate), in sectii exista reprezentanti ai sustinatorilor lui Basescu, exista observatori etc. Una peste alta, referendumul va fi un proces corect, transparent, al carui rezultat nu poate fi denaturat.
In 2009, insa, opinia coalitiei anti-Basescu era cu totul alta. Imediat ce Basescu a castigat referendumul, pesedistii si liberalii au luat foc si au inceput sa acuze furturi uriase. Au iesit la televizor si ne-au explicat cum e cu fraudarea, dand exemple din diverse locuri, inclusiv - sau mai ales - din strainatate. Au constituit comisii parlamentare de ancheta, au cerut renumararea voturilor si cate si mai cate. 

Carevasazica, in 2009 referendumul era o frauda de la cap la coada. In 2012, referendumul este parfum. Asta cauta sa ne convinga pe noi, masa de manevra, oamenii tripletei Antonescu - Ponta - Voiculescu. Pai sa nu mori de ras?

Aiureli biblice

Poți oare să fii credincios fără să crezi în Vechiul Testament? Răspunsul este dat chiar de unul dintre apostoli, care spune că prin iubire vei împlini legea lui Dumnezeu. Așadar, dacă nu crezi în poveștile biblice dar ești plin de iubire, faci cele plăcute Domnului. Asta arată că un om al zilelor noastre poate să creadă într-un Dumnezeu care este iubire și să nu ia în serios ceea ce scrie în Vechiul Testament. Mie, unuia, lucrul asta mi se pare nemaipomenit de grozav. Eliberarea de credința oarbă în texte pline de contradicții nu poate fi decât benefică. Și sincer să fiu, îi compătimesc pe cei care continuă să creadă că tot ce se povestește în Vechiul Testament este adevărat până la literă.

Picatura lui Buzzati

O picătură

O picătură de apă urcă treptele scării. O auzi? Întins pe pat, în întuneric, îi ascult pasul tainic. Cum face? Sare? Tic, tic, se aude cu intermitenţă. Apoi picătura se opreşte şi, poate pentru tot restul nopţii, nu se mai aude. Totuşi urcă. Din treaptă în treaptă, vine sus, spre deosebire de celelalte pică­turi, care cad perpendicular, în conformitate cu legea gravitaţiei, şi la sfârşit fac un scurt „pleosc", cunoscut în toată lumea. Dar asta nu: încet-încet, urcă de-a lungul scărilor în formă de E ale nesfâr­şitului bloc.

Nu am fost noi, adulţii, rafinaţii, sensibilii, cei care am semnalat-o, ci o slujnicuţă de la primul etaj, o creatură palidă, mică, ignorantă. A observat-o într-o seară, la o oră târzie, când toată lumea se dusese la culcare. După un timp nu s-a putut abţine, s-a dat jos din pat şi a alergat să-şi tre­zească stăpâna.

O poezie a lui Gheorghe Tomozei

Bibliotecile fericite
Şi eu vă spun că am văzut
biblioteci fericite
cu turnuri de cărţi răsărinde
din mlaştini de covoare
cu ogive închipuind uriaşi crini amnezici,
cu tâmple de icoane.
Halebarde păzeau stranele de lemn
lustruite de bărbi înţelepte. Firidele
erau pline cu sextante şi lunete astrale
iar îmbrăcăturile vechilor tomuri
încă mai duhneau a sânge animal
bine încopciate în buloane de-argint
şi în broboanele pietrelor rare.

Mici intamplari cu animale (57)

Şarpele la păstrăv

Şarpele de apă e acasă nu numai în bălţile de la cîmpie şi în apele curgătoare de jos, ci urcă şi pînă sus în zona păstrăvului. Şi sînt chiar mulţi pe acolo. Sus, pe valea Ierii, era o fabrică de cherestea, care îngrămădise lîngă apă un morman mare de deşeuri, rumeguş de lemn, aşchii. Era acesta, se vede, un loc bun, ales de şerpii de apă pentru năpîrlit. Am găsit acolo zeci de piei de şarpe de apă, lepădate.

Marele castig al referendumului din 29

In vremea studentiei mele bucurestene, una dintre putinele distractii care ne erau permise era mersul la Cinemateca. In vreme ce pe ecranele cinematografelor rulau filme cu impact ideologic socialist, la Cinemateca puteam vedea capodopere ale unor regizori estici neinregimentati, chiar disidenti, cum ar fi Tarkovski ori Wajda, plus filme excelente din cinematografia europeana si americana. Asa se face ca am putut vedea acolo, la un moment dat, filmul Colina (The Hill) al lui Sidney Lumet, cu Sean Connery in rolul celui care se lupta cu sistemul. Pe scurt, e vorba despre o colonie penitenciara din inima Africii, unde sunt trimisi cei care au incalcat diverse legi si regulamente pe timp de razboi.

O poveste a lui James Joyce (2)

O întîlnire

Joe Dillon a fost cel care ne-a făcut cunoştinţă cu Vestul Sălbatic. Avea o mică bibliotecă alcătuită din numere vechi ale colecţiilor de aventuri The Union Jack, Pluck şi The Halfpenny Marvel. În fiecare după-amiază, cînd se termina şcoala, ne întîlneam în grădina din dos a casei sale şi aranjam lupte între pieile-roşii. El şi frate-său mai mic, Leo cel gras şi leneş, apărau podeţul grajdului, pe care noi încercam să-l luăm cu asalt; sau ne războiam pe iarbă, voiniceşte. Dar oricît de bine ne luptam, în niciun atac, în nicio bătălie nu ieşeam învingători şi toate încăierările noastre sfîrşeau cu dansul indian al învingătorilor executat de Joe Dillon. Părinţii lui mergeau zilnic la slujba de opt dimineaţa din Gardiner Street, şi în holul casei domnea parfumul blînd al doamnei Dillon. Dar Joe se lupta prea aprig cu noi, care eram mai mici şi mai sfioşi. Semăna leit cu o piele-roşie cînd ţopăia prin grădină purtînd pe cap o învelitoare de ceainic veche şi bătea cu pumnul într-o tinichea, urlînd: „Ya! Yaka! Yaka! Yaka!"

Nimeni n-a crezut cînd s-a zvonit că are vocaţie pentru preoţie. Şi cu toate astea, era adevărat.

Un spirit de nesupunere se răspîndea printre noi şi sub înrîurirea lui se ştergeau deosebirile de cultură şi de temperament. Ne uneam în bande — unii cutezători, unii în glumă şi unii mai mult de teamă; dintre aceste piei-roşii fără tragere de inimă, care se temeau să nu pară studioşi sau lipsiţi de vigoare, făceam parte şi eu.

Faceti-va bine (124)

Grâul

Denumire ştiinţifică: Triticum aestivum

Prezentare. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. Erbacee anuală, grâul face parte din familia gramineelor. În mod obişnuit, rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ, chiar şi până la un metru. Tulpina este dreaptă, cu noduri la anumite distanţe, goală pe dinăuntru.

Ranjetul mefistofelic

Apare din cand in cand la televizor un individ pe nume Mihalache. Acest individ a fost pesedist, apoi a devenit penelist, urcand pana la pozitia de consilier al lui Crin Antonescu. Acum este secretar general adjunct al guvernului USL. Cum spuneam, el vine la televiziuni si sustine, cu un ranjet mefistofelic pe figura, ca albul este negru si viceversa. Iata cum.

Pupincuristii

Ani si ani de zile, poetul Adrian Paunescu l-a pupat in cur pe dictatorul Ceausescu. Pentru asta, si-a luat palme si suturi toata viata. Sunt oameni care nu-l iarta nici dupa moarte. Paunescu devenise un adevarat etalon al pupincurismului. Nici macar V.C. Tudor nu l-a intrecut, desi a scris si el cuvinte inflacarate pentru tovarasa Elena Ceausescu etc. Paunescu a fost cel mai vizibil dintre pupincuristi, cel mai energic, mai viguros si mai eficient. Dar pupincurismul a fost un fenomen generalizat. Sute de indivizi dornici de parvenire i-au inaltat ode si i-au adus jertfe "Titanului din Carpati". Activitatea lor a fost puternic umbrita de geniul poetic al lui Paunescu.

Aventurile lui Cepelică (2)

Cum îl făcu Cepelică să plîngă pentru prima oară pe cavalerul Pătlăgică

– Unchiaşule, cum de ţi-a dat în minte să te vîri într-o cuşcă strîmtă ca asta? îl întrebă Cepelică după ce-i dădu bineţe. Grozav aş vrea să ştiu cum o să mai ieşi din ea.

– Oh, asta-i simplu – răspunse bătrînelul – de intrat e mai greu. Te-aş pofti cu dragă inimă să intri şi dumneata, tinere, ca să ciocnim un pahar de bere, dar după cum vezi, nu prea e loc de musafiri şi, ca să-ţi spun drept, nu am nici bere..

– Nu face nimic, nu mi-e sete – se grăbi Cepelică să-l liniştească pe bătrîn, cu ochii la ciudata chichineaţă. Carevasăzică asta e reşedinţa dumitale?