Faceti-va bine (137)

Iedera

Denumire ştiinţifică: Hedera helix.

Prezentare. Iedera este un arbust agăţător, cu tulpină foarte lungă. Frunzele sunt verzi, rotunde, groase, lucioase, peţiolate, iar florile, de mici dimensiuni, au o culoare galben-verzuie. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Face parte din familia araliaceelor. Valoare medicinală au frunzele, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguente şi cataplasme. Frunzele de iederă se şi murează, fiind bune pentru tratamentul bătăturilor.

Limite ale oamenilor inteligenți

Am întâlnit multe situații în care oameni altminteri inteligenți, nu puteau pricepe niște lucruri  - până la urmă elementare pentru cineva care a făcut măcar liceul. Două exemple o să dau.

Ceasca lui Fushimiya

        Fushimiya, un negustor de antichităţi din Edo (vechiul nume al oraşului Tokyo) care a trăit în secolul al XVII-lea, a poposit odată într-o ceainărie dintr-un sat. După ce şi-a savurat ceaiul, a rămas să privească îndelung ceaşca, pe care de altfel a plătit-o şi a luat-o cu el. Un meşteşugar din partea locului a aşteptat ca Fushimiya să plece, apoi s-a apropiat de bătrâna proprietară a ceainăriei şi a întrebat-o cine era acest străin. Femeia i-a spus că era colecţionarul cel mai renumit din Japonia şi negustorul de antichităţi al seniorului de la Izumo.

Oh, ce poveste a lui Ray Bradbury...

AICI SUNT TIGRI

— O planetă trebuie învinsă în propriul ei joc, spuse Chatterton. Trebuie să-i omori şerpii, să-i otrăveşti animalele, să-i zăgăzuieşti râurile, să-i însămânţezi câmpiile, să-i purifici aerul, să-i scormoneşti subsolul, apoi, după ce-ai scos din ea tot ce-ai vrut, să-ţi iei tălpăşiţa. Altfel, e vai de tine. Nu te poţi încrede într-o planetă. Planetele sunt rele din fire, afurisite, ca nişte capcane, mai ales la o depărtare ca asta, aşa că trebuie să le loveşti tu cu dinţii. Ascultă ce-ţi spun: trebuie să le jupoi! Smulge-le minereurile şi ia-o la fugă înainte ca lumea de coşmar să-ţi explodeze în faţă! Aşa trebuie să le tratezi.

Barbati si femei (2)

Cunosc multe doamne care, de indata ce aud o parere despre femei exprimata de un barbat, rostesc neintarziat cuvantul magic "misogin". E un fel de reflex conditionat, pavlovian, care nu ma poate face decat sa ma gandesc la urmatorul lucru amuzant. Faptul ca eu, acum, exprim parerea ca femeile zic "misogin" atunci cand un barbat zice ceva despre femei, imi va atrage si mie, automat, calificativul de misogin. De ce? Simplu, pentru ca tocmai am formulat o opinie despre femei. 

Pentru placuta petrecere a timpului de catre doamnele despre care vorbeam (dar nu numai de catre ele), reproduc in continuare cateva noi pasaje din excelenta carte a lui Allan Pease - De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda

De-ale lui Zoscenko (23)

CĂLUŞEII

Eu zic aşa, mai fraţilor, că o să cam trebuiască să mai aşteptăm cu gratuităţile. Acum nu se poate.

Să zicem că totul e pe gratis. Or, noi nu cu­noaştem nicio măsură. Ne închipuim că dacă e pe gratis, apăi trebuie să luăm totul.
Uite, bunăoară, de Întîi Mai s-au pus în piaţă căluşei. Lumea a dat buzna, vezi bine. S-a nime­rit pe-acolo şi un flăcău. De la ţară, după cum se pare.
— Adică cum — întreabă flăcăul — merge pe degeaba?
— Pe degeaba!
S-a suit flăcăul ăsta pe un căluţ de lemn şi atîta s-a învîrtit, pînă i-a venit rău.
L-au dat oamenii jos, l-au întins pe pămînt şi şi-a venit în fire.
— Mai merge? zice.
— Mai merge...
— Atuncea — zice — mă mai dau odată... Dacă-i pe degeaba...
După cinci minute iar l-au dat oamenii jos de pe cal.
Şi iar l-au întins pe pămînt.
Vărsa ceva de speriat.
Aşa că, măi fraţilor, o să trebuiască să mai aşteptăm.

Contraste hanovreze

Ieri, am facut o tura prin Hanovra cu musafirii nostri - Miha, Nico, Michelle, Cami. Poate trebuia sa spun musafirele, dar, in fine, nu mai insist. E pentru prima data cand haladuiesc pe strazile Hanovrei sambata si am avut marea surpriza sa intalnesc personaje pe care nu ma asteptam sa le gasesc si aici. Cersetori, indivizi cu multe obiecte petrecute prin nari si urechi, femei buhaite de bautura, batrani zdrentarosi care vorbesc singuri. Practic, cam tot ce vezi prin Timisoara ori prin Bucuresti intr-o zi obisnuita. Imi pare foarte rau ca nu am avut cu mine camera foto, dar cu prima ocazie o sa ma duc din nou si o sa fac un pictorial.

Cateva imagini insolite

Sculpturi cu si in carti:

Mici intamplari cu animale (68)

Din aer şi din apă

Rîndunelele care întinseseră salbă de cuiburi sub streşinile casei de vînătoare de la Izvorul de Argint (Munţii Sebeşului), înmulţite cu puzderia de pui, ne vesteau şi nouă că se apropie de sfîrşit încîntările vacanţei de la munte. Se strîngeau în stol des, zburau ca un nouraş în jurul casei, se înălţau şi se depăr­tau încît abia le mai zăream, ca să revină apoi vîrtej. Era pre­vestirea zborului lung spre ţări fără iarnă.

Într-o înserare blîndă le petreceam cu ochii evoluările, din terasa casei, nu fără melancolia care ţi se strecoară în suflet în pragul toamnei, cînd rînd pe rînd se ofilesc deodată florile şi bucuriile senine ale vieţii din vară. Sub faleza deasupra căreia este aşezată casa aceea, rîul Frumoasa primeşte apele mai să­race, dar tot atît de cristaline ale Sălanelor şi amîndouă se îmbrăţişează parcă vesele în valuri mai mici şi dantelate. In această mică parte de apă mai liniştită s-a desfăşurat atunci o scenă interesantă.

Faceti-va bine (136)

Iarba de şoaldină

Denumire ştiinţifică: Sedum acre.

Denumiri populare: iarba ciutei, verzişoară, iarba tutunului.

Prezentare. Micuţa plantă numită iarbă de şoaldină este, de fapt, o tufănică întâlnită prin fâneţe, prin locuri uscate şi mai puţin frecventate de animale sau de oameni. Este o plantă iubitoare de soare, de lumină. Tulpinile îi sunt lipsite de perişori şi se ramifică spre vârf. Frunzele sunt aproape ovale, consistente şi au gust acru. Iarba de şoaldină înfloreşte în prima jumătate a verii. Face parte din familia crasulaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară cataplasme, infuzii, decoct. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe şi sub formă proaspătă, direct pe zona afectată.

Substanţe active importante: flavone, zaharuri, rezine, alcaloizi. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) şi rutina (o glicozidă). În cantitate mare, preparatele de iarbă de şoaldină pot fi toxice.

Întrebuinţări. Preparatele din iarbă de şoaldină au importante virtuţi medicinale, fiind antiepileptice, antiscorbutice, antisudorifice, antiulceroase şi chiar anticanceroase. Această plantă poate contribui, prin efectele sale medicinale, la combaterea scorbutului, a stărilor febrile, a unor boli de piele (de exemplu, ulcerele cutanate, dar şi micozele, pistruii, abcesele), a rănilor greu vindecabile, a ulceraţiilor gurii, şi chiar a bătăturilor. Potrivit unor cercetări ceva mai noi, infuzia de iarbă de şoaldină este indicată în tratamentul sclerozei şi al hipertensiunii. Poate fi utilă în cancerul de piele şi în remisiunea unei boli grave – epilepsia.

 

Aventurile lui Cepelică (10)

Călătorie cu cîrtiţa de la o închisoare la alta

Cepelică se trezi din somn în to­iul nopţii. I se părea că ciocănise cineva în uşă. Dîndu-şi însă seama unde se afla, ideea aceasta i se păru atît de caraghioasă, încît îl pufni rîsul.

– Şi totuşi am auzit ceva – îşi zise mirat.

In timp ce-şi bătea capul să înţeleagă ce anume l-ar fi putut trezi la ora aceea, desluşi undeva în apropiere un zgo­mot înăbuşit, continuu, asemănător unor lovituri de tîrnăcop.

– Sapă cineva o galerie, – se dumiri Cepelică după ce-şi lipi urechea de peretele în care se auzeau izbiturile. Nu-şi is­prăvi bine gîndul că din perete se desprinseră mai întîi cîţiva bulgări de pămînt, apoi, din acelaşi loc, o piatră se rostogoli la picioarele sale. Din golul făcut ţîşni ceva sau cineva, nedes­luşit ca formă, care prinse a vorbi fornăit:

Părintele Galeriu

Să fi fost 1992 sau 1993. Într-o duminică însorită, coboram cu Luminiţa către Mânăstire, pentru liturghie. Conduceam fără motor, cum îmi era obiceiul moştenit din anii lui Ceauşescu. Luam curbele Furnicii în viteză, cu o anumită doză de inconştienţă, pentru că nu aveam chef să tocesc plăcuţele de frână. În plus, îmi plăcea să conduc neortodox, nu ştiu de ce mă satisfăcea să întru în situaţii periculoase, producând un anume disconfort persoanei de lângă mine. Luminiţa se obişnuise demult, dar alţii se încordau, împingeau podeaua cu picioarele, se crispau şi asta îmi plăcea, pentru că după ce ieşeam din situaţia periculoasă, aveam prilejul să simulez aşa, un fel de degajare, cumva punându-mă deasupra tuturor celorlalţi şoferi, care conduceau cuminte etc. Mă dădeam, cu alte cuvinte, mare.

O poveste a lui Marquez

Moarte constantă dincolo de dragoste

Senatorul Onesimo Sánchez mai avea şase luni şi unsprezece zile până să moară când a întâlnit-o pe femeia vieţii lui. A cunoscut-o la Rosal del Virrey, un sătuc iluzoriu care, în timpul nopţii, era port clandestin pentru corăbiile contrabandiştilor, dar care în bătaia soarelui părea locul cel mai nenorocit al deşertului, în faţa unei mări sălbatice şi pierdute, şi atât de departe de orice aşezare, că nimeni n-ar fi bănuit că acolo sălăşluia cineva în stare să schimbe soarta unei fiinţe. Până şi numele părea o glumă, căci singurul trandafir care s-a văzut în satul acela a fost adus de senatorul Onesimo Sánchez în persoană, chiar în seara când a cunoscut-o pe Laura Farina. A fost o escală inevitabilă în campania electorală care avea loc o dată la patru ani. Dimineaţa sosiră furgoanele trupei de actori. 

Imbatranirea

Se spune ca Germania are o populatie destul de imbatranita si ca asta ii da batai de cap cancelarului Merkel. Eu unul sunt convins ca asa stau lucrurile. Oriunde ma duc, cu exceptia scolii unde invata Maria, vad in jurul meu 80% adulti si 20% adolescenti si copii. Iar dintre aia 80% adulti, 90% sunt batrani. 

Despărțirea de Biserică

Să fi fost prin '91-'92. Locuiam pe-atunci la Sinaia, pe Calea Codrului, împreună cu mama și cu Luminița. Duminică de duminică mergeam la Mănăstire pentru Sfânta Liturghie. Eu și Luminița, vreau să zic, mama nu venea niciodată. Aveam o Dacie 1300 gri-metalizat, a cărei odisee poate că o s-o povestesc cândva, cu care coboram ca să ne fie mai lesne la întoarcere, când aveam de urcat toată Furnica. În primii ani de mers la biserică, stăteam la slujbă până la sfârșit. Stăteam acolo două ore și mai bine, fără niciun fel de excepție, după care ne întorceam acasă și ne așezam la masă. Nu pot să spun că mă umpleam de cine știe ce emoții duhovnicești. Ba chiar mă întrebăm uneori de ce mă tot duc, dacă aproape știu liturghia pe dinafară și viata

Aventurile Baronului Munchhausen (8)

A patra aventură pe mare

Pe vremea când mă găseam în slujba turcilor, mă desfătam adeseori plimbându-mă cu barca pe Mare di Marmora. De acolo se deschide în faţa ochilor o minunată privelişte asupra întregului Constantinopol, cu seraiul sultanului cu tot. Într-o dimineaţă, pe când admiram frumuseţea şi limpezimea cerului, văzui plutind prin aer un obiect rotund, cam de mărimea unei bile de biliard, de care atârna ceva. Pusei atunci mâna pe cea mai bună puşcă a mea de vânătoare, cu ţeava cea mai lungă - puşcă fără de care nu ies niciodată şi nici nu plec în călătorii, o încărcai cu un glonte şi trăsei în obiectul rotund ce plutea prin văzduh. Zadarnic însă. Mai trăsei o dată, cu două gloanţe, dar nici de data asta nu făcui nici o ispravă. Abia la a treia împuşcătură, cu patru sau cinci gloanţe, izbutii să găuresc într-o parte obiectul acela, doborându-l.

Din patimirile lui GOG (16)

NIMIC NU-I AL MEU

Arosa, 18 septembrie

Cea mai mare problemă pentru om, ca şi pentru naţiuni, este independenţa. Dar cum poate fi rezolvată această problemă?

Ceea ce posed pare că-mi aparţine, dar sunt totdeauna stăpânit de această proprietate. Singura proprietate incontestabilă ar trebui să fie Eul — totuşi, dacă cercetezi cu de-amănuntul, unde găseşti un element absolut, izolat, care să nu depindă de nimic?

O fabulă indiană

ULIII, CIORILE ŞI VULPEA

Uliii şi ciorile au căzut la învoială să împartă pe din două tot ce găsesc prin pădure. Într-o zi, au văzut o vulpe rănită de vânători, care zăcea neputincioasă sub un copac şi s-au adunat roată în jurul ei. Ciorile au zis: „Noi o să luăm jumătatea din faţă”. „Atunci, noi o să luăm jumătatea din spate”, au spus uliii. Vulpea a început să râdă şi a grăit aşa: „Întotdeauna am crezut că pe scara vieţuitoarelor uliii sunt mai sus decât ciorile. Prin urmare, ei ar trebui să se aleagă cu jumătatea din faţă a trupului meu, din care face parte capul, cu creierul şi celelalte lucruri delicate ascunse înlăuntrul lui”. „A, da, aici ai dreptate”, au glăsuit uliii, „asta e bucata care ni se cuvine nouă”. „Ba deloc”, au sărit ciorile. „Bucata asta e a noastră, aşa cum ne-am înţeles de la început”. Între cele două tabere rivale a izbucnit mare luptă şi au murit o mulţime de ulii şi ciori. Zburătoarele scăpate cu viaţă, puţine la număr, au luat-o care încotro, înspăimântate de măcel.

Vulpea a mai rămas să zacă vreo câteva zile, hrănindu-se pe săturate cu uliii şi ciorile ucise, apoi, înzdrăvenită, şi-a văzut de drum, cugetând în sinea ei: „Uite, aşa profită cei slabi de încăierările dintre cei puternici”.

                                                                                   Fabulă indiană

Mici intamplari cu animale (67)

Pescuiam adeseori în rîul Sebeşului şi îmi plăcea mai ales apa largă, adîncă şi liniştită care se strîngea deasupra unui opust. Din acest loc am scos mulţi peşti frumoşi. Păstrăvii de aici aveau un tabiet. În orele calde de după-amiază parcă ieşeau la plimbare, în societate: circulau în jurul malurilor şi pe lîngă opust, îngrămădiţi, leneşi, abia mişcînd. Alţii stă­teau ca morţi pe fundul apei. În zadar le ofeream atunci orice momeală: erau în altă toană. Lăsam undiţa şi treceam oare­cum în revistă populaţia. De pe înălţimea opustului sau de pe malul ridicat, vedeam bine în apa clară convoiul şi pe cei ce leneveau, culcaţi cu burta pe patul albiei.

Un fragment din Arghezi - de sezon

Blesteme
..............................................................
Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,
Te blestem să te-mpuţi pe picioare.
Să-ţi crească măduva, bogată şi largă,
Umflată-n sofale, mutată pe targă.
Să nu se cunoască de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul.
Oriunde cu zgârciuri ghiceşti mădulare,
Să simţi că te arde puţin fiecare.
Un ochi să se strângă şi să se sugrume
Clipind de-amăruntul, întors către lume,
Cel’alt să-ţi rămâie holbat şi deschis
Şi rece-mpietrit ca-ntr-un vis.
Când ura te-neacă şi-ţi scânteie-n oase
Să vrei peste mie, să poţi pân’la şase.
Necazul tău mare să dea voce mică,
Să urli, să n-auzi, să vezi că ţi-e frică.
Iar ţie, jivină gingaş gânditoare,
Să-ţi fie şezutul cuprins de zăvoare.
Ficatul un cui să-ţi frământe,
Urechea să ţipe şi nasul să-ţi cânte.
Să-ţi crape maselele-n gură
Şi dinţii cu detunătură.
Să-ţi pută sărutul, oftatul să-ţi pută,
Mormântul cu mocirla stătută.
O unghie pe săptămână
Să-ţi coacă la câte o mână,
Şi-n zilele de sărbătoare
Un deget şi de la picioare.
De pofte să-ţi sece obrazul,
De bube să nu-ţi mişti grumazul,
Să-ţi iasă cocoaşă
Şi gâlci şi cucuie-n cămaşă.
Buricul bubat din născare
Să-ţi sângere sub cingătoare.
De glezne târâş să-ţi atârne
Ghiulele de capete cârne,
Rânjite, scrâşnite şi nerăzbunate:
Măceluri, osândă, păcate…
Tudor Arghezi