O poveste a lui James Joyce (7)

Pensiunea de familie

Doamna Mooney era fată de măcelar. Femeie care se pricepea să-si păstreze bunurile, femeie hotărîtă. Luase de bărbat pe cel mai destoinic dintre băieţii de prăvălie ai lui taică-său şi deschisese o măcelărie lîngă Spring Gardens. Dar de cum murise socru-său, Mooney începuse a se ticăloşi. Bea, fura bani din tejghea, se îngloda în datorii. Degeaba se jura că se cuminţeşte; la cîteva zile o lua iar razna. Pînă la urmă şi-a ruinat negoţul, fiindcă se certa cu nevastă-sa de faţă cu clienţii şi mai cumpăra şi marfă proastă. Într-o seară s-a repezit la nevastă-sa cu satîrul şi femeia a trebuit să doarmă prin vecini.

Din povestile lui Emil Garleanu (3)

Nadişanca

Boier bogat, bun la inimă şi cu slăbiciunile lui — ca fiecare om. Aşa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ţinea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadişanca în care se încerca să steie chipeş, cu braţele întinse pe hăţuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril — conul Gavrilaş. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ţinea tot pe atâta la nadişancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-şi amintească şi de tovarăşa lui de călătorie.

Aventurile baronului Munchhausen (12b)

O călătorie la Gibraltar 2

Cu prilejul călătoriei mele - povestea el - am locuit vreme îndelungată în Anglia. Odată, pe când mă plimbam pe ţărmul mării, nu departe de Harwich, s-a năpustit deodată spre mine, cu toată furia, un fioros cal de mare. Nu aveam la mine altă armă în afară de praştie. Punând două pietre în ea, am ţintit cu atâta îndemânare în capul dihaniei, încât cu fiecare lovitură i-am scos câte un ochi. Apoi i-am sărit în spate şi am mânat-o înspre mare; vezi bine - odată cu vederea, dihania îşi pierduse şi sălbăticia, făcându-se blândă ca un miel.

O poezie a lui Paul Vinicius

februarie: fantoma fostului chiriaş

ce nevoie să mai ai de o casă bătrână

acolo unde fantoma fostului chiriaş
care ai fost cândva
te salută cu suspectă seninătate
acolo unde acum rozătoarele şi-au desăvârşit deja
opera
şi numai ochii apoşi ai câinelui de la intrare
continuă să te privească ficşi
omenesc

Aventurile lui Cepelică (14)

Domnul Mazăre ajunge la spînzurătoare

In mijlocul pieţii din sat fu ri­dicată o spînzurătoare de toată frumuseţea.

Spînzurătoarea era cocoţată pe un podium, podiumul avea o trapă, iar trapa urma să se deschidă sub picioarele condam­natului, în clipa cînd călăul apăsa pe un buton.

Călăul trebuia să apese pe un buton imediat ce îl agăţa în ştreang pe domnul Mazăre, iar domnul Mazăre urma să se prăvălească înlăuntru şi să rămînă acolo pînă va înţepeni pe veci...

Flori in rame

Cateva lucrari ale lui Antonio Gersmundo:

Ceasul care ticăie

Unul dintre lucrurile cele mai importante în viața omului este relația lui cu timpul. De aceea, cred că fiecare dintre noi trebuie să-și cumpere neîntârziat măcar un ceas de masă, din cele care ticăie.

De ziua lui Cortazar

Pierderea şi recuperarea unui fir de păr
Pentru a lupta împotriva pragmatismului şi a groaznicei tendinţe de a urmări scopuri materiale, văru-meu cel mare susţine că metoda cea mai bună e să-ţi smulgi un fir de păr din cap, să-i faci un nod la mijloc şi să-l laşi să cadă uşor prin gaura chiuvetei. Dacă părul se agaţă de grătarul care se află de obicei în asemenea găuri e de ajuns să deschizi puţin robinetul şi firul dispare.

Mici intamplari cu animale (75)

Calatorii ciudate

Se ţine vidra pe lîngă ape, nici nu e isteaţă umblătoare pe uscat, şi totuşi uneori face drumuri lungi, pe unde nici nu te gîndeşti. Mă aflam tocmai într-o creastă înaltă a Munţilor Fă­găraşului, care despărţea versantul nordic de cel sudic, în dîra caprelor negre care atunci erau în alergat. Un pospai de zăpadă proaspătă lămurea ca din carte urmele sălbătăciunilor, adică ale caprelor negre; alte jivine nu prea umblau pe vremea aceea prin stîncăriile înalte. Şi totuşi, iată o urmă străină. Nu-mi cred ochilor, şi ei nu mă pot înşela: pîrtia e trasă limpede şi nimeni nu poate confunda urma de vidră cu alceva. Vidră, aici la peste două mii de metri, departe de ape mari, cu pîraiele mici îngheţate, în pustietate de stîncă! Venea întins dinspre miazăzi, cine ştie de unde, în drum lung şi greu, peste creste înalte şi rele, năzuind probabil spre Oltul din depărtare.

O poveste a lui Pär Lagerkvist

Tata şi cu mine

Îmi aduc aminte că odată – aveam vreo zece ani – într-o după-amiază de duminică, tata m-a luat de mînă ca să mergem la pădure şi să ascultăm cîntecul păsărelelor. I-am făcut cu mîna semne de rămas bun mamei, care nu putea merge cu noi; trebuia să rămînă acasă pentru a pregăti masa de seară. Soarele strălucea cald şi noi ne îndemnam sprinteni la drum. Nu prea luasem în serios povestea cu cîntecul păsărelelor, care nu mi se părea cine ştie ce lucru deosebit de frumos sau de minunat; tata şi cu mine eram oameni sănătoşi şi cu mintea întreagă, crescuţi la ţară şi obişnuiţi cu natura, aşa că nu ne entuziasmam pentru atîta lucru. Dar era o după-amiază de duminică şi tata avea liber. Aşa că am luat-o pe linie, pe unde nu era voie să se umble; însă tata era de la căile ferate şi avea dreptul. Pe terasament ajungeam mai de-a dreptul în pădure. De îndată am auzit cîntecul păsărilor şi toate celelalte zvonuri. Din tufişuri auzeam ciripitul cintezoilor şi al pitulicilor, al vrăbiilor şi al sturzilor şi tot bîzîitul acela care te împresoară de îndată ce intri într-o pădure. Pămîntul era spuzit de anemone, mestecenii abia dăduseră în mugur şi brazii îşi răspîndeau miresmele proaspete; mirosea frumos din toate colţurile şi de peste tot, iar de jos, de pe sol, aburea, pentru că bătea şi acolo soarele.

O fi fost Jules Verne misogin?

― Care va să zică, domnule Maston, dumneata susţii că niciodată o femeie n-ar fi în stare să contribuie la progresul ştiinţelor matematice sau experimentale!

― Spre marea mea părere de rău, mistress Scorbitt, sunt obligat s-o cred, răspunse J. T. Maston. Recunosc, mă rog, că au existat sau că există unele matematiciene celebre, mai ales în Rusia; dar, ţinând seama de conformaţia creierului femeii, ea nu poate ajunge niciodată un Arhimede sau cu atât mai puţin un Newton.

O radiografie lucida

Scrisoare deschisă către liberalii dinăuntrul şi din afara partidului

Partidul Naţional Liberal, în cadrul alianţei prea largi, prea concesive – şi, deci, neinspirate – cu Partidul Conservator şi cu Partidul Social Democrat, a înregistrat un eşec a cărui gravitate nu este numai politică, ci în egală măsură simbolică şi ale cărui consecinţe se vor face simţite multă vreme de aici înainte.

Faceti-va bine (145)

Jneapănul

Denumire ştiinţifică: Pinus mugo.

Denumire populară: jep.

Prezentare. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină, dar mai ales în regiunile alpine. Face parte din familia pinaceelor. Înălţimea maximă – trei metri. În general, tulpinile jneapănului sunt

O observatie corecta si trista

Chiar daca nu mai fac politica, in fiecare dimineata citesc stirile online. Mai citesc si unul-doua editoriale, ba chiar imi arunc ochii si pe diverse comentarii postate de cititori. Azi am dat peste o observatie corecta si incredibil de trista, facuta de cineva cu nick-ul "rautu". Iata cum suna aceasta remarca:

PSD a ajuns sa fie fractiunea cu orientari liberale in cadrul USL, iar PNL nu este decat extrema stanga, un fel de Romania Mare cu Antonescu pe post de VC Tudor.

O poveste a lui Mario Vargas Llosa

Bunicul

Ori de câte ori trosnea o crenguţă, sau orăcăia o broască, sau vibrau geamurile de la bucătăria din fundul grădinii, bătrânelul sărea sprinten din scaunul lui improvizat, care era o piatră turtită, şi scruta neliniştit ftunzişul. Dar nici urmă de copil. În schimb, prin ferestrele dela sufragerie, deschise către pergolă, vedea luminiţele candelabrului aprins de ceva vreme, iarpe sub ele, umbre nedesluşite ce alunecau înoetişordintr-oparlneînalta, odată cu perdelele. Era miop din tinereţe, aşa că degeaba încerca să-şi dea seama dacă cinau deja, ori dacă nu cumva acele umbre nestatornice erau de la copacii mai înalţi.

Calea democratica spre tiranie (ultima parte)

Încovoierea în sclavie

Tocqueville nu ne spune exact cum se produce transformarea treptată în sclavie totalitară. Dar cu 150 de ani în urmă el nu putea să prevadă exact că scena parlamentară va produce două tipuri principale de partide: partidele Moş Crăciun, în general de stînga, şi partidele Strînge Cureaua, mai mult sau mai puţin de dreapta. Partidele Moş Crăciun, cu cadouri pentru cei mulţi, în mod normal iau de la unii pentru a da altora: îşi desfăşoară activitatea cu largheţe (largesse), ca să folosim termenul lui John Adams. Socialismul, fie el naţional sau internaţional, va acţiona în numele “justiţiei distributive”, precum şi a “justiţiei sociale” şi a “progresului” şi, astfel, va cîştiga popularitate. La urma urmei, nu poţi trage în Moş Crăciun. Ca urmare, aceste partide vor cîştiga în mod obişnuit alegerile, iar politicienii care utilizează sloganurile lor vor fi extrem de eficienţi în strîngerea de voturi.

Trenul lui Buzzati

Ceva se întâmplase

Trenul parcursese doar câţiva kilometri (drumul era lung, urma să ne oprim numai în gara de sosire, foarte îndepărtată, alergând aşa, neîntrerupt, timp de zece ore) când, la o barieră, am zărit de la fereastră o femeie tânără. A fost o întâmplare, puteam să mă uit la alte lucruri, dar privirea mi s-a oprit asupra ei, care nu era frumoasă şi nici nu avea un aspect plăcut, nu avea nimic extraordi­nar, cine ştie de ce mi-a venit s-o privesc. Evident, se sprijinise de bară ca să se poată bucura de priveliştea trenului nostru, foarte rapid, un expres din nord, simbol, pentru oamenii aceia inculţi, al miliardelor, al vieţii uşoare, al aventurierilor, al valizelor splendide de piele, al vedetelor de cinema, o dată pe zi - spectacolul acesta minunat şi, pe deasupra, gratuit.

Calea democratica spre tiranie (2)

În numele poporului

Gîndiţi-vă la trupele SS şi SA ale lui Hitler şi, de asemenea, la tendinţa sa de a folosi ori de cîte ori era posibil prefixul Volk (popor): Volkswagen (maşina poporului), Volksempfänger (radio-ul poporului), das gesunde Volksempfinden (sentimentele sănătoase ale poporului), Volksgericht (Tribunalul Poporului). Inutil să mai insistăm că această politică verbală continuă şi în “Republica Democrată Germană”, unde întîlnim o “Poliţie a Poporului”, o “Armată a Poporului”, în timp ce statele satelit ale Moscovei sînt denumite “democraţii populare”.

Ciupercile Capcaunului Cumsecade

In pădure, printre frunzele uscate de sub pomi — o puzderie de ciuperci înalte, cu pălărie amplă, plină de pete dispuse concentric. La atingere, dezvăluie o carnaţie elastică, spongioasă, din speţa cauciucului: un amestec straniu de supleţe şi geometrie. E sigur că sînt otrăvitoare. Spre deosebire de cele comestibile, se văd de departe, drepte, atrăgătoare, aproape impozante. Cîte trepte posibile ale comentariului pot deriva din aburul toxinei lor?

Calea democratica spre tiranie (1)

În Republica, Platon arată că tirania se naşte, de regulă, din democraţie. Din punct de vedere istoric, acest proces a avut loc în trei moduri destul de diferite. Dar înainte de a descrie aceste tipare de schimbare socială, să clarificăm cu precizie ceea ce înţelegem prin “democraţie”.

Reflectînd la întrebarea “Cine ar trebui să conducă”, un democrat dă următorul răspuns: “majoritatea cetăţenilor, egali din punct de vedere politic, fie în persoană, fie prin intermediul reprezentanţilor lor.” Cu alte cuvinte, egalitatea şi regula majorităţii reprezintă cele două principii fundamentale ale democraţiei. O democraţie poate fi sau liberală sau controlată.