Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(32)

Tirsul

Lui Franz Liszt

Ce este un tirs? După înţelesul moral şi poetic, este o emblemă sacer­dotală în mîna preoţilor sau preoteselor celebrînd divinitatea ai cărei interpreţi şi slujitori sunt. Fiziceşte însă nu e decît un toiag, un adevărat toiag, o prăjină de hamei, arac de viţă, uscat, zdravăn şi drept. Împrejurul acestei cîrje, în capricioase meandre, se joacă şi zburdă tulpini şi flori, unele sinuoase şi fugare, altele aplecate ca nişte clopote sau cupe răsturnate. Şi o glorie uimitoare izbucneşte din această complexitate de linii şi culori, plăpînde ori strălucitoare.

La pescuit cu Cehov

Un băiat răutăcios  

Ivan Ivanîci Lapkin, un tânăr cu înfăţişare plă­cută, şi Anna Semionovna Zambliţcaia, o fată cu un năsuc cârn, coborâră malul abrupt şi se aşezară pe o bancă. Banca se afla chiar lângă apă, într-un hăţiş de sălcii tinere. Minunat locşor! Te aşezi aici şi nu te mai ştie nimeni – nu te văd decât peştii şi păian­jenii de apă, care fulgeră pe luciul undelor. Tinerii erau înarmaţi cu undiţe, plase de mână, borcănaşe pentru viermi şi alte dichisuri trebuincioase pescui­tului. Cum se aşezară, se şi apucară să prindă peşte.

Mici intamplari cu animale (132)

Casa omului era la marginea satului, fără gard înspre lanu­rile de păpuşoi şi de grîne. Lipită tocmai de casă avea o stupină, cu cîteva coşniţe înşirate pe poliţă. Toamna tîrziu, după cîte o ploaie, gospodarul a tot observat prin curte urme ciudate, prin faţa casei, prin faţa stupinei. Pagubă nu se vedea nici pe la stupi şi nici pe la coteţul păsărilor de curte: omul nu şi-a mai bătut capul. Dar după ce a căzut prima zăpadă şi urmele erau lămurite, a recunoscut că-s de iepure. Şi, ciudat, se frîn­geau deodată în faţa stupinei, depărtişor. De aici iepurele se avînta în salt lung undeva, aşa cum face cînd sare în covru. Să stea aici iepure? Caută din ochi, şi iată că-l zăreşte tupilat între doi stupi. Se ghemuia înfundîndu-şi capul între umeri, ca să se facă mic, şi holba ochii către om. Acesta merge în casă, ia puşca, se întoarce — iepurele tot acolo. Dă cu un bulgăr, şi abia atunci sare urecheatul din culcuşul lui înalt, ca să se dea, bietul, peste cap.

Faceti-va bine (211)

Ochiul lupului

Denumire ştiinţifică: Plantago psyllium.

Prezentare. Ochiul lupului este o erbacee micuţă, cu o înălţime maximă de 30 cm. Îşi are originea în perimetrul Mediteranei. În zona României apare doar sub formă cultivată. Face parte din familia plantaginaceelor. Rădăcina este fusiformă, tulpina ramificată. Frunzele sunt liniare, iar florile formează un spic de culoare maro-închis. Ochiul lupului înfloreşte în lunile mai şi iunie. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele.

Nils Holgersson (30)

Jarro, bobocul de raţă sălbatică

Tokern e un lac destul de mare, dar pe vremuri se vede că a fost mult mai întins. Oamenii au socotit însă că el acoperea o parte prea mare a şesului mănos şi au căutat să-i sece apa, ca să poată ara şi semăna pe fundul lui. N-au izbutit să-l sece în întregime, cum avuseseră de gând, aşa că lacul acoperă şi azi o întindere mare de pământ. După secare, el a rămas atât de scund, încât adâncimea lui nu e nicăieri mai mare de câţiva metri. Ţărmurile lui au devenit lunci mlăştinoase, iar pe lac se văd pretutindeni ostroave mici de nămol ieşite la suprafaţa apei.

Un om din Haimanale

Azi e ziua lui Caragiale si beau un vin in cinstea lui. S-a nascut in 1852, in Haimanale. A murit 60 de ani mai tarziu, la Berlin. Ce-ar trebui sa mai spun? Nimic, vorbele mari ma calca pe nervi. Mai bine urc o povestire de-a Maestrului.

Caragiale pe cand tragea cu prastia prin Haimanale

Poveste de iubire (20)

Când am apărut, Phil Cavilleri era în salonul convalescenţilor, fumând a nu ştiu câta ţigară.

- Phil? i-am zis încet.

- Da.

M-a privit şi cred că ştia.

Suferea în mod evident de lipsa unei mângâieri fizice. M-am dus lângă el şi i-am pus o mână pe umăr. Mi-era teamă c-o să înceapă să plângă. Eu unul eram sigur că n-o să plâng. Nu puteam. Vreau să spun că trecusem demult de toate astea.

Povestiri din volumul Cuore (9)

Naufragiul

Sunt câţiva ani de atunci. Într‑o dimineaţă de decembrie, un vapor mare părăsea portul Liverpool şi pornea spre insula Malta. Pe el se aflau peste două sute de persoane, socotindu-i şi pe cei şaptezeci de marinari ai echipajului. Căpitanul şi mai toţi marinarii erau englezi.

Printre călători se aflau şi câţiva italieni: trei doamne, un preot şi o trupă de muzicanţi. Vremea era întunecoasă.

Poveste de iubire (19)

Sarcina de a-l informa pe Phil Cavilleri mi-a revenit mie. Altcineva? Nu avea cine. Nu s-a pierdut cu firea, cum mă temusem că avea să se întâmple, ci, foarte stăpân pe sine, a pus liniştit lacătul pe tarabă la Cranston şi a venit să locuiască la noi în apartament.

Fiecare are modul său propriu şi personal de a se descurca în faţa durerii. Phil face curăţenie. Spală, freacă, lustruieşte. Nu pot pricepe exact ce tot frământă în minte făcând acestea toate, dar asta e.

Mângâie poate speranţa că Jenny se va întoarce acasă?

Parcă da. Da. Săracul de el. De aceea face curăţenie prin casă. Phil refuză pur şi simplu să accepte lucrurile drept ceea ce sunt. Fireşte, de faţă cu mine, nu spune nimic, dar eu ştiu ce-are în cap.

Edeka, my love

Cum ziceam cu doua posturi inainte, in ora dintre autobuze am mers sa pierdem vremea printr-un magazin Edeka, unde lucreaza o iapa germana plina de idei proaste, dar fixe. A doua zi, ne-am dus iar, cu cash in buzunare. Am luat iarasi paine, nu mai stiu ce pungi cu bunatati (aiurea) de-ale Mariei si ce m-am gandit eu? Pai m-am gandit ca n-ar strica sa-mi iau o sticla de whisky. Nu mai bausem asa ceva de luni de zile, asa ca merita sa iau niste Johnny Walker (keep drinking), ca sa fac un mic chef cu ocazia redobandirii permisului de conducere. Zis si facut. Am mai luat niste dulciuri, niscai branza, in fine, ce ia omul cand se duce la magazin. 

Cand am ajuns in zona de Kasse, m-am uitat cu luare-aminte si am vazut-o pe iapa fixista: trona pe scaunul ei rotativ si era vigilenta - nu care cumva sa nu fie totul in perfecta ordine, inclusiv toate cardurile sa fie semnate. Asa ca m-am dus, natural, la alta Kasse, unde trona o alta persoana, durdulie si ea. 

Fixismul iepelor germane

În cele trei zile de mers cu autobuze și tramvaie despre care am povestit aici, întrucât pierdeam mereu autobuzul de la 15:30 și aveam aproape o oră de așteptat până la următorul, ne duceam până la Edeka - un supermarket aflat la cinci minute de mers pe jos de stație. Oricum trebuia cumpărată pâine, cel puțin.

De-ale lui Zoscenko (44)

Dădaca

Zilele astea, la noi la Leningrad, s-a petrecut ceva de-a dreptul revoltător.

Soţii Farforov aveau o dădacă. Au luat-o pentru copil. Singuri nu puteau să-i poarte de grijă copilului şi să-i asigure mîngîierea cuve­nită, pentru că amîndoi erau în producţie.

Serioga Farforov avea serviciu. Şi ea era în slujbă. El cîştiga destul de frumos. Şi ea avea o leafă bunişoară.

Ei bine, în situaţia asta li se naşte un copil.

Care va să zică, li s-a născut un copilaş şi, vezi bine, au trebuit să ia o dădacă. Altfel, desigur, n-ar fi luat.

Mai ales că nici nu erau obişnuiţi să ţină dă­dacă. Boieria asta n-o înţelegeau ei.

Tarzan of the apes (8)

Vînătorul din copac
        A doua zi după noaptea Dum-Dum-ului, tribul o porni încet prin pădure, înapoi spre coastă.

 Leşul lui Tublat zăcea în locul unde se prăbuşise, căci supuşii lui Kerchak nu mîncau niciodată morţii din tribul lor.

Marşul era o tacticoasă expediţie pentru agonisirea hranei. Fructe de palmier, prune cenuşii, banane şi mango se găseau din belşug, ca şi ananas sălbatic şi, uneori, mici mamifere, păsări, ouă, reptile şi insecte. Alunele erau sfărîmate între fălcile lor viguroase sau, cînd se dovedeau prea tari, le spărgeau strivindu-le între două pietre.

Poveste de iubire (18)

Din East 63-rd Street - în Manhattan, New York - la Boston, Massachussetts e imposibil să ajungi cu maşina în mai puţin de 3 ore şi 20 de minute. Vorbesc serios atunci când spun că am încercat şi imposibilul pe acest traseu, ajungând la concluzia că nicio marcă - nici străină, nici americană - chiar cu un as la volan, nu poate depăşi acest record. MG-ul meu fugea deci mâncând pământul, cu 105 mile pe oră, când am ajuns la răscrucea spre Massachussetts.

Povestiri din volumul Cuore (8)

De la Apenini la Anzi

Sunt mai mulţi ani de atunci. Un băiat genovez de vreo treisprezece ani, fiul unui lucrător, a plecat din Genova spre America, singur singurel, ca să-şi caute mama. Aceasta se dusese cu doi ani înainte la Buenos‑Aires, capitala republicii Argentina, cu scopul de a intra în serviciu, într‑o casă înstărită, ca să câştige astfel în scurt timp, atât cât îi trebuia ca să‑şi scoată familia din datorii şi din sărăcia în care căzuse din cauza mai multor necazuri care o loviseră.

Mici intamplari cu animale (131)

Pe la mijlocul lui ianuarie, într-o zi însorită şi geroasă, um­blam după ultimii iepuri pe care aveam să-i împuşc în sezonul care se încheia. Îmi plăcea să merg singur, stîrnind de la picior iepurii din culcuşuri. Nu te stînjeneşte la o asemenea vînătoare nicio poruncă dată de conducătorul goanelor, hoinăreşti în voie pe acolo pe unde te poartă capul, singurătatea lasă gîn­durile fără frîu, e tare bine aşa. Şi apoi, nu rîvneşti la heca­tombe. Un iepure sau doi, cît încap în raniţă şi nu te împovă­rează prea mult, sunt destui.

Faceti-va bine (210)

Obligeana

Denumirea ştiinţifică: Acorus calamus.

Denumiri populare: spetează pestriţă, spetează tărcată, călin, calmuz.

Prezentare. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. Această plantă erbacee, perenă, cu un miros specific foarte puternic, provine din India, fiind adusă în Europa în secolul XVI. Dezvoltă un rizom spongios şi, totuşi, consistent, de culoare albă sau roz în interior. Tulpina poate ajunge până la 1,5 metri înălţime. 

Aventurile lui Tom Sawyer (24)

Când veni seara, Tom şi Huck erau gata pentru isprava pusă la cale. Au dat târcoale hanului până după ora nouă; unul supraveghea de departe fundătura, celălalt era cu ochii la uşa hanului. Dar nu trecu ţipenie de om prin fundătură şi nimeni care să fi semănat cu spaniolul nu intră pe uşa hanului, nici nu ieşi. Noaptea se vestea senină, aşa că Tom se duse acasă. Se înţeleseră că dacă totuşi se întunecă de ajuns, Huck să vină şi să miaune; atunci Tom avea să se strecoare afară şi să vină să încerce cheile. Dar noaptea rămase luminoasă şi Huck renunţă să mai stea de strajă; pe la douăsprezece se duse să se culce într-un butoi gol.

Undo

Ceea ce face un computer este, în esenţă, ceea ce face şi omul. Diferenţa e la performanţă: dacă eu fac o înmulţire în 30 de secunde, el o face într-a nu ştiu câta miliarda parte dintr-o milisecundă. Am observat de-a lungul vremii o sumedenie de asemănări între om şi comp. Începând de la faptul că ambii au un hard şi un sistem de operare. Dar astea sunt banalităţi. Vreau să mă refer la o funcţie pe care nu o au nici unul nici celălalt, deşi îşi închipuie că o au. Este vorba despre funcţia "undo".

Cel mai mare scriitor din lume

28 ianuarie 1881 - ziua în care a murit cel mai mare scriitor din istorie - Feodor Mihailovici Dostoievski. Îmi aduc aminte cum o întrebam pe mama, pe vremea când,ca orice copil de 7 - 8 ani, eram pasionat de clasamente: „Cine a fost cel mai mare scriitor din lume, Dostoievski sau Shakespeare?” Eu țineam cu englezul, nici nu mai știu de ce, dar mama mi-a zis: „eeeei, greu de spus, dar cred că Dostoievski”. Au trecut anii și am ajuns și eu la concluzia ei. Ba chiar mi-am făcut idol în viață din Mîșkin, personajul principal din romanul „Idiotul”.

În cinstea celui mai mare scriitor din lume, urc aici o povestire de-a lui,intitulată „O întâmplare penibilă”. Oh, ce povestire... nu cumva s-o ratați!