Porţile se deschiseră larg şi, prin ele,
ieşi în zbor nebun polcul de husari, podoaba tuturor polcurilor călări.
Husarii călăreau toţi ca unul armăsari roibi, de soi. În faţa tuturor zbura ca
vîntul şi ca gîndul un voinic mai sprinten şi mai frumos decît toţi ceilalţi.
De sub coiful de aramă i se vedea părul negru răvăşit de vînt şi legată de braţ
îi fîlfîia o năframă scumpă, înflorată de mîinile celei mai frumoase fecioare
dintre frumoase. Cînd îl văzu, Taras rămase ca trăsnit: călăreţul era Andrii.
Iar voinicul, încins de dorul nestăvilit al luptei şi lacom de a se învrednici
cu adevărat de darul ce-l purta în mînă, se repezi spre cazaci aidoma ogarului
tînăr, cel mai frumos şi cel mai iute din toată haita. Aşa se repede ogarul, la
un îndemn al vînătorului priceput, întinzîndu-şi picioarele ce parcă nici nu
ating pămîntul, plecîndu-şi tot trupul într-o parte, şi aruncînd din fugă
zăpada răscolită şi întrecînd de zece ori, în focul goanei lui, iepurele după
care aleargă.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
joi, 7 martie 2013
Sex cu nevasta vecinului
Dadeam, in postarea despre liberul
arbitru, un exemplu de pseudo-libertate, anume cazul parintelui care ii
spune copilului "Poti sa bei apa plata sau Cola, dar ai grija: daca aflu
ca ai baut
Cola, o sa te tin un an inchis in dulap". Ziceam ca bietul
copil nu este, de fapt, cu adevarat liber sa aleaga. Nimeni
nu-l impiedica sa bea
Cola, adica nu-i ia nimeni sticla din mana. Dar stie ca daca bea, urmeaza sa
suporte consecintele si, cel mai probabil, gandindu-se la intunericul
din dulap, va "alege" sa nu bea.
Liberul arbitru (nu, nu e vorba de fotbal)
Mergand eu azi pana la o institutie unde trebuia sa vad daca mi-au iesit niste hartii si aflandu-se institutia asta destul de departe, am avut timp sa reflectez - a cata oara? - asupra conceptului de "liber arbitru". Voi spune, foarte pe scurt, ca aici e vorba de libertatea pe care ar avea-o omul de a alege intre cele doua variante care-i stau intotdeauna la dispozitie si dintre care, in general, una e buna si una rea. Un exemplu la care m-am gandit era chiar alegerea pe care o facusem: puteam decide sa nu ma duc la institutia cu pricina si sa nu ma mai interesez deloc de hartiile despre care vorbeam. Sau, iata, acum ca tocmai mi-am turnat a doua cafea, ma gandesc ca as fi putut alege sa renunt la ea. Carevasazica, intotdeauna si cu o singura exceptie (moartea), suntem pusi in fata alegerii.
Un frumos articol al lui Mircea Vasilescu
Demnitatea
loveste din nou
Printre gogomăniile spuse în ultimele zile în legătură cu
aderarea la Schengen a fost şi asta: că vom negocia problema „cu demnitate, nu
în genunchi”. Bravos, naţiune! Îmi închipui că toate instituţiile europene ar
trebui să convoace discret reuniuni de urgenţă ca să ia act de marea veste: la
Bucureşti, odată cu ghioceii, a scos capul şi demnitatea de sub nămeţii
politicii.
miercuri, 6 martie 2013
Faceti-va bine (224)
Părul
Denumire ştiinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica.
Prezentare. Părul cultivat îşi
are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic.
Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de
10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale,
iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de
familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în
raport cu merele.
Tarzan of the apes (25)
Avanpostul umanităţii
Odată
cu trosnetul carabinei, D'Arnot văzu uşa cabanei deschizîndu-se larg şi silueta
unui om prăbuşindu-se în toată lungimea pe podea. Cuprins de panică, francezul
ridică din nou arma la ochi, ca să mai tragă o dată în fiinţa doborîtă, dar
deodată, în semiîntunericul uşii deschise, desluşi că omul era alb şi o clipă
mai tîrziu, îşi dădu seama că-şi împuşcase prietenul şi proteguitorul, pe
Tarzan din neamul maimuţelor.
De-ale lui Zoscenko (49)
Luminile oraşului
Unui locatar din
casa noastră comunală i-a venit taică-su de la ţară.
Desigur, omul a
venit dat fiind că fiu-său era bolnav. Altfel poate că n-ar fi văzut Leningradul
pînă la sfîrşitul zilelor sale. Cum însă fiu-su a căzut bolnav, omul a venit.
Fiu-su era
chiriaş la noi. Făcea serviciu la un restaurant, unde era ospătar şi era bine
văzut.
De prea multă
rîvnă, poate, înfierbîntat după munca lui de noapte, odată a ieşit fuga în
stradă ca să se ducă acasă şi a răcit în postul său culinar, ca să zic aşa.
Mai întîi s-a învîrtit de-un guturai, şi şapte zile a strănutat. Pe urmă răceala
a trecut la piept şi temperatura s-a ridicat brusc pînă la patruzeci de grade
peste zero.
Paianjenul paun
Una dintre creaturile uimitoare care se gasesc in Australia: Peacock Spider. Are numai cativa milimetri si este de o frumusete incredibila. Daca-l tii pe varful degetului, sta ce sta si pleaca intr-un fel de zbor rapid. Nu-mi imaginez cum poate cineva sa se teama de o astfel de minune vie. Numai priviti:
marți, 5 martie 2013
O relatare de la grefă a lui Cehov
Informaţia
Era pe la amiază. Moşierul
Voldîreov, un bărbat înalt, vânjos, cu capul tuns şi ochii bulbucaţi, îşi
scoase paltonul, îşi şterse fruntea cu o batistă de mătase şi intră cu oarecare
şovăială la grefă. Nu se auzea decât scârţâitul peniţelor.
— Unde pot să
cer o informaţie? se adresă el uşierului, care tocmai aducea din fundul sălii o
tavă cu pahare. Am nevoie de o informaţie, trebuie să scot o copie de pe o
hotărâre.
— Poftiţi acolo.
Iaca, la domnul care şade lângă fereastră! spuse uşierul, arătând cu tava spre
fereastra din fund.
Foamea (10)
A doua zi m-am
trezit scăldat în sudoare; febra mă vlăguise. La început nu mi-am dat bine
seama ce se petrecuse cu mine. Am privit mirat în jur, m-am simţit cu totul
schimbat în felul meu de a fi, nu m-am recunoscut. Mi-am pipăit braţele şi
picioarele, am rămas mut de uimire că fereastra se afla pe peretele ei şi nu pe
cel opus şi auzeam tropotul cailor jos în curte, de parcă acest zgomot ar fi
venit de undeva, de sus. În plus, îmi era şi greaţă.
Părul scăldat în
sudoare rece mi se lipise de frunte. M-am sprijinit în coate şi am privit spre
pernă: era plină de şuviţe de păr umed. În cursul nopţii, picioarele mi se
umflaseră în pantofi; dar nu mă dureau. În schimb, nu puteam să-mi mişc
degetele.
Nils Holgersson (36)
Karr
Cu vreo doisprezece ani înainte de plecarea în călătorie a lui Nils Holgersson cu gâştele sălbatice, proprietarul unei forje din Kolmården voi să se descotorosească de unul din câinii săi de vânătoare. Drept aceea, chemă la el pădurarul şi-i spuse că nu mai putea să ţină câinele, deoarece nu izbutise să-l dezbare de prostul nărav de a vâna toate oile şi găinile pe care le întâlnea în cale, aşa că-l rugă să-l ducă în pădure şi să-i facă de petrecanie.
Pădurarul puse zgardă câinelui, ca nu cumva să-l scape, şi se pregăti să-l ducă într-un anume loc în pădure, unde toţi câinii care nu mai erau buni de nimic erau împuşcaţi şi îngropaţi. Pădurarul nu era om rău, dar ştia că hoţomanul ăsta nu vâna numai oi şi găini, ci că de multe ori intra în pădure şi punea ghearele pe câte un biet iepuraş sau pe câte un cocoşel de sihlă.
Faceti-va bine (223)
Păpălăul
Denumire ştiinţifică: Physalis alkenkengil
Prezentare. Păpălăul – o plantă
mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia
solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este
uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 şi
60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca şi tulpina. Florile
sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roşie-portocalie, de dimensiunile unei
cireşe.
Taras Bulba (8)
Nimeni dintre cei din oraş nu
prinsese de veste că o jumătate din zaporojeni plecase în urmărirea tătarilor.
Doar straja din turnul primăriei băgase de seamă că o parte din căruţe se
îndreptase în şir lung dincolo de pădure, dar îşi zise că zaporojenii şi-au
făcut acolo un loc de pîndă. La fel îşi zise şi inginerul franţuz. Intre timp,
începură a se adeveri vorbele hatmanului oştirii: în oraş nu se ajungea
merindea. După obiceiul veacurilor trecute, oştile nu socotiseră bine cît le
trebuia. Atunci leşii încercară să iasă din cetate, dar o bună parte din
îndrăzneţii care se încumetaseră s-o facă fură măcelăriţi pe loc de cazaci, iar
cealaltă parte fu alungată înapoi în oraş cu mîna goală. Ovreii însă se
folosiră de acest prilej pentru a afla totul: unde şi pentru ce au plecat
zaporojenii, ce polcovnici s-au dus cu ei, ce curene şi cîţi cazaci la număr,
cîţi cazaci au rămas pe loc şi ce au de gînd să facă, într-un cuvînt, nu
trecură bine cîteva minute şi cei din oraş aflară tot.
Tarzan of the apes (24)
Comoara pierduta
Cînd
expediţia se întoarse din zadarnica-i strădanie de a-l salva pe D'Arnot,
căpitanul Dufranne îşi exprimă dorinţa de a ridica ancora cît mai repede cu
putinţă şi toţi, cu excepţia Janei, se arătară de acord.
— Nu, spuse ea cu hotărîre, eu nu plec şi nici voi n-o să
plecaţi, pentru că în jungla aceasta avem doi prieteni care or să apară într-o
bună zi, sperînd ne găsească aşteptîndu-i. Ofiţerul dumneavoastră, domnule
căpitan Dufranne, este unul dintre aceştia doi şi omul pădurii, care a salvat
pe rînd viaţa fiecărui membru din grupul tatălui meu, este al doilea. M-a
părăsit acum două zile la liziera junglei, grăbindu-se să alerge în ajutorul
tatălui meu şi al domnului Clayton, după cum socotea el, şi a rămas să-l
salveze pe locotenentul D'Arnot; puteţi fi sigur de aceasta. Dacă ar fi ajuns
prea tîrziu pentru a-l mai ajuta pe locotenent, s-ar fi întors pînă acum şi
faptul că încă nu a revenit constituie pentru mine o dovadă suficientă că a
întîrziat pentru că locotenentul D'Arnot e rănit sau pentru că a trebuit să-i
urmărească pe răpitori dincolo de satul atacat de oamenii dumeavoastră.
Doua povesti surori ale lui André Gide (6)
Scoala femeilor(f)
30
octombrie.
Robert mă uimeşte din ce în ce
mai mult. Are relaţii cu o seamă de oameni celebri şi cunoaşte foarte multe persoane
cu vază în toate domeniile de activitate. Astfel este în măsură să facă
servicii tuturor celor care vin să-i ceară sprijin. Şi cum toată lumea ştie cît
este de îndatoritor, nimeni nu se sfieşte să apeleze la el. Mi-a spus că cel
mai înţelept lucru este să nu ceri niciodată decît ceea ce eşti sigur că vei
putea obţine. Dar cum cei cărora le-a făcut servicii nu-i pot refuza nimic şi
cum nu cere decît ceea ce este îndreptăţit să ceară, obţine lesne tot ceea ce
vrea. Intră ca la el acasă în orice instituţie şi nu ieşim niciodată împreună
fără ca o groază de oameni să nu-1 salute. I-am cerut să-mi prezinte numai pe
adevăraţii săi prieteni. Dar e greu, cînd l-ai cunoscut cît de cît pe Robert,
să nu-i devii prieten, şi cum e la curent cu toate problemele, este în stare să
vorbească cu oricine despre orice, ca şi cum ar vorbi de un subiect din
domeniul său. De
fapt, nu cred să aibă prieteni intimi. I-am pus întrebarea asta mai deunăzi.
Nu mi-a răspuns direct, dar mi-a spus, strîngîndu-mă duios în braţe: „Prietenia
este anticamera dragostei".
Bestiar românesc
Pricoliciul este, în mitologia noastră, fie o fiinţă cu trup de lup şi cap de om, fie o creatură cu trup de om şi cap de lup, fie, mai rar, un om cu coadă, slab dezvoltat şi stăpânit de o agitaţie nenaturală. Aflat în permanenţă la dispoziţia diavolului, pricoliciul acţionează întotdeauna în toiul nopţii, în locuri pustii, codri neumblaţi sau răscruci de drumuri. Poate străbate orice obstacol şi are obiceiul să se aşeze pe pieptul oamenilor adormiţi. Pricoliciul poate fi înnăscut (de obicei al nouălea frate dintr-un grup de nouă fraţi lunatici), ori copil zămislit din incest, cazuri în care cadavrul pricoliciului va părăsi groapa după moarte sub această formă) sau devenit (orice om poate deveni pricolici în anumite circumstanţe, de exemplu dacă e blestemat – situaţie în care condiţia are caracter ciclic – dacă îşi bea propriul ud sau dacă bea ud de lup etc.). Este considerat a fi o creatură murdară, asexuată, purtătoare de boli şi molime, din cauza obiceiului său de a se hrăni, pe lângă copii, şi cu animale bolnave sau cadavre. Trăieşte puţin, cât un lup, afară de cazul că este vindecat de condiţia sa, când poate duce o viaţă normală. Împotriva lui se poate folosi iarba numită coada pricoliciului (Aruncus silvestris), care creşte în păduri, în locurile unde un om ticălos sau un lup care se hrăneşte cu carne umană se transformă în pricolici.
Pricoliciul |
Rateul Schengen
Aseara, la emisiunea lui Turcescu de la B1Tv, se discuta, cum cred ca se intampla pe la toate postrurile in aceste zile, despre rateul Schengen. Chiar daca, asa cum am aflat ulterior, exista niste sondaje din care reiese ca romanii habar nu au ce e ala Spatiul Schengen, toata lumea au aflat ca am ratat intrarea in el. Dupa care, politicienii s-au prezentat in studiourile televiziunilor si s-au apucat de discutii pe aceasta tema.
Demisia dracilor
5 martie este ziua în care, în 1953, a crăpat - fie-i țărâna grea că uraniul - Iosif Vissarionovici Stalin, cel mai mare criminal din istoria lumii noastre și a tuturor lumilor paralele, posibile și imposibile. Îmi închipui că atunci când s-a întâmplat acest fericit eveniment, dracii din iad au vrut să-și dea demisia, din cauza spaimei că vor fi omorâți în chinuri de acest nemernic. Din 1922, când a preluat scaunul lui Lenin la cârma partidului comuniștilor și până la moarte, acest om a omorât multe milioane de compatrioți de-ai lui. Cu toate astea, când hoitul lui mizerabil a intrat în putrefacție, alte milioane de ruși indobitociti l-au plâns ca pe Cristos. Aici duc incultura și lipsa de educație. Unul dintre cei care au scris despre Stalin este celebrul disident iugoslav Milovan Djilas, care l-a cunoscut pe sângerosul criminal ca membru al unor delegații iugoslave, una din ele conduse chiar de Tito. Cartea lui Djilas, intitulată „Convorbiri cu Stalin” este, după cum spun specialiștii, una dintre cele mai importante încercări de a contura un portret al asasinului planetar. Reproduc un scurt fragment din această carte:
luni, 4 martie 2013
Foamea (9)
Kierulf
Ziua următoare a
nins şi mai mult; o zăpadă grea, amestecată cu ploaie, fulgi mari, albăstrui
care cădeau şi se prefăceau în noroi. Vremea era rece şi umedă.
M-am trezit
destul de târziu, zăpăcit de emoţiile din seara precedentă, cu inima fermecată
de minunata întâlnire. În încântarea mea, am rămas încă un timp culcat, dar, de
fapt, absolut treaz, închipuindu-mi că Ylajali se află în apropierea mea; mi-am
întins mâinile, m-am îmbrăţişat pe mine însumi şi am sărutat aerul. M-am sculat
în cele din urmă, am băut încă o ceaşcă de lapte şi îndată după aceea am mâncat
un biftec - şi astfel mi-a trecut foamea; doar nervii îmi erau din nou foarte
încordaţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)