Bestiar românesc

Pricoliciul este, în mitologia noastră, fie o fiinţă cu trup de lup şi cap de om, fie o creatură cu trup de om şi cap de lup, fie, mai rar, un om cu coadă, slab dezvoltat şi stăpânit de o agitaţie nenaturală. Aflat în permanenţă la dispoziţia diavolului, pricoliciul acţionează întotdeauna în toiul nopţii, în locuri pustii, codri neumblaţi sau răscruci de drumuri. Poate străbate orice obstacol şi are obiceiul să se aşeze pe pieptul oamenilor adormiţi. Pricoliciul poate fi înnăscut (de obicei al nouălea frate dintr-un grup de nouă fraţi lunatici), ori copil zămislit din incest, cazuri în care cadavrul pricoliciului va părăsi groapa după moarte sub această formă) sau devenit (orice om poate deveni pricolici în anumite circumstanţe, de exemplu dacă e blestemat – situaţie în care condiţia are caracter ciclic – dacă îşi bea propriul ud sau dacă bea ud de lup etc.). Este considerat a fi o creatură murdară, asexuată, purtătoare de boli şi molime, din cauza obiceiului său de a se hrăni, pe lângă copii, şi cu animale bolnave sau cadavre. Trăieşte puţin, cât un lup, afară de cazul că este vindecat de condiţia sa, când poate duce o viaţă normală. Împotriva lui se poate folosi iarba numită coada pricoliciului (Aruncus silvestris), care creşte în păduri, în locurile unde un om ticălos sau un lup care se hrăneşte cu carne umană se transformă în pricolici. 

Pricoliciul

Tricoliciul, o variantă mai sălbatică şi mai violentă a pricoliciului. D. Cantemir (Descriptio Moladaviae, 1716) îl asimilează francezului loup-garou, notând că prin vrăji diavoleşti oamenii se pot preface în fiare şi îşi pot însuşi firea acestora, devorând alte animale şi chiar oameni. T. Pamfile menţionează că denumirea de tricolici („om cu păr de lup”) este de origine greacă şi că monstrul provine dintr-un lunatic. În credinţă populară tricolicii mai pot fi progeniturile unor lupi infernali care se împreunează cu femei bântuite de coşmaruri senzuale, în păduri, sau lupoaice de aceeaşi natură care se împreunează cu bărbaţi în condiţii stranii şi păcătoase. Tricolicii umblă în nopţile cu lună plină, având minţile rătăcite şi fiind împinşi de dorinţa diavolească de a distruge tot ce e viu. Uneori se hrănesc cu mânji din hergheliile rătăcite, şi atunci se transformă în mânji-lupi, întorcându-se pentru a decima herghelia din care fac parte.

Tricoliciul

Nicoliciul este o fiinţă apărută în mitologia modernă, care se defineşte prin aceea că se poate plasa pe orice poziţie ideologică doreşte, în funcţie de moment. În general, nicoliciul trăieşte în mediile politice. El poate susţine, în funcţie de împrejurări şi de interesele care îl mână, orice fel de poziţie - de stânga, de dreapta, de centru, fără niciun fel de ezitare. O face cu o voce scăzută şi cu un ton egal, fără nicio inflexiune. În timp ce vorbeşte, pe faţa nicoliciului nu tresare niciun muşchi. Ceea ce spune este de natură nu să lămurească lucrurile, ci să irite interlocutorul. Se hrăneşte cu fracturi logice bine escamotate, cu cadavre de principii morale şi cu resturi de idei progresiste. El poate fi stârpit exclusiv de către cei care l-au prăşit, dar s-a constatat că aceştia, imediat după ce nicoliciul devine mare, suferă de o întunecare a minţii care durează minimum 20 de ani, aşa că nicoliciul devine, practic, etern. Îndată ce un nicolici pleacă din politică, este înlocuit cu altul mai tânăr şi mai eficient. Sociologii au ajuns la concluzia că singura posibilitate de a scăpa de nicolici este revoluţia, urmată de 100 de ani de vigilenţă.

Nicoliciul