Buzunarul interior

20.07.2013, ora 6:05 dimineață. Azi plecăm către Hanovra, despărțindu-ne de mare pentru cel puțin un an. Mi-am făcut cafeaua și am deschis laptopul, ca de obicei când ies din somn. Am intrat pe un site cu știri. Pe burtieră, un titlu mare: „Nae Nicolae este condus astăzi pe ultimul drum”. Nae Nicolae... Nae Nicolae... Ah! Gata, știu! Este cel spulberat de tren, omul care juca table cu Becali pe 10.000 de euro linia. Am pornit sonorul la un nivel suficient ca să aud ce se spune și insuficient ca să trezească fetele. O voce tocmai povestea că la reședința lui Nae Nicolae au apărut foarte mulți cerșetori, oarecum organizați. „Ce procesiune grotescă” mi-am spus și am oprit sunetul. Apoi mi-am adus aminte de înmormântarea lui tata, din 1987.

Faceti-va bine (271)

Sânzienele

Denumire știinţifică: Galium verum.

Denumire populară: drăgaică, sânziene.

Prezentare. Sânzienele sunt plante erbacee, remarcate prin florile lor galben-aurii, cu inflorescenţe bogate, dese, și cu miros foarte plăcut. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Au frunze lungi și înguste, înălţimea plantei fiind cuprinsă, la înflorire, între 30 și 100 cm. Tulpina are patru muchii și este subţire, în partea superioară se ramifică, iar la maturitate se lemnifică. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Procesul de înflorire, de mai mică amploare însă, continuă până în septembrie. Florile, de mici dimensiuni, sunt dispuse grupat, în panicule. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor, în fâneţe și poieni, pe terenuri părăsite. Pentru uz medicinal se recoltează florile și, mai rar, frunzele. Preparatul principal este infuzia.

Lumea pierduta (13)

O scenă care nu se poate uita

 Exact în clipa când soarele apunea la sfârşitul acelei zile triste, am zărit făptura singuratică a indianului zugrăvită pe câmpiile întinse din vale şi l-am privit îndreptându-se spre fluviul îndepărtat ca pe singura noastră nădejde de salvare, până când a dispărut în negurile serii, pe care soarele în asfinţit le colora în nuanţe roşcate.

Presa de cacat

Avem astazi dovada limpede ca presa din Romania este de cacatul cacatului - cea mai ticaloasa, murdara si falsa presa din cate exista. Am cunoscut ziaristi de toate felurile, unii chiar mi-au fost amici. Dar ceea ce se petrece azi in presa este dincolo de orice mi-as fi putut imagina.

Disperarile tanarului Cioran (6)

A nu mai putea trăi

Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, după ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini pe­riculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie. Dacă totuşi trăieşti, aceasta se datorează capacităţii de obiectivare prin care te eliberezi prin scris de acea încordare infinită. Creaţia este o sal­vare temporară din ghearele morţii.

Prietenia

Când și când aud despre cearta unor prieteni care, din cauza politicii, ori a unei femei, ori a unui alt gen de mărunțiș, au devenit dușmani. Și de fiecare dată îmi zic: oamenii ăștia de fapt n-au fost prieteni. Prietenia e ceva aproape supranatural, pot spune că este cu adevărat o minune. Când doi bărbați sunt prieteni, sunt gata de orice sacrificiu unul pentru celălalt. Și asta, atenție, în lipsa oricărei conotații sexuale - un bărbat și o femeie pot fi absolut orice în afară de prieteni, tocmai pentru că mai devreme sau mai târziu relația lor se transformă în dorință reciprocă (da, cunosc contraexemplul cu homosexualul și lesbiana).

Veneția (1)

Cand am ajuns in autogara, am dat de-un indicator pentru Piata San Marco, unde se duce toata lumea ca sa stea la cozi infernale pentru a vizita Bazilica si Palatul Dogilor. Ne-am luat dupa el, am trecut peste un pod si ne-a aparut in fata intrarea intr-un hotel numit Papadopoli. Eu, dupa cum mi-e obiceiul, m-am intrebat ce-o fi cu numele ala: sa fie vorba de un domn numit Papadopoli, cu accent pe i, sau sa fie niste frati Papadopol si acolo sa fie vorba de plural - adica un Papadopol, doi Papadopoli? Poate e vorba de niste frati legendari, m-am gandit, cum erau fratii Gracchi, despre care ne invata domnul Mezarescu la istorie pe cand eram copii, rostindu-le numele sub forma frații grahi, cu accent pe a, si carora eu le spuneam, desigur, Frații Grași. Nu stiu inca raspunsul. 

Lupe-n cap

Pe masura ce ne apropiam, duminica trecuta, de Lido di Jesolo - destinatia noastra italiana, mai schimbam cate o idee (fixa, desigur, la varsta asta nu te mai scoate nimeni din ale tale, totul e cum stii tu si numai cum stii tu). Printre altele, a venit vorba despre cremele de plaja, despre care eu am o parere extrem de proasta. Cand eram mic, nu exista asa ceva, tata ma dadea cu o solutie numita Clorocalcin si cam asta era tot. N-am avut niciodata niciun fel de problema cu pielea, desi pe-atunci stateam la plaja, nu gluma, pentru ca imi inchipuiam ca daca m-as fi intors la Sinaia nebronzat, m-as fi facut de ras.

Povestea unui ziarist, spusa de Cehov

Corespondentul

Muzicanţii erau opt la număr. Şefului lor – Guri Maximov – i se pusese în vedere că, dacă muzica nu cântă fără întrerupere, n-au să vadă nici un singur păhărel de votcă, ba chiar răsplata muncii lor n-au să şi-o capete decât cu chiu, cu vai. Dansul începuse exact la ora opt seara. La ora unu noaptea, domnişoarele se supărară pe cavaleri; cavalerii, pe jumătate beţi, se supărară pe domnişoare, şi dansul încetă. Musafirii se împărţiră în grupuri. Cei mai vârstnici puseră stăpânire pe salonaş, unde se în­tinse o masă cu patruzeci şi patru de sticle şi tot atâ­tea tacâmuri; domnişoarele se adunară într-un col­ţişor al salonului cel mare, forfecară pe nemernicii de cavaleri şi se străduiră să dezlege problema: cum se face că mireasa îi spune mirelui chiar de la început „tu”, iar cavalerii se retraseră în celălalt colţ şi înce­pură să vorbească toţi deodată, fiecare despre ale lui.

Faceti-va bine (270)

Săpunariţa

Denumire știinţifică: Saponaria officinalis.

Denumiri populare: văcăriţă, săpunel, berbecei, odogaci.

Prezentare. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm, frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz, rareori albă. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina, care se mărunţește, se macerează sau se folosește la decoct. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet, de pildă), recomandă utilizarea întregii plante. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal, iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice, cum ar fi eczemele, pecinginii, impetigo, edemele, herpesul.

 

Ultimele poze ale lui August Sander

 

Un clip criminal

De-o bucată de vreme este prezentată pe toate posturile de televiziune o reclamă absolut criminală, pe care nu văd s-o fi semnalat cineva pe undeva ca fiind periculoasă şi nocivă. E vorba de o campanie pentru premiile oferite de producătorul unei mărci de bere, premii care pot fi câştigate dacă le găseşti numele inscripţionate pe spatele capacului sticlelor de doi litri.

Un popor needucat

De ce oare este posibil în România ca un infractor lipsit de scrupule să ajungă până la cele mai înalte demnităţi ale statului? Şi de ce lucrul ăsta e imposibil într-o ţară ca Germania? Convingerea mea este că explicaţia stă în lipsa educaţiei. A cui educaţie? A infractorilor? Nu, a poporului român în general. Lucrurile stau în felul următor. Cei care au făcut şcoală sub Ceauşescu n-au auzit acolo nimic despre valorile fundamentale ale traiului într-un stat de drept. Ei au prins cu totul alt gen de valori - cele ale traiului într-un stat putred de corupţie, clientelism, minciună. Au învăţat încă de mici că poţi lua note mai bune decât ţi se cuvin dacă părinţii tăi aranjează cu profesorul; au învăţat principii de genul „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”; au luat de bun faptul că dacă vrei să ajungi ceva în viaţă trebuie să te înscrii în UTC şi apoi în PCR; şi-au umplut minţile cu pseudo-ştiinţa numită „materialism dialectic”. Au ajuns la maturitate educându-şi copiii pe aceleaşi criterii. Pe vremea lor (care este şi a mea, desigur), nu se pomenea să existe vreun curs, vreo prelegere, vreun loc unde să te poţi duce şi să înveţi câte ceva despre drepturile omului, despre egalitatea şanselor, despre discriminare, echitate, constituţionalism etc.

In casa bunicilor (11)

Cornetul cu răşină

Afumă şi bunica. În fiecare odaie e un cornet de coajă cu răşină. Când afumă ea, bunica înhaţă cornetul, pune un cărbune, suflă c-un fel de mânie în nepricopsitul de cărbune, şi suflă, şi suflă, şi merge, şi merge, când în dreapta, când în stânga, aburind, fumegând, înceţoşând, ca şi cum ar fi Zmeoaică într-o poveste, ca şi cum ar căuta, ca şi cum nu ar găsi, ca şi cum cu fum ar fi venit şi într-un nour se va duce, lucind departe, sângeriu, ca şi cărbunele aruncat din nou în sobă.

Sortul

Problema mea cu marea e ca ma plictiseste rau de tot. Dupa o zi de mare si plaja, nu mai am nimic de facut. Nu cunosc ceva mai plictisitor decat sa te trezesti si sa te duci pe plaja, sa intrerupi aceasta zacere doar pentru a manca, pentru ca apoi sa te duci din nou in acelasi loc, pe acelasi sezlong, sa iei aceeasi carte si sa zaci din nou, in aceeasi pozitie, pana seara. Multi oameni fac asta, sunt pline plajele lumii de ei. Eu unul inca nu sunt in stare de asa ceva. Din pacate, insa, nu sunt apt nici pentru cine stie ce jocuri de genul tenis cu piciorul - nu-mi mai arde. Daca as fi avut 20 de ani, lucrurile ar fi stat altfel - nu mai e nevoie sa descriu cum.

Propria realitate

Unul din obiceiurile mele care îi enervează pe ceilalţi (pe unii, desigur, dar n-o să dau nume) este că observ ceea ce nu e în regulă înainte de a observa ce e OK. Spre exemplu, dacă merg într-un vârf de munte unde ar trebui să găsesc o natură cam cum era în vremea lui Adam şi în loc de asta dau peste o groapă plină cu fier-beton lăsat acolo de cineva care a vrut să construiască un hotel şi n-a mai avut bani, eu observ acest lucru. Şi nu numai atât: simt un fel de revoltă, îmi vine să urlu şi să înjur, fac poze, le pun pe blog, le trimit la ziare etc. Alţii se întorc cu spatele la groapa respectivă şi privesc peisajul, după care merg acasă şi povestesc ce frumos e acolo, în vârful muntelui.

Din spatele portii negre (6)

Doctorul Constantinescu

Client al unui birt de centru, medic de nevroze, terapeut al lui Alex Davila, fercheş, elegant, scurt, de o taietură de chelner. Vesel întotdeauna, falacios că practica medicina numai pentru somităţi şi gratuit, ca medicii fără arginţi din calendar, prieten cu toată lumea, legat cu actorii, slăbiciune de mare temperament. Citează pe Freud ca pe un coleg în care n-ar avea toată încrederea, şi pe Kreppelin ca un tiraj decolorat al celui dintâi. Are pentru „ştiinţă” un surîs de crai sceptic, căruia i se vorbeşte de graţiile se­crete ale unei curtezane de hipodrom. Ver­sat, pilduitor, expert, „Doctorul” trăia din reputaţia lui făcută printre actori, care la masa de la Continental îi adresau cu timi­ditate întrebări relative la stomac şi intes­tine, conştienţi că asemenea probleme sunt nedemne de un savant.

Fratia Hrebenciucului

Atunci cand Traian Basescu a pierdut catastrofal lupta cu USL, aceasta facatura politica ajungand sa ia 70% din voturi si sa se astearna ca o pecingine peste Romania, am fost unul dintre cei care au cerut ca Basescu sa plece, pentru ca proiectul lui a esuat. El vorbise de reforma statului, de separarea puterilor si, ce-i mai important, facuse pasi concreti in aceasta directie. Numai ca romanii au aratat ca nu vor asta, dand intreaga putere in mainile caracatitei USL, care intrase in alegeri cu un unic mesaj: „Jos Basescu”. Asadar, de ce sa mai fi ramas Basescu la Cotroceni? Si eu, pentru ce sa-l mai fi sustinut dupa ce actiunile lui mi l-au adus din nou pe cap pe Hrebenciuc?

Transformarea banilor

Astazi, 12.07.2013, in Romania a avut loc un nou eveniment in premiera: condamnarea la puscarie a unui ministru in functie. E vorba de mafiotul moldovean Relu Fenechiu, protejat al lui Crin Antonescu. Acest individ a facut urmatoarea potlogarie: a luat pe nimic niste transformatoare vechi si uzate, dupa care le-a vandut la preturi uriase filialei din Moldova a unei regii a statului. Carevasazica o bisnita ordinara, dar nu cu tigari, ci cu transformatoare.

O poveste a lui Haruki Murakami

O zi ideală pentru privit canguri

În ţarc sunt patru canguri: un mascul, două femele şi un pui abia născut.

Nu suntem decât eu şi prietena mea în faţa ţarcului unde sunt ţinuţi cangurii. Nu e o Grădină Zoologică foarte vizitată şi, în plus, e luni dimineaţă. Numărul animalelor îl întrece cu mult pe cel al vizitatorilor. Nu exagerez deloc! Chiar aşa e!

Eu şi prietena mea am venit să vedem puiul de cangur - în afară de asta, ce altceva ar mai fi de văzut?