Povestile lui Wilhelm Hauff (29)

Tînărul englez (2)

Seria petrecerilor de iarnă urma să se încheie cu un mare concert executat atît de orchestra oraşului, cît şi de cîţiva talentaţi prieteni ai muzicii din Grünwiesel.

Primarul cînta la violoncel, doctorul era un maestru al fagotului, farmacistul — deşi fără o tehnică deosebită sufla din flaut, nişte domnişoare din oraş învăţaseră cîteva arii şi totul era admirabil pregătit. La un moment dat, străinul cel bătrîn îşi exprimă părerea că, deşi concertul se anunţa remarcabil, lipsa unui duet se făcea evident simţită, căci la orice concert era indispensabil să se execute şi o bucată muzicală de acest gen. 

Incredibilul magician

Duplicitatea

Asumarea propriilor opțiuni politice se dovedește a fi o grea piatră de încercare pentru foarte mulți români. Cred că aici e vorba despre o teamă irațională, moștenită din vremuri îndepărtate, când românii nu găseau alt mod de a supraviețui decât acela de a se comporta ca niște curve. E plină „înțelepciunea” populară de zicale și îndemnuri la duplicitate, începând cu celebrul „capul plecat sabia nu-l taie” și până la „zi că el și fă ca tine” sau „fă-te frate cu dracu' până treci puntea”. Toate astea se pot condensa într-un unic îndemn: „spune într-un fel și fă în altul”. E vorba de o mentalitate profund greșită, un fel de vătămare gravă a conștiințelor, de care românii nu sunt conștienți. Mai mult, ei sunt mândri de duplicitatea asta, considerând-o semn al inteligenței. O inteligență și ea prost înțeleasă, pentru că aici e vorba despre viclenie și nimic mai mult.

Invrednicire (15)

Shift Del

Iţi promit, îţi promit

că atunci când fi-va să fie - şi nu mai e mult,

o să mă îmbrac, în tăcere,

cu hainele pe care le purtam când eram copil

si pe care le-am păstrat cu sfinţenie în adâncul dulapului,

o să fac ordine pe birou, o să spăl

vasele din bucătărie,

o să tund iarba din curte şi o să repar

streaşina stricată de prea multele ciorovăieli ale vrăbiilor.

Cum se deplaseaza ratonul

Romania needucata (10)

Cazul mamei si tatalui lui Basescu

Pe multi i-am auzit spunand, pe la posturile de televiziune, ca Basescu n-are mama, n-are tata. Asta inseamna urmatorul lucru: nimeni nu se poate intelege cu dictatorul. Si asta, zic ei, ar reprezenta ceva rau. Romanii needucati o iau de buna si o dau mai departe: "da, bai, nenorocitu' asta de Basescu n-are mama, n-are tata, nu te poti intelege cu el, trebuie sa ne scapam de un asemenea om, sa punem pe altul, cu care ne putem intelege, cu care putem bate palma".

Invrednicire (14)

Femeia

Nu, nu, i-am strigat, bătând cu pumnul în masă

tu nu eşti, nu, nu eşti o femeie!

Tu nu ai părul în cheia de violă-nstrunat

şi umbrele lui nu se pricep, în efect de glissando,

sub mâna mea răsfirate, val după val să se spargă.

Inutilitate

Mi s-a luat!

Nu mai am niciun chef sa scriu pe blog. Mi se pare o inutilitate perfecta, mai ales cand vine vorba de urcat literatura. Nu am niciun fel de feedback, nu am habar daca e cineva multumit ca poate citi ce urc eu - sa zicem Buzzati, ori Calvino, ca sa nu mai vorbesc de Cehov sau de Goethe. Nu mi-am propus sa fac culturalizare, departe de mine gandul asta, tot ce-am vrut a fost sa urc aici textele care m-au format. Evident ca aceste texte nu mai pot forma pe nimeni altcineva, pentru ca ele sunt, ca sa zic asa, depasite. Astazi literatura este altceva decat era pe vremea copilariei si a tineretii mele. Asa incat pur si simplu nu am nicio speranta si de fapt nicio dorinta de a influenta pe cineva. N-am reusit eu s-o fac pe Maria sa citeasca, daramite pe niste necunoscuti care ajung pe blogul meu din intamplare.

Invrednicire (13)

Aritmetică

Cine eşti şi ce vrei? am strigat fără glas

Cum ai venit şi pe unde ai pătruns?

Cu tine vorbesc, mă auzi? Spune!

De când eşti aici, şi de ce până azi

nu te-am simţit şi nu m-am înspăimântat?

Din capturile lui Elliott Erwitt (9)

Invrednicire (12)

Beţia

Iţi mai aduci aminte, prietene, ziua aceea

în care beţi sedeam amândoi, afundaţi în fotolii,

cu lacrimi de ciudă pe obraji şiroindu-ne

pentru că nu mai ştiam unde ne sunt praştiile

şi pantalonii cei scurţi cu buzunare la spate?

Trei milenii de umor (55)

—        Auzi ce zice Nelu? Că se poate stabili vîrsta cocoşilor după dinţi.

—       Bine, dar cocoşii n-au dinţi.

—        Nu după dinţii cocoşilor, ci după dinţii lui!

—        Ionele, e ora cinci şi a sosit timpul sa mergem la dentist. Avem oră reţinută.

—        Nu, nu vreau. Mi-e frică!

—       E, asta-i! De ce să-ţi fie frică doar nu-ţi face nimic!

—        Cum ai spus? Nimic? Atunci la ce să mai merg?

Mașina de trăit (2)

Cum spuneam aici, o mașină de trăit consideră viața ca un proces care poate fi controlat prin proceduri stabilite de mașinile de trăit care au lucrat la această chestiune. Mașina de trăit deplasează accentul de pe procesul în sine pe procedura de reglementare. Ea nu-și poate reprezenta procesul în absența procedurilor. Viața pentru aceste ființe este un râu, dar nu unul care curge liber pe unde vrea el, ci unul regularizat: malurile sunt întărite, cursul este din loc în loc modificat, pe fund nu sunt pietre sau trunchiuri de copaci, astfel încât poți intra în apă (coborând trepte special amenajate, desigur) fără niciun risc de a te lovi și a te îneca.

Povestile lui Wilhelm Hauff (28)

Tînărul englez(1)

—   Stăpîne! Eu sunt german din naştere şi prea am stat puţin în ţara dumneavoastră ca să pot povesti un basm persan sau o minunată poveste despre sultani şi viziri.

Îmi veţi îngădui, aşadar, să vă istorisesc ceva din patria mea, fapt care vă va face poate plăcere. Din păcate, poveştile noastre nu-s totdeauna atît de alese ca ale dumneavoastră, adică în ele nu este vorba de sultani sau de regii noştri, nici despre viziri şi paşale, miniştri care, la noi, se numesc de justiţie, de finanţe, consilieri sau alţii de soiul ăsta, ci ele povestesc, în cazul cînd nu e vorba de soldaţi, de oamenii de rînd, care duc un trai tihnit.

Educatie sanitara in comunism (12)

Cetatea de nepătruns

Remus este aşezat în ultima bancă a dasei a IV-a şi tot ultimul este în coloană la ora de educaţie fizică. Dimpotrivă, la cîte un joc sportiv sau în alte situaţii, tovarăşa învăţătoare îl aşează pe el primul în şirul de copii. Motivul este simplu: Remus este cel mai înalt, cel mai bine dezvoltat dintre toţi colegii săi.

De partea coruptilor

M-am tot intrebat care o fi explicatia pentru faptul ca diversi romani, unii dintre ei oameni inteligenti, se situeaza de partea coruptilor din politica, justitie, administratie etc. Pur si simplu mi se intampla cateodata sa citesc pe cate un blog, sau pe cate un wall, niste enormitati logice imense, tradand carente morale profunde si o reavointa cel putin suspecta - toate astea la oameni care mi se parea ca ar trebui sa fie de partea cealalta. Si sincer sa fiu, pana nu demult nu am reusit sa inteleg ce se intampla cu oamenii astia.

Dupa 20 de ani

Acum 20 de ani, daca va aduceti aminte, puterea in Romania era in intregime in mainile lui Ion Iliescu si ale PDSR (inaintasul actualului PSD). Premier era Nicolae Vacaroiu. In guvern se aflau oameni de trista amintire -  Iulian  Mincu la sanatate, Valer Dorneanu la relatia cu Parlamentul, Dan Matei Aghaton la turism, Doru Ioan Taracila la interne, Liviu Maior la invatamant, traseisti precum Teodor Melescanu (externe), specialisti gen Mircea Cosea ori Florin Georgescu, oameni de stiinta si de cultura - Alexandru Mironov, Marin Sorescu. Vacaroiu si ai lui erau acuzati de coruptie, guvernarea era abuziva, Iliescu batea in continuare campii cu "rastalmacirea" si cu "mai animalule", oamenii erau satui, asa ca dupa doi ani au pus stampila pe Constantinescu zis Infrantul - cea mai proasta alegere pe care puteau s-o faca.

Secretul Pădurii Bătrâne (16 - final)

Avalanşa

   În pădure nu se mai respira atmosfera dinainte; nu pentru că nu se mai vedeau duhurile sub formă de oameni şi de animale, sau pentru că Bernardi era de negăsit. Un element de nedefinit ajunsese să lipsească. O întreagă viaţă care altădată fremăta în aer se închisese în interiorul trunchiurilor. Atinsă în sfârşit pacea, duhurile stăteau în trupul brazilor să facă socoteala anilor. Şi colonelul colinda fără răgaz, căutând în jurul său cu privirea, ca în ultima zi petrecută de el în cazarmă, înainte de a-şi părăsi regimentul, când el inspectase de repetate ori dormitoarele, simţind cum lucrurile acelea nu mai erau ale sale, că autoritatea sa, construită cu răbdare, cu trudă de ani de zile, dispăruse deodată, că soldaţii, care ieri încă mai tremurau la o privire de-a sa, mâine l-ar fi considerat un egal al lor şi poate nici măcar nu l-ar mai fi salutat pe stradă.

Din capturile lui Elliott Erwitt (8)

Secretul Pădurii Bătrâne (15)

Coşmarurile

   Să fi fost fumul incendiului sau alte cauze necunoscute, Benvenuto căzu la pat. Procolo aduse un medic, care-i găsi ceva la plămâni, consideră răul îngrijorător şi prescrise un medicament. În după-amiaza aceleiaşi zile, doctorul se-ntoarse să-i facă băiatului o injecţie ca să-i scadă febra.

  În seara aceea ploua. Colonelul îl întovărăşi pe doctor până la uşă. Ziua se sfârşise. Din codrul dimprejur bezna ieşea adunându-se în jurul casei. Doctorul, ieşind afară, privi în jur bănuitor.