Visul de azi noapte, pe care eu însumi nu l-am
considerat frumos cînd a venit ziua, exceptând o scenetă comică alcătuită din
două replici şi al cărei efect a fost acea satisfacţie imensă pe care o simţi în
vis, dar pe care am uitat-o. Străbăteam - nu mai ştiu dacă Max a fost de față
chiar de la început - un şir lung de case la înălţimea primului sau a celui
de-al doilea etaj, aşa cum treci dintr-un vagon în altul în trenurile accelerate.
Mergeam foarte repede, poate şi pentru că unele case erau atât de şubrede, încât
trebuia să te grăbeşti, fie şi din pricina asta. Uşile dintre case nu mă
surprindeau
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
duminică, 17 ianuarie 2016
miercuri, 13 ianuarie 2016
Hotelul
Zidul
acela a fost dărâmat, în cele din urmă,
ca să
facă loc unui hotel cu o mie de camere...
dar
atunci, în anii de neîntors,
când mă
înălțam pe vârfuri până la fereastră,
îl vedeam
străjuind poiana plină de castani -
acoperit
din loc în loc, la îmbinările pietrelor,
de un
mușchi mai verde decât tot verdele
care avea
să vină, luminat de un soare
atât de
special încât nu putea fi decât pentru mine,
un soare
care îmi spunea, prin jocul de lumini
proiectat
pe bătrânul zid, că lumea e fantastică,
plină de
minuni care abia așteaptă să mă avânt
în aerul
răcoros al dimineții și să le descopăr
cu
simțurile mele tinere care mi se descopereau totodată
pe ele
însele, învârtindu-mă printre castani,
căutând
adevărul și prietenia viului
dar negăsind,
vai, decât prevestirea vremii
în care
toate vor fi transformate într-un hotel
cu o mie
de camere, unul dintre multele
construite
fără niciun alt scop decât să distrugă
amintirile
cele mai de preț
ale copilăriei.
RaulB
sâmbătă, 9 ianuarie 2016
Proceduri criminale în sănătate
Pe 5 ianuarie 2016, la nici 50 de metri de intrarea în Spitalul Județean din Satu Mare, în plină zi, o femeie a căzut pe o alee și nu s-a mai ridicat. Trecătorii au dat fuga la spital și au povestit ce s-a întâmplat. Medicii de acolo au ridicat din umeri: trebuie sunat la 112 și alertat serviciul de ambulanță, singurul care poate interveni în astfel de situații. Oamenii s-au conformat, au sunat și, după circa 20 de minute a sosit o salvare. Din ea au coborât doi brancardieri, au luat femeia și au dus-o în spital.
miercuri, 6 ianuarie 2016
Sinucidul lui Bolliac
Stăpîn preaputernic, creator
nemărginit, tu, împărat al totului întreg!... Pentru ce ai înrădăcinat în inima
mea astă veninoasă nemulțămire? Pentru ce pe mine numai nădejdea nu mă poate
înșela? Ce tulburări grozave!... Ce sentimente necunoscute mă sfâșie de cum m-am
pomenit în lume! Cumplit stăpân!... Ce neiertat păcat a putut face pruncia mea
de te-ai năpustit deodată cu junia a mă sfîșia! Părinte preaslăvit! Aste
grozave tulburări fură orânduite a mă primi în lume? Ori a trebuit a se naște deodată
cu mine? Dumnezeu adevărat! Dacă fără ele nu mă puteam naște, dacă p-ăst amărât
pămînt eu nu-mi puteam găsi fericirea, de ce m-ai înființat? Care așa mare
trebuință fu a mă naște? Ce te sili a-mi tulbura odihna ce gustam în sânul
nesimțirii, până a nu te cunoaște, și a-mi da un trup, un suflet, ca să fie
pradă pământeștilor chinuri? Era trebuincios atomul meu la podoaba ăstui glob? Lipsa
lutoasei mele îmbrăcăminți putea opri armonia universului?...
marți, 5 ianuarie 2016
Dezvinovățirea
O întâmplare foarte instructivă, povestită de un amic, arată că dacă vrei să trăiești liniștit nu trebuie să te bagi în niciun fel în ceea ce nu este legat exclusiv de tine. Pentru că sunt oameni care știu să facă din alb negru și viceversa, ca să te scoată, în cele din urmă, vinovat în locul lor.
vineri, 1 ianuarie 2016
O poveste japoneză despre sfârșitul lumii
Se zice că odată,
demult, păsării karebinga i s-a năzărit să zboare până la capătul lumii. S-a
ridicat în văzduh de pe insula ei de baștină, Tanegașima, și s-a avântat în
zbor iute ca săgeata peste marea cea mare
A zburat karebinga șapte zile și șapte nopți
în șir, iar în cea de-a opta zi a văzut un arbore înalt, cu o singură creangă.
Arborele părea că crească chiar din adâncurile mării. A coborât karebinga pe
creanga aceea, s-a odihnit, apoi a pornit iarăși la drum.
luni, 21 decembrie 2015
Interzicerea fumatului
Dau, pe site-ul ziarului Adevărul, peste un articol
scris de un anume Doru Pop - profesor universitar. Articolul se intitulează
„Fumatul, fascismul și fantezia libertății” și reprezintă, în opinia mea, un
exercițiu de gălăgie de dragul gălăgiei, plin de argumente subțiri, susținute
prin comparații nepotrivite sau exagerate.
Din
primul paragraf, autorul stabilește caracterul fascist al legii care interzice
fumatul în toate spațiile publice închise: „Noua
legislaţie anti-fumat, importată pe plaiurile mioritice după ce a fost testată
în alte părţi, are un puternic iz fascist. Dincolo de utilitatea ei aparentă,
efectele secundare ale legii sunt la fel de nocive. Este vorba despre o
mentalitate care acceptă impunerea unor legi cu anasâna, numai de dragul unui
ipotetic bine comun.”
miercuri, 16 decembrie 2015
Băiețelul de dincolo de peretele subțire
Locuiam într-un bloc din cele
cu pereții subțiri – fagure uriaș în inima orașului. Alături, pe stânga, era
casa scării, iar în garsoniera din dreapta se mutaseră doi tineri împreună cu
copilul lor – un băiețel de doi sau trei ani. Plângea des și de fiecare dată
auzeam vocea femeii apostrofându-l: „Taci odată, nu înțelegi? Vrei să te bat?”
Atunci se potolea dar numai pentru puțină vreme. Auzeam toate zgomotele ca și
cum aș fi fost acolo: izbitul tacâmurilor de chiuvetă, tusea bărbatului, pașii
copilului care alerga de la ușă la fereastră și înapoi, obsedant, ca o veveriță
în cușca ei strâmtă. Garsonierele erau mici, ca pentru niște ființe liliputane,
nu aveai loc decât pentru un pat, o masă și un dulap. Mai tot timpul stăteam
întins, cu ochii închiși. Nu mă ridicam decât pentru a mânca sau pentru a merge
să-mi fac nevoile. Pe la prânz porneam laptopul, citeam câteva știri și mă
uitam după mailuri. Treaba asta nu dura foarte mult, cam o oră, dar în acea oră
alergatul copilului mă scotea din sărite. Atunci mă bucuram s-o aud pe femeie
strigând: „Dar mai termină odată, stai și tu liniștit că m-ai înnebunit de
cap!”
marți, 15 decembrie 2015
Despre adevărata depresie
Aud mulți oameni spunând că sunt depresivi. Marea lor majoritate nu au habar ce înseamnă depresia. Mi-a plăcut și mie să cochetez cu ideea că aș avea depresie. Dar după ce am citit cartea lui Andrew Solomon, mi-a trecut. O să reproduc aici un pasaj, sper eu edificator, din „Demonul amiezii”, carte pe care nu voi înceta s-o recomand tuturor celor care cred, așa cum mi-a fost dat să aud de la cineva, că stările depresive sunt „fițe și figuri” (Dumnezeu să-i ierte). Așadar:
vineri, 11 decembrie 2015
Moartea căprioarei la Benalmadena
În 2011 am locuit o vreme la un hotel din Benalmadena – un orăşel
spaniol aproape lipit de Malaga. Iată ce am postat pe blogul meu într-una din
acele frumoase zile.
Ieri seară, după o masă copioasă, am mai rămas în restaurant la discuţii
din cele fără substanţă, pe care spaniolii le numesc, atât de frumos,
sobremesa. După o vreme, a apărut una dintre fetele care muncesc acolo,
strângând tonele de resturi lăsate de turiştii veniţi la „all inclusive”. Mai
toate sunt nişte femei pe la 25-30 de ani, cu fețele arse de soare, lipsite de
expresie, care când trântesc piciorul în podea îţi dau senzaţia că au pus
temelie unei coloane aztece. Una singură arăta altfel, o fată pe la 14 ani,
frumoasă şi nevinovată precum căprioara lui Labiş. „Mă simt legat prin sete de
vietatea care va muri”, mi-a înflorit în minte când am văzut-o. Oh, Doamne, trebuia să am înţelegerea
erotismului din Moartea Căprioarei într-un restaurant de hotel, pierdut prin
Malaga!
Remember „Marțea neagră”
Pe 10 decembrie 2013, zi care a ramas in istorie ca „Marțea neagră”, parlamentarii USL au votat pentru anularea, practic, a posibilității ca aleșii să poată fi cercetați pentru conflict de interese. Ei au încercat să treacă și o lege a amnistiei, prin efectul căreia infractori de rang înalt, precum Varanul, ar fi fost astăzi în libertate. Românii au continuat să-i crediteze pe useliști cu încrederea lor, manevrați, evident, de Ghiță, Hrebenciuc, Voiculescu etc.
duminică, 6 decembrie 2015
O moarte ca oricare alta
Nu știu de ce tocmai acum (6 decembrie) a izbucnit valul de articole pe marginea știrii că a murit Pierre Brice. Omul a murit pe 6 iunie, adică exact acum 6 luni. Poate e vorba de vreo pomenire? S-a umplut Facebook cu postări de genul „A murit Winnetou”. Ceva îmi scapă, dar probabil mă voi lămuri la un moment dat. Dar dacă tot a reînviat subiectul, o să spun și eu câteva cuvinte pe seama lui.
Scrisori trimise pe Marte
Intr-un ziar online care, pe vremea când apărea pe hârtie, titra cu litere de-o șchioapă „Găina care naște pui vii”, dau peste un articolaș cu titlul „Câte timbre sunt necesare pentru trimiterea unei scrisori pe Marte?” E vorba de un copilaș (Oliver, cum altfel?) din GB, care, pasionat fiind de astronomie, ar fi trimis o scrisoare poștei britanice, cu întrebarea respectivă. Royal Mail ar fi cerut informații de la NASA, iar cei de-acolo ar fi făcut calcule și ar fi găsit că trimiterea scrisorii ar necesita 18.416 timbre.
sâmbătă, 5 decembrie 2015
Viclenia la 20 de ani
Mi-am adus aminte de existența unui tip de om, pe care îl poți întâlni deseori atunci când ai ceva care poate prezenta interes pentru alții. E vorba de escrocul sentimental, care știe cum să te ia ca să obțină de la tine ceea ce-i trebuie. Unul dintre acești indivizi mi-a scris într-o zi pe Facebook și am purtat următorul dialog:
Escroc
Sentimental
Salut Raul
Ce mai faci?
Cum esti?
marți, 1 decembrie 2015
Crăciunul și corectitudinea politică
Oraşul se linişti
treptat. Femeia în colanţi îi plăti lui Jonathan mai mult de 50 de kaini
pentru participanţii la joc care răspunseseră la broşuri. Era atât de încântată
să găsească pe cineva care lua munca în serios, încât îi ceru să vină din nou
la lucru în seara următoare. Jonathan fu de acord să vină înapoi în seara
următoare dacă va putea, apoi părăsi carnavalul pentru a-şi căuta un pat
confortabil pentru noapte. Nu avea nici cea mai mică idee ce să facă, aşa că hoinări
la întâmplare prin oraş. Pe când stătea sub lumina chioară a unui felinar, un
bătrân purtând o cămaşă de noapte păşi afară din casă. Stătea şi se uita la
acoperişurile caselor de pe strada lui.
luni, 30 noiembrie 2015
Amenințarea musulmană
Se găsește de cumpărat pe Amazon cartea lui Peter Hammond apărută în 2010 și intitulată „Slavery, Terrorism and Islam: The Historical Roots and Contemporary Threat”. Este o carte controversată, ca și autorul ei de altfel, dar cu atât mai incitantă. Unele observații ale autorului necesită analiză și meditație. Fiind vorba de o carte apărută acum cinci ani, desigur că unele cifre menționate acolo s-au modificat. Dar fenomenele și tendințele descrise pot și par a fi în continuare reale. Iată, spre exemplu, ce susține Hammond cu privire la ce se întâmplă în statele în care locuiesc musulmani, în funcție de procentul lor.
vineri, 27 noiembrie 2015
Omul-bolovan
Există o categorie de oameni care, deși aflați la o vârstă la care ar trebuit să fi dobândit înțelepciunea, continuă să trăiască așa cum o făceau în adolescență. Principiul lor fundamental poate fi formulat prin următoarele cuvinte: „ăsta-s eu și dacă vă convine e OK, iar dacă nu vă convine, puțin îmi pasă”. Oamenii ăștia consideră că lumea trebuie să-și modifice devenirea în funcție de persoanele lor, tot așa cum apele curgătoare se învârtejesc în jurul câte unui bolovan pe care nu-l pot duce la vale.
duminică, 22 noiembrie 2015
Un măr și-o pară
Am avut de curând o discuție pe Facebook (unde altundeva) pe tema liberului arbitru. Eu susțineam, laolaltă cu adepții determinismului, că dacă Dumnezeu este omniscient, înțelegând prin asta inclusiv cunoașterea viitorului, atunci eu nu mai am libertatea de a alege, întrucât întotdeauna alegerea mea va fi cea pe care o știa Dumnezeu de la bun început. Faptul că o ființă atotputernică și omniscientă ȘTIE că eu, pe data de 22.11 voi urca pe Facebook o poză cu Charles de Gaulle este o constrângere pe care el o exercită asupra mea. Pot să-mi închipui că am ales de unul singur să urc poza și că dacă nu aveam chef n-o urcam, dar asta este doar o amăgire: cum aș fi putut să n-o urc, câtă vreme Dumnezeu știa că o voi urca? Ar fi însemnat să fac altfel decât știa Dumnezeu! Dar el este atotștiutor!
vineri, 20 noiembrie 2015
Degetul lui Dumnezeu
Ce-o avea Lukasenko in comun cu cei 16 de mai jos? Eu zic ca e vorba de o constiinta supradimensionata a propriei valori. Toti astia isi inchipuie (inchipuiau) ca au (aveau) o misiune si ca in urma lor va ramane o lume care ii va pomeni pana la sfarsitul veacurilor. In fond, ei se cred (credeau) niste mici dumnezei.
miercuri, 18 noiembrie 2015
Demonul depresiei
Accedia este numele medieval al depresiei, folosit de Părinții Pustiei (sec IV - V). Am în față textul sfântului Ioan Casian, care descrie simptomele acestei cumplite maladii aplicate la cazul unui așa numit „trîndav” dintr-o chilie. Sensul lui „trândav” este acela de călugăr care nu se nevoiește, adică nu insistă cu rugăciunea indiferent de obstacolele pe care i le ridică diavolul în față. În gândirea medievală, accedia era provocată de așa numitul „demon al amiezii”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)