Cum se produc traumele

Cautand poze cu Richi1 netuns, am dat peste diverse foldere pline cu imagini. Multe din ele de prin 2005-2006, cu Maria avand o expresie mult prea serioasa pentru un copil de 3-4 ani. Pe atunci, nu realizam ca e ceva in neregula, dar, cu timpul, am aflat ca se intamplasera unele lucruri. Noroc ca am aflat.

O farsa cu bichoni

Azi am programare cu Richi2 la tuns. Ultima data cand i s-a facut aceasta operatiune, parul lui era atat de incalcit, incat frizerita a muncit cu aproape o ora mai mult decat estimase si mi-a luat si 10 lei in plus.

Cu Richi1 fusese inca si mai ciudat. Pe el nu l-am tuns deloc mai bine de un an. Parul ii crescuse in asa hal, incat de la o anumita distanta putea-i sa-l confunzi cu o capita de fan. L-am dus la frizer si, cand m-am dus sa-l iau, dupa vreo doua ore, nu am vrut sa cred ca este el. Imi aduc aminte cum mergeam cu el in lesa, indreptandu-ne catre casa si cum nu ma mai puteam opri din ras. Cred ca multi trecatori m-au considerat sarit de pe fix.

Cam asa arata Richi1 cu vreo sase luni inainte de a-l tunde

A doua zi dupa

Mitul lui Sisif - cartea lui Albert Camus - lanseaza o ipoteza ingrijoratoare: singura interogatie cu adevarat importanta este daca viata merita sau nu sa fie traita. Iata cum spune Camus:

Nu există decât o problemă filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea. A hotărî dacă viaţa merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Restul, dacă lumea are trei dimensiuni, dacă spiritul are nouă sau douăsprezece categorii, vine după aceea. Acestea sunt doar jocuri; dar mai întâi trebuie să răspunzi.

Albert Camus

Daca esti atent la jocul meu/Alfabetul nu e greu

.

Sentiment post-pascal

George Bacovia - Poemă finală

Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni
Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt
Singur să fumez acolo, nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ...

Pe stradă urle viata, si moartea
Si plângă poetii poema lor vana...
Stiu...
Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis --
Plumb si furtună, pustiu,
Finis...

Istoria contemporană...
E timpul... toti nervii ma dor...
O, vino odată, măret viitor.

Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu stie nimeni
Mâhnit de crimele burgheze, fără a spune un cuvânt
Singur să mă pierd în lume nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ...

Refuzul colinei

Unul dintre filmele mele preferate este Colina lui Sidney Lumet. E vorba despre un lagăr disciplinar al armatei britanice, situat în Libia, unde sunt duşi cei care trebuie re-educaţi. Prizonierii sunt puşi să urce de nenumărate ori la rând, sub soarele deşertului, complet echipaţi şi cu ranițele în spinare, o colină artificială. Fiecare se prăbuşeşte, la un moment dat, epuizat. Unii rezistă mai mult, alţii mai puţin. Dar nimeni nu scapă de momentul prăbuşirii.

Trei activitati preferate ale Mariei

Iata cu ce s-a indeletnicit Maria in timpul mesei de alaltaieri, de la Mitza:

Trei dinti din fata

Daca tot am scris despre Casino, sa mai povestesc o intamplare petrecuta acolo.

Cred ca prin 1975 m-am indragostit de o domnisoara mai mare decat mine cu fix un an. Numele ei era Camelia, i se spunea Cami si era deja intr-o relatie cu un individ numit (sau supranumit) Ciurlica. Eu cred ca tipul se numea Ciurlea si amicii ii ziceau Ciurlica, insa nu sunt chiar atat de sigur. Nu mai era elev, era mai mare ca noi, lucra pe undeva, nu am idee pe unde.

Bantuirea

Am descarcat pozele facute ieri si am gasit ceva foarte interesant. Eu nu am facut niciun film si, cu toate astea...iata ce mi-a aparut:

Ar putea sa fie vorba, oare, despre o fantoma ?

Despre babe

Stiu ca multi oameni ma condamna atunci cand vorbesc despre o femeie batrana si ii zic "baba". Imi asum aceasta licenta si o sa incerc sa explic acum despre ce este vorba.
Primul lucru pe care vreau sa-l spun ar fi ca nu orice batrana este, in exprimarea mea, baba, chiar daca are 128 de ani. Al doilea lucru este ca babele mi-au mancat viata. Chiar si astazi, cand intalnesc cate una, simt o strangere de inima, de parca m-as trezi aruncat inapoi in timp, in vremurile in care locuiam la Sinaia, cu Luminita si cu mama. Babele pe care le-am cunoscut atunci m-au marcat greu, adanc, exact cum vacarul isi marcheaza vitele cu fierul rosu.

Sarbatorirea Pastelui prin pictura

Ieri, la masa festiva care se tine traditional la Mitza, au fost, fara mine, 6 oameni: Maria, Ali, Lili, Mitza, Christine si baba Mitzi - cea care a pus masline in plus in salata de boeuf a Mariei. De Christine am povestit cum m-a pacalit, impreuna cu Maria, de 1 aprilie, deci personajele sunt cunoscute.

Dupa masa, am mers sus: eu, Christine, Lili, Maria, Ali. Si ce le-a dat lor prin cap pe cand eu puneam muzica fina? Sa se apuce de pictat. Foarte frumos. S-au asezat la masa - care, privita de sus chiar arata ca un sevalet si s-au apucat de lucru. Prea multe nu-s de comentat, se vede totul in poze:

Maria, Lili, Ali si Christine la masa-sevalet

Clasa muncitoare merge în paradis

Dimineață, mergând spre gara să o duc pe Ali care a plecat la părinții prietenului ei, mi-a povestit cum s-a distrat ea la nu știu ce club, azi noapte, undeva într-un cartier mărginaș al Timișoarei. Și mi-am adus aminte cum ne distrăm noi, la Sinaia, prin anii 70.
Miercuri și vineri era întotdeauna dans la Casino. În sălile cu marmură și oglinzi cât peretele, veneau oamenii muncii și se distrau, beau, dansau, agățau turiste venite la odihnă. Exact miercuri și vineri, ca nu cumva să stea acasă și să țină posturile.

Aici era paradisul clasei muncitoare din Sinaia in anii 70

Un banc

Azi e a doua zi de Pasti si-mi amintesc un banc cu Ceausescu:
A doua zi de Pasti, Ceausescu vine la birou. Nici nu intra bine pe usa ca un subordonat il intampina respectuos:
- Hristos a inviat, tovarase Ceausescu!
Ceausescu zambeste, da din cap si trece mai departe. Nu trec doua minute si apare alt subordonat:
- Hristos a inviat, tovarase Ceausescu!
- Stiu, stiu, am fost deja informat!

Salata de boeuf

Boeuf, in franceza, inseamna vita. Asadar a face salata de boeuf cu carne de pasare e o tampenie colosala. Dar deh, am intalnit tampenii si mai mari.

Azi, Maria, Ali, Mitza, Lili si o baba careia i se zice Mitzi, au facut salata boeuf cu - oroare - carne de pui. Lili si baba Mitzi umblau sprijinindu-se in cate o carja.

Rezultatul a fost pus in trei castroane diferite. Unul a fost ornat de Ali, altul de Maria si al treilea de baba Mitzi. Am primit telefon sa cobor ca sa aleg cea mai frumoasa salata. Iata-le:

Maria

Porcul, mielul si curcanul

Probabil ca voi fi acuzat cam asa: daca zici ca sacrificarea mieilor e absurda, pentru ce te-ai mai apucat sa cumperi miel si sa faci ciorba? Si de ce o sa mananci drob?

Raspunsul e simplu: mananc miel la fel cum mananc porc sau peste. Omul trebuie sa manance ca sa nu moara. Drobul de miel se gaseste doar acum, pentru ca mai incolo, nu mai vinde nimeni carne de miel. Asa ca mananc.

Problema pe care o pun eu este alta: sacrificarea rituala a mieilor. Uciderea lor in masa nu pentru ca sa ne astamparam foamea, ci pentru ca sa ne manifestam bucuria ca a inviat Cristos. La fel sunt de scarbit si de sacrificarea a milioane de porci ca sa ne bucuram, la Craciun, de nasterea lui Cristos. Sau de taierea a milioane de curcani americani de Thanksgiving Day.

Absurdul pascal

Ma gandesc la modul in care sarbatorim noi, crestinii, Invierea lui Cristos. Tinem post sase saptamani, si, cine e in stare, pe ultima o petrece in post negru. Apoi, dupa Inviere, bem si mancam, motivul fiind, zice-se, bucuria. Cei cumpatati mananca putin, majoritatea insa infuleca pana la limita apoplexiei. Eu nu reusesc sa ma dumiresc: de ce trebuie sa-ti manifesti bucuria mancand si band? De ce, de exemplu, nu ne-am exprima bucuria dansand? Sau ascultand muzica. Sau mergand pe munte. Nu stiu ce zice Cristos cand se uita la crestini, dar eu ma indoiesc ca vede ceva care sa-i faca placere: zeci de milioane de fiinte nevinovate - mieii, ucise si infulecate in numele Lui.
Sacrificarea mieilor este reminiscenta unor ritualuri nu neaparat pagane, dar care se practicau inainte de venirea lui Cristos. Cine are rabdare sa citeasca Vechiul Testament, gaseste acolo nenumarate versete despre jertfirea animalelor si aducerea lor ca ofranda lui Dumnezeu. De ce trebuie sa pastram noi ritualurile astea, acum, la doua mii de ani DUPA Cristos? Oare Dumnezeu Tatal mai are nevoie si acum de sangele mieilor? Sau, poate, daca nu am mai taia miei, s-ar supara Cristos pe noi?
Toata afacerea asta cu mieii de Paste mi se pare de un absurd greu de egalat si imposibil de intrecut.

Cozonac

• Este o prãjiturã tradiţionalã româneascã, dar în egală măsură şi un desert bulgăresc (kozunak), sau un produs de patiserie italiană, numit panettone.
• Printre rãmãşitele unor comunitãţi neolitice s-a gãsit o formã de aluat de cozonac. De fapt erau doar nişte grãunţe sfãrâmate, înmuiate şi coapte pe o piatrã caldã.

Alte glasuri, alte incaperi

In seara asta e Invierea...Va fi, probabil, prima data dupa 35 de ani cand nu o sa ma duc sa iau Lumina.

Pe vremea cand eram elev, mergeam la Inviere la Manastirea Sinaia. Si, intotdeauna, aduceam acasa Lumina, pe care o lasam sa arda pana dimineata. Cand ajungeam, mama ma astepta cu masa intinsa: oua rosii, drob, branza, ceapa verde, ridichi, cozonac, plus alte bunatati. Gustam din toate, apoi mergeam la culcare, in camera mea, unde ardea candela pe care o aprinsesem de la lumanarea cu Lumina Invierii. Farmecul acelei candele arzand in intuneric era magic, de-a dreptul. Ascultam, in linistea noptii, sfaraitul fitilului, priveam umbrele in miscare pe care le proiecta flacaruia pe tavan si aveam impresia ca sunt in alta lume, fermecata si plina de chemari  misterioase

Nu stiu ceva mai bun, in perioada asta

Cum e cu infinitul

Cred ca am reusit sa o lamuresc pe Maria cum e cu infinitul. Vad ca o preocupa aceasta problema. Exact ca orice copil, foloseste expresii de genul "o infinitate de catralioane", vrand sa exprime imensitatea. Totusi, infinitul e altceva. Am intrebat-o: "crezi ca se pot rosti o infinitate de propozitii diferite?" Bineinteles ca a spus "Da". I-am cerut un exemplu. Natural ca nu a stiut sa mi-l dea. Si atunci i l-am dat eu:

- Maria zice a
- Maria zice ab
- Maria zice aba
- Maria zice abab
- Maria zice ababa
- Maria zice ababab

Semnul pentru infinit, zis si Lemniscata lui Bernoulli

 A inteles cum sta treaba, pentru ca nu m-a lasat sa adaug nimic si a continuat ea:
- Maria zice abababa
Asadar a priceput si ma bucur mult pentru asta.

Pe o stradă foarte înaltă

Maţola era, în anii de liceu, când stăteam pe o stradă foarte înaltă numită „Calea Codrului”, unul dintre prietenii mei. Un băiat isteț, căruia îi plăceau două lucruri: băutura și femeile. Locuia deasupra noastră și de multe ori, când mama era la școală după-amiază, Maţola cobora la mine și discutam acolo fel de fel de lucruri. Dacă aveam bani, dădea el o fugă până la alimentară și se întorcea cu o sticlă de vin „de doișpe cincizeci”, un vin de Dealu Mare, infect. Dar nu gustul era important, ci faptul că beam, făceam ceva interzis și, în plus, nu ne plictiseam vorbind. Mama avea o bibliotecă foarte mare și Maţola mai împrumuta câte o carte. Îmi aduc aminte că i-am dat să citească „Spuma zilelor” de Boris Vian și, după ce a terminat-o, mi-a zis: „individul e vrăjitor mare”. Mi-a plăcut ideea asta, a autorului-vrăjitor.

                            Boris Vian, interpretand o piesa de atmosfera