Un clipuscul

Tocmai cand ma pregateam sa scriu ceva despre indivizii care urasc Biserica, popii si credinta, am dat peste un clipuscul (adica un clip minuscul) urcat pe YouTube, in care o individa evident afectata de probleme mintale serioase, da un raspuns aberant la intrebarea: "Ati tinut post?" Este greu de urmarit monologul femeii si de altfel nu are nicio importanta ce spune ea. Important e ca astfel de oameni se duc la biserica, se inchina, respecta ritualul crestin, apoi ies de acolo si vorbesc despre "divulgaritatea umanistica", "blastomul nonsalantei nonconformistice" si alte aiureli. Urmarea e ca indivizii aia despre care ma pregateam eu sa scriu gasesc noi motive sa urasca Biserica, popii si credinta. Ei zic: "Uite in ce hal te tampeste mersul la Biserica". Altii, care poate ca nu se exprima violent sau vulgar cu privire la popi (niste oameni, in fond si ei, nu cine stie ce fiare salbatice), intreaba cu viclenie retorica: "De ce nu o vindeca Dumnezeu cand o vede ca intra in biserica?"

Căscarea ochilor

Am ajuns la Hannover azi noapte la 12:30, după o călătorie de 15 ore. Ne făcuserăm socoteala că o să plecăm la 7 şi o să ajungem la 10, dar s-au întâmplat tot felul de chestii.
Întâi că ne-am trezit după 7.
Apoi, nu am mai găsit declaraţia nevestei cum că e de acord să ies cu Maria din ţară. Am căutat-o de mi-au sărit capacele şi până la urmă am găsit-o într-o cutie aflată în portbagaj. Apoi n-am găsit alte hârtii pe care trebuia să i le las soacrei că să rezolve diverse lucruri.

O poezie de-a Florentei Albu

Muzicuţa

Intotdeauna am vrut să am

muzicuţa,

pentru muzica ei ţopăind,

cu tenişi albaştri, pentru pasul de joc

în sus şi în jos,

pentru melodia ei mică,

fragmenţel de melancolie

Cred că odată, demult,

avusesem o muzicuţă

cu două şiruri de dinţi mirosind

a zahăr candel

şi-a litere de abecedar.

O, sigur, îmi amintesc

felul ei de a cânta,

de-a sări la şotron,

în pătratele desenate cu creta

şi picioarele-n tenişi albaştri

suflul – sufletul – cântecelul-

fărâmiţă de melancolie

Momentul renunțării

I-am auzit pe mulţi vorbind despre faptul că au hotărât să-şi schimbe viaţa începând cu Învierea. Socoteala lor e simplă: noaptea trecută a înviat Cristos, aşa că eu de azi nu mai beau.
Dar ce sens are să legi renunţarea la un obicei prost de Învierea lui Cristos? Dacă tot vrei să te laşi de băutură, de ce să n-o faci de îndată ce îţi vine ideea, fie că asta se întâmplă de Crăciun sau într-o marţi din februarie? Are vreo influenţă asupra organismului faptul că ai demarat acţiunea în prima zi de Paşti? Te ajută Cristos mai mult văzând că ai băut ca porcul până în noaptea de Înviere şi după aia te-ai lăsat? Nici pomeneală, Cristos se bucură pentru că renunţi la un viciu, nu pentru că renunţi la el într-o anumită zi.

O poveste a lui Cortazar

Poveste adevarata

Un domn scapa pe jos ochelarii, care fac un zgomot ingrozitor cand se izbesc de pietrele pavajului. Domnul se apleaca, necajit din pricina ca lentilele costa foarte scump, dar, spre marea sa uimire, descopera ca ochelarii au scapat, ca prin minune, neatinsi.

Atunci, domnul are un sentiment de adanca recunostinta si intelege ca cele intamplate constituie un fel de avertizare prieteneasca, asa ca se duce la un magazin de optica si cumpara un toc de piele captusita - dubla protectie pentru a-si ingriji sanatatea. Peste o ora scapa tocul din mana si, cand se apleaca fara a fi prea nelinistit, constata ca ochelarii s-au facut praf. Ii trebuie catva timp ca sa inteleaga cat de nepatrunse sunt caile Domnului si ca, de fapt, miracolul acum a avut loc.

Spargerea unui ou

Cugetari pascale

Prin bucatarie, Mitza, Ali, Maria si Diana (mama lui Ali) fac diverse operatiuni culinar-gastronomice. Richi umbla ca turbat de colo-colo, incercand sa apuce vreo bucata de carne. Iar eu, ca un adevarat filosof ce ma aflu, stau la masa din dormitor, cu ochii in monitor si cuget. La ce cuget? La Traditie. 

Acum aproape 2000 de ani, Cristos a fost rastignit dupa ce venise cu Legea cea noua. Invatatura lui s-a raspandit masiv si astazi, sute de milioane de oameni sarbatoresc, an de an, nasterea, apoi invierea celui pe care il considera a fi insusi Dumnezeu. Cum fac ei asta? Retraind, pas cu pas, evenimentele petrecute atunci. Exista o sumedenie de etape pe care le are de parcurs un crestin in timpul marelui post. El trebuie sa mearga la diferite slujbe, fiecare marcand cate un episod din istoria ultimelor saptamani din viata Mantuitorului. Trebuie sa aprinda lumanari si sa faca pomeni; trebuie sa se roage in anumite ceasuri ale zilei, spunand anumite rugaciuni si nu altele. Trebuie sa poarte imbracaminte cernita, sa asculte muzica religioasa, sa cugete la Jertfa lui Cristos si tot asa, timp de sapte saptamani. 

Ispravile lui Pacala (13)

Răfuiala

Încotro să se mai ducă? Şi la ce? Era şi seară.

Osteniţi de drum, pe malul râului se aşezară.

— Să mânem aci!

— Prea bine. Ah, stăpânule iubit,

Nici nu ştii, în calea asta cât de multe-am pătimit!

Ba în sac să mă înăbuş, ba în râu să pier la fund,

Dar avuşi de mine milă, n-ai lăsat să mă cufund.

D-aia şi eu, îndurat-am toate, fără să cârtesc;

Doar să pot, părinte dragă, şi la drum să te-nsoţesc!

Cosurile din Mall

Splendoare in Mall! Spectacol! Ridicarea cosurilor din parcarile subterane la nivelele superioare. Cosurile goale urca pe scara rulanta, cele pline coboara (cu oameni cu tot). Cat de frumos! Uite, zici ca sunt ingerii comertului, coborati in tenebrele Mall-ului:

Diletantism nerusinat

Destui dintre cei care au terminat un liceu au obiceiul sa spuna chestii de genul "din toate materiile, cel mai mult am urat matematica". Foarte bine, spun eu. Ce-ar fi daca toata lumea ar iubi matematica sau macar ar intelege-o? Eu cred ca ar fi un dezastru urias. Stiintele exacte nu sunt pentru mase, exact ca psihologia, sculptura sau stomatologia. Asa ca eu nu ma mir deloc cand aud textele astea cu "cel mai mult am urat". Mi se pare firesc sa existe o minoritate a matematicienilor, o minoritate a violonistilor, una a jongleurilor sau una a egiptologilor. Pentru marea masa exista destule ocupatii: comentatul de fotbal, bautul de bere, injuratul de guverne etc.

Cine mai intră prin ZARA

Fâțâindu-mă azi prin oraș după diverse cumpărături, am ajuns și pe la ZARA. Sincer să fiu, eu nu am înțeles niciodată de ce trebuie să-ți cumperi tricou de la ZARA cu 100 de lei, când poți să iei același tricou, din același material, poate chiar mai frumos, dintr-un magazin oarecare și să dai pe el 40 de lei. Se pare însă că Maria a înțeles acest lucru și știe cum vine treaba, așa încât dacă o întrebi ce vrea să-i aducă 'epurașu' ușa rupe, zice că haine de la ZARA. Eu i-am explicat Mariei că Iepurașul, exact ca și Moș Crăciun, vine la copiii până în cinci-șase ani, după care predă ștafeta părinților. Așa că astăzi am fost iepuraș și m-am dus la ZARA. Am constatat cu uimire că Maria, de cum intră în magazin, începe să răsfire standurile întru cercetarea umerașelor, că știe exact unde sunt cabinele de probă, oarecum așa cum intram eu, ca adolescent, în câte un bar unde cunoșteam toate cotloanele. Una peste alta, și-a ales două rochițe pe care le-a probat și răs-probat, schimbând numerele și vârstele. Între timp, am apucat să fac oarece poze, în special cu o doamnă tradițională care se potrivea cu ZARA cam cum m-aș potrivi eu cu un magazin de porțelanuri. Uite:

No comment1

No comment2

Bivolița din zăvoi

Azi, pe la 4, am făcut ultima vizită la piaţă. Mai aveam de luat usturoi verde, leuştean, roşii, măcriş, lobodă şi alte mărunţişuri. M-am sucit, m-am învârtit, am ales, până ce mi-a mai rămas de găsit doar usturoi care să-mi placă (pentru stufatul de miel, unde nu merge să pui orice pălitură). Cum stăteam eu şi cercetam nişte mănunchiuri, la o tarabă, numai ce aud o voce zicând cam aşa: „Păi da, şefu' se face că nu mă vede, nu cumpără de la mine” şi altele în acelaşi registru. Mă uit într-acolo şi văd cea mai grasă şi mai neagră precupeaţă din câte mi-a fost dat să întâlnesc. Trona acolo, printre verdeţuri, precum o bivoliţă într-un zăvoi.

Beckett

Azi e ziua de nastere a lui Samuel Beckett. Cu ocazia asta, urc aici un fragment din "Asteptandu-l pe Godot", cea mai cunoscuta din lucrarile maestrului.

Decăderea de Paști

Măcelărirea mieilor s-a petrecut din nou. Iar au fost ucise câteva sute de mii de animale pentru îmbuibarea tuturor burtoşilor care nici măcar nu au ţinut post (mă număr printre ei, recunosc cu oroare).
Dacă aş putea, aş da o lege prin care tot romanul care vrea miel pe masa Învierii ar fi obligat să dovedească întâi că a ţinut post aşa cum scrie la carte. Sunt sigur că în felul asta numărul victimelor s-ar reduce cu 90%.
La ce bun să mănânci miel, grohăind că asta e Tradiţia, câtă vreme nu respecţi nimic din adevărata Tradiţie, în afară de ciocnitul unui ou roşu, urmat de îmbuibarea cu drob, stufat, borş şi friptură de miel şi apoi de alcoolizarea până la pierderea raţiunii? Păi asta o fi paradigma Învierii? Adică bei şi mănânci cât vrei tu pe tot timpul postului, nu te duci la biserică, dar când vine Învierea trebuie să te umfli cu miel, băutură, cozonaci şi ouă încodeiate, la fel ca acela care a postit şi s-a rugat? Ce decădere...

Podul ocinean

La Ocina, in sfertul de ora pe care l-am petrecut pe-afara, am avut prilejul sa fac diverse poze cu diverse personaje in miscare. Nici nu m-am gandit ca voi obtine imagini atat de "filosofice". Uite:

Mici intamplari cu animale (29)

Pe cînd eram licean şi umblam în vacanţă cu puşculiţa, un băiat care păştea viţeii mi-a spus că într-o pădurice „se ţine o găină de munte". A văzut-o de mai multe ori, şi pe jos, şi prin copaci — să merg să o împuşc. Găina de munte nu putea să fie în acea regiune de dealuri joase; ştiam că potîrnichea nu se aşază în copac; de ieruncă pe acolo n-am auzit. Poate să fie vreun fazan, rătăcit cine ştie de unde. Ar fi fost un mare eveniment să împuşc un fazan! 

Faceti-va bine (91)

Dovleacul

Denumire ştiinţifică: Cucurbita pepo.

Denumire populară: bostan.

Prezentare. Dovleacul este o plantă anuală erbacee, aparţinând familiei cucurbitaceelor. Are o tulpină lungă de cinci - şase metri, sub formă de vrej. Frunzele sunt mari, uşor reniforme, păroase, cu un diametru de circa 15 cm la maturitate; întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari, un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. Florile sunt aproape întotdeauna galbene şi încărcate de polen. Fructul, numit bostan, este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală.

O impresie a lui Julio Cortazar

Tema pentru un covor

Generalul are numai optzeci de oameni, iar dusmanul cinci mii. In cortul sau, generalul blestema si plange. Pe urma scrie o proclamatie inspirata, pe care porumbeii mesageri o raspandesc deasupra taberei dusmane. Doua sute de infanteristi trec la general. Urmeaza o incaierare pe care generalul o castiga cu usurinta si doua regimente trec de partea sa. Dupa trei zile, dusmanul are numai optzeci de oameni, iar generalul cinci mii. Atunci generalul scrie alta proclamatie si saptezeci si noua de oameni trec de partea sa. Ramane numai un singur dusman, inconjurat de armata generalului care asteapta in liniste. Se scurge noaptea si dusmanul tot n-a trecut de partea sa. In cortul lui, generalul blestema si plange. Cand se ivesc zorile, dusmanul scoate incet sabia din teaca si inainteaza spre cortul generalului. Intra si se uita tinta la el. Armata generalului se imprastie. Rasare soarele.

Aventuri prin satele din jurul Brezei

Duminică a plouat la Breaza. Așa că n-am putut ieși din casă. Ne-am mai învârtit prin curte, pe sub streșini, fetele s-au împrietenit cu Max, Lola și Molly, au explorat casa etc. Luni de dimineață, iarăși nori și stropi de ploaie. Aveam de gând să urcăm până la crucea din Breaza, dar am renunțat din cauza posibilelor noroaie. Și atunci ne-a venit ideea: ia să executăm noi o tură prin satele din jur! Zis și făcut! Prima destinație - Ocina. Trebuie să recunosc că m-a bucurat să aud de Ocina, pentru că acolo are Dana o cunoștință bună care deține o țuică excepțională. Așa că prima oprire a fost la acea persoană, o doamnă simpatică, foarte activă, care ne-a invitat în casă și ne-a și pus în față o stacană plină cu minunata licoare. Încăperea avea un miros pe care îl cunosc de mic copil, caracteristic caselor cu mult lemn. Îl asociez nu doar cu lemnul ci și cu fețele de masă făcute de mână, cu covoarele înflorate și cu sobele de teracotă. N-aș mai fi plecat de acolo vreo două săptămâni... Uite o poză:

De-ale lui Zoscenko (9)

Baia

În America, măi fraţilor, cică sunt nişte băi pe cinste.

Vine omul, bunăoară, îşi pune hainele într-o ladă specială şi se duce să se spele. Şi nici habar n-are că s-ar putea să i se fure sau să se piardă ceva din lucruşoare. Nici măcar nu ia număr de la garderobă.

Mă rog, poate cîte unul mai temător îi zice ăluia de la haine:

— Gud bai, ai grijă!

Şi atît.

Se îmbăiază americanul ăsta, vine înapoi şi capătă hainele curăţele: spălate şi călcate. Obielele — albe ca zăpada. Izmenele — cîrpite, peti­cite. Trai, nineacă!

La noi, băile sunt şi ele cam aşa. Însă mai proaste. Dar de spălat poţi să te speli şi aici.