O farsa uriasa

Dimineata, la 8:15, Maria a deschis usa masinii si a coborat in fata scolii, cu sacul ei plin de comori atarnat de umar. A zis "ceau tata" si a fugit catre intrare prin aerul de toamna, aerul ala pe care il tin minte din vremea cand eram si eu de zece ani si care are darul sa transforme orice dimineata intr-o vreme a magiei. Am bagat in viteza si am plecat usor, intorcand capul, privind-o cum se intalneste cu colegii, cum salta voioasa, cum rade cu parul rasfirat de vantul cu frunze galbene. 

Legiunea blestematilor (9)

De când ne despărţiseră la Friburg, schimbasem multe scrisori afectuoase, dar în toate scrisorile de la Ursula desluşeam o urmă de descurajare ce mă făcea să‑mi pierd minţile, lăsându‑mă pradă unor chinuitoare gânduri fără răs­puns, frământat de dorinţa de a‑i arăta că se înşeală, că mă iubea şi ea, dar nu voia s‑o recunoască...

Răspunsul ei la telegrama mea mi‑a parvenit în ace­eaşi seară:

ÎNTÂLNIRE VIENA. STOP. AŞTEAPTĂ‑MĂ BUFET CLASA INTÂI. STOP. URSULA

URSULA

Ursula nu a venit la întâlnire. Probabil că trenul ei avea întârziere. Trebuia să sosească dintr‑o clipă într‑alta. De la masa pe care o alesesem puteam supraveghea uşa. Un şuvoi necontenit de oameni care intrau şi ieşeau, uneori pătrundea deodată în sală atât de multă lume încât nu‑i puteam cuprinde pe toţi dintr‑o privire şi atunci săream în picioare, pradă furiei.

Mici intamplari cu animale (90)

Urs în pătul

Trebuia nădit un urs pe seama vînătorului de la oraş, care urma să vină să-l împuşte, comod, la pîndă, din pătul. Paz­nicul a făcut cele trebuitoare. A cumpărat o mîrţoagă de cal, l-a dus pe picioare pînă sub pătului bun ridicat sus între doi molizi groşi, l-a împuşcat, i-a luat pielea şi l-a lăsat ademenire pe seama ursului. După cîteva nopţi a dat de hoit un urs mare; a mîncat aproape un sfert din cal. A doua noapte n-a venit, fiindcă prea se ghiftuise înainte, apoi iarăşi s-a ospătat noapte de noapte. Paznicul s-a coborît în sat şi a telegrafiat; vînătorul era prins de treburile lui, a dat ştire că întîrzie — paznicul să mai pună un cal. 

Planuri

Legiunea blestematilor (8)

         Căţărându‑ne pe deasupra şi dedesubtul unui număr nesfârşit de vagoane, am ajuns la unul foarte mare, ce purta sigiliul Wermacht‑ului. Sigiliul precum şi lacătul greu nu opuseră multă rezistenţă şi Bătrânul împinse în lături uşa pe şine.

— Ce părere aveţi, ia priviţi ce‑i înăuntru.

Ceea ce am putut vedea ne făcu aproape să cădem jos. Doamne Dumnezeule! Mai existau oare asemenea lucruri? Cutii cu ananas, bere, fileuri de vită, jambon, sparanghel, languste, creveţi, măsline, sardele portugheze, borcane cu ghimbir, caise şi piersici. Ceai adevărat, cafea adevărată, şocolată, ţigări şi vinuri fine. Vin alb, vin roşu, coniac, şampanie. Un adevărat magazin de coloniale pe roţi, ce mai, un poem epic, o feerie orientală.

— Dumnezeule atotputernic! gâfâi Tom Degeţelul. Cui i‑e destinat vagonul ăsta?

— Vrei să zici: cui îi era destinat? îl corectă Pluto. Chiar şi un animal ca tine ar trebui să înţeleagă că în­suşi Domnul ne‑a condus paşii. Şi dacă Domnul şi‑a dat atâta osteneală, nu‑i pentru ca tu să stai pe labele dinapoi şi să pui întrebări tâmpite!

Ombelico del mondo

La un moment dat am realizat - cu mare întârziere, ce-i drept, că întreaga mea teorie despre cum trebuie să funcționeze lumea a fost fundamental greșită. Mereu am acționat conform acestei teorii neformulate explicit, dar construite cu migală de educatorii mei și aplicate instinctiv, conform căreia lumea este centrată în jurul persoanei mele, sau că eu sunt buricul absolut al pământului - ca să mă exprim în termenii amicului meu Severică.

Un băiat de nota zece: Severică.

Îmi amintesc din când în când, cu plăcere, de un băiat din Sinaia al cărui nume nu cred că l-am ştiut vreodată, dar pe care îl strigam Severică. Era mai mare ca mine cu câţiva ani - la un moment dat eu eram printr-a zecea şi el deja se angajase - lucra la Ocolul Silvic. Când ne-am cunoscut, eu locuiam pe strada Pompieri şi el undeva spre Gura Pădurii. Ne întâlneam în staţia de autobuz şi mergeam împreună către centru. De multe ori, când mă întorceam acasă pedestru, se întâmpla să apară şi el, aşa că mergeam împreună şi discutam câte-n luna şi-n stele. Două lucruri pe care nu le-am uitat niciodată mi-a spus Severică. Primul, atunci când mi-a povestit un episod destul de trist din viaţa lui de elev  - cred că era vorba de faptul că un profesor îl tratase ca pe un om de nimic, îl jignise, nu reţin exact şi nici n-are prea mare importanță. „Să mi se-ntâmple asta tocmai mie, care sunt buricul pământului...” mi-a zis el cu amărăciune. Era o amărăciune simulată, desigur - în momentele alea Severică exprima o filosofie de viaţă sub aparenţa unei glume care te îndemna, desigur, la meditaţie.

Legiunea blestematilor (7)

La început feroviarul se codi. Un bun naţional‑socia­list nu găsea că ar fi fost de bună‑cuviinţă să facă cum­părături pentru foşti ocnaşi! Dar când Porta îi strecură la ureche ceva în legătură cu o sticlă de rom, feroviarul uită pentru o clipă calitatea sa de fiinţă superioară, o întinse până la Gehrltze, burtosul nostru hangiu şi se întoarse foarte repede cu un pachet voluminos pe care îl luarăm îndată în primire.

— Eşti membru de partid, nu‑i aşa? întrebă Porta cu un amestec subtil de nevinovăţie şi voioşie.

Feroviarul ne arătă uriaşa insignă a partidului nazist care chipurile îi împodobea buzunarul uniformei.

— Bineînţeles! Dar de ce întrebi?

Ochii verzi ai lui Porta se făcură şi mai mici.

O poveste a lui James Joyce(10)

Lut

Supraveghetoarea îi dăduse voie să plece în oraş de îndată ce-avea să se termine cu ceaiul femeilor, şi Maria se bucura dinainte şi-abia aştepta seara. Bucătăria era lună; în oalele mari de aramă te oglindeai, nu alta — aşa zicea bucătăreasa. Focul ardea frumos, răspîndind lumină, iar pe una dintre mesele lăturalnice stăteau înşiraţi patru colaci mari de tot. Colacii ăştia ai fi zis că-s dintr-o bucată, dar dacă te apropiai, vedeai că fuseseră tăiaţi în felii lungi, deopotrivă de groase, gata să fie împărţiţi în jurul mesei, la ceai. Chiar ea, Maria, îi tăiase.

Legiunea blestematilor (6)

„Ca şi cum compania asta n‑ar fi fost plină ochi cu ucigaşi de teapa voastră! Îmi vine să vărs privindu‑vă... Dar nu care cumva să vă prind că faceţi un singur pas greşit, mă auziţi? Să fiu spânzurat dacă nu va fi trimis înapoi la ocnă, în care aţi fi putut avea măcar buna‑cu­viinţă să crăpaţi! La puşcărie e locul vostru adevărat..."

În felul acesta mă blagoslovi în semn de bun venit comandantul companiei a cincea, bădăranul de căpitan Meier, călăul recruţilor, teroarea bobocilor. Dar cuvântă­rile de soiul acesta nu erau nimic nou pentru mine.

Am fost afectat escadronului numărul doi, sub ordi­nele locotenentului von Barring. Şi abia aici mă aşteptau unele lucruri cu care nu eram obişnuit...

PRIMA NOASTRĂ ÎNTÂLNIRE

Von Barring îmi întinse mâna, o cuprinse pe a mea cu o strângere viguroasă, prietenoasă... Nu‑mi venea să cred. Este unul dintre lucrurile pe care un ofiţer al arma­tei prusace pur şi simplu nu poate să le facă; dar el îl făcu, şi făcându‑l, îmi spuse:

10 ani

De ziua Mariei, a invitat la tort doua colege: Chloe si Finja. A fost o aventura interesanta. Cum au intrat in casa, cele doua si-au lepadat bagajele pe jos si au inceput sa se joace cu cainii. Apoi au plecat in camera Mariei, lasand toate pe unde-au apucat. Ia uite:

Chloe

Povesti cu si despre sex(7)

Prin anii 80, cand ma duceam la mare (Mamaia, Eforie etc), in discoteci se auzea mai mereu un hit al carui refren era ceva de genul "Banana, banana rama", sau "Banana, banana mama". Mi se pare mai plauzibil sa fi fost vorba de a doua varianta, cea cu "mama", din doua motive. Primul e ca se gasea, in acele vremuri, un cocktail numit "Banana mama" si e posibil ca in piesa chiar de el sa fi fost vorba. Al doilea motiv e ca, nimerindu-ma odata la nu mai stiu ce carciuma impreuna cu scriitorul Marin Porumbescu (despre care o sa povestesc candva) exact cand in difuzoare urla piesa respectiva, tot ascultand obsedantul refren "Banana, banana mama", Porumbescu a ridicat un deget (in stilul lui A. Paunescu) si a scos o posibila rima: "n-o lasa s-astepte pe banana, mama". In fine.

Legiunea blestematilor (5)

Una dintre pacostele noastre era inspecţia care avea loc în fiecare luni. Trebuia să ne prezentăm la apelul de dimineaţă echipaţi cu cască, în tunică de paradă şi pan­taloni albi ca neaua, cu dunga călcată precum o lamă de ras, cu raniţă, cartuşieră, săculeţi de muniţie, cazma de tranşee, baionetă, traistă şi puşcă, cu mantaua împăturită regulamentar, atârnată peste piept.

Fiecare trebuia să aibă în buzunar o batistă curată, de culoare verde. Până şi batista aceasta trebuia să fie împă­turită regulamentar.

ŞMOTRUL

Curăţenia nu a făcut niciodată rău nimănui. Şi nici ordinea. Iar într‑o armată e firesc că trebuie să fie or­dine şi curăţenie, organizate şi codificate, amândouă, în programe amănunţite. Soldatul conştiincios dedică incre­dibil de mult timp ordinei şi curăţeniei, dar soldatul care serveşte în cadrul unui batalion disciplinar le consacră întreg timpul său, sau mai bine spus, tot timpul care nu este ocupat cu alte activităţi.

Păşunile Raiului (6)

Junius Maltby era un tînăr mărunţel, dintr-o familie bună şi cultivată, şi primise o educaţie îngrijită. Dupa moartea tatalui său, care dăduse faliment, Junius se încurcă adînc în treburile unui birou, iar pentru a se desprinde din ele, nu prea se strădui vreme de zece ani.

După lucru, Junius se retrăgea în camera lui mobilată, potrivea pernele fotoliului şi îşi petrecea seara citind. Socotea eseurile lui Stevenson drept aproape cel mai bun lucru scris în englezeşte; recitise de multe ori Călătorii cu un măgar.

Mici intamplari cu animale (90)

Curtea în care a intrat rîsul din întîmplarea următoare nu era în sat, ci era cea a unui canton de pădurar de la munte. Faptul acesta însă nu lipseşte de interes cele ce s-au petrecut acolo. S-a întîmplat să fiu la o cabană din apropiere. Pădura­rul Bădău ştia că îmi place să văd şi să aud lucruri în legătură cu viaţa sălbătăciunilor şi, în dimineaţa aceea de august, a re­pezit pînă la cabana mea un flăcăiaş ca să mă cheme.

Bădău mi-a ieşit înainte.

—  Acum, mi se pare că am călcat alături. Am împuşcat un rîs şi ştiu că a ieşit lege că nu-i voie.

Legiunea blestematilor (4)

De câte douăzeci de ori pe zi ni se repeta, printre înjurături, că serveam într‑un batalion disciplinar, ceea ce ne obliga să fim cei mai buni ostaşi din lume.

În timpul primelor şase săptămâni am făcut exerciţii de la şase dimineaţa până la şapte şi jumătate seara. Exer­ciţii, exerciţii şi iar exerciţii.

O SUTĂ TREIZECI ŞI CINCI DE CADAVRE AMBULANTE

Exerciţii până când sângele ne va ţâşni de sub unghii... Şi nu la figurat.

Pas de gâscă cu toate efectele în spinare: casca de oţel, raniţa, buzunarele de muniţie pline cu nisip, mantaua de iarnă cu glugă, în timp ce oriunde altundeva oamenii transpirau în haine de vară.

Marş forţat prin coclauri noroioase în care te înfun­dai până la glezne... Manevrarea armei, cu braţele sus, chipul nepăsător, cu apa până la gât.

Subofiţerii noştri alcătuiau o haită de demoni urlă­tori care zbierau şi ne înjurau aducându‑ne până în pragul nebuniei. Puteam fi siguri că nu vor scăpa vreun prilej.

Faceti-va bine (163)

Lingureaua

Denumire ştiinţifică: Cochlearia officinalis.

Prezentare. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. Face parte din familia cruciferelor. Are frunzele crestate, iar florile, de culoare albă, sunt grupate sub formă de  ciorchini. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. Într-o oarecare măsură, pot fi utilizate în aplicaţii medicinale şi preparatele pe bază de flori. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie şi, deci, este fragedă, se poate utiliza întreaga parte aeriană. Se prepară suc, sirop, infuzie.

Secretul plăcintei cu mere

Puţină lume în ziua de azi mai ţine cont, atunci când prepară o prăjitură, o plăcintă, o supă, o tocană, de altceva decât de cantităţile ingredientelor şi de timpii de preparare. Din cauza asta, mâncarea iese de multe ori fadă, sau "este foarte bună, dar nu ştiu ce-i lipseşte". Va spun eu astăzi ce-i lipseşte plăcintei cu mere pentru a fi desăvârşită. 

O alegere

Când şi când, mă apucă aşa, nişte stări de fericire fără obiect şi fără cauză. Pur şi simplu fericire. Există doar trei explicaţii posibile pentru aşa ceva.
1. Dumnezeu este bun. În ciuda tuturor păcatelor mele, a tuturor porcăriilor pe care le-am făcut, vorba ceea, timp de o viaţă de om, El mă iubeşte şi îmi arată asta trimiţându-mi fericiri nemeritate.
2. Dumnezeu este drept. El îmi pregăteşte o pedeapsă pe măsura porcăriilor făcute de mine şi, ca să o simt până-n rărunchi, îmi dă înaintea ei stări de fericire. Pentru că, evident, e mult mai îngrozitor să primeşti una-n moalele capului atunci când eşti fericit decât atunci când eşti nefericit şi obişnuit cu loviturile.

Legiunea blestematilor (3)

La câteva zile după moartea lui Käthe am fost transferat, împreună cu alţi câţiva deţinuţi, în lagărul de concen­trare de la Fagen, lângă Bremen, unde ne aştepta — cel puţin aşa ni se spusese — „o muncă specială de mare im­portanţă".

Puţin ne păsa în ce putea consta munca aceasta. Niciunul dintre noi nu credea o clipă că ar fi putut fi mai puţin anevoioasă decât cea cu care eram obişnuiţi. Ne deprinsesem să muncim ca animalele de povară, înhămaţi la pluguri, grape, tăvăluguri ori căruţe, trăgând până la istovire. Eram obişnuiţi să muncim în cariere spărgând piatră până la epuizare. Muncisem în filaturi de iută, inspirând aerul încărcat până la hemoragie pulmonară.

Toate muncile aveau ceva comun: mai devreme sau mai târziu sfârşeau prin moarte!

FAGEN

Fagen lucra, într‑adevăr, pe două fronturi. Iniţial fusese un centru de medicină experimentală, dar mai erau şi bombele.