Din instructiunile lui Cortazar (2)

INSTRUCTIUNI PENTRU CINE VREA SA URCE O SCARA

Probabil toata lumea a observat ca adesea solul se zbarceste in asa fel incat o parte urca in unghi drept cu planul terenului, apoi partea urmatoare se aseaza paralel cu acesta, ca sa-i faca loc altei perpendiculare, lucru care se repeta in spirala sau in linie franta pana la inaltimi cat se poate de variabile. Ghemuindu-te si punand mana stanga pe una din partile verticale iar dreapta pe orizontala respectiva, te afli pentru o clipa in posesia unei trepte. Fiecare din aceste trepte, alcatuite, dupa cum se vede, din doua elemente, se aseaza putin mai sus si mai inapoi decat cea dinainte, principiu care da un sens scarii, deoarece orice alta combinatie ar produce forme poate mai frumoase si mai pitoresti, dar care nu te vor putea transporta de la parter la etajul intai.

Lumi (1)

In partile astea, oamenii au adevarate pasiuni pentru crearea de lumi. La tot pasul te intalnesti cu cate o lume: a apelor, a animalelor, a dinozaurilor, a pasarilor, a cactusilor, a orhideelor, a maimutelor...
Am facut o multime de poze si o sa ma straduiesc sa urc din ele. Azi - lumea cactusilor.

Raiul handicapatilor

Aici, in Hannover, la tot pasul te intalnesti cu handicapati de toate felurile. Invalizi in carucioare, indivizi cu sindrom Down etc etc. Merg cate doi sau in grupuri mai mari, aproape ca nu exista loc unde sa nu dai de ei. I-am intalnit inclusiv la parcul de distractii, unde vin numai sa se uite, ca doar nu se pot invarti prin carusele. Nu exista parcare unde sa nu aiba si ei un loc rezervat, toate scarile au alaturi cate un acces pentru ei, unii conduc masini special construite, ce mai, zici ca aici s-a ajuns cu adevarat la punerea in practica a conceptului de grija a omului fata de semenii sai.

Fericirea - o noțiune compromisă

Azi, după şcoală, am fost din nou la Luna Park. Hotărât lucru, în ceea ce mă priveşte, noţiunea de fericire este total compromisă. Nu sunt în stare să mă bucur de nimic, imediat ce apare un prilej de bucurie, iese rapid, ca dintr-o mlaştina, un gând urât, spăimos, rău, care-l anihilează. Cum se suia Maria în ceva, în carusel, în Montagne Russe, în orice chestie învârtitoare, mă invada gândul că e periculos, că uite-acum o să se rupă, că se va întâmpla ceva ireversibil.

Comunicare și sporovăială

Unul dintre supliciile la care erau supuşi deţinuţii politici în vremea comuniştilor era tăcerea absolută. Omul era băgat în celulă şi nu putea schimba niciun cuvânt cu nicio altă persoană. Dacă vorbea singur, era bătut până la sânge. Nu e de mirare că unii au luat-o razna în astfel de condiţii. Alţii, însă, au reuşit să reziste - de exemplu Corneliu Coposu, despre care se spune că a stat zece ani singur într-o celulă strâmtă, unde i s-a aplicat regimul tăcerii. După ce a ieşit de-acolo, uitase să vorbească.

De-ale lui Zoscenko (11)

OPERAŢIA

Să vedeţi ce i s-a întâmplat tovarăşului Petiuşka Iaşcikov. O mică şi tristă întîmplare. De fapt, mică e un fel de a spune! Era să-l facă harcea-parcea. La operaţie.

La drept vorbind, nu era chiar să-l bucăţească. Nici vorbă. Şi apoi, nu e el, Petea, omul care să se lase ciopîrţit cu una cu două. Aş! Totuşi, ceea ce i s-a întîmplat e trist.

Deşi, fie vorba între noi, la urma urmei nu s-a întîmplat nimic întristător. Atîta că omul n-a so­cotit bine. Nu s-a gîndit. Afară de asta, vezi că s-a dus la operaţie întîiaşi dată, aşa că n-avea experienţă.

Uite cum a fost cazul. Lui Petiuşka i s-a făcut un chist la ochi. Pleoapa de sus de la ochiul drept a început să i se umfle. În trei ani, umflătura s-a făcut cît o călimară.

Remember

La începutul anilor 90, în ziarul Adevărul, apărea, sub semnătura lui Sergiu Andon, un text în care era terfelit regele Mihai I. Autorul avea să devină deputat al Partidului Conservator şi avocat al lui Dan Voiculescu în procesul în care acesta a fost dovedit ca fost colaborator al Securităţii sub numele conspirativ Felix.
În 2011, când Băsescu l-a atacat dur pe Mihai, considerând că a fost „slugă la ruşi”, unul dintre cei care au reacţionat, probabil la noi ordine, a fost Andon. Iată ce declara el:

„România a devenit un teritoriu al vulgarităţii neînchipuite la toate nivelele sociale şi politice. În antiteză, Casa Regală, în care este cuprins şi Radu Duda, este o insulă a decenţei, pe care o apreciez foarte mult şi pe care o urmăresc cu atenţie. Îmi doresc să poată influenţa spiritual societatea românească.”

Iată textul din Adevărul. Citiți și faceți comparația.

Poezie cu autor necunoscut

Nasterea binomului

Un diapazon

Un hexameron
Un decalogon
Si-un dodecafon

Cazut-au din pom.

Beckett (2)

Am urcat aici primele cateva pagini din "Asteptandu-l pe Godot". O sa urc in continuare, pana voi ispravi textul. Cine il citeste pana la capat se va intreba, fara doar si poate, meditativ: "care dintre cei doi sunt eu, Vladimir sau Estragon?" Enjoy!

Luna Park

Chiar peste drum de scoala Mariei, s-a deschis un Luna Park. E imens, pur si simplu, viu colorat, animat - pe scurt, visul oricarui copil. Aproape in fiecare zi, dupa ore, dam o raita pe-acolo. Maria nu a ratat nimic, de la carusel pana la casa groazei, cu exceptia chestiilor in care nu are voie sa se urce singura si in care eu nu am niciun chef sa ma introduc. Liliana nu se suie niciodata in chestii invartitoare, asa ca pana la urma probabil ca tot eu ma voi sacrifica. Deocamdata am acceptat sa ma urc doar intr-o roata imensa, din inaltimea careia am "survolat" imprejurimile. Uite:

Mici intamplari cu animale (32)

În vara anului 1945, întorcîndu-ne de la o pîndă de căpriori, prietenul meu îmi istoriseşte următoarele:

Vînam la pîndă în pădurea din hotarul Noul (Sibiu). Mă întovărăşea paznicul Cîrstea, care avea acolo cantonul. Ne-am găsit loc după o tufa dintr-o livadă care se întindea de-a lun­gul pădurii bătrîne. Eram ca la o sută douăzeci de paşi de pădurea din care aşteptam să iasă căpriorii. Pe cînd se înserase binişor, totuşi încă pe lumină bună pentru a putea trage cu carabina prin lunetă, observăm mişcare în marginea pădurii, apoi, printre crengile tufelor un animal mare, negru, care stă­tea nemişcat, evident cercetînd luminişul înainte de a ieşi în lărgime. Eram convinşi că e un mistreţ enorm, mare cum n-am mai întîlnit şi aşteptam să iasă din scutul desimii. Nu voiam să risc o împuşcătură nesigură, în desime, deşi forma se contura destul de bine. După un timp, care mi se păru fără sfîrşit, se mişcă negreaţă şi iese în livadă... un bivol. Negru ca tăciunele, gras, cu pielea lucie, cu coarnele mari, încovoiate pe lîngă grumaz.

Faceti-va bine (94)

DROBUL

Denumire ştiinţifică: Sarothamnus scoparius

Denumire populară: măturice, mătură verde.
Prezentare. Drobul, cunoscut şi sub numele de măturice, este o plantă foarte frumoasă şi de aceea este mult cultivată în scop decorativ. Aparţine familiei leguminoaselor şi este, de fapt, un arbust. Înălţimea acestui copăcel nu trece, însă, de doi metri. Ca orice leguminoasă, drobul are o rădăcină foarte ramificată, iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. Tulpina, şi ea foarte ramificată, rămâne verde tot timpul anului.

Un articol bine scris

Un articol care mi s-a parut bine scris a aparul in Ziarul Financiar, sub semnatura lui Cristian Hostiuc. Este un articol despre alegerile locale. An de an, in perioada asta, apar articole in care se spun lucrurile pe care le spune si Hostiuc. Diferenta e ca multe sunt scrise prost. Cel de acum insa face exceptie si oricum ia in calcul o situatie care acum patru ani nu se regasea pe nicaieri (de exemplu, pe-atunci nu exista UNPR). Titlul articolului e taios ca un ciob: 

Sunteţi vinovaţi! De cum arată oraşul vostru, de primarul vostru şi de ţara voastră! Sunteţi vinovaţi că soarta vă este decisă de un litru de ulei. Voi, toţi cei care nu mergeţi la vot!

Soarta lui Aldo Moro

"Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 Mai la IRB şi eu îi transmit public că, dacă are nesimţirea să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro, iar asta nu-i o ameninţare, e o asigurare".

Aceste cuvinte au fost rostite de un deputat PSD pe nume Adrian Solomon. Niciunul din posturile de televiziune anti-Putere nu a condamnat declaratia. Aceleasi posturi au tinut pe ecrane zile intregi subiecte de genul "tiganca imputita", cerand sanctiuni, oprobriu etc. Amintesc ca sintagma "tiganca imputita" a fost folosita de Basescu intr-o discutie particulara cu sotia lui. Declaratia lui Solomon a fost facuta intr-o conferinta de presa.

Aventura tunisiana

Cand Maria avea doi ani, mi-a venit ideea sa mergem la mare in Tunisia. Nu mai tin minte cu precizie cine, insa stiu ca imi povestise o cunostinta cat de bine si frumos e acolo. Am gasit o agentie care ne-a trimis la Hammamet, unde experienta pot spune ca a fost destul de dura. Asa zisul hotel era alcatuit din mai multe cladiri asemanatoare unor silozuri. Niciuna nu avea etaj, asa ca nu puteai spera sa privesti de pe terasa marea, romantic. Pana la plaja era un adevarat labirint de alei pe care il strabateam in fiecare dimineata cu Maria in brate, pentru aerosoli, strecurandu-ma printre tufe si copaci infloriti.

O istorioara cu Alexandru cel Mare

"În această urmărire a lui Darius, care a fost atât de lungă şi de chinuitoare, căci în unsprezece zile străbătuse trei mii trei sute de stadii, încât cei mai mulţi dintre oameni erau istoviţi şi descurajaţi, mai ales din pricină că nu aveau apă de băut, într-o zi a întâlnit pe câţiva macedoneni care duceau pe catâri burdufuri din piele de capră pline cu apă şi care, văzându-l pe Alexandru suferind de sete, fiind vremea pe la amiază, au alergat la el şi i-au oferit să bea apă dintr-un coif. El a luat coiful şi, privind în jurul său la oamenii veniţi după el şi care îşi întindeau gâtul să vadă mai bine apa, l-a dat înapoi celor ce i-l oferiseră, mulţumindu-le, fără însă a bea: „Căci dacă beau numai eu, oamenii aceştia”, a spus el, „îşi vor pierde tot curajul”. Iar ei, văzându-i cumpătarea şi generozitatea, i-au strigat cu toţii să-i conducă înainte cu îndrăzneală şi au început să dea bice cailor, spunând că nu mai sunt obosiţi şi că nu le mai este sete şi, mai mult de atât, că nu se mai socoteau muritori de vreme ce aveau în fruntea lor un astfel de rege."

                                                              Plutarh - Viata lui Alexandru cel Mare

Mosul din beculete

Asta iarna, mergand spre Breaza, am trecut pe seara prin Azuga si am admirat felul in care edilul Purcaru a impodobit stalpii in vederea sarbatorilor. Totul era plin de beculete colorate, care alcatuiau reni, sanii, brazi si alte chestii de sezon. Mi-a atras atentia un Mos Craciun incredibil, pe care am incercat sa-l fotografiez - din pacate, nu am obtinut decat niste pete de lumina. Acel Mos Craciun era atat de ingrozitor, incat te ducea rapid cu gandul la un talhar de drumul mare. Avea o caciula hoteasca, facuta din beculete rosii, o barba rara care-i scotea in evidenta gura perfect orizontala, sinistra si, in general, arbora o expresie ingrozitoare, de bandit lipsit de orice sentiment. Daca l-as fi vazut in alta perioada a anului, nu mi-as fi dat seama ca e vorba de Mos Craciun ci, probabil, mi-as fi imaginat ca e un fel de indicator care te avertizeaza ca in zona circula hotii de buzunare. Naiba stie cine produce asemenea orori. Insa de ce or da primarii bani grei pe ele, ramane un mare mister (sic!)

Bară la bară

Îmi amintesc de mersul bară la bară dintre Predeal și Sinaia, când nu aveam cum să ies din coloană și eram obligat să mă târăsc precum un dric. Asta mi se întâmpla, bineînțeles, după o zi de condus, când numai de coloane nu îmi ardea. Mă apuca un fel de disperare, o dorință irezistibilă de a face ceva, cât de nebunesc, ca să scap de-acolo. Existau, clar, soluții ca să nu mă mai târăsc: puteam să întorc mașina și să o iau înapoi, puteam să trag pe dreapta și să aștept până ar fi trecut întreaga coloană. Dar eu nu doream doar să nu mai stau în coloană, mie îmi trebuia să și ajung la destinație - și nu oricum, ci cu o întârziere cât mai mică. Situația era efectiv fără ieșire: trebuia să mă târăsc mai departe, cu răbdare, cu tenacitate.
La ultima astfel de întâmplare am simțit impulsul de a evada din acea situație într-un mod straniu. Pentru o fracțiune de secundă, m-a bântuit ideea să frânez și să opresc motorul, să cobor liniștit, să încui mașina, să traversez și să o iau prin pădure, tot mai adânc, să merg așa fără să mă uit înapoi până când oboseala mă va obliga să mă întind la pământ, apoi să rămân lungit, într-o așteptare senină, condimentată cu un ușor praf de curiozitate: oare ce urmează să se întâmple mai departe?

O povestioara indiana din secolul IV

NEGUSTORUL ŞI PRIETENUL SĂU

A fost cândva un negustor care îşi dorea mult de tot să facă o călătorie lungă. Cum nu era prea bogat, şi-a spus: „Ar fi înţelept ca înainte de a pleca, să-mi las o parte din avere aici în oraş, căci dacă la drum mă voi întâlni cu necazurile, să am din ce trăi când m-oi întoarce”. În acest scop, i-a încredinţat unuia dintre prietenii săi un mare număr de drugi de fier, care alcătuiau partea cea mai însemnată a averii sale, dorind ca acesta să i le păstreze în timpul cât avea să lipsească de acasă. Apoi şi-a luat rămas bun şi s-a tot dus.

O poezie de-a lui Raul Baz scrisa la zece ani dupa moarte

Sunt un aparat
imbacsit,
aproape gripat,
obosit.

Aparat de zbor
bondaresc,
zumzaind usor
si livresc.