duminică, 14 octombrie 2012

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (7)


Nebunul şi statuia zeiţei Venus
Ce admirabilă zi! Întinsul parc se desfată sub ochiul arzător al soarelui, ca tinereţea sub stăpînirea Iubirii.
Extazul universal al lucrurilor nu se exprimă prin niciun zvon; pînă şi apele par adormite. Deosebită cu totul de serbările omeneşti, aici e o tăcută orgie.
S-ar spune că o lumină mereu crescîndă face să strălucească lucrurile mereu mai mult; că florile aţîţate ard de pofta de-a se întrece cu azurul cerului prin vigoarea culorilor, şi că zăduful, făcînd miresmele vizibile, le înalţă ca fumurile către astru.


Mici intamplari cu animale (97)

Cum a scăpat potîrnichea
Eram pe cîmpul înzăpezit într-o zi de februarie, în nădejdea să văd vreun alai de nuntă al vulpilor si să împuşc vreuna. La asemenea vînătoare se trage la distanţă mare, deci aveam cu mine carabina. Zăpadă multă, adunata în multe locuri în tro­ieni de viscolul care bătuse într-una înainte cu vreo două zile. 


Faceti-va bine (170)

Mangoldul
Denumire ştiinţifică: Beta vulgaris,
Denumiri populare: sfecla pentru frunze.
Prezentare. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. Aparţine familiei chenopodiaceelor. În fapt, mangoldul este o varietate de sfeclă, cultivată pentru frunze şi pentru peţiolul acestora. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate, ondulate, cu peţiol puternic, consistent, cărnos. Peţiolul poate ajunge la 30 cm lungime şi cinci – opt centimetri lăţime. Este plăcut la gust, fraged, suculent, culoarea fiind gălbuie, roză sau albă.


Racheta lui Bradbury


RACHETA
Fiorello Bodoni se trezea adeseori noaptea pentru a asculta gemetele rachetelor pe cerul întunecat. Se depărta tiptil de pat, sigur că nevastă-sa doarme, şi ieşea afară în noapte. Măcar pentru câteva clipe scăpa de mirosul de mâncare râncedă din căsuţa de pe malul râului. Îşi lăsa, o clipă, sufletul să zboare singur prin spaţiu, pe urmele rachetelor.
În noaptea asta, stătea pe jumătate gol în întuneric şi se uita la şuvoaiele de foc care bolboroseau în văzduh: rachetele, în drumul lor lung spre Marte, Saturn şi Venus.
— Va să zică aşa, Bodoni!
Acesta tresări.
Pe o ladă, lângă râul domol, şedea un bătrân care se uita şi el la rachete, în tăcerea nopţii.


Prin hublou

Oare nu este cu adevărat uimitor că fiecare casă în care am trăit este vie în amintirea mea, de parcă aș locui în continuare acolo și, dacă aș vrea, tot ce aș avea de făcut ar fi să scot cheia din buzunar și să intru așa cum am făcut-o de atâtea mii de ori? Știu și acum fiecare ungher din apartamentul unde am stat cu toții, pe strada Carpați, înghesuiți în două camere: mama, tata, Babaca și cu mine. E suficient să închid ochii și să-mi imaginez că parcurg, ca într-un joc pe computer, spațiile care pe atunci mi se păreau uriașe, ca să văd fiecare obiect așezat acolo unde l-am lăsat: rafturile încropite de Babaca în „vestiar”, farfuriile cu motive țărănești puse de tata pe pereții sufrageriei, covorul cu modele albăstrii și franjuri care trebuiau să fie mereu curățate și pieptănate...


sâmbătă, 13 octombrie 2012

Păşunile Raiului (8)


Molly Morgan coborî din tren la Salinas şi aşteptă autobuzul vreme de trei sferturi de ceas. In automobilul acela mare nu erau decît şoferul şi Molly.
Ştiţi, spuse Molly, n-am mai fost niciodată pînă acum la Păşunile Raiului. E departe de la autostradă?
− Cam vreo trei mile, răspunse şoferul.
Şi e vreo maşină cu care să mă pot duce pînă la vale?
− Nu, n-aveţi maşini, dacă nu vă aşteaptă cineva.
− Dar cum ajunge lumea acolo?
Şoferul trecu peste trupul lipit pe şosea al unui iepure, lăsînd să se vadă o oarecare satisfacţie. Dar găsi cu cale să se scuze:
− Eu nu-i calc decît dacă sunt morţi. Pe întuneric, dacă se zăpăcesc în lumina farurilor, caut să-i ocolesc.



Detroit

In anii '20, datorita inovatiilor lui Henry Ford, in Detroit, unde erau fabricile constructorului de masini, a inceput productia in masa, ceea ce a facut ca automobilele sa  se ieftineasca semnificativ. Pe  cale de consecinta, vanzarile au crescut spectaculos. Detroit a inceput sa prospere.In anii '50, cu aproximativ doua milioane de rezidenti, el devenise al treilea oras ca marime din SUA.
Numarul mare de angajati si veniturile importante pe care le realiza orasul au facut ca el sa se dezvolte foarte puternic si din punct de vedere arhitectural. Au fost construite blocuri impresionante, centre culturale, cladiri de birouri, scoli etc



O lume disparuta

In 2008, istoricul si fotograful Ian Ference a realizat un reportaj in insula North Brother - colonia de leprosi si dependenti de droguri aflata la nici 350 de metri de cartierul Bronx. Era pentru prima data cand cineva primea autorizatie sa faca poze in zona speciala. 
"Ma consider cu adevarat norocos ca am primit aceasta exclusivitate si am putut sa vizitez unul dintre cele mai importante locuri interzise ale Americii" - a declarat Ference.
Colonia a fost inchisa in 1963. Singurii sai locuitori sunt, astazi, pasarile. Apele care o inconjoara sunt permanent patrulate de paza de coasta inarmata. Toate incercarile de a ajunge acolo sunt sortite esecului. Incet, incet, urmele oricarei activitati omenesti pe insula se sterg in mod natural.
Iata imaginile lui Ference:


vineri, 12 octombrie 2012

O poveste veche a lui Marquez

Noaptea cormoranilor
Stăteam toţi trei aşezaţi în jurul mesei, când cineva introduse o monedă în fantă şi tonomatul Wurlitzer puse iar de la început discul pe care-l ascultaserăm toată noaptea. Noi, ceilalţi, n-am avut timp nici să ne dăm seama. S-a întâmplat mai înainte de a ne aminti unde ne aflam; mai înainte de a ne recăpăta simţul orientării. Unul dintre noi întinse mâna pe deasupra tejghelei, dibuind (noi nu vedeam mâna, o auzeam), lovi un pahar şi apoi rămase nemişcat, cu ambele mâini odihnindu-se pe suprafaţa tare. Atunci toţi trei ne-am căutat în întuneric şi ne-am regăsit acolo, în nodurile celor treizeci de degete ce se îngrămădeau pe tejghea. Unul spuse:
    - Să mergem!



Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (6)

Fiecare cu himera lui
Sub o vastă boltă cenuşie, într-o întinsă cîmpie de pulbere, fără drumuri, fără iarbă, fară un mărăcine, fără o urzică, am întîlnit mai mulţi oameni care mergeau încovoiaţi. Fiecare ducea în spinare o enormă Himeră, grea ca un sac de făină sau de cărbuni, ori ca echipamentul unui infanterist roman.
Dar cumplita fiară nu era o povară inertă; dimpotrivă, împresura şi încleşta omul cu muşchii ei elastici şi puternici; îşi înfigea cele două straşnice gheare în pieptul celui călărit şi fabulosu-i cap se sprijinea pe fruntea omului, ca una din acele chivere spăimîntătoare cu care vechii războinici nădăjduiau să sporească groaza duşmanului.


Legiunea blestematilor (final)


Oberstleutnant von Barring şi cu mine pe punctul să ne îmbătăm criţă la lumina tremurătoare a unei lu­mânări, în adăpostul companiei.
În faţa noastră tronează o grămadă de sticle de coniac şi de vodcă, unele goale, altele încă pe jumătate pline.
Nervii lui von Barring sunt atât de încordaţi încât nu mai poate suporta să fie lucid. Când nu e beat îl cuprinde o asemenea turbare încât trebuie să‑l legăm pentru a‑l îm­piedica să se rănească sau să rănească pe altcineva. Sin­gurul mijloc să‑l ţinem cât de cât în frâu este să bem împreună cu el. Hinka şi cu mine facem cu schimbul, căci altfel n‑am putea rezista cot la cot cu el. Ţinut veşnic într‑o stare de comă alcoolică, pare aproape normal şi gândeşte coerent:
Sven, ticăloşia asta a depăşit orice limite...


Mici intamplari cu animale (96)


În cîrcă
Prada pe care şi-o face lupul dintre sălbătăciunile mai mari — căprioară, cerb — o mănîncă pe loc, acolo unde a do­borît-o. Dar nu se poate ospăta în staulul unde a sărit şi a omorît oaia; trebuie să o ducă aiurea. O duce în gură, cum duce mîţa şoarecele. Acest lucru s-a văzut de mai multe ori, mirîndu-se omul de puterea lui. Mai sunt însă şi poveşti: ia oaia vie de după grumaz şi o mînă pe picioare, lovind-o de dinapoi cu coada, cum ar lovi-o cu un bici. Alteori o omoară şi o ia în spate ca pe sac, ţinînd-o cu gura. Şi iată că am văzut cu ochii ceva ce mă face să cred că această din urmă metodă de transport n-ar fi tocmai poveste. Adevărat că n-am văzut lupul cu oaia, ci vulpea cu un iepure, pe care nu-i convenea să-l mănînce în loc deschis, ci năzuia cu el spre o pădurice.


Faceti-va bine (169)

Mango

Denumire ştiinţifică: Mangifera indica.
Prezentare. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian, dar şi în Vietnam, Laos, Malaiezia. Face parte din familia anacardiaceelor. Fructele de mango au o mare valoare alimentară, dar şi medicinală. Valoare medicinală au şi frunzele, scoarţa, fructele crude, seminţele. Principalul preparat este infuzia, obţinută din frunze şi scoarţă.


Legiunea blestematilor (30)


Iubito!
Iubitule! Sven, cât sunt de fericită că te‑am regăsit. Mi‑ai lipsit atât de mult...
Şi tu mi‑ai lipsit, Barbara. Dă‑mi valiza. Am o maşină acolo. Ţi‑e foame?
Dacă mi‑e foame? O să vezi...
După ce am mâncat am condus‑o la hotel unde a făcut o baie şi s‑a odihnit o jumătate de oră. Lucru ciudat, n‑am profitat deloc de faptul că eram singuri ca să ne aruncam unul în braţele celuilalt. Ne simţeam atât de bine aşa, siguri de dragostea noastră şi aveam atâtea să ne spunem. Restul putea să aştepte. Am luat masa la Potsdam înainte de a merge să ne plimbăm, ţinându‑ne de mână, pe pa­jiştile parcului Sans‑Souci.


Simularea

Ca sa faci matematica inalta, e nevoie de ceea ce se cheama "organ". Nu oricine stie sa rezolve niste probleme mai dificile in liceu, nu oricine merge la olimpiada si ia un punctaj maricel are "organ". Mi-e foarte greu sa descriu treaba asa, chiar nu stiu cum poti sa-ti dai seama dintr-odata ca un student de la matematica are "organ". Cert e ca in timp, lucrul asta se vede. Baietii cu "organ" incep sa aiba un anume tip de comportament, vorbesc pe un altfel de ton, stau cu tine de vorba si intre timp mintea lor e ocupata cu diverse relatii stranii prin spatii n-dimensionale, spun glume de un anume tip, asculta un anume gen de muzica, au lecturi de un anume gen, li se lumineaza fata intr-un mod special atunci cand pot sa-ti comunice un rezultat, o demonstratie. Dar, mai cu seama, tipii astia cu "organ" chiar fac matematica, muncesc, stau nopti intregi si lucreaza, scot din cand in cand rezultate, le discuta cu altii, propun conjecturi etc. Am avut cativa astfel de colegi - Gabriel Naghi, Bogdan Enescu, Victor Nistor etc. Cea mai mare parte dintre ei au astazi joburi prin SUA, la univeristati prestigioase, fac cercetare si sunt - cred - fericiti.


Legiunea blestematilor (29)


O clipă mai târziu, spuse cu acelaşi glas şuierător:
Când o să faceţi revoluţie împotriva naziştilor şi a generalilor, să nu uitaţi să‑i trageţi lui Adolf două svasturi bune în bot, din partea mea...
— Îţi promitem, Porta, răspunse Bătrânul. O să‑i tă­băcim atât de bine mutra în numele tău încât ai fi obosit al naibii dac‑ar fi trebuit s‑o faci chiar tu!
Bine!
Se lăsă tăcerea. Pufăitoarea Bâtrânului sfârâia furioasă.
Ei, Bătrâne, ai instrumentul la tine?
Bătrânul scoase din buzunar muzicuţa.
Cântă‑mi bucata cu fata blondă care‑şi peria părul, aşezată pe‑o stâncă...


joi, 11 octombrie 2012

Din povestile lui O. Henry (4)

Filtrul dragostei lui Ikey Schoenstein
„Blue Light” e în centru, între Bowery şi First Avenue, acolo unde cele două străzi sunt foarte aproape una de cealaltă. „Blue Light” e genul de drogherie care consideră că nu e cazul să se încarce şi cu alte mărunţişuri, parfumuri şi îngheţată cu sucuri acidulate. Dacă omul vine şi cere un calmant, n-o să i se ofere o bomboană.
„Blue Light” dispreţuieşte metodele moderne de eco­nomisire a muncii pe care le întîlneşti în drogheriile din ziua de azi. Ea îşi macerează singură opiumul şi îşi fierbe propriul laudanum şi alte tranchilizante. Şi astăzi caşetele se prepară acolo, în spatele biroului înalt pe care se scriu reţetele — pe măsuţa acoperită cu ceramică, unde sunt separate cu o spatulă, rotunjite între două degete, pu­drate cu praf de magneziu şi vîndute în cutii rotunde de carton. Magazinul e situat în colţul în care se joacă cete de copii nebunatici, împopoţonaţi cu pene jerpelite, viitori candidaţi ai siropurilor de tuse şi balsamurilor alinătoare înşiruite pe rafturi.


Legiunea blestematilor (28)


Nu demontaseră decât mitralierele...
L‑am căutat pe ultimul dintre ei şi l‑am întrebat cum naiba reuşise tancul acela să intre în grajd! Ne‑a arătat, încântat, o hârtie pe care scria în germană:
„Noi, echipajul vehiculului, am vândut această cutie de conserve fermierului Piotr Alexandrovici în schimbul unei vaci, amândouă jivinele fiind în perfectă stare de funcţionare. Heil Hitler!
Şi mai du‑te la dracu, stimate membru de Partid".
În aproape toate fermele din Ucraina, mari sau mici, ne puteam aştepta să găsim o maşină sau un vehicul ger­man de orice tip.

RETRAGEREA DE LA KIEV

Pretextul a fost că un Untersturmführer SS fusese omorât la marginea satului. În chip de avertisment pentru ceilalţi locuitori din regiune, comandantul SS ordonase spânzurarea tuturor bărbaţilor şi femeilor între paisprezece şi şaizeci de ani. Au fost cu toţii încărcaţi în ca­mioane care s‑au aşezat, în marşarier, sub un şir de funii. SS‑iştii le‑au pus frânghiile în jurul gâtului. Apoi camioanele au pornit din nou...


Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (5)


Camera dublă
O cameră ce aduce cu o visare, o cameră cu adevărat spirituală, unde atmosfera stagnantă bate uşor în roz şi în albastru.
Sufletul face o baie de lene, îmbălsămată de regret şi dorinţă. E ceva crepuscular, albăstrui şi tulbur-roşcat; o visare a voluptăţii pe vreme de eclipsă.
Mobilele au forme alungite, obosite, lîncede. Mobilele, pare-se, visează; le-ai crede hărăzite cu o viaţă somnambulică, întocmai ca vegetalul şi mineralul. Stofele vorbesc un grai mut, ca şi florile, ca şi cerul, ca şi soarele în amurg.



Mici intamplari cu animale (95)

Dar iată că şi vărul mai mare al nevăstuicii, jderul, pare că dă dovadă de prevedere pentru zile negre. Scrie, în 1939, un inginer silvic, care trăia în Sebeş :                    
In luna noiembrie din anul trecut, la munte a pornit o nin­soare deasă şi în scurt timp s-a pus un strat gros de zăpadă. Paznicul era în patrularea lui de fiecare zi, cînd într-un loc dă de urmă de jder proaspătă. Socotind că pe acolo au trecut... cinci mii de lei — preţul de atunci al unei blăniţe de jder — a luat urma animalului, doar îl va putea apuca şi îi va lua cojocelul. Fiind meşter în urmărirea jderilor, a ţinut pîrtia pînă tare departe, descifrînd si descîlcind toate hieroglifele întipă­rite de jder pe zăpadă. La un loc a găsit zăpada scormonită.


După mine!