O exceptionala poveste a lui Zweig (1)

Noapte fantastică (partea I)

Însemnările de mai jos au fost găsite făcute pachet şi pecetluite, în biroul baronului Friedrich Michael von R… după ce acesta căzuse în lupta de la Rawaruska, în toamna anului 1914, ca locotenent de rezervă austriac, într-un regiment de dragoni. Familia sa, orientându-se după titlu şi mulţumindu-se să arunce doar o privire superficială pe aceste foi, a presupus că sunt doar o operă literară a defunctului, aşa că mi-a predat mie însemnările ca să le cercetez şi m-a însărcinat cu publicarea lor. Eu însă nu consider de loc că însemnările acestea sunt o povestire născocită ci, până în cele mai mici amănunte, o întâmplare reală din viaţa celui dispărut. Astfel, public propriile-i dezvăluiri, fără să modific sau să adaug ceva, trecându-i numele sub tăcere.

Timisoara - 16 ani sub Ciuhandu

Spuneam ca am avut un soc plimbandu-ma pe strazile Timisoarei. Dupa 16 ani de administratie de tip Ciuhandu, asa arata unul dintre cartierele orasului si va asigur ca mai toate celelalte arata la fel, daca nu si mai rau. Singurele care nu intra in categoria asta sunt cele dezvoltate de particulari. Pare de necrezut, dar asta e realitatea. Asta este rezultatul celor 16 ani in care Ciuhandu, supranumit "reperul moral", "continuatorul lui Coposu" etc, a condus orasul impreuna cu echipa lui (Orza, Sasca etc). Cu aceste realizari va ramane el in istoria Banatului. Poftiti de admirati:

Aici functioneaza un cabinet medical

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(39)

Un cal de rasă

E destul de urîtă. Totuşi e delicioasă!

Timpul şi Dragostea au însemnat-o cu ghearele şi i-au arătat cu neîndu­rare ceea ce fiecare minut şi fiecare sărut răpesc din tinereţe şi prospeţime.

E cu adevărat urîtă; e furnică, păianjen, dacă vreţi, schelet chiar; la fel însă e licoare, leac balsamic, vrăjitorie! Într-un cuvînt, e delicioasă.

Relatia mea cu hartile topografice

Ia te uita ce-am gasit! Carevasazica a fost un timp cand unii se gandeau sa ma distinga :) Ce vremuri....

Orasul jegului

Astazi plecam spre Germania. Am dimineata la dispozitie pentru rezolvarea catorva mici probleme incapatanate. Dar vreau sa ajung sa fac si cateva poze, pentru ca mi se pare incredibil in ce hal arata orasul. Si nu ma refer la curatenie, ori la gropile din asfalt, ci la impresia generala de conglomerat de maghernite. Cel puzin zona vecina celei in care locuieste Mitza arata exact ca un cartier periferic al unui oras din anii 20-30. Ori asta nu se poate descrie, e nevoie de poze.

Ma poate intreba oricine: pana acum nu ai vazut lucrurile astea? Ii voi raspunde: cand eram la Sinaia, ma obisnuisem atat cu prezenta muntelui, incat nici nu-l mai observam - altii, veniti de aiurea, nu incetau sa se minuneze si sa comenteze frumusetea peretilor de stanca. Asa patesc si eu acum, cand nu mai stau in Romania, ci intr-o tara civilizata. Abia astazi, revenit dupa un an, observ dezastrul din jur. Si imi amintesc de un oarecare domn care, scriind pe un forum, se referea intotdeauna la Timisoara prin expresia "orasul jegului". Mi se parea deplasat pe atunci, dar Doamne! nu-mi vine sa cred cum arata Timisoara vazuta cu ochii unui traitor in Hanovra...

O iesire a lui Plesu (2)

Se mai întorc în ţară tinerii care au plecat în ultimii ani? Cred că aceasta este o problemă mare. La intervale regulate, România îşi pierde elitele.

Andrei Pleşu: Păi domnule, dacă vor simţi că au la ce să se întoarcă, se vor întoarce. Ce înseamnă să aibă la ce să se întoarcă? Să simtă că dacă se întorc găsesc un loc de muncă şi să simtă că dacă găsesc un loc de muncă vor fi retribuiţi onorabil. Deocamdată, dacă se întorc, nu găsesc un loc de muncă, eu ştiu cum stau lucrurile cel puţin în plan universitar, cunosc foarte mulţi tineri care au acreditări strălucite de la mari universităţi din lume - doctorate, titluri, tot ce trebuie. Unii dintre ei au făcut aventura de a se întoarce şi când se întorc găsesc universităţi etanşe, unde nu pot pătrunde, dintr-un motiv sau altul. Fie că dă statul o lege care e încă în vigoare că nu se mai acceptă un timp angajări, fie că aceia din corpul universitar se baricadează şi nu intră nimeni în plus. 

Legendele Olimpului (66)

Cora se intoarce la Demetra, dar...

        S‑a coborât Hermes la zeul morţilor, rugându‑l s‑o lase liberă pe Cora. Şi Hades n‑a avut ce face, a trebuit să se supună. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de‑a pleca – din jumătatea unei rodii.

Mâncând‑o, Cora se legase să se‑ntoarcă iar la Hades. Şiretul zeu ţinea s‑o aibă pe mândra Cora, să n‑o piardă în nici un chip, ca să‑i însenineze viaţa în mult prea tristele‑i ţinuturi.

Călăuzită deci de Hermes, Cora s‑a‑ntors cu voie bună la mama sa, sus pe pământ. Mama şi‑a strâns copila‑n braţe, dar, bântuită de un gând ce‑o‑nspăimântase mai de mult, a întrebat‑o de îndată:

— Nu cumva‑ntunecatul Hades ţi‑o fi dat fructul unei rodii, să guşti dintr‑însul la plecare?

O iesire a lui Plesu (1)

Ce facem cu România, domnule Pleşu?

Eu cred că din România, la ora asta, lucrul care lipseşte în cel mai înalt grad - şi măsor bine cuvintele, iar unii o să se mire că tocmai eu fac această declaraţie - este patriotismul. Prin patriotism înţelegând, însă, nu să răcneşti, cu lacrimi în ochi, „noi suntem români”, nu să te îmbeţi la chefuri de Crăciun şi să îţi aduci aminte de Ştefan cel Mare, nu să vorbeşti despre ţărişoară, ci să uiţi de tine ca să faci ceva pentru comunitatea ta. Eu nu cunosc în momentul acesta un politician capabil să uite de sine. Toţi sunt umflaţi de sinele propriu. De cariera lor, de imaginea lor, de duşmăniile lor şi de ambiţiile lor. Eu nu recunosc în niciunul un interes real pentru binele ţării. Problemele ţării sunt doar un material pentru un discurs electoral. Este foarte rentabil discursul patriotic în campanie, la câte un talk-show. Dar în viaţa de zi cu zi, eu nu am senzaţia că pune cineva mai presus acest interes comunitar. 

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(38)

Care e cea adevărată?

Am cunoscut pe-o anume Benedicta, care umplea atmosfera de Ideal, şi ai cărei ochi răspîndeau dorinţa de măreţie, de frumuseţe, de glorie şi de tot ce te face să crezi în nemurire...

Dar această minunată fată era prea frumoasă ca să trăiască mult; aşa că muri la cîteva zile după ce am cunoscut-o şi, într-o zi, pe cînd primăvara cădelniţa pînă şi în cimitire, am îngropat-o eu însumi. Am înmormîntat-o închisă bine într-un coşciug de lemn bine mirositor şi de nevătămat ca şi lacrele de India.

Intamplari neobisnuite (3)

Capitolul III. În care se face adjudecarea teritoriilor de la Polul Nord.

Deci urma ca această scoatere în vânzare de la 3 decembrie să aibă loc în obişnuita sală de licitaţii, unde nu se vindeau decât obiecte mobiliare ca: mobile, unelte, instrumente etc., sau obiecte de artă ca: tablouri, statui, medalii, antichităţi. De ce — odată ce era vorba de o licitaţie imobiliară — ea nu era făcută fie în faţa notarului, fie la bara tribunalului instituit special pentru asemenea soiuri de operaţii? În sfârşit, de ce era nevoie de intervenţia unui comisar-preţuitor, când scopul licitaţiei era punerea în vânzare a unei părţi a globului pământesc? Era oare cu putinţă ca această bucată a sferoidului nostru să fie asimilată cu un bun mobil mişcător, când de fapt era cel mai nemişcat imobil din lume?

Imagini africane

Tarzan of the apes (16)

"Extrem de remarcabil"

         La cîteva mile depărtare spre sud de cabană, pe un petic de plajă nisipos, stăteau doi bătrînei, discutînd în contradictoriu. Dinaintea lor se aşternea nemărginitul Atlantic; în spatele lor, Continentul Negru. De jur împrejur îi împresurau tenebrele de nepătruns ale junglei.

Lighioane sălbatice răgeau şi urlau; zgomote cumplite şi lugubre le asaltau urechile. Rătăciseră mile intregi în căutarea taberei, pornind însă mereu în direcţie greşită. Erau pierduţi, la fel de iremediabil pierduţi de parcă ar fi fost duşi pe altă lume.

Faceti-va bine (217)

Osul iepurelui

Denumire ştiinţifică: Ononis spinosa.

Denumiri populare: caşul iepurelui, lingoare, sălăştioară.

Prezentare. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică, ramificată, ce poate ajunge la 50 cm înălţime. Aparţine familiei papilionaceelor. Partea aeriană a acestei plante – mai ales  ramurile – are spini. Frunzele sunt trifoliene. Înflorirea are loc din iunie şi până în septembrie. Florile, de culoare trandafirie, apar în vârful ramurilor. Osul-iepurelui are un miros greu, de ţap. Creşte pe taluzul drumurilor, prin locuri virane, pe terenuri accidentate şi uscate. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică, la prepararea unor medicamente. Pentru uz medicinal, de la această plantă se recoltează rădăcinile, florile şi codiţele frunzelor, dar mai ales rădăcinile. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia şi decoctul. Se mai pot prepara: un extract apos, o poţiune diuretică, o băutură diuretică şi sedativă.

Maturizarea

Ce înseamnă, la urma urmei, să te maturizezi, tu cel de sex masculin? Aud povestea asta mai tot timpul, spusă de cele mai diferite persoane (de sex feminin) care se pot imagina. Hai s-o luăm sistematic.
În primul rând, a te maturiza, așa cum își închipuie cei (de fapt cele) care s-au maturizat deja, înseamnă să nu mai crezi în Moș Crăciun. Dar nu în sensul, să-i zicem, fizic - nu e vorba de un moș în carne și oase, care vine în decembrie cu cadouri pentru copii și în existența căruia ar trebui să renunți a crede. Sensul e general și distructiv: să nu mai crezi că vreodată, cât e viața ta de lungă, ar putea veni la tine cineva care aduce daruri, indiferent de felul lor. Nu, tu trebuie să te maturizezi și să pricepi că nimeni, niciodată, nu-ți aduce nimic, iar dacă totuși face asta, e clar că urmărește să te exploateze cumva, mai devreme sau mai târziu.

Sfasierea

Un oarecare domn R din orășelul de munte S, stand odata aproape la orizontala intr-un sezlong din care putea privi Caraimanul cu crucea, a simtit brusc nevoia de a-si sfasia camasa. Asta i se tragea din copilarie, de la refuzul sistematic de a-si incheia pana la gat nasturii camasii de pionier, pentru ca, spunea el inca de pe-atunci, daca-i incheie se simte ca intr-o zgarda. A indurat toate pedepsele, inclusiv cele corporale, a acceptat sa devina exemplu negativ pentru toti cei din clasa, apoi din scoala. La un moment dat, cazul lui devenise subiect de discutie prin barurile si cafenelele din S. In curand, il stia tot oraselul, care-l poreclise "copilul cu pieptul dezvelit". 

Mici poeme în proză ale lui Baudelaire (37)

Binefacerile lunii

Luna, care este capriciul însuşi, se uită pe fereastră, pe cînd dormeai în leagăn, şi îşi zise: „îmi place copila".

Şi, plină de moliciune, coborî scara de nori şi trecu lin prin geamuri. Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioşie de mamă şi îşi puse culorile pe faţa ta. Ochii ţi-au rămas verzi, şi obrajii din cale-afară de palizi. Contemplînd-o pe această musafiră, ochii ţi s-au mărit ciudat; şi te-a strîns la piept cu atîta duioşie încît ai rămas pentru totdeauna gata să plîngi.

Intamplari neobisnuite (2)

Capitolul II. În care cititorul face cunoştinţă cu delegaţii Olandei, Danemarcei, Suediei, Rusiei şi Angliei.

Nota publicată nu putea rămâne fără răsunet. Într-adevăr, dacă noua societate ar fi cumpărat regiunile boreale, ele ar fi devenit proprietatea deplină a Americii sau, mai bine zis, a Statelor Unite, care în ultima vreme tindeau mereu spre noi cuceriri. Încă de câţiva ani, Rusia le cedase teritoriul de nord-vest, de la Cordilierii nordici până la strâmtoarea Behring, ceea ce adăugase un teritoriu destul de mare la Lumea Nouă. Se putea presupune deci că celelalte state mari n-aveau să privească cu ochi buni anexarea teritoriilor nordice la Statele Unite.

Tarzan of the apes (15)

Zeul pădurii

         Cînd Clayton auzi detunătura armei de foc, fu cuprins de temeri şi îngrijorări chinuitoare. Ştia că era posibil ca unul dintre mateloţi să fi tras; dar faptul că-i lăsase revolverul lui Jane, adăugîndu-se la starea lui de surescitare nervoasă, îi dădea o convingere bolnăvicioasă că fata este ameninţată de o mare primejdie. Poate chiar în această clipă încerca să se apere împotriva cine ştie cărei sălbăticiuni, om sau animal.

Pe Valea Rea

Mă aplecam, dădeam uşor frunzele la o parte şi vedeam bobiţele roşii ale frăguţelor. Le luam numai pe cele bine pârguite, le puneam în căuşul palmei şi, când se strângeau mai multe, cam câte ar fi încăput într-o linguriţă, le băgam în gură. Mă ridicam şi mergeam mai departe, atent la fiecare schimbare a culorilor. Razele soarelui veneau printre crenguțele din vârful fagilor şi ele se mişcau uşor, clătinate de vânt, proiectând umbre înşelătoare, încercând să mă facă să cred că acolo jos, pe marginea potecii, pe sub frunzele de podbal, n-ar mai fi frăguţe. Dar nu mă lăsam păcălit, ştiam toate trucurile, scoteam la iveală cele mai bine ascunse bobiţe. Când mă săturam, începeam să le pun în borcanul de dulceaţă, pe care îl spălasem bine de tot înainte de a pleca de-acasă. De data asta luam şi frăguţele mai puţin coapte - pentru spuma pe care aveam de gând s-o bat, cu ou şi cu zahăr, erau bune şi ele.

Aventurile lui Tom Sawyer (31)

Încredinţăm pe cititori că norocul neaşteptat ce dăduse peste Tom şi Huck a iscat vâlvă mare în modestul târguşor St. Petersburg. O sumă atât de impunătoare în bani peşin părea aproape de necrezut. Atâta fu de comentată, de jinduită, de lăudată, încât mulţi dintre târgoveţi îşi pierdură minţile de-a binelea. Toate "Casele cu stafii" din St. Petersburg şi din târgurile învecinate fură demontate scândură cu scândură şi săpate la temelie, în căutare de comori ascunse. Şi asta n-o făceau băieţandrii, ci bărbaţi în toată firea—dintre care unii oameni foarte aşezaţi şi cu scaun la cap, nu dintre cei porniţi pe aventuri. Oriunde se arătau Tom şi Huck, lumea îi copleşea cu măguliri, îi admira, îi privea cu nespus interes. Băieţii nu-şi aminteau ca vorbele lor să fi avut vreodată atâta greutate, acum tot ce le ieşea din gură era socotit ca sfânt: se punea mare preţ pe spusele lor, care umblau din gură în gură, tot ce făceau părea să fie vrednic de băgat în seamă. Trecea drept de la sine înţeles că ei nici n-ar mai fi putut spune sau face lucruri de rând. Nu numai atât, dar scotocindu-li-se cu băgare de seamă trecutul, se descoperiră nenumărate dovezi ale unei izbitoare originalităţi. Ba chiar gazeta târgului le publică pe scurt biografiile.