Caut meseriaş(a)

Am nevoie de cineva care se pricepe in mod real la plaforma blogger si vrea sa ma ajute sa remediez niste probleme. Eu nu le pot da de cap. Spre exemplu, formatarea postarilor, ori linkurile catre Facebook par a fi scapate de sub control.

Am zis "in mod real", pentru ca sfaturi de tipul "treci pe WordPress" stiu sa-mi dau si eu. Multumesc dinainte!

Faceti-va bine (225)

Păstârnacul

Denumire ştiinţifică: Pastinaca sativa hortensis.

Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice şi mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge şi 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari şi bine conturate. Inflorescenţa este bogată şi are culoare galbenă. Păstârnacul înfloreşte în a doua parte de verii, în lunile iulie şi august. Creşte în flora spontană, dar se şi cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar şi frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul îşi păstrează proprietăţile terapeutice chiar şi atunci când este prezent în diverse mâncăruri.

Taras Bulba (10)

Pe urmele lui Ostap

—  Ei, da’ mult am mai dormit! grăi Taras, venindu-şi în fire ca după un somn greu, de beţie, şi cercă să-şi dea seama unde se află. O slăbiciune covîrşitoare îi stăruia în mădula­re. În ochii lui jucau, cînd ivindu-se, cînd pierind iar, pereţii şi ungherele unei odăi pe care n-o ştia. În cele din urmă îl văzu pe Tovkaci, care şedea în faţa lui şi părea că ascultă cu grijă orice răsuflare ce-i ieşea din piept. „Da, gîndi Tovkaci, auzindu-l, ai fi dormit poate somnul de veci!“ dar nu spuse nimic şi se mulţumi doar să-l ameninţe pe Taras cu degetul, poruncindu-i să tacă.

— Da’ spune o dată unde mă aflu! între­bă iar Taras, încordîndu-şi gîndurile şi căutînd să-şi amintească cele întîmplate.

— Taci! îl dojeni cu asprime tovarăşul de lupte. Ce mai vrei să ştii?! Nu vezi că eşti tot numai răni? De două săptămîni zbor cu tine în şa, fără să-mi trag sufletul, iar tu în fierbinţeala bolii îndrugi te miri ce năz­drăvănii! Ăsta-i cel dintîi somn liniştit pe care-l dormi! Taci acum, dacă nu vrei să-ţi faci tu singur rău!

Tarzan of the apes (26)

Culmea civilizaţiei        

        O lună mai tîrziu ajunseră la alt grup de clădiri de la gura unui fluviu lat şi acolo Tarzan văzu o sumedenie de bărci şi se simţi din nou năpădit de sfiala sălbăticiunii la vederea unui număr mare de oameni. Treptat, se obişnui cu zgomotele ciudate şi cu aspectele curioase ale civilizaţiei, aşa încît nimeni nu-şi putea da seama că, în urmă cu două luni, acest francez chipeş, îmbrăcat în haine imaculate de doc, care rîdea şi sporovăia cu cei mai glumeţi dintre ei, se legănase gol prin pădurea virgină, gata să se arunce asupra unei victime neştiutoare a cărei carne crudă era menită să-i astîmpere foamea sălbatică.

O poveste a lui Cezar Petrescu (1)

In 9 martie 1961 a murit Cezar Petrescu. Uite ce povesti frumoase stia el sa scrie:

Pădurea de argint din basm

Nu văd sărbătoarea Naşterii, altfel decât într-o lumină albă, rece şi orbitoare.

Unde mergeam?

Copilăria a îngropat acest amănunt fără însemnătate pentru ea. Ce importă unde plecasem? N-a rămas în amintire decât senzaţia de alb, de soare glacial şi de nefirească puritate, care prefăcuse pentru o zi urâţenia posomorâtă a planetei într-o stea ninsă înălţându-se sclipitor spre ceruri.

Foamea (11)

Venise iarna; o iarnă umedă, aproape fără zăpadă, o noapte nesfârşită, întunecoasă şi ceţoasă şi lipsită câte o săptămână în şir chiar şi de cea mai uşoară adiere de vânt uscat. Gazul ardea în felinare aproape ziua întreagă, şi totuşi oamenii se loveau unul de altul în ceaţă. Toate sunetele - dangătul clopotelor de la biserici, clinchetul clopoţeilor de la caii înhămaţi la trăsuri, vocile oamenilor, tropotul copitelor - toate se auzeau în surdină, înăbuşite de aerul dens. Trecea săptămână după săptămână, dar vremea continua să rămână neschimbată.

Taras Bulba (9)

Porţile se deschiseră larg şi, prin ele, ieşi în zbor nebun polcul de husari, podoaba tutu­ror polcurilor călări. Husarii călăreau toţi ca unul armăsari roibi, de soi. În faţa tuturor zbura ca vîntul şi ca gîndul un voinic mai sprinten şi mai frumos decît toţi ceilalţi. De sub coiful de aramă i se vedea părul negru răvăşit de vînt şi legată de braţ îi fîlfîia o nă­framă scumpă, înflorată de mîinile celei mai frumoase fecioare dintre frumoase. Cînd îl văzu, Taras rămase ca trăsnit: călăreţul era Andrii. Iar voinicul, încins de dorul nestăvilit al luptei şi lacom de a se învrednici cu adevă­rat de darul ce-l purta în mînă, se repezi spre cazaci aidoma ogarului tînăr, cel mai frumos şi cel mai iute din toată haita. Aşa se repede ogarul, la un îndemn al vînătorului priceput, întinzîndu-şi picioarele ce parcă nici nu ating pămîntul, plecîndu-şi tot trupul într-o parte, şi aruncînd din fugă zăpada răscolită şi întrecînd de zece ori, în focul goanei lui, iepurele după care aleargă.

Personaje stranii

Sex cu nevasta vecinului

Dadeam, in postarea despre liberul arbitru, un exemplu de pseudo-libertate, anume cazul parintelui care ii spune copilului "Poti sa bei apa plata sau Cola, dar ai grija: daca aflu ca ai baut Cola, o sa te tin un an inchis in dulap". Ziceam ca bietul copil nu este, de fapt, cu adevarat liber sa aleaga. Nimeni nu-l impiedica sa bea Cola, adica nu-i ia nimeni sticla din mana. Dar stie ca daca bea, urmeaza sa suporte consecintele si, cel mai probabil, gandindu-se la intunericul din dulap, va "alege" sa nu bea.

Liberul arbitru (nu, nu e vorba de fotbal)

Mergand eu azi pana la o institutie unde trebuia sa vad daca mi-au iesit niste hartii si aflandu-se institutia asta destul de departe, am avut timp sa reflectez - a cata oara? - asupra conceptului de "liber arbitru". Voi spune, foarte pe scurt, ca aici e vorba de libertatea pe care ar avea-o omul de a alege intre cele doua variante care-i stau intotdeauna la dispozitie si dintre care, in general, una e buna si una rea. Un exemplu la care m-am gandit era chiar alegerea pe care o facusem: puteam decide sa nu ma duc la institutia cu pricina si sa nu ma mai interesez deloc de hartiile despre care vorbeam. Sau, iata, acum ca tocmai mi-am turnat a doua cafea, ma gandesc ca as fi putut alege sa renunt la ea. Carevasazica, intotdeauna si cu o singura exceptie (moartea), suntem pusi in fata alegerii. 

Un frumos articol al lui Mircea Vasilescu

Demnitatea loveste din nou  

Printre gogomăniile spuse în ultimele zile în legătură cu aderarea la Schengen a fost şi asta: că vom negocia problema „cu demnitate, nu în genunchi”. Bravos, naţiune! Îmi închipui că toate instituţiile europene ar trebui să convoace discret reuniuni de urgenţă ca să ia act de marea veste: la Bucureşti, odată cu ghioceii, a scos capul şi demnitatea de sub nămeţii politicii.

Faceti-va bine (224)

Părul

Denumire ştiinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica.

Prezentare. Părul cultivat îşi are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. 

Tarzan of the apes (25)

Avanpostul umanităţii         

          Odată cu trosnetul carabinei, D'Arnot văzu uşa cabanei deschizîndu-se larg şi silueta unui om prăbuşindu-se în toată lungimea pe podea. Cuprins de panică, francezul ridică din nou arma la ochi, ca să mai tragă o dată în fiinţa doborîtă, dar deodată, în semiîntunericul uşii deschise, desluşi că omul era alb şi o clipă mai tîrziu, îşi dădu seama că-şi împuşcase prietenul şi proteguitorul, pe Tarzan din neamul maimuţelor.

De-ale lui Zoscenko (49)

Luminile oraşului

Unui locatar din casa noastră comunală i-a venit taică-su de la ţară.

Desigur, omul a venit dat fiind că fiu-său era bolnav. Altfel poate că n-ar fi văzut Leningra­dul pînă la sfîrşitul zilelor sale. Cum însă fiu-su a căzut bolnav, omul a venit.

Fiu-su era chiriaş la noi. Făcea serviciu la un restaurant, unde era ospătar şi era bine văzut.

De prea multă rîvnă, poate, înfierbîntat după munca lui de noapte, odată a ieşit fuga în stradă ca să se ducă acasă şi a răcit în postul său culi­nar, ca să zic aşa. Mai întîi s-a învîrtit de-un guturai, şi şapte zile a strănutat. Pe urmă ră­ceala a trecut la piept şi temperatura s-a ridicat brusc pînă la patruzeci de grade peste zero.

Paianjenul paun

Una dintre creaturile uimitoare care se gasesc in Australia: Peacock Spider. Are numai cativa milimetri si este de o frumusete incredibila. Daca-l tii pe varful degetului, sta ce sta si pleaca intr-un fel de zbor rapid. Nu-mi imaginez cum poate cineva sa se teama de o astfel de minune vie. Numai priviti:

O relatare de la grefă a lui Cehov

Informaţia

Era pe la amiază. Moşierul Voldîreov, un bărbat înalt, vânjos, cu capul tuns şi ochii bulbucaţi, îşi scoase paltonul, îşi şterse fruntea cu o batistă de mătase şi intră cu oarecare şovăială la grefă. Nu se auzea decât scârţâitul peniţelor.

— Unde pot să cer o informaţie? se adresă el uşierului, care tocmai aducea din fundul sălii o tavă cu pahare. Am nevoie de o informaţie, trebuie să scot o copie de pe o hotărâre.

— Poftiţi acolo. Iaca, la domnul care şade lângă fereastră! spuse uşierul, arătând cu tava spre fe­reastra din fund.

Foamea (10)

A doua zi m-am trezit scăldat în sudoare; febra mă vlăguise. La început nu mi-am dat bine seama ce se petrecuse cu mine. Am privit mirat în jur, m-am simţit cu totul schimbat în felul meu de a fi, nu m-am recunoscut. Mi-am pipăit braţele şi picioarele, am rămas mut de uimire că fereastra se afla pe peretele ei şi nu pe cel opus şi auzeam tropotul cailor jos în curte, de parcă acest zgomot ar fi venit de undeva, de sus. În plus, îmi era şi greaţă.

Părul scăldat în sudoare rece mi se lipise de frunte. M-am sprijinit în coate şi am privit spre pernă: era plină de şuviţe de păr umed. În cursul nopţii, picioarele mi se umflaseră în pantofi; dar nu mă dureau. În schimb, nu puteam să-mi mişc degetele.

Nils Holgersson (36)

Karr

Cu vreo doisprezece ani înainte de plecarea în călătorie a lui Nils Holgersson cu gâştele sălbatice, proprietarul unei forje din Kolmården voi să se descotorosească de unul din câinii săi de vânătoare. Drept aceea, chemă la el pădurarul şi-i spuse că nu mai putea să ţină câinele, deoarece nu izbutise să-l dezbare de prostul nărav de a vâna toate oile şi găinile pe care le întâlnea în cale, aşa că-l rugă să-l ducă în pădure şi să-i facă de petrecanie.

Pădurarul puse zgardă câinelui, ca nu cumva să-l scape, şi se pregăti să-l ducă într-un anume loc în pădure, unde toţi câinii care nu mai erau buni de nimic erau împuşcaţi şi îngropaţi. Pădurarul nu era om rău, dar ştia că hoţomanul ăsta nu vâna numai oi şi găini, ci că de multe ori intra în pădure şi punea ghearele pe câte un biet iepuraş sau pe câte un cocoşel de sihlă.

Faceti-va bine (223)

Păpălăul

Denumire ştiinţifică: Physalis alkenkengil

Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 şi 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca şi tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roşie-portocalie, de dimensiunile unei cireşe. 

Taras Bulba (8)

Nimeni dintre cei din oraş nu prinsese de veste că o jumătate din zaporojeni plecase în urmărirea tătarilor. Doar straja din turnul primăriei băgase de seamă că o parte din căruţe se îndreptase în şir lung dincolo de pădure, dar îşi zise că zaporojenii şi-au făcut acolo un loc de pîndă. La fel îşi zise şi inginerul franţuz. Intre timp, începură a se adeveri vorbele hatmanului oştirii: în oraş nu se ajungea merindea. După obiceiul veacu­rilor trecute, oştile nu socotiseră bine cît le trebuia. Atunci leşii încercară să iasă din cetate, dar o bună parte din îndrăzneţii care se încumetaseră s-o facă fură măcelăriţi pe loc de cazaci, iar cealaltă parte fu alungată înapoi în oraş cu mîna goală. Ovreii însă se folosiră de acest prilej pentru a afla totul: unde şi pentru ce au plecat zaporojenii, ce polcovnici s-au dus cu ei, ce curene şi cîţi cazaci la număr, cîţi cazaci au rămas pe loc şi ce au de gînd să facă, într-un cuvînt, nu trecură bine cîteva minute şi cei din oraş aflară tot.