Cap. XIII.
La sfârşitul căruia J. T. Maston dă un răspuns de-a dreptul epic.
Timpul mergea
însă înainte şi, după toate probabilităţile, mergeau înainte şi lucrările
executate undeva — nimeni nu ştia unde — de preşedintele Barbicane şi căpitanul
Nicholl, în condiţii atât de ciudate.
Totuşi, cum se
făcea că o asemenea operaţie, care cerea construirea unei uzine uriaşe,
ridicarea unor cuptoare înalte pentru obţinerea metalului necesar turnării unui
tun de un milion de ori mai mare decât tunul de 27 de centimetri al marinei
franceze, precum şi turnării unui proiectil de 180.000 de tone — care necesita
angajarea câtorva mii de lucrători, transportul şi cazarea lor — cum se făcea
că o asemenea operaţie a putut fi săvârşită în taină? În ce punct din Lumea
Nouă sau Lumea Veche se instalaseră atât de tainic Barbicane şi prietenii săi,
încât nu treziseră deloc bănuiala popoarelor din jur? Oare într-o insulă
părăsită din Oceanul Pacific sau Oceanul Indian? Dar în zilele noastre nu mai
există insule pustii, fiindcă englezii au pus mâna pe toate. Doar dacă noua
societate anonimă n-o fi descoperit vreuna, special pentru nevoile ei! Iar ca
să-ţi treacă prin minte că şi-ar fi stabilit uzinele undeva la Polul Nord sau Polul
Sud — aşa ceva nu, ar fi fost de necrezut! Oare societatea „Polul Nord” nu se
hotărâse să mute din locul lor aceste regiuni tocmai din pricină că nu putea
ajunge la asemenea latitudini?