In casa bunicilor (13)

Motanul bunicului

Dimineaţa, bunica-i dă în farfurioara lui — mă rog — lapte cu miez de pâine.

Adică bunica numai îi pregăteşte farfurioara.

—  Mai pune, Elencule, — zice bunicul.

—  I-ajunge.

—    Pune-i de la mine, Elencule. E bătrân, săracu'!

—    Şi mata eşti tinerel, cucoane Alecule?

Dacă n-o vede bunicul, bunica mai toarnă ş-un gâlgâit de apă în laptele motanului.

Predarea controlului

Sambata, 27.07.2013 - zi de Heide Park. N-am mai fost pana acum, dar ne-au povestit niste amici ca e ceva special. Acestor amici le place sa fie invartiti la viteze foarte mari, sa fie aruncati de colo-colo, sa fie tinuti cu capul in jos etc. Mie nu, asa ca merg la Heide Park doar ca sa fac poze cu Maria urcandu-se la 60 de metri pe Colossos si coborand de-acolo cu 120 km la ora.

Se spune ca acest parc este destinat in special adultilor. Prin urmare exista multi oameni in toata firea care merg sa se distreze in acest fel care pe mine nu ma amuza deloc. M-am intrebat mereu de ce oare nu ma atrag caderile in gol, roller-coast-urile etc etc. Am gasit raspunsul acum vreo 6-7 ani, in Ungaria. Eram intr-o statiune unde distractia se baza exclusiv pe apa. Stateam in bazine uriase, ne bagam sub perdele de apa, ne lasam dusi de curenti, ieseam, prin canale, sub cerul liber, treceam de la cald la rece si inapoi etc. Am uitat cum se numeste statiunea aia, dar pana la urma n-are nicio importanta. 

Din povestile lui O. Henry (20)

Aproape bună de tipar

Mi-a stîrnit interesul cînd cobora de pe bac la Desbiosses Street. Avea aerul că e familiarizat cu emisferele şi luminile şi că intra în New York ca stăpîn al unor do­menii, venit să le reviziteze după o absenţă de cîţiva ani. Dar mă gîndeam că, în ciuda aerului său, nu pusese pînă atunci piciorul pe pietrele alunecoase ale Oraşului cu Prea Mulţi Califi.

Niste canale

Doamna din Banat și misoginismul

Există foarte mulți oameni care trăiesc cu anumite idei preconcepute și se simt foarte bine așa – n-ar accepta să renunțe la ele sau măcar să le nuanțeze pentru nimic în lume. Una dintre aceste idei este cea care spune că de îndată ce un bărbat face o afirmație de genul „femeile parchează prost lateral cu spatele”, acel bărbat este misogin.

Misogin înseamnă, conform dicționarului, un bărbat care urăște femeile, care le evită, nu vrea să aibă de-a face cu ele etc. Dar cum poți spune că un bărbat însurat, cu copii, (eventual cu amantă(e)) este misogin? Și mai ales cum poți pretinde că milioane și milioane de bărbați sunt misogini doar pentru că au observat că femeile au probleme cu parcarea laterală în marșarier?

Aberatiile doctorului Rednic

Am dat peste un reportaj pe tema ne-plecarii din Romania a unor medici. Am inteles ca e vorba de unul dintr-o serie de reportaje, in care apar tot felul de medici romani si explica de ce nu pleaca ei din tara si raman sa lucreze aici in conditii precare. In reportajul pe care l-am citit eu, personajul principal e un anume Nicolae Rednic din Cluj, specialist internist.

Uciderea lentă a copilului

Cum spuneam şi altundeva, când eram copil aveam câteva dorinţe de tipul „să nu mor niciodată”, ori „să călătoresc pe stele” şi le ziceam în fiecare seară în loc de rugăciune. O văd acum pe Maria dorindu-şi să aibă brusc 16 ani, pentru că la vârstă aia o fată poate face anumite lucruri care la 11 ani îi sunt interzise. Şi cu ocazia asta m-am gândit la frumuseţea sufletului de copil... suflet pe care cei mai mulţi dintre noi îl îngroapă, odată cu trecerea anilor, tot mai adânc.

Faceti-va bine (272)

Scaiul dracului

Denumire știinţifică: Eryngium maritimum.

Prezentare. Acest scai, întâlnit mai rar, este o plantă ce crește la malul mărilor, fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Aparţine familiei umbeliferelor. Are dezvoltare bienală sau perenă, în funcţie de climă. Se prezintă ca o tufă sferică, a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Frunzele au forme diferite și sunt crestate, aparent la întâmplare. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august, sunt micuţe, au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Scaiul dracului este o plantă frumoasă, având un aspect impresionant. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare, în prezent fiind pe cale de dispariţie. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina, din care se prepară decoct, sirop diuretic, extract fluid. În asociere cu alte plante medicinale, se obţine o mixtură. 

Scaiul dracului

In casa bunicilor (12)

Măriuca

Bunicul îi spune Măriuca: aşa o cheamă. Bunica îi spune Mariţa: aşa vrea bunica.

— Măriuco, — o cheamă nepotul.

— Te iei bine cu bunicu-tău, — intervine bunica, aruncându-i o căutătură peste ochelari.

—  Nu, bunică, dar aşa o cheamă pe ea, şi-i şi mai frumos.

— Iaca, drace, de unde-o sărit priceputul! Şi de ce-i mai fru­mos, mă rog, dumitale?

Lumea pierduta (14)

Adevăratele cuceriri

 Ne închipuiam că oamenii-maimuţă, urmăritorii noştri, nu ştiau nimic de ascunzătoarea noastră din junglă. Dar curând am descoperit că ne înşelam. În pădure nu se auzea nicio mişcare, nicio frunză nu se clintea şi totul era liniştit în jurul nostru. Dar ar fi trebuit să ne aducem aminte, din prima noastră experienţă, de răbdarea şi de şiretenia de care dădeau dovadă aceste fiinţe atunci când erau nevoite să pândească şi să aştepte momentul favorabil. Orice o fi să mi se întâmple în viaţă de aci încolo, sunt sigur că niciodată n-o să fiu atât de aproape de moarte ca în dimineaţa aceea. Dar s-o luăm de la început.

Somnul de veci(21)

DOUAZECI SI UNU

Nu m-am apropiat de familia Sternwood. M-am înapoiat la birou, m-am aşezat pe scaunul turnant şi-am încercat să-mi bălăbănesc picioarele în ritm egal. Prin ferestre sufla un vânt puternic şi funinginea de la crematoriile hotelului de alături pătrunse în odaie şi se răspândi pe suprafaţa biroului, ca ştirul măturat de vânt pe un maidan. Îmi spuneam că trebuie să mă duc să-mi iau masa de prânz, că viaţa e stupidă, că va fi la fel de stupidă dacă beau ceva singur-singurel şi că dacă beau ceva la acea oră a zilei n-o să aibă nici un haz. Reflectam la toate astea când mi-a telefonat Norris. În felul lui şi cu o poli­teţe plină de atenţie, mi-a spus că generalul Sternwood nu se simte prea bine, că i se citiseră din ziar anumite articole şi că presupunea acum că ancheta mea se încheiase.

Cateva imagini retinute de Dennis Stock

Descoperirea iadului

Zice Sartre că iadul sunt ceilalți, dar greșește. Iadul este personal, il porti cu tine de cand te nasti si il construiesti prin toate actiunile tale. Iadul este trecutul. De acolo vin toate. Relele pe care le-ai comis nu se mai despart de tine, sunt acolo, in trecut, nu pot fi sterse nicicum, fie ca ti le amintesti fie ca nu. Nimeni nu e inger, cu totii avem un trecut si, in cadrul lui, niste fapte rele pentru care nu exista posibilitatea de-comiterii, ci doar posibilitatea iertarii. Exista asadar o solutie pentru a scapa de iad: iertarea. Ea necesita credinta si pocainta. Daca este adevarat ca va fi o Judecata, lucrurile vor decurge astfel: „Raul Baz, ai comis urmatoarele pacate (urmeaza lista). Pedeapsa pentru ele este urmatoarea (o noua lista). Dar tu ai crezut in Mine si te-ai pocait. Asadar, esti achitat, poti sa te duci in Rai”.

Buzunarul interior

20.07.2013, ora 6:05 dimineață. Azi plecăm către Hanovra, despărțindu-ne de mare pentru cel puțin un an. Mi-am făcut cafeaua și am deschis laptopul, ca de obicei când ies din somn. Am intrat pe un site cu știri. Pe burtieră, un titlu mare: „Nae Nicolae este condus astăzi pe ultimul drum”. Nae Nicolae... Nae Nicolae... Ah! Gata, știu! Este cel spulberat de tren, omul care juca table cu Becali pe 10.000 de euro linia. Am pornit sonorul la un nivel suficient ca să aud ce se spune și insuficient ca să trezească fetele. O voce tocmai povestea că la reședința lui Nae Nicolae au apărut foarte mulți cerșetori, oarecum organizați. „Ce procesiune grotescă” mi-am spus și am oprit sunetul. Apoi mi-am adus aminte de înmormântarea lui tata, din 1987.

Faceti-va bine (271)

Sânzienele

Denumire știinţifică: Galium verum.

Denumire populară: drăgaică, sânziene.

Prezentare. Sânzienele sunt plante erbacee, remarcate prin florile lor galben-aurii, cu inflorescenţe bogate, dese, și cu miros foarte plăcut. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Au frunze lungi și înguste, înălţimea plantei fiind cuprinsă, la înflorire, între 30 și 100 cm. Tulpina are patru muchii și este subţire, în partea superioară se ramifică, iar la maturitate se lemnifică. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Procesul de înflorire, de mai mică amploare însă, continuă până în septembrie. Florile, de mici dimensiuni, sunt dispuse grupat, în panicule. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor, în fâneţe și poieni, pe terenuri părăsite. Pentru uz medicinal se recoltează florile și, mai rar, frunzele. Preparatul principal este infuzia.

Lumea pierduta (13)

O scenă care nu se poate uita

 Exact în clipa când soarele apunea la sfârşitul acelei zile triste, am zărit făptura singuratică a indianului zugrăvită pe câmpiile întinse din vale şi l-am privit îndreptându-se spre fluviul îndepărtat ca pe singura noastră nădejde de salvare, până când a dispărut în negurile serii, pe care soarele în asfinţit le colora în nuanţe roşcate.

Presa de cacat

Avem astazi dovada limpede ca presa din Romania este de cacatul cacatului - cea mai ticaloasa, murdara si falsa presa din cate exista. Am cunoscut ziaristi de toate felurile, unii chiar mi-au fost amici. Dar ceea ce se petrece azi in presa este dincolo de orice mi-as fi putut imagina.

Disperarile tanarului Cioran (6)

A nu mai putea trăi

Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, după ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini pe­riculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie. Dacă totuşi trăieşti, aceasta se datorează capacităţii de obiectivare prin care te eliberezi prin scris de acea încordare infinită. Creaţia este o sal­vare temporară din ghearele morţii.

Prietenia

Când și când aud despre cearta unor prieteni care, din cauza politicii, ori a unei femei, ori a unui alt gen de mărunțiș, au devenit dușmani. Și de fiecare dată îmi zic: oamenii ăștia de fapt n-au fost prieteni. Prietenia e ceva aproape supranatural, pot spune că este cu adevărat o minune. Când doi bărbați sunt prieteni, sunt gata de orice sacrificiu unul pentru celălalt. Și asta, atenție, în lipsa oricărei conotații sexuale - un bărbat și o femeie pot fi absolut orice în afară de prieteni, tocmai pentru că mai devreme sau mai târziu relația lor se transformă în dorință reciprocă (da, cunosc contraexemplul cu homosexualul și lesbiana).

Veneția (1)

Cand am ajuns in autogara, am dat de-un indicator pentru Piata San Marco, unde se duce toata lumea ca sa stea la cozi infernale pentru a vizita Bazilica si Palatul Dogilor. Ne-am luat dupa el, am trecut peste un pod si ne-a aparut in fata intrarea intr-un hotel numit Papadopoli. Eu, dupa cum mi-e obiceiul, m-am intrebat ce-o fi cu numele ala: sa fie vorba de un domn numit Papadopoli, cu accent pe i, sau sa fie niste frati Papadopol si acolo sa fie vorba de plural - adica un Papadopol, doi Papadopoli? Poate e vorba de niste frati legendari, m-am gandit, cum erau fratii Gracchi, despre care ne invata domnul Mezarescu la istorie pe cand eram copii, rostindu-le numele sub forma frații grahi, cu accent pe a, si carora eu le spuneam, desigur, Frații Grași. Nu stiu inca raspunsul.