Contagiosii

Comentariul autorilor la povestea Lolei Montez, care merita citit si recitit:

Lola Montez atrăgea bărbaţii cu farmecul ei, dar puterea pe care o avea asupra lor depăşea atuurile sexualităţii. Îi ţinea înrobiţi prin tăria caracterului. Erau prinşi în vârtejul pe care ştia să-l dezlănţuie în jurul ei. Se simţeau derutaţi, tulburaţi – dar intensitatea emoţiilor îi făcea să trăiască şi ei mai intens. Aşa cum se întâmplă adeseori în cazurile de contagiune, problemele se conturează abia după un anumit timp. 

Aliens

Se implinesc doua saptamani de cand i-am facut cadou Mariei cei doi soricei dansatori. Ei bine, de vreo trei zile avem sase soricei dansatori, intrucat cei doi initiali au facut patru puisori. In ritmul asta, am socotit ca intr-un an o sa avem cateva sute de soricei. 

Cand i-am cumparat, chiar am vorbit cu cei de la magazin si i-am intrebat daca pot sa-mi dea un mascul si o femela. Din pacate, nu i-am putut diferentia, asa ca am luat doi la intamplare. S-ar parea fie ca i-am nimerit mascul si femela, fie ca soriceii dansatori se inmultesc asexuat.

In orice caz, puii arata destul de inspaimantator. Doar Maria zice "tata, ce draguti sunt!" Dar mie, cand ii vad, mi se par veniti de pe alta planeta.

O lume subterana

Postacul din care am citat in legatura cu Plesu face referire la "dubla scrisoare" a acestuia. Despre ce e vorba? Despre faptul ca in 1982, in urma participarii la o conferinta pe tema "meditatiei transcendentale", a fost exclus din partid si dat afara din invatamant si cercetare. Ei bine, dupa ce a incercat tot ce se putea incerca in vremurile alea, Plesu i-a scris lui Ceausescu. I-a scris doua scrisori, din care putem afla lucruri interesante. Cel mai simplu e sa citez anumite pasaje:

Plesu in extaz transcendental

Căpcăunul și mangalița nerușinată

Pentru că dimineața fac o mică revistă a presei și citesc câteva articole, dau, invariabil peste niște fenomene stranii și amuzante. Unul dintre acestea este modul de reacție al unor cititori la apariția articolelor lui Andrei Pleșu - zis și Căpcăunul Cumsecade.

Sanatorii, livezi de ciresi si arhondarice

La Sanatoriul Moroieni am stat de vorba cu cativa dintre cei care mai locuiesc acolo. Unul dintre ei isi aducea aminte de tata si asta a creat o oarecare punte de comunicare. Mi-a spus ca totul se duce de rapa din cauza lui Udrea. Da, Elena Udrea, care nu stiu ce interese are si acolo. Fenomenul asta l-am intalnit peste tot pe unde am umblat: tot ce e rau se datoreaza unui anumit politician (de obicei unul notoriu si foarte hulit), care vrea sa faca diverse afaceri murdare, iar ce e bun e deja acaparat de un politician. Imi aduc si acum aminte de anii in care era Nastase premier. Circulam prin tara si aflam ca tot felul de fabrici erau ale lui, ca tot ce se inchidea se inchidea la ordinul lui, ca sa cumpere ulterior pe bani putini. Pana si livezile de ciresi de pe marginea DN1, in zona Baicoi - Campina erau ale lui Nastase. Ei, acum totul s-a transferat la cuplul Udrea-Cocos (pentru ca de Boc chiar nu poate nimeni sa zica lucruri de felul asta, e clar ca omul nu se baga). 

După 40 de ani - imagini ale descompunerii (2)

Când am văzut ce s-a ales de preventoriul lui tata, m-a străfulgerat un gând: „ia să mă duc eu să văd ce-o mai fi și pe la Moroieni”. Asta pentru că tata, prin anii 80, când a fost scos cu forța la pensie, a găsit o ocazie să-și continue activitatea, dar la Sanatoriul TBC Moroieni. Acolo deja era altă treabă. Bolnavii erau contagioși, tuberculoșii pozitivi, pericolul era real. Dar tata, săracul, nu ținea cont de asta: pur și simplu nu suporta ideea de a fi tras pe linie moartă. Așa că și-a luat postul în primire, s-a dus la Moroieni, pe un drum care trece prin satul țigănesc Glod - cel în care s-a tras filmul Borat. Mergea acolo luni și se întorcea vineri sau sâmbătă. Transportul se făcea cu „rata” - un autobuz nenorocit, asemănător - zicea un pacient - cu cele pe care le foloseau Naziștii. Singura diferență era că „ratele” scoteau gazele afară. Mai târziu, când mi-am cumpărat prima mașină - Dacia, îl duceam eu și îl aduceam, iar pentru asta îmi făcea rost de benzină și tot felul de piese de schimb. Așa era tata, trebuia să vină mereu cu surprize: ba un temporizator, ba capace pentru roți, ba un bon de benzină. Era vremea pilelor și el avea o mulțime, ca orice doctor. 

Paturi la aerisit

După 40 de ani - imagini ale descompunerii (1)

În iulie, când am plecat de la Peștera, mergând către București am trecut prin Poiana Țapului. Și, bineînțeles, mi-am amintit de tata, care lucrase mai toată viața la Preventoriul TBC de acolo. De la el știam că tuberculosii sunt de două feluri: pozitivi și negativi. Cei negativi nu transmit bacilul, așa că poți sta liniștit printre ei. Sunt oameni practic vindecați, dar care au nevoie de tratament periodic, aer curat și odihnă. La Poiana Țapului, veneau doar negativii, așa că tata nu era în pericol. 

Tata in balconul preventoriului de la Poiana Tapului, in 1967

Omul zilei: Johann Wolfgang von Goethe

Cand eram la pubertate, imi spusese cineva ca Goethe a fost cel mai mare filosof din toata istoria, cea mai stralucita minte, cel mai profund scriitor si altele. La un moment dat, ca sa ma lamuresc despre ce este vorba, am citit convorbirile lui Goethe cu Eckermann - secretarul lui particular. Citeam si nu ma mai opream din exclamatii interioare: Goethe prezicea cutremure, intelegea, din numai cateva cuvinte, siruri intregi de idei, invata rapid orice, gasea solutii la toate problemele - era un fel de semizeu. Imi aduc aminte de Teoria Culorilor pe care o pusese el la punct si in care se dadea la Newton (habar nu am cata dreptate a avut). Unii spuneau ca teoria e gresita. Acum cateva luni, la Sinaia, profesoara de fizica pensionara Sapoiu Florica (fosta Suciu) mi-a zis ca e corecta. Sunt si acum in ceata.

Apoi am citit Faust. Trebuie sa marturisesc ca in afara de celebra scena a aruncatului calimarii, n-am retinut decat niste pasaje cam deocheate. Intr-unul din ele, Mefisto (adica dracul in persoana) danseaza cu o vrajitoare batrana si ii sopteste la ureche:

Un vis ciudat avui odata:

zarii o salcie crapata.

Avea o gaura cam mare,

dar si asa placeri sunt rare.

La care cotoroanta ii raspunde:

Din inima-i aduc salutul

boierului purtand copita.

O groasa .... tina gata

pentru asemenea ispita!

Nu stiu cine e aici: Goethe sau Mefisto?

O poveste a lui Andersen

Printesa si mazãrea

Era odatã un print si printul acela voia sã se însoare cu o printesã, dar cu printesã adevãratã. Si a cutreierat toatã lumea ca sã gãseascã una pe placul lui si tot n-a gãsit. Printese erau destule, dar el nu putea sã stie dacã erau cu adevãrat printese, fiindcã tuturora le lipsea câte ceva. Si printul s-a întors iar acasã si era foarte necãjit, pentru cã tare ar fi vrut sã gãseascã o printesã adevãratã. Într-o searã, tocmai se stârnise o furtunã cumplitã, tuna si fulgera si ploua cu gãleata; era o vreme îngrozitoare. Deodatã s-a auzit cum bate cineva la poarta orasului si regele, tatãl printului, s-a dus sã deschidã.

O scrisoare confiscata

Ma apeleaza pe mess un amic:
auzi ma porcule
de drag ti-o zic
nu de alta
da' ce treaba ai tu miercurea asta care vine?

Chestia cu "porcule" mi-a adus brusc aminte de vremurile in care si eu practicam acest mod de adresare, bineinteles in mod amical. Unul dintre cei cu care ma gratulam in felul asta era Maţola, vecinul meu din vila Ciobanasul - cel care-i facea cu mana lui Ceausescu de pe geam. Fiind el mai mare decat mine cu un an, a terminat liceul si a plecat in armata, lasandu-ma elev intr-a XII-a. Dupa nici o luna, mi-a scris prima scrisoare, la care eu i-am raspuns de indata. Am inceput o corespondenta care avea, fara discutie, rolul de a ii mai usura lui Maţola viata de soldat la trupa. Dar, la un moment dat, inevitabilul s-a produs. Scrisoarea mea catre Maţola a fost interceptata de un locotenent sau capitan, care a luat-o si a disparut cu ea intr-un cabinet. Dupa ce a citit-o, n-a zis nimic, dar a doua zi, la apelul de dimineata, cum stateau toti soldatii stransi in careu, a venit si a zbierat: "Ia uite ce fel de scrisori primeste soldatul Gaman!" Si-a rotit ochii fioros peste multimea racanilor, a luat scrisoarea, si-a pus ochelarii si a inceput sa citeasca: "Bai cacatule!".

Efectul a fost coplesitor, toti au inceput sa rada, asa ca restul scrisorii nu a mai avut nicio importanta, desi cred ca ar fi fost mult mai suculent.

Lui Maţola i-a ramas porecla din scrisoare si, in cele cateva luni care mai ramasesera pana sa plece acasa, toti l-au strigat numai "Cacatule".

O alta poezie de-a lui Fanfan

Datini si credinte ale romanilor 1

Chestii omenesti

Iata ce se poate citi intr-un ziar de Prahova:

Regele Mihai I a donat oraşului Sinaia 2,7 hectare de teren reprezentând patru drumuri forestiere care traversează terenurile sale. Cheia contractului este faptul că donatorul îşi păstrează, fără restricţie şi fără plată, dreptul de trecere pe acele terenuri, inclusiv cu autovehicule sau utilaje pentru exploatare forestieră şi că autorităţile locale din Sinaia nu vor putea înstrăina, închiria, concesiona sau ceda vreun drept asupra acestor drumuri şi nici nu vor putea schimba actualul statut al terenurilor. Altfel spus, se poate spune că pentru casa regală e mai ieftin să doneze acele drumuri Primăriei, care este obligată să le reabiliteze, urmând să profite de noua infrasdtructură, gratuit. 

Dar pana la urma ce atata discutie? Casa Regala e si ea un om nu ? Si oamenii au slabiciuni, nu-i asa?

O poezie a unui oarecare Fanfan

Ma intreb: omul caruia ii este dedicata, o fi Culita Tarata?

O culme de netrecut

Nu-mi pot imagina ceva mai oribil decât înşelarea încrederii. Şi este singura lovitură pe care, odată ce mi-a fost aplicată, nu o pot ierta nicicum. Dacă vine cineva şi mă bate, sau mă fură, îl iert. Dar dacă înainte de a mă bate sau a îmi fura banii îmi spune că mă iubeşte, atunci s-a terminat. Poate că alţii sunt capabili să ierte şi asta, eu însă trebuie să recunosc că aici mi-am atins limitele. Mă gândesc la un individ care cheamă la el un căţel. Căţelul e cam fricos, dar omul se aşează pe vine, îşi bate genunchii cu palmele, vorbeşte pe un ton prietenos, până când căţelul capătă încredere şi se apropie. Iar individul, când căţelul a ajuns lângă el, se ridică brusc şi-i da un şut în cap, făcându-l să fugă schelălăind. Îmi închipui că eu sunt câinele ăla. Cum aş putea, după un timp, să simt că l-am iertat pe acel individ? Sincer, nu-mi pot imagina asta.
Când cineva mi-a înşelat încrederea, când eu mi-am pus sufletul în palmele lui şi el m-a lovit, totul s-a isprăvit. Nu ştiu dacă e bine sau rău, dacă e normal sau nu, dar eu aşa simt. Şi aşa am făcut, inclusiv cu oameni la care am ţinut cândva. Dacă am greşit, probabil o să plătesc. Poate plătesc deja. Dar, vorba mamei lui Cioran: „orice-ar face omul, până la urmă tot va regreta”.

Origini

SOARELE - Apollo era in mitologia greaca si romana zeu al luminii soarelui, al muzicienilor si poetilor. Soarele ca obiect se numea in mitologia greaca Helios.

MERCUR - Pentru ca Mercur se invarteste atat de repede in jurul Soarelui, romanii l-au numit dupa zeul mesager. El era curier in ceruri, zeu al negotului, hotiei, al calatorilor pe mare si pe uscat. In mitologia greaca, Mercur este similar cu Hermes.

VENUS - Venus este zeita romana a iubirii si a frumusetii. In mitologia greaca numele ei este Afrodita.

PAMANT - Vine de la cuvantul latinesc "pavimentum" care inseamna pamant, tarana.

Teorii tampite

Una dintre teoriile conspirationiste pe care le-am auzit adesea spune ca se cunosc leacurile tuturor bolilor - sida, ebola, toate felurile de cancer au tratamente precise, doar ca sunt destinate exclusiv celor cu foarte multi bani. Un exemplu ar fi fost Magic Johnson, care s-a imbolnavit de sida, acum vreo 10 ani, dar a platit niste sume colosale si s-a vindecat. Zic cei care raspandesc astfel de lucruri ca leacurile nu sunt puse pe piata pentru ca atunci n-ar mai muri destui oameni, ne-am inmulti ca soarecii si planeta ar deveni neincapatoare.

Iata ca acum avem la dispozitie cazul Steve Jobs. Daca ar fi adevarat ce spun conspirationistii, nu s-ar fi vindecat el rapid de cancerul de pancreas?

Sindromul criticului

Constat că sufăr de sindromul criticului. Asta înseamnă că nu mă mai pot uita la un film fără a avea permanent senzația că lângă actori sunt toți cei care produc filmul, numai că ei nu se văd pe ecran. Înainte eram atât de prins de acțiune, încât parcă mă transpuneam în pielea personajelor, parcă eram eu însumi acolo. Acum, mi-e clar că totul e joc, fals, regizat etc. Sentimentul este amplificat de prezența acelorași actori în mai multe filme. Cum să-l văd eu pe Sean Connery, de exemplu, și în Colina și în Numele Trandafirului, fără să îmi vină rapid gândul că nimic nu e adevărat din ce văd? Ar trebui ca fiecare actor să joace într-un singur film și apoi să se apuce de altceva. Cam așa a vrut să facă Zeffirelli cu filmul lui Jesus of Nazareth: i-a cerut lui Robert Powell să nu mai joace în niciun alt film. Dacă i-ar fi dat și bani, poate că ar fi izbutit, așa însă omul a mai făcut vreo 10-15 roluri în diverse filme.

Un sonet al lui Panait Cerna

Panait Cerna - Sonet

De cum ma simt sub ochii tai, maretii,
Si patimi, si dureri adorm deodata;
Ca cel dintîi surîs al diminetii,
Asa îmi simt fiinta de curata...,

Si-aud ca-n vis, ca-n leaganul vietii
O muzica ce umple lumea toata:
E cîntecul ce-l auzeau odata
Pitagora seninul si poetii.

Deodata-mi spui ceva în stinse soapte
Se umplu ochii mei si-ai tai de noapte.
Cu noi alearga, vîjîie pamîntul.

Si-as vrea sa ma destrame-atunci furtuna,
Sa ne cufunde-n tot - sa fim totuna
Cu flacara, cu sunetul, cu vîntul...

 

Sacrificii

Maria e la mare cu Liliana. Eu umblu prin tara. Iar Ali, in loc sa se duca si ea pe cine stie unde, sta acasa si are grija de Richi, de broasca testoasa, de soriceii dansatori si de flori. Ei, mare noroc avem noi toti cu Ali! Mai ales ca dupa ce face toate astea, sta cuminte acasa si citeste povesti.