Cei doi fugeau într-un
suflet spre târg, muţi de spaimă. Din când în când aruncau câte o privire
speriată înapoi, ca şi cum s-ar fi temut să nu fie urmăriţi. În fiecare ciot
ivit în cale li se părea că văd un om, un duşman şi li se tăia răsuflarea. Când
trecură în fugă prin dreptul câtorva cocioabe lăturalnice aflate în apropierea
târgului, lătratul câinilor îl făcu să gonească de parcă ar fi avut aripi la
picioare.
-
Numa' de-am
ajunge la tăbăcăria veche cât mai putem fugi - şopti Tom, gâfâind din greu. N-o
mai duc mult.
Drept răspuns nu se auzi
decât gâfâiala şuierătoare a lui Huckleberry. Amândoi alergau cu ochii aţintiţi
spre limanul nădejdilor lor şi se sileau din răsputeri s-ajungă. Se apropiau
văzând cu ochii. În cele din urmă, se năpustiră amândoi deodată pe uşa deschisă
a tăbăcăriei şi se prăvăliră în bezna ocrotitoare dinăuntru, plini de recunoştinţă
şi istoviţi din cale-afară. Încetul cu încetul, vijelioasa bătaie a inimilor se
mai alină şi Tom şopti: