O poveste a lui Voltaire (18)

Vasiliscul

Ajuns la o pajişte frumoasă văzu mai multe femei care căutau ceva cu mare băgare de seamă. Îşi îngădui să se apropie de una dintre ele şi să întrebe dacă putea să aibă cinstea să le ajute în căutarea lor.

— Cu neputinţă, răspunse siriana; numai o femeie poate să atingă cu mâna ceea ce căutăm noi.

— Ciudat! zise Zadig. Aş îndrăzni să vă rog să-mi spuneţi ce lucru e acela pe care numai o femeie are voie să pună mâna.

O poveste adevarata a lui Morgan Scott Peck (1)

Bărbatul care a făcut un pact cu diavolul

   George fusese dintotdeauna o persoană lipsită de griji — sau aşa credea el — până în acea după-amiază de la începu­tul lui octombrie. E adevărat că avea grijile obişnuite ale unui agent de vânzări, ale unui soţ, ale unui tată a trei copii şi ale unui proprietar de casă cu un acoperiş prin care uneori se scurgea apa şi cu o peluză care trebuia mereu ninsă. Este, de asemenea, adevărat că era o persoană neobişnuit de îngrijită şi de ordonată, având tendinţa să se îngrijoreze mai mult de­cât alţii dacă iarba de pe peluză creştea puţin mai mult sau dacă zugrăveala casei se crăpa. Şi este adevărat că seara, chiar la asfinţitul soarelui, el trecea mereu printr-un straniu amestec de tristeţe şi groază. Lui George nu îi plăcea vremea asfinţitului. Dar această stare dura doar câteva minute. Uneori, atunci când era ocupat cu vânzările sau când cerul era înno­rat, nu mai observa deloc apusul.

Pregatirea si infulecarea unei capsuni

In acest articol va voi arata cum se prepara o capsuna in vederea infulecarii cu ajutorul unui device simplu si eficient, pe care va recomand sa nu mai stati pe ganduri si sa-l achizitionati (de unde, n-am habar). Ia priviti:

Gelsomino in tara mincinosilor(10)

Sub ochii lui Domisol, mîhnitul maestru, Gelsomino cîntă pe scenă măiestru

 Trezindu-se, cetăţenii găsiră lipite pe la toate colţurile de stradă afişe cu următorul cuprins:

"In această dimineaţă, (dar nu la orele 48 fix) cel mai slab tenor, Gelsomino, cîine între cîini, reîntors după nereuşita şi după eşecurile obţinute pe scenele celor mai de seamă teatre din Europa şi America, nu va cînta deloc la Teatrul Comunal. Cetăţenii sunt rugaţi să nu vină. Biletele de intrare nu costă nimic."

Micul prinţ (6)

O! Prinţ micuţ, descopeream aşa, puţin câte puţin, taina micii şi însinguratei tale vieţi. Timp îndelungat tu n-avuseseşi, ca să te desfeţi, decât farmecul apusurilor de soare. Un proaspăt amănunt, pe care l-am aflat în cea de-a patra zi, de dimineaţă, când mi-ai spus:

          - Tare mult îmi plac apusurile soarelui. Haide să vedem un apus de soare...
          - Dar trebuie să aşteptăm...
          - Ce să aşteptăm?

         

O poveste a lui Voltaire (17)

Pescarul

Căindu-şi mereu soarta şi socotindu-se drept o pildă de nenorocire, Zadig ajunsese la un râu. Pe mal şedea întins un pescar care ţinea cu o mână leneşă un năvod, parcă gata să-l scape, şi îşi ridica ochii la cer.

— Sunt negreşit cel mai nenorocit om de pe pământ, spunea pescarul. Am fost, după cum spune toată lumea, cel mai vestit negustor de brânză şi smântână din Babilon şi am pierdut toată averea. Am avut cea mai frumoasă femeie pe care un om de teapa mea poate s-o aibă şi femeia asta m-a lăsat. Îmi mai rămăsese o căsuţă prizărită, mi-au dărâmat-o şi pe aceea. Acum stau într-un bordei, n-am alt mijloc de trai decât pescuitul şi nu prind niciun peşte. Năvodule, de acum nu te mai arunc în apă, am să m-arunc chiar eu în ea.

Faceti-va bine (287)

Socul

Denumire ştiinţifică: Sambucus nigra.

Denumiri populare: coramnic, soc negru, iboz.

Prezentare. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri, sub formă de tufă, cu frunze imparipenat-compuse şi flori alb-gălbui sau chiar albe, dispuse în inflorescenţe. Aparţinând familiei caprifoliaceelor, socul face parte din genul Sambucus, gen care cuprinde o serie întreagă de arbori şi arbuşti. Scoarţa socului este crăpată, accidentată. Planta se remarcă prin măduva albă, aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor, în detrimentul părţii lemnoase. Înfloreşte în lunile iunie şi iulie. Fructele au culoarea neagră sau roşie. 

Batjocorirea artiștilor

Dacă tot am pomenit de Arșinel și de transplantul lui de rinichi, mi-am adus aminte de incredibila căinare a celor care în vremea lui Ceaușescu au fost „mari artiști”și acum sunt „muritori de foame”. Am pus ghilimele ca să arăt că lucrurile astea sunt spuse de alții. Ce-i drept, astfel de căinări se auzeau cu precădere în vremea guvernelor Boc. Veneau atunci la Antena 3 tot felul de domni și doamne la a treia tinerețe și vorbeau cu patos despre ce-a fost și ce-a ajuns câte un artist - ba Gheorghe Dinică, ba Ion Lucian, ne erau prezentați drept victime ale înfiorătorului satrap Boc, care le-a tăiat pensiile și așa de mizerie și care îi condamnă la moarte prin înfometare etc, etc. Bineînțeles că n-a murit nimeni din cauza lui Boc, dar orice prilej era bun pentru o nouă ațâțare împotriva lui Băsescu. 

Rinichiul maestrului

Am stat mult și m-am gândit la episodul transplantului de rinichi în care a fost implicat Alexandru Arșinel. M-am uitat atent la pozițiile adoptate de diverse persoane, ONG-uri, etc. Mulți cred că Arșinel a luat un rinichi peste rând, doar pentru că el este Arșinel și nu nea Anton de la sculărie. Alții au spus că marele, uriașul, extraordinarul profesor Lucan din Cluj știe el mai bine ce face și au explicat cum e treaba cu compatibilitatea. Au venit apoi cei care cred că oamenii care așteaptă să apară câte un rinichi ar trebui operați în ordinea vechimii. Alții au spus că nu, nu vechimea contează, ci gravitatea cazului, sau vârsta pacientului. În urma discuțiilor, acuzelor etc, Arșinel a declarat că se simte iarăși foarte rău și s-a dus înapoi în spitalul de la Cluj. Au ieșit apoi actorii (Stela Popescu, Rodica Stamate etc) și i-au adus lui Arșinel elogii care pe mine, unul, m-ar fi făcut să mă simt cam jenat. În sfârșit, au apărut unii care s-au adresat justiției, cerând pedepsirea unui domn care a făcut declarații împotriva imensului, fantasticului profesor Lucan. Scandalul continuă.

Mandria de a fi roman

Nu mai suport ineptiile pe care le vehiculeaza toti dobitocii pe tema mandriei de a fi roman. Ce e aia frate, sa fii mandru ca esti roman? Aud ziceri de genul "Nadia Comaneci, gimnasta care ne-a facut mandri ca suntem romani". Stai asa, ca mie mi se pare ceva putred aici. Care e legatura intre performanta Nadiei Comaneci si mandria mea de roman? Cum vine asta? Imi si imaginez milioane de romani mergand pe strazi cu pieptul inainte, imbujorati de emotie, cu privirile stralucind - cam asa cum mergea Becali cand candida la presedintia Romaniei - si explicand tuturor: "a luat Nadia 10 la Montreal!". 

Mici intamplari cu animale (163)

Porunca de la societatea de vînătoare era aspră: vulpile, din pricina cărora ar fi puţini iepurii şi potîrnichile, trebuie stîrpite. Bătrînul paznic Ţiplea ştia că această poruncă e pri­pită şi n-are rost, dar porunca-i poruncă şi trebuie împlinită dacă eşti sub ea.

O poveste a lui Voltaire (16)

Tâlharul

Ajunse la hotarul care desparte Arabia pietroasă de Siria. Tocmai trecea pe lângă un castel destul de întărit când văzu ieşind din el nişte arabi înarmaţi.

Îl înconjurară strigând:

— Tot ce ai e al nostru şi tu eşti al stăpânului.

Zadig, drept răspuns, scoase sabia. Slujitorul lui, care era curajos, făcu la fel. Uciseră pe cei dintâi arabi care puseră mâna pe dânşii. Numărul lor spori. Zadig cu slujitorul lui nu şovăiră şi se hotărâră să moară luptând. Doi oameni se apărau împotriva unei mulţimi întregi. O luptă ca asta nu putea să dureze multă vreme. Stăpânul castelului, numit Arbogad, văzând de la o fereastră minunile de vitejie pe care le făcea Zadig, se coborî în grabă şi, poruncind oamenilor lui să se dea la o parte, îi scăpă pe cei doi călători.

Povesti cu si despre sex(9)

Aflam cu veselie ca in Suedia este permisa masturbarea in public. Conditia este una singura: sa nu faci chestia asta pentru sau in fata unei persoane anume. Bravo, Suedia! Ai reusit sa asimilezi ejacularea - componenta pana acum intima a actului sexual, cu un scuipat oarecare... 

Asadar, sa zicem ca eu ma duc intr-un loc public din Suedia, ma asez la o terasa si comand beri. Stand eu linistit si savurand respectiva licoare, ma uit cum trece lumea in sus si in jos prin locul ala public. Si ce sa vezi, dintr-odata imi cad ochii pe o femeie din cele despre care spunea raposatul Tibi B (Dumnezeu sa-l ierte!) "ba, pe lumea asta sunt femei facute in ciuda p..ii." Adica, mi-a explicat el, femei pe care, daca n-ar fi tot felul de cutume, reguli, restrictii, procedee etc, ai avea toata indreptatirea sa le iei frumos de mana, sa le tragi mai spre partea aia pe care scrie "Nu calcati pe iarba" si sa le reg... sa le reglezi mecanismele... Ma rog...

Gelsomino in tara mincinosilor(9)

Vocea din pivniţă-l dădu de gol pe Gelsomino lui Domisol

     Gelsomino, poate că vă mai amintiţi, adormise într-o pivniţă, pe o grămadă de cărbuni. Patul său nu era, într-adevăr, prea din cale-afară de moale, (parcă atunci cînd eşti tînăr mai faci caz de comoditate!) căci bucăţile de cărbuni, cu colţurile lor, îi îm­pungeau coastele, dar asta nu-l împiedică totuşi să viseze.

     Taman în mijlocul visului, băiatul începu să fre­doneze. Mulţi oameni au obiceiul să vorbească prin somn; Gelsomino îl avea, din păcate, pe acela de a cînta prin somn. Iar cînd se trezea, nu-şi amintea nimic. Vo­cea, poate pentru a se răzbuna pe îndelungile tăceri la care stăpînul o silea în timpul zilei, îi juca astfel de farse (ca să-şi ia şi dînsa revanşa pentru împrejurările în care Gelsomino o obliga să nu crîncnească).

 

Micul print (5)

        Descopeream în fiecare zi câte ceva în legătură cu planeta, cu plecarea, cu călătoria lui. Lucrul acesta se petrecea încetul cu încetul, pe măsură ce-i scăpa întâmplător câte un gând. Aşa se face că, în cea de-a treia zi, am aflat de năpasta baobabilor.

          A fost tot datorită oii, căci deodată micul prinţ m-a întrebat, cuprins parcă de-o mare îndoială:

          - E-adevărat, nu-i aşa, că oile mănâncă arbuşti?

          - Da. E adevărat.

          - Aha! Îmi pare bine.

         

Faceti-va bine (286)

Smochinul

Denumire ştiinţifică: Ficus carica.

Prezentare. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. Face parte din familia moraceelor. Apare şi în flora din România, îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. Frunzele smochinului, deosebit de puternice, cărnoase şi cu un miros specific, plăcut, sunt mari, cu o formă palmat-lobată. Smochinul are florile femele şi flori mascule grupate, fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. Acest receptacul se va transforma în smochină. Pentru cure, pentru hrănire curentă, pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte, care se consumă ca atare sau sub formă de sirop, decoct, macerat. Există şi aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele, ci frunzele şi latexul de smochin. 

Cafeaua lui Brenciu

În fiecare dimineaţă, Facebook-ul este invadat de sute şi sute de mii de mesaje pe tema cafelei. Modelul general al acestor mesaje este următorul: eu beau o cafea, bănuiesc că beţi şi voi, deci o bem împreună. În cele mai multe cazuri, textul este însoţit de o poză în care se vede o ceşcuţă din care ies aburii înmiresmaţi, aşezată pe o măsuţă pictată.

O poveste cu copii si parinti a lui Marin Preda

Şerpi pe hîrtie  

Cîntă-mi, zeiţă, mînia ce-aprinse pe doi fii ai Ardea­lului cînd auziră că tatăl lor şi-a desfăcut casa din satul natal şi s-a mutat în satul mamei lor vitrege... Pline de şerpi erau scrisorile pe care vîntul le aducea şi le arunca în noua bătătură a tristului tată... Dragii mei părinţi, în primele mele rînduri de scrisoare pe care vi le pot comunica, ne găsim sănătoşi, care sănătate vă do­rim şi dumneavoastră, aşa cum aţi făcut cu procedeul cînd aţi plecat din sat, să ştiţi, viaţă de trăit nu mai aveţi cu mine, că sunteţi un fel de oameni escroci, în faţa lumii plecaţi din sat şi nu-mi lăsaţi din partea mamei nimica să vă fie ruşine, n-am fost eu acasă că nu duceaţi voi nimica, că aţi dus voi mai înainte, nu vă temeţi că vă bate Dumnezeu, că sunteţi

Somnul de veci (31 - final)

TREIZECI ŞI UNU

Servitoarea cu ochi blânzi şi cu figură de cal mă conduse în salonul lung, în cenuşiu şi alb, de la etaj, cu draperii sidefii căzând în falduri pe duşumea şi cu mochetă albă. Budoarul unei vedete de cinema, un loc pentru farmec şi seducţie, artificial ca un picior de lemn. Momentan, salonul era gol. Uşa se închise în urma mea, cu o grijă neobişnuită, ca o uşă de spital. O măsuţă pe rotile, pentru servit micul dejun se afla alături de şezlong. Tacâmurile de argint străluceau. În ceaşca de cafea se vedea scrum de ţigară. Am luat loc şi-am aşteptat.

Raymond Chandler

Deputatul microcefalilor

Judeţul Vaslui, despre care aflu că este cea mai săracă zona din Uniunea Europeană, a votat pentru ca în Parlamentul României să fie reprezentat de un profesor pe nume Victor Cristea. De ce l-or fi votat vasluienii exact pe Victor Cristea, nu e greu de înţeles. Individul a fost timp de 16 ani primarul Valsuiului, calitate în care, după cum scrie presa locală, n-a făcut altceva decât să îngroape oraşul. Iată un citat dintr-un editorial al lui Dumitru Tanasuc apărut în cotidianul vasluian „Vremea nouă”: