O întâmplare în tren

În anii studenţiei, am locuit în general în gazdă. Doar după ce m-am căsătorit am stat la cămin şi, bineînţeles, mi-a părut rău că nu am ales varianta asta încă de la început. Dar acum degeaba mă mai lamentez.

Într-un an, am găsit o gazdă pe strada Arcului, undeva în zona Pieţei Rosetti, într-o vilă cu parter şi etaj. Urcam scările, ajungeam într-un fel de coridor întunecos şi acolo, de-o parte şi de alta, erau cămăruţe, mai mari sau mai mici. În capul coridorului era o baie şi cam asta era toată treaba. Întâmplarea a făcut ca exact acolo să locuiască un văr de-al lui Mircea, mare amator de muzică adevărată şi colecţionar de viniluri. Când spun muzică adevărată, am în vedere jazz şi rock.

Mangleala ministeriala

Ma uit la B1Tv, la o emisiune moderata de Turcescu, in care se continua terfelirea pe buna dreptate a ministrului plagiator Mang. Daca ar fi dupa mine, acel Mang ar trebui dat cu smoala, tavalit prin fulgi de oratanii si apoi plimbat prin tara, intr-o cusca, pentru a vedea toata lumea cum arata un individ care a manglit munca altora si apoi a prezentat-o public ca fiind a lui. Dar nu e dupa mine, din pacate.

Din patimirile lui GOG (9)

O VIZITA LUI LENIN

M-AM TRUDIT aproape o lună, dar, în sfârşit, am reuşit. Venisem în Rusia numai ca să-l cunosc pe acest om şi nu voiam să plec fără să-l fi auzit vorbind. Mi se pare că e, în genul său, unul din cei trei sau patru oameni în viaţă care merită să fie ascultaţi. Ca să ajung până la el, am cheltuit aproape douăzeci de mii de dolari — cadouri nevestelor comisarilor, bacşişuri soldaţilor roşii, daruri orfelinatelor — dar nu regret.

Mi se spunea că Vladimir Ilici era bolnav, obosit şi că nu putea să primească pe nimeni, în afară de intimii săi. Nu mai locuieşte la Moscova, ci într-un sat din apropiere, într-o veche locuinţă boierească, cu obişnuitul peristil de coloane albe la intrare. Vineri seara, ultimele dificultăţi fură înlăturate şi telefonul mă înştiinţă că eram aşteptat duminică. I se spusese lui Lenin că fondurile mele ar putea să ajute începuturile anevoioase ale Nep-ului şi acesta consimţise să mă vadă.

Travemunde

Ieri am dat o raita prin localitatea Travemunde - un mic port la marea Baltica, unde traiesc vreo 15 000 de oameni (cam ca in Sinaia, carevasazica). Ceea ce e remarcabil, din punctul meu de vedere, e ca pe-aici s-au preumblat doi domni pe care ii cunosc foarte bine si in compania carora am petrecut multe ore placute: Thomas Mann si Feodor Mihailovici Dostoievski. 

Oraselul are o plaja maricica, unde nu prea e lume in perioada asta, dat fiind vantul taios si apa foarte rece. Dar noi ne-am dus sa ne spele marea pantofii, apoi ne-am si trantit pe nisip, iar Maria, bineinteles, si-a ingropat picioarele pana deasupra gleznelor. 

Mici intamplari cu animale (38)

Cuiburi insolite

În grădina unei gospodării din oraşul B. trăia o pereche de căprioare aduse acolo de vreo doi ani şi îngrijite cît de bine pot fi îngrijite asemenea făpturi gingaşe în întinderea celor cîteva sute de metri pătraţi. În primăvară, cînd m-am abătut pe acolo, căpriorul avea treabă multă cu curăţitul cor­niţelor, îi crescuseră podoabe lungi, destul de groase şi per­late — semn că troaca cu grăunţe şi verdeaţa dată de la mînă pot înlocui în oarecare măsură belşugul de hrană din libertate. De altfel, cînd le-am văzut, aceste căprioare erau urîte. Toc­mai năpîrleau, cu părul de iarnă pe jumătate smuls, jumătate zbîrlit şi murdar, cu cel de vară încă neîncheiat. În legătură cu această schimbare de haină, întîi mi s-a spus, apoi am ob­servat şi eu, stînd la un fel de pîndă, un lucru ciudat.

Faceti-va bine (101)

Fasolea
Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris.
Prezentare. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. Florile sunt albe, verzui, roșii sau roz. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. Foarte cunoscută și foarte răspândită, fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important, ci și un adevărat medicament. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%), zaharoză (circa 4%), glucoză (5 – 7%). Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi, în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust.

Reportofonul

Înainte de a pleca din România, mi-am cumpărat un reportofon. M-am gândit că atunci când te duci într-o lume nouă, nu strică să ai aşa ceva, pe lângă camera foto. Uneori nu-ţi ajung pozele - chiar mi s-a întâmplat de câteva ori să asist la nişte evenimente sonore demne de înregistrat. În plus, atunci când îmi vin idei în cascadă, cum mi se întâmplă de când eram copil, uit cea mai mare parte a lor, aşa că e important să mă pot înregistra expunându-le. Nu se ştie, îmi tot spun, dacă nu va veni şi ziua când voi începe să le aştern pe hârtie.

Lumi (2)

Asa cum scriam aici, prin Hannover si  prin imprejurimi intalnesti tot felul de lumi. Azi, lumea maimutelor.

Beckett (3)

Intră Pozzo şi Lucky. Primul îl mînă pe al doilea cu ajutorul unei funii trecute pe după gît, în aşa fel încît apare întîi Lucky urmat de funia destul de lungă ca el să poată ajunge în mijlocul platoului înainte ca Pozzo să iasă din culise. Lucky poartă o valiză grea, un scaun pliant, un coş cu provizii şi un pardesiu pe braţ. Pozzo are un bici în mînă.

POZZO (în culise): Mai repede! (Pocnet de bici. Pozzo apare. Ei traversează scena. Lucky trece prin faţa lui Vladimir şi Estragon şi iese. Pozzo, văzîndu-i pe Estragon şi pe Vladimir, se opreşte. Funia se întinde. Pozzo trage cu putere de ea.) Înapoi!

Un regim de viață din secolul XVII

Regime de vivre

Mă trezesc pe la unşpe, iar la două mănânc.

Pe la şapte sunt beat şi, gândind eu adânc,

Cer o femeie şi, ca să nu iau vreo boală,

Mă las mângâiat pân' ce-i termin în poală.

Ne sfădim apoi straşnic şi-adorm iar buştean

Dar târfa prin pungă îmi umblă viclean.

Furiş pleac-apoi ticăloasa muiere

Şi văduv mă lasă de bani şi plăcere.

Când iar mă trezesc, nervos şi beat criţă,

Stârnesc tărăboi c-am scăpat cea mândriţă.

Răcnesc, fac urât şi m-apucă pârţag

Şi-n lipsa femeii sar pe paj să i-o trag.

Mahmur, dimineaţa, la toţi mă răstesc

Şi-n pat, pân' la unşpe, tot casc şi bolesc.

                                 John Wilmot – Conte de Rochester 

Nota mea: John Wilmot, aplicând acest regim de viață, a reușit să trăiască până la vârsta de 33 de ani (cât Iisus Cristos, care a avut, după cum este știut, cu totul alt regim).     

O povestire a lui Marquez

ÎNECATUL CEL MAI FRUMOS DE PE LUME

        Cei dintâi copii care au văzut promontoriul întunecat şi tainic înaintând în mare şi‑au închipuit că era un vas duşman. Apoi au văzut că n‑avea steaguri şi nici catarge şi au crezut că ar putea fi o balenă. Dar când a ajuns la ţărm, împotmolindu‑se, i‑au dat la o parte puzderia de alge, braţele de meduze şi rămăşiţele de peşti şi naufragii ce‑l acopereau, desco­perind abia atunci că era un înecat.

Se jucaseră cu el toată după‑amiaza, îngropându‑l în nisip şi dezgropându‑l, până când cineva a dat cu ochii de ei din întâmplare şi a dus vestea, sculând întregul sat în pi­cioare. Bărbaţii care l‑au purtat pe umeri până la casa cea mai apropiată au băgat de seamă că era mai greu decât sunt morţii de obicei, aproape ca un cal şi şi‑au zis că stătuse poate prea mult în voia valurilor iar apa îi pătrunsese în oase. Când l‑au întins însă pe jos au văzut că era mult mai mare decât oricare om, căci abia încăpea în casă, dar au crezut că însuşirea de a creşte şi după moarte era poate în firea anumitor înecaţi. Mirosea a mare şi numai conturul mai dădea de bănuit că era leşul unei fiinţe omeneşti, căci pielea‑i era acoperită de o platoşă de peştişori şi de mâl.

Meschinaria

Oriunde ma duc, orice fac, sunt foarte atent la diversele imperfectiuni care-mi pot iesi in cale. Ici un pahar de plastic lasat pe un gard, colo niste chistoace azvarlite pe trotuar, la semafor unul care trece pe galben spre rosu, in centru altul care traverseaza desi nu e nicio zebra acolo etc. De cate ori reusesc, le fac poze si imi frec mainile cu satisfactie: "Ah, ce v-am mai prins!". 

Cata meschinarie in aceasta ocupatie! In fond, ce vreau sa dovedesc? Ca germanii sunt niste romani care traiesc in alta parte? Dar asta e o prostie imensa. Probabil ca sute de ani ne despart pe noi, urmasii lui Traian, de nemtzi. Si atunci de ce fac eu lucrurile astea? Simplu, din ciuda, alta explicatie nu e. Mi-e ciuda ca ei sunt asa si noi suntem altfel. Mi-e ciuda ca aia 1% dintre nemti care arunca mizerie pe jos in Germania sunt, procentual, tot atatia cati sunt romanii care nu fac astfel de lucruri in Romania. Si cea mai mare ciuda imi e ca pentru germanul de rand, existenta romanilor, ca si a turcilor, e benefica dintr-un singur motiv: atunci cand pe iarba din parc vede niste pungi si niste sticle goale, isi spune in sinea lui: "probabil au trecut pe-aici niste romani sau turci".

Musca si tunul

Constat cu oarece ingrijorare ca nu mai pot suporta niciun fel de invinovatire. M-am invinovatit destul eu insumi, ani si ani si ani. Gata, ajunge  nu mai incape. De cate ori mi se pune ceva in carca, oricat de marunt, am o reactie interioara total disproportionata. Cumva ca si cum m-ar bazai o musca si eu, ca raspuns, as pune pe ea un tun. Incep sa cred ca nu sunt facut pentru a trai printre oameni, ca ar fi mai bine sa stau singur intr-o locuinta modesta si sa-mi vad acolo in liniste de procesul de degradare inceput acum jumatate de veac.

Socrate și elefantul albastru

De câteva zile tot dau peste niște anunțuri care mă îndeamnă să cumpăr cartea „Cum să vinzi un elefant albastru”. In traducere, asta sună cam așa: „Cum să găsești fraierii care să cumpere absolut orice năzbâtie”. Stau și mă întreb: de ce aș cumpăra eu un lucru numai pentru că îmi explică un șmecher marile avantaje pe care le voi avea cumpărându-l? Răspuns: pentru ca să dovedesc că sunt fraier. Dar dacă nu sunt, nici nu cumpăr. Hai să ne inchipuim că eu m-aș lăsa convins să cumpăr un elefant albastru (adică o năzbâtie). Sunt sigur că n-ar trece două zile și m-aș gândi cum să-l vând mai repede, ca să mă scap de el. Și ce aș face în situația aia? Simplu: mi-aș cumpăra cartea „Cum să vinzi un elefant albastru” și aș încerca să aplic metodele de acolo. 

Discursul lui Bismarck

În 1850, la cei treizeci şi cinci de ani ai săi, tânărul Otto von Bismarck, deputat în parlamentul Prusiei, se afla la o răscruce a carierei sale. Tabloul politic al momentului era deosebit de complex — pluteau în aer atât unificarea numeroaselor state germane (între care şi regatul prusian), cât şi războiul cu puternicul imperiu austriac, care avea interes în menţinerea unei Germanii fărâmiţate şi slabe. Unificarea însemna, implicit, un război cu Austria, care nu se sfiise să ameninţe cu intervenţia armată.

Revenirea Hrebenciucului

Acum cateva zile, cand izbucnise marele scandal "Corina Dumitrescu - ministru al educatiei", nu-mi inchipuiam ca este posibila o mizerie mai mare decat sa pui in fruntea Ministerului Educatiei o individa care nu stie sa scrie in limba romana. Ei bine, Victor Ponta mi-a aratat ca se poate, plantandu-l ministru pe un oarecare Ioan Mang. Acest Mang este cu mult mai odios decat Corina Dumitrescu. Pentru ca el nu este altceva decat un plagiator. Plagiator ordinar, adica un individ care a furat munca unor cercetatori israelieni si japonezi. Nu intru in amanunte, e plina presa de ele.

Mici intamplari cu animale (37)

Colaborare

Iată o întîmplare povestită de un bun vînător din munţii de pe la Călimani. 

Au venit acolo doi oaspeţi-vînători din străinătate ca să îm­puşte cîte un cerb carpatin. Vînătorul-ţăran localnic avea însărcinarea să-i conducă, să îi ajute să aibă succes în lumea sălbatică a munţilor noştri, atît de diferită de terenurile de vînă­toare din ţara de baştină a oaspeţilor. Unul dintre vînători a tras într-un cerb foarte puternic în coarne; cerbul a plecat ră­nit. Era seara tîrziu, urmărirea imediată nu mai era cu putinţă. Au constatat doar că cerbul lăsase urmă de sînge bună — nă­dejde că a doua zi îl vor găsi. Dar peste noapte a plouat şi di­mineaţa nu se mai găsea picătură de sînge. S-au căznit oamenii o zi întreagă, dibuind în toate părţile. In zadar!

Faceti-va bine (100)

Fagul
Denumire știinţifică: Fagus sylvatica.
Prezentare. După cum se știe, fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic, un adevărat monument al naturii. Face parte din familia fagaceelor. Are o scoarţă netedă, cenușiu-albicioasă, lesne de remarcat în pădure. Fagul înflorește în luna mai. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică.
Întrebuinţări. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei, fiind antipiretică și antitermică. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor, precum și în boli ale căilor respiratorii, efectul său fiind, adesea, nu numai de ameliorare, ci chiar de vindecare.

O povestire teribila a lui Dino Buzzati

Şapte etaje

După o zi de mers cu trenul, Giuseppe Corte a sosit, într-o dimineaţă de martie, în oraşul unde se afla faimoasa casă de sănătate. Avea puţină febră, dar a vrut să meargă pe jos de la gară până la spital, cărându-şi singur valijoara.

Deşi avea o formă uşoară, incipientă a bolii, Giuseppe Corte fusese sfătuit să se adreseze cunos­cutului sanatoriu în care era tratată doar acea maladie, ceea ce garanta deosebita competenţă a doctorilor şi o raţională repartizare a dotărilor.

Spending my life with IKEA

Ieri s-a incheiat, in sfarsit, aventura patului in care va dormi Maria. Ea a durat aproape o saptamana si a presupus ceva costuri. Iata despre ce e vorba.

Vineri, am mers cu totii la IKEA si ne-am ales diverse lucruri mai mari sau mai mici, printre care patul cu pricina. Frumos pat, nimic de zis, numai ca prea mare: 180/200. Am intrebat daca nu exista si o varianta redusa si ni s-a spus ca da: 140/200. Adica optim, in opinia noastra. Prin urmare, am comandat acest pat. De la IKEA iti cumperi, in general, mobilier pe care ti-l asamblezi singur. Nici nu e mare lucru: piesele se imbina perfect, ai instructiuni pe care le poate intelege si un animal de companie, asa ca tot ce trebuie sa faci este sa invarti niste suruburi. Cu toate astea, uneori, cand te grabesti foarte tare, poti sa chemi firma sa faca montajul. In cazul de fata, daca am fi ales aceasta varianta, ar fi trebuit sa asteptam trei saptamani. Asa ca am zis: "Montez eu paturile" (spun paturile pentru ca mi-am luat si eu unul). 

Tablia de 140, talpa de 160 si talpa mare, de 200