Mie nu mi-a fost niciodată limpede care este explicaţia asocierii dintre urât şi rău, respectiv dintre bine şi frumos. Copiii fac astfel de asocieri din instinct, pentru că lor nu le-a povestit încă nimeni despre categoriile estetice şi părinţii lor nu le citesc seara, la culcare, din dialogurile lui Platon. Aşadar copiii, când văd ceva urât cred că e rău şi când văd ceva frumos, cred că e bun.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
marți, 16 octombrie 2012
Riemann si Cristos
Una din marile probleme nerezolvate ale matematicii poarta numele de "Ipoteza lui Riemann". Enuntul ei nu este complicat pentru cineva familiarizat cu matematica. Pentru restul lumii insa, probabil suna cumplit. Asa ca eu nu o s-o reproduc aici. Numai ca mereu, cand imi aduc aminte de ea, precum si de toate celelalte chestiuni care i-au chinuit pe matematicieni de-a lungul istoriei, imi vine in minte o intrebare: "Oare Cristos ar fi stiut sa rezolve o astfel de problema?"
Nivelurile facerii
Sunt mai multe planuri, mai multe niveluri ale verbului „a face”. Primul și cel mai de jos este echivalent cu „a forfoti”. Am întâlnit deseori oameni care se află într-o agitație permanentă - bat cuie, deretică, rearanjează lucrurile, vopsesc, spală ciorapi etc etc. Întotdeauna, indiferent de locul unde se află, de ordinea care domnește în jurul lor, acești oameni găsesc ceva de făcut. Dacă-i întrebi, răspunsul lor este următorul: „fac ca să nu stau”, de multe ori asezonat cu înțelepciuni scorburoase de tipul „dacă stai, îți stă și norocul”.
luni, 15 octombrie 2012
Mici intamplari cu animale (97)
Scriitorul I. Al. Brătescu-Voineşti
ne-a povestit următoarele :
„Îngăduiţi-mi
să vă istorisesc o interesantă
observaţie, pe care am făcut-o
odinioară asupra inteligenţei
ciorilor.
Locuiam pe atunci în Tîrgovişte, într-o casă
construită de mine pe marginea Ialomiţei.
Aveam acolo o grădină frumoasă,
pe care o întreţineam cu o patimă moştenită de
la tatăl meu, care a fost un pasionat horticultor, şi,
lăsînd la o parte modestia, pot spune că
reuşisem să am un colţişor
de rai.
Ajutat de servitor, şi el iubitor de grădinărit,
mă sileam să dau peluzelor, stropindu-le
şi tunzîndu-le cu mare punctualitate, înfăţişarea
unui covor, pe care o admirasem în parcurile văzute
prin străinătate.
Faceti-va bine (171)
Mate
Denumire ştiinţifică: Ilex paraguaiensis.
Denumiri populare: ceai de
Paraguay, ceaiul iezuiţilor, yerba mate, ceai brazilian.
Prezentare. Mate este un arbust
din familia ilicaceelor, originar din America de Sud. Poate atinge înălţimea de
şase metri. În mod obişnuit, arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime.
Florile sale sunt albicioase, iar fructele au forma unor bobiţe roşii. Importanţă
medicinală au frunzele de mate, care sunt consistente, aproape cărnoase, precum
şi vârfurile tinere, cu tot cu frunze. Preparatul principal este un produs
cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay.
In apararea speculantului de bilete
Dicţionarul Webster defineşte
„speculantul” ca pe cineva care „cumpără şi vinde în scopul de a realiza
profituri rapide”, iar „specula” ca „înşelăciune, deposedare, jefuire”. Ultima
definiţie este folosită de public în semn de ostilitate faţă de cei care vând
bilete la negru.
Este uşor de înţeles motivul
acestei condamnări. Să
ne imaginăm un iubitor al teatrului, sau un fan al sportului, care soseşte
înainte de marele eveniment şi descoperă, consternat, că trebuie să plătească 50
de dolari pentru un loc de 10 dolari. El crede că aceste preţuri scandaloase
sunt cerute de speculanţi, care cumpără bilete la preţuri normale şi apoi le
păstrează în mod deliberat, până când oamenii sunt atât de disperaţi încât par
dispuşi să plătească orice preţ li se cere. Totuşi, o analiză economică va
arăta că este nedrept să-l condamnăm pe speculantul de bilete.
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (8)
Cîinele şi flaconul
„—
Frumosul meu cîine, bunul meu cîine, scumpul meu căţeluş, apropie-te şi vino să miroşi un minunat parfum
cumpărat de la cel mai bun negustor de parfumuri din oraş.”
Şi cîinele, dînd din coadă, ceea ce, cred,
la aceste biete vieţuitoare, e semnul corespunzător al rîsului şi surâsului, se
apropie şi îşi pune curios nasul umed pe flaconul destupat; apoi, dîndu-se
dintr-odată cu spaimă îndărăt, latră la mine ca o învinuire.
„— Ah! Cîine ticălos, dacă ţi-aş fi
dat un pachet de scîrnăvii, l-ai fi mirosit cu deliciu şi poate l-ai fi şi
înfulecat Astfel, tu însuţi, nevrednic tovarăş al tristei mele vieţi, te
asemeni cu publicul, căruia niciodată nu trebuie să-i dăruieşti parfumuri
gingaşe ce-l scot din sărite, ci murdării alese cu grijă.”
duminică, 14 octombrie 2012
Noi peripeții ale micului Cantemir
Micul Cantemir gîndea: „Dacă i-aş
fi pus eu hrean în combustibil, îi încurcam precis socotelile. Îl ţineam aici,
Zorilă n-avea ce face, încurcam toate chestiile astea, le opream un pic în loc.
Puteau oare să-mi scadă nota la purtare? Puteau, sunt sigur! Şi chiar dacă n-ar
fi putut, pentru aşa ceva tot mi-ar fi scăzut-o. Dar merita să-ncerc".
Gîndindu-se în felul acesta, mai mult la ce ar fi trebuit să facă în loc de la
ce mai are de făcut, micul Cantemir pătrunse în grădină. Nu era o grădină prea
mare, era însă bogată în arbori şi mult bogată în flori cu viaţa abia începută
în pămîntul negru, şi era bogată în iarbă grasă, creşteau şi buruieni de leac
şi mătrăgună, iar pe o margine a ei se făcea un heleşteu rămas tocmai din
mările vechi. „Cum nu se potrivesc cele citite cu cele văzute!” cugetă micul
Cantemir, oprindu-se într-o mică alee cu buxus. Uite, cu totul altă părere îmi
făcusem despre Miezilă citind, era altă chestie..." Vine un gînd, pleacă
altul. Dar şirul lor se opri cînd, deodată, începu să plouă cu portocale şi
stafide.
In apararea calomniatorului si a defaimatorului
Este uşor să fii un susţinător al libertăţii
cuvântului atunci când aceasta se referă la drepturile persoanelor cu care eşti
de acord. Dar testul crucial se referă la discursurile controversate, la
afirmaţii pe care le putem considera rele sau rău intenţionate şi care pot, de
fapt, chiar să fie rele sau rău intenţionate.
Probabil că nu există nimic mai respingător sau
mai vicios decât calomnia. De aceea, trebuie să fim deosebit de atenţi în apărarea
drepturilor la liberă exprimare ale calomniatorilor, pentru că dacă ele pot fi
apărate, atunci drepturile celorlalţi - care nu ofensează în aceeaşi măsură -
vor fi cu certitudine mai sigure. Dar dacă drepturile la libertatea cuvântului
ale calomniatorilor şi defăimătorilor nu sunt protejate, drepturile celorlalţi
vor fi mai puţin sigure.
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (7)
Nebunul şi statuia zeiţei Venus
Ce admirabilă zi! Întinsul
parc se desfată sub ochiul arzător al soarelui, ca tinereţea sub stăpînirea
Iubirii.
Extazul universal al
lucrurilor nu se exprimă prin niciun zvon; pînă şi apele par adormite.
Deosebită cu totul de serbările omeneşti, aici e o tăcută orgie.
S-ar spune că o lumină
mereu crescîndă face să strălucească lucrurile mereu mai mult; că florile aţîţate
ard de pofta de-a se întrece cu azurul cerului prin vigoarea culorilor, şi că
zăduful, făcînd miresmele vizibile, le înalţă ca fumurile către astru.
Mici intamplari cu animale (97)
Cum a scăpat potîrnichea
Eram pe cîmpul înzăpezit într-o zi de
februarie, în nădejdea să văd
vreun alai de nuntă al vulpilor si să
împuşc vreuna. La asemenea vînătoare
se trage la distanţă mare, deci aveam cu mine carabina. Zăpadă
multă, adunata în multe locuri în troieni de
viscolul care bătuse într-una înainte cu vreo două
zile.
Faceti-va bine (170)
Mangoldul
Denumire ştiinţifică: Beta vulgaris,
Denumiri populare: sfecla
pentru frunze.
Prezentare. Mangoldul este o
plantă legumicolă bienală. Aparţine familiei chenopodiaceelor. În fapt,
mangoldul este o varietate de sfeclă, cultivată pentru frunze şi pentru peţiolul
acestora. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate, ondulate, cu peţiol puternic,
consistent, cărnos. Peţiolul poate ajunge la 30 cm lungime şi cinci – opt centimetri
lăţime. Este plăcut la gust, fraged, suculent, culoarea fiind gălbuie, roză sau
albă.
Racheta lui Bradbury
RACHETA
Fiorello Bodoni
se trezea adeseori noaptea pentru a asculta gemetele rachetelor pe cerul
întunecat. Se depărta tiptil de pat, sigur că nevastă-sa doarme, şi ieşea afară
în noapte. Măcar pentru câteva clipe scăpa de mirosul de mâncare râncedă din căsuţa
de pe malul râului. Îşi lăsa, o clipă, sufletul să zboare singur prin spaţiu,
pe urmele rachetelor.
În noaptea asta,
stătea pe jumătate gol în întuneric şi se uita la şuvoaiele de foc care
bolboroseau în văzduh: rachetele, în drumul lor lung spre Marte, Saturn şi
Venus.
— Va să
zică aşa, Bodoni!
Acesta tresări.
Pe o ladă, lângă
râul domol, şedea un bătrân care se uita şi el la rachete, în tăcerea nopţii.
Prin hublou
Oare nu este cu adevărat uimitor că fiecare casă în care am trăit este vie în amintirea mea, de parcă aș locui în continuare acolo și, dacă aș vrea, tot ce aș avea de făcut ar fi să scot cheia din buzunar și să intru așa cum am făcut-o de atâtea mii de ori? Știu și acum fiecare ungher din apartamentul unde am stat cu toții, pe strada Carpați, înghesuiți în două camere: mama, tata, Babaca și cu mine. E suficient să închid ochii și să-mi imaginez că parcurg, ca într-un joc pe computer, spațiile care pe atunci mi se păreau uriașe, ca să văd fiecare obiect așezat acolo unde l-am lăsat: rafturile încropite de Babaca în „vestiar”, farfuriile cu motive țărănești puse de tata pe pereții sufrageriei, covorul cu modele albăstrii și franjuri care trebuiau să fie mereu curățate și pieptănate...
sâmbătă, 13 octombrie 2012
Păşunile Raiului (8)
Molly
Morgan coborî din tren la Salinas şi aşteptă autobuzul vreme de trei sferturi
de ceas. In automobilul acela mare nu erau decît şoferul şi Molly.
− Ştiţi, spuse Molly, n-am mai fost
niciodată pînă acum la Păşunile Raiului. E departe de la autostradă?
−
Cam vreo trei mile, răspunse şoferul.
− Şi e vreo maşină cu care să mă pot duce
pînă la vale?
−
Nu, n-aveţi maşini, dacă nu vă aşteaptă cineva.
−
Dar cum ajunge lumea acolo?
Şoferul trecu peste trupul lipit pe şosea
al unui iepure, lăsînd să se vadă o oarecare satisfacţie. Dar găsi cu cale să
se scuze:
−
Eu nu-i calc decît dacă sunt morţi. Pe întuneric, dacă se zăpăcesc în lumina
farurilor, caut să-i ocolesc.
Detroit
In anii '20, datorita inovatiilor lui
Henry Ford, in Detroit, unde erau fabricile constructorului de masini, a inceput
productia in masa, ceea ce a facut ca automobilele sa se ieftineasca
semnificativ. Pe cale de consecinta, vanzarile au crescut spectaculos.
Detroit
a inceput sa prospere.In anii '50, cu aproximativ doua milioane de
rezidenti, el devenise al treilea oras ca marime din SUA.
Numarul
mare de angajati si veniturile importante pe care le
realiza orasul au facut ca el sa se dezvolte foarte puternic si din
punct de vedere arhitectural. Au fost construite blocuri impresionante,
centre culturale, cladiri de birouri, scoli etc
O lume disparuta
In 2008, istoricul si fotograful Ian Ference a realizat un reportaj in insula North Brother - colonia de leprosi si dependenti de droguri aflata la nici 350 de metri de cartierul Bronx. Era pentru prima data cand cineva primea autorizatie sa faca poze in zona speciala.
"Ma consider cu adevarat norocos ca am primit aceasta exclusivitate si am putut sa vizitez unul dintre cele mai importante locuri interzise ale Americii" - a declarat Ference.
Colonia a fost inchisa in 1963. Singurii sai locuitori sunt, astazi, pasarile.
Apele care o inconjoara sunt permanent patrulate de paza de coasta
inarmata. Toate incercarile de a ajunge acolo sunt sortite esecului.
Incet, incet, urmele oricarei activitati omenesti pe insula se sterg in
mod natural.
Iata imaginile lui Ference:
vineri, 12 octombrie 2012
O poveste veche a lui Marquez
Noaptea cormoranilor
Stăteam toţi trei
aşezaţi în jurul mesei, când cineva introduse o monedă în fantă şi tonomatul
Wurlitzer puse iar de la început discul pe care-l ascultaserăm toată noaptea. Noi, ceilalţi,
n-am avut timp nici să ne dăm seama. S-a întâmplat mai înainte de a ne aminti
unde ne aflam; mai înainte de a ne recăpăta simţul orientării. Unul dintre noi
întinse mâna pe deasupra tejghelei, dibuind (noi nu vedeam mâna, o auzeam), lovi un pahar
şi apoi rămase nemişcat, cu ambele mâini odihnindu-se pe suprafaţa tare. Atunci
toţi trei ne-am căutat în întuneric şi ne-am regăsit acolo, în nodurile celor
treizeci de degete ce se îngrămădeau pe tejghea. Unul spuse:
- Să mergem!
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (6)
Fiecare cu himera lui
Sub o vastă boltă
cenuşie, într-o întinsă cîmpie de pulbere, fără drumuri, fără iarbă, fară un
mărăcine, fără o urzică, am întîlnit mai mulţi oameni care mergeau încovoiaţi.
Fiecare ducea în spinare o enormă Himeră, grea ca un sac de făină sau de cărbuni,
ori ca echipamentul unui infanterist roman.
Dar cumplita fiară
nu era o povară inertă; dimpotrivă, împresura şi încleşta omul cu muşchii ei
elastici şi puternici; îşi înfigea cele două straşnice gheare în pieptul celui
călărit şi fabulosu-i cap se sprijinea pe fruntea omului, ca una din acele
chivere spăimîntătoare cu care vechii războinici nădăjduiau să sporească groaza
duşmanului.
Legiunea blestematilor (final)
Oberstleutnant
von Barring şi cu mine pe punctul să ne
îmbătăm criţă la lumina tremurătoare a
unei lumânări, în adăpostul companiei.
În faţa noastră tronează o
grămadă de sticle de coniac şi de vodcă,
unele goale, altele încă pe jumătate pline.
Nervii lui von Barring sunt atât
de încordaţi încât nu mai poate suporta să fie lucid. Când nu e beat îl
cuprinde o asemenea turbare încât trebuie să‑l legăm pentru a‑l împiedica să
se rănească sau să rănească pe altcineva. Singurul mijloc să‑l ţinem cât de
cât în frâu este să bem împreună cu el. Hinka şi cu mine facem cu schimbul,
căci altfel n‑am putea rezista cot la cot cu el. Ţinut veşnic într‑o stare de
comă alcoolică, pare aproape normal şi gândeşte coerent:
— Sven, ticăloşia
asta a depăşit orice limite...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)