Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(15)

Prăjitura

Călătoream. Locul în mijlocul căruia mă aflam era de o măreţie şi o nobleţe irezistibile. În acest moment, ceva se petrecu fără îndoială în sufletul meu. Gîndurile fîlfîiau cu o uşurinţă aidoma văzduhului; patimile vulgare, ca ura şi dragostea profană, mi se arătau acum tot aşa de îndepărtate ca şi norii ce defilau în adîncurile prăpăstiilor sub picioarele mele; sufletul mi se părea la fel de nesfîrşit şi la fel de curat ca şi cupola cerului de care eram acoperit; amintirea lucrurilor pămînteşti nu-mi ajungea la inimă decît slăbită şi scăzută, ca zvonul de clopot al vitelor nedesluşite ce păşteau departe, foarte departe, pe coastele altui munte. Pe micul lac neclintit, negru de nemăsurata lui adâncime, trecea din cînd în cînd umbra unui nor, ca reflexul mantalei unui uriaş aerian zburînd de-a curmezişul cerului. Şi îmi aduc aminte că această senzaţie solemnă şi rară, pri­cinuită de o mare mişcare cu desăvîrşire tăcută, mă umplea de-o bucurie ames­tecată cu teamă. 

Grizzly, stapanul muntilor(15)

Muskwa răsuflă, în sfîrşit, uşurat cînd văzu că cei trei oameni au plecat de lîngă el şi s-au apucat să trebăluiască pe lîngă foc. Inchipuindu-şi că i se oferise un prilej de scăpare, începu să tragă şi să smucească de capătul frînghiei aşa de tare, de mai-mai să se stranguleze. În cele din urmă, disperat, se lăsă păgubaş şi, ghemuindu-se la rădăcina pinului, examină cu atenţie tabăra fixată la treizeci de picioare distanţă de foc.

Bruce se spăla pe mîini într-un lighean de pînză, în timp ce alături, Langdon îşi ştergea faţa cu un prosop. Ceva mai încolo, în genunchi, Metoosin ţinea deasupra jeraticului o frigare mare, în care sfîrîiau nişte cotlete groase de caribu, răspîndind cel mai plăcut miros din cîte gîdilaseră vreodată nasul lui Muskwa şi tot aerul din jur părea încărcat de mireasma lor ademenitoare.

Celebra nuvela "Sah" a lui Stefan Zweig (1)

     Pe marele vapor de pasageri care urma să plece la miezul nopţii din New York spre Buenos Aires, domneau activitatea şi agitaţia ultimului ceas. Oaspeţi de pe uscat se îmbulzeau să-şi ia rămas bun de la prietenii lor, băieţi de la telegraf cu şapca pe o ureche se repezeau prin saloane Strigând nume, se cărau geamantane şi flori, copii alergau curioşi pe scări în sus şi jos, în timp ce orchestra cânta neclintită pentru deck-show. Pe punte, puţin mai la o parte, stăteam de vorbă cu un cunoscut, când două, trei fulgerări scăpărară foarte aproape de noi — probabil vreun personaj important fusese intervievat şi fotografiat de reporteri în clipa plecării. Prietenul meu privi într-acolo şi zâmbi. 

     — Aveţi aici pe bord o pasăre rară, pe Czentovic.

Şi, citindu-mi pe obraz că nu pricepusem, îmi explică:

De prin China(1)

Nils Holgersson (1)

Spiriduşul

Duminică, 20 martie

A fost odată un ştrengar. Să tot fi avut vreo paisprezece ani. Era înăltuţ şi subţirel, cu părul bălai. Mare ispravă nu era de el: mai toată vremea îi plăcea grozav să doarmă ori să mănânce, după care se apuca de tot felul de năzbâtii.

Într-o duminică dimineaţa, îmbrăcat cu pantalonaşi şi-n cămaşă, ştrengarul stătea cocoţat pe marginea mesei, tare bucuros că ai lui urmau să plece de-acasă, lăsându-l singur să-şi facă mendrele în voie câteva ceasuri.

„Acum o să pot lua puşca tatii din cui şi să trag după pofta inimii, fără să dau socoteală cuiva!” îşi zise el, încântat.

Selma

La 20 noiembrie 1858 se nastea la Mårbacka, in Suedia, Selma Lagerlöf - cea mai importanta scriitoare pentru copii din toate timpurile (parerea mea, desigur). Am convingerea ca in ziua de azi, daca intrebi un adolescent cine e cea mai importanta scriitoare pentru copii va spune, fara sa stea pe ganduri, J.K Rowling. Acelasi adolescent, intrebat daca a auzit vreodata de Nils Holgersson, va da din umeri si va intreba la randu-i: "Cine mai e si asta?" Pana la urma, nici nu se poate altfel. Nu-mi pot imagina ca peste cateva mii de ani, cand oamenii vor fi cucerit spatiul cosmic si vor locui pe multe alte planete, va mai sti cineva de Nils Holgersson, de Selma Lagerlöf, ba chiar si de Suedia. Eu, insa, raportez lucrurile la persoana mea, care pe atunci va fi fost demult, vorba lui Busea, bunica mea, "oale si ulcele". Din toate cartile pentru copii pe care le stiu, niciuna nu poate sa trezeasca in sufletul meu asemenea reverberatii minunate precum Calatoriile lui Nils. 

Cine vrea sa afle mai multe despre Selma Lagerlöf se poate duce aici. 

Cat despre mine, in semn de omagiu adus acestei unice si minunate scriitoare, voi urca, in serial, cartea ei (si a copilariei mele) "Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia".

 

Mici intamplari cu animale (113)

Odată, dintr-un observator am văzut cum se spăla o vulpe. Mai bine de un ceas a lucrat. Îşi lingea talpa unui picior din faţă şi îşi freca cu ea ochii, nasul, urechile. La un moment dat s-a aşezat pe picioarele dinapoi, a început să se pieptene. Coada i-a dat mult de furcă pînă a scos din ea toţi ciulinii şi i-a răsfirat toate firele, ca să stea stufoasă, frumos, aşa cum se cu­vine să fie o coadă de vulpe.

Faceti-va bine (189)

Mierea ursului

Denumire ştiinţifică: Pulmonaria officinalis.

Denumire populară: cuscrişor, plămânărică.

Prezentare. Mierea ursului este o erbacee perenă, din familia boranginaceelor. Tulpina este dreaptă şi suculentă. Frunzele au diferite dimensiuni şi au pe ele perişori şi picăţele albe. Din acest motiv, plantei de mierea ursului i se mai spune şi plămânărică. Florile sunt roşii, iar în ultima fază de dezvoltare, după polenizare, devin albastre. 

Grizzly, stapanul muntilor(14)

De acolo, din ascunzătoarea unde se pitise, Muskwa a auzit ultimele ecouri ale bătăliei dintre stînci. Se refugiase într-o crăpătură în formă de V a peretelui abrupt de piatră, vîrîndu-se în ea cît putuse mai adînc. L-a văzut pe Thor trecînd prin faţa ascunzătorii, după ce omorîse al patrulea cîine, şi i-a auzit clinchetul ghearelor pe masivul de stîncă pe cînd se retrăgea pe potecă, în sus. În cele din urmă, şi-a dat seama că marele grizzly plecase cu duşmanii pe urmele lui.

Clara și Răzvan

Una dintre poveştile de groază care mi-au înspăimântat copilăria era legată de o anume Clara, care locuia, împreună cu Răzvan - soţul ei, la parterul casei din strada Pompieri. Oamenii aceia erau tare ciudaţi. Răzvan fusese militar, se vedea asta după întreaga lui ţinută: şapcă de nazist, pantaloni cu vipuşcă, veston cu nasturi argintii, cizme gri până sub genunchi, mănuşi negre. Un ochi îi era acoperit, ca la piraţi. Avea o motocicletă cu ataş cu care pleca zilnic undeva, n-am aflat niciodată unde. Când se întorcea, intra în casă şi nu mai ieşea de-acolo până a doua zi. Spre seară însă, de cele mai multe ori o bătea pe Clara. Nu ştiu ce-i făcea, dar uneori o auzeam urlând că lupii la lună. Lovituri nu se puteau desluşi, aşa că nu ştiam de ce urlă. Poate îi strângea degetele cu uşa, ori o ardea cu ţigara... n-am idee, cert e că femeia urla de parcă ar fi fost un animal din pădurea primordială. 

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(14)

Bătrînul saltimbanc

Peste tot se răsfăţa, se revărsa, se înveselea poporul în libertate. Era una din solemnităţile pe care, de multă vreme, se bizuie saltimbancii, scamatorii, îmblînzitorii de animale şi vânzătorii ambulanţi ca să se despăgubească pentru timpurile rele de peste an.

Şi în zilele acestea mi se pare că poporul uită totul, şi durerea, şi truda; se copilăreşte. Pentru cei mici e o zi de vacanţă, e scîrba de şcoala amânată cu douăzeci şi patru de ore. Pentru cei mari e un armistiţiu încheiat cu forţele răufăcătoare ale vieţii, un răgaz în încordarea şi lupta universale.

Însuşi omul de lume şi omul îndeletnicirii intelectuale scapă cu greu de înrîurirea acestei serbări populare. Fără să vrea, îşi sorb partea lor din această atmosferă de nepăsare. Ca un adevărat parizian, niciodată nu uit să trec în revistă toate barăcile ce se fudulesc în aceste epoci măreţe.

Din povestile lui O. Henry (8)

Comportament cavaleresc

Puştiul din Cisco ucisese şase oameni în nişte încăie­rări mai mult sau mai puţin cinstite, omorîse încă de două ori pe-atît (în cea mai mare parte mexicani) şi rănise mulţi alţii, pe care din modestie se ferea să-i numere. Şi îl iubea o femeie.

Puştiul avea douăzeci şi cinci de ani şi arăta de două­zeci: o companie de asigurări serioasă probabil că i-ar fi apreciat data decesului cam pe la douăzeci şi sase de ani. Îşi avea reşedinţa între Frio şi Rio Grande şi ucidea din mai multe motive: de dragul crimei, pentru că era iute la mînie, ca să nu fie arestat, din amuzament şi pentru oricare alt motiv care i-ar fi trecut prin cap. Nu fusese prins pentru că era în stare să împuşte cu cinci şesimi de se­cundă mai repede decît oricare şerif sau poliţist şi pentru că avea un cal murg pătat care ştia toate cărările şi toate hăţişurile din San Antonio pînă în Matamoras.

Grizzly, stapanul muntilor(13)

În prima noapte după despărţirea de Iskwao şi Pipoonaskoos, marele grizzly şi ursuleţul cu mutrişoara tuciurie au hoinărit fără gînd de somn pe sub lumina stelelor strălucitoare. De data aceasta însă Thor n-a umblat după carne. S-a căţărat pe o coastă prăpăstioasă, a coborît povîrnişul unei văgăuni şi, într-o vîlcea pitită la poalele muntelui, a dat peste o pajişte înverzită, plină de limba-viperei. Tulpina lor subţire, acoperită de frunze ca ale crinului şi împodobită doar cu un singur ciorchine de flori a cîte cinci petale, ascunde o rădăcină în formă de bulb, cu gust plăcut şi dulce; Thor şi-a petrecut toată noaptea în căutarea lor, scormonind şi mîncînd. Muskwa însă, se îndopase mai înainte, după pofta inimii, cu rădăcini de frumoasa-primăverii, aşa că nu-i mai era foame, şi cum în cursul zilei se odih­nise destul — dacă nu punem la socoteală bătălia — a simţit deodată că noaptea aceea, cu stelele ei strălucitoare, era nespus de frumoasă.

Libertatea de a alege

M-am trezit dimineaţă foarte devreme, bântuit de un gând inconfortabil: orice decizie pe care o iau în locul copilului meu este un risc la care mă expun cu bună ştiinţă şi, cândva, se prea poate să regret, dar va fi prea târziu, pentru că lucrurile nu se vor mai putea îndrepta. Pe de altă parte, a-mi lăsa copilul să ia singur toate deciziile, ar fi o dovadă clară de inconştienţă şi m-ar supune unor riscuri încă şi mai mari.

Faceti-va bine (188)

Mielăreaua

Denumire ştiinţifică: Vitex agnus-castus.

Denumiri populare: scai de tufă mare, lemnul lui Avram.

Prezentare. Mielăreaua este un arbust originar din Asia, în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. Are frunze digitate, foliolele fiind lanceolate, şi flori mici, violete, cu miros plăcut. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele, din care se prepară infuzie, mixtură şi un extract. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute, însă, numai de către specialişti.

Substanţe active importante: doi compuşi specifici – vitexina şi vitexinina, ulei esenţial.

Povestiri din volumul Cuore (2)

Micul cercetaş lombard

Într-o frumoasă dimineaţă de iunie — aceasta se petrecea în anul l859, în timpul războiului pentru eliberarea Lombardiei — la cîteva zile după bătăliile de la Solferino şi San Martino, în care francezii şi italienii îi învinseseră pe austrieci, un mic pluton de cercetaşi călări ieşi din Saluzzo, luînd-o la pas pe o cărare singuratică ce ducea spre liniile duşmanului, iscodind cu grijă locul jur împrejur.

Plutonul se afla sub comanda unui ofiţer şi a unui sergent. Toţi priveau departe în zare, atenţi şi fără să scoată o vorbă, aşteptîndu-se în orice clipă să zărească printre copaci uniformele albe ale soldaţilor din avanposturile vrăjmaşe.

O poveste a lui Dimitar Peev

Experienţa a reuşit

French auzi cum se închise uşa de la stradă, după care scîrţîi şi cea intermediară, de la etaj. Alte cîteva secunde şi Teagle trebuia să apară în laborator. Era imposibil să mai ascundă ceva. Înţelegea şi el că scandalul nu putea fi evitat.

În uşă răsări figura măruntă a doctorului Teagle. Faţa lui rotundă ca o minge era palidă şi numai în obraji îi ardeau două pete de un purpuriu clar. Îşi şterse fruntea de sudoare şi-şi trase răsuflarea:

– Groaznic! Încă nu-mi pot veni în fire. Ce ruşine! Colonelul nici n-a mai dat mîna cu mine. Nu ştiu ce va trebui să facem ca să-l convingem să mai vină o dată.

– Era mai bine dacă nu venea de loc! murmură French printre dinţi.

Grizzly, stapanul muntilor(12)

Aproape două ore fără oprire, Thor l-a tîrît pe Muskwa după el pe drumuri obositoare, tot mai departe spre nord. Străbătuseră cam douăzeci de mile de la poteca cornutelor, dar pentru ursuleţul cu mutrişoara tuciurie ele însemnau cît un ocol în jurul lumii. În mod obişnuit, nu s-ar fi încumetat la o astfel de călătorie decît abia la vîrsta de doi, ba poate chiar trei ani.

Cît timp au străbătut valea, Thor nu şi-a pierdut măcar odată vremea hoinărind pe povîrnişuri, ci a luat-o drept de-a lungul pîrîului, pe unde era mai uşor de mers. Cu vreo trei-patru mile mai la vale de băltoaca unde îl lăsaseră pe ursul cel bătrîn, şi-a schimbat brusc drumul. O porni direct spre apus şi, puţin mai tîrziu, începură să urce din nou pe munte. Vreun sfert de milă au suit pe o coastă lungă şi înverzită, care i-a dus, din fericire pentru picioa­rele obosite ale lui Muskwa, la o trecătoare netedă şi dreaptă. Traversînd-o, au ajuns fără multă greu­tate pe povîrnişurile altei văi. Era chiar valea unde, cu douăzeci de mile mai spre sud, Thor omorîse ursul negru.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(13)

Văduvele

Vauvenargues spune că în grădinile publice sunt alei vizitate îndeosebi de ambiţia neîmplinită, de inventatorii nefericiţi, de gloriile avortate, de inimile zdrobite, de toate aceste suflete tumultuoase şi închise, în care mai murmură ultimele suspine ale furtunii, şi care se retrag departe de privirea obraznică a celor veseli şi a celor trîndavi. Aceste singuratice locuri umbroase sunt locurile de întîlnire ale schilodiţilor vieţii.

Micul Cantemir la sfârșitul nopții soarelui de lapte

Şi o repede schimbare urmă.

Lumina în care lumea acestei nopţi de pomină se făcea că trăieşte începu să se tulbure. Micul Cantemir se simţi luat de somn, înfăşurat în pînze şi arome, purtat printre fluturi, berze şi păuni. Nu era altul decît Somnul-apelor, cel mai lacom somn, care trecînd pe aici — era tocmai timpul lui — vru să-l ia pe băiat cu el. Dar băiatul nu era dintre cei ce se lasă duşi cu una, cu două. Nu! Cu ultimele puteri, el se apucă strîns de o pană de porumbel ce plutea la voia întîmplării. Somnul-apelor încercă să-l smulgă. Nu reuşi, timp de stat nu avea, aşa că-l lăsă în plata domnului şi se duse; oarecum indispus, fireşte; i se întîmpla prima oară să nu poată lua ce pofteşte, fie om, piatră, floare, arbore sau jivină, pod de casă, televizor, cal de curse, orice i s-ar fi ivit în cale. Avea de ce să fie îngrijorat.