Scaiul dracului
Denumire știinţifică: Eryngium maritimum.
Prezentare. Acest scai, întâlnit mai rar, este o plantă ce crește la
malul mărilor, fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Aparţine familiei
umbeliferelor. Are dezvoltare bienală sau perenă, în funcţie de climă. Se
prezintă ca o tufă sferică, a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Frunzele
au forme diferite și sunt crestate, aparent la întâmplare. Florile de scaiul
dracului apar în lunile iulie și august, sunt micuţe, au culoare albăstruie și
formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Scaiul dracului este o
plantă frumoasă, având un aspect impresionant. Din acest motiv a și fost
distrusă de turiștii aflaţi la mare, în prezent fiind pe cale de dispariţie. Pentru
uz medicinal se recoltează rădăcina, din care se prepară decoct, sirop diuretic,
extract fluid. În asociere cu alte plante medicinale, se obţine o mixtură.
Scaiul dracului |