Cum se deplaseaza ratonul

Romania needucata (10)

Cazul mamei si tatalui lui Basescu

Pe multi i-am auzit spunand, pe la posturile de televiziune, ca Basescu n-are mama, n-are tata. Asta inseamna urmatorul lucru: nimeni nu se poate intelege cu dictatorul. Si asta, zic ei, ar reprezenta ceva rau. Romanii needucati o iau de buna si o dau mai departe: "da, bai, nenorocitu' asta de Basescu n-are mama, n-are tata, nu te poti intelege cu el, trebuie sa ne scapam de un asemenea om, sa punem pe altul, cu care ne putem intelege, cu care putem bate palma".

Invrednicire (14)

Femeia

Nu, nu, i-am strigat, bătând cu pumnul în masă

tu nu eşti, nu, nu eşti o femeie!

Tu nu ai părul în cheia de violă-nstrunat

şi umbrele lui nu se pricep, în efect de glissando,

sub mâna mea răsfirate, val după val să se spargă.

Inutilitate

Mi s-a luat!

Nu mai am niciun chef sa scriu pe blog. Mi se pare o inutilitate perfecta, mai ales cand vine vorba de urcat literatura. Nu am niciun fel de feedback, nu am habar daca e cineva multumit ca poate citi ce urc eu - sa zicem Buzzati, ori Calvino, ca sa nu mai vorbesc de Cehov sau de Goethe. Nu mi-am propus sa fac culturalizare, departe de mine gandul asta, tot ce-am vrut a fost sa urc aici textele care m-au format. Evident ca aceste texte nu mai pot forma pe nimeni altcineva, pentru ca ele sunt, ca sa zic asa, depasite. Astazi literatura este altceva decat era pe vremea copilariei si a tineretii mele. Asa incat pur si simplu nu am nicio speranta si de fapt nicio dorinta de a influenta pe cineva. N-am reusit eu s-o fac pe Maria sa citeasca, daramite pe niste necunoscuti care ajung pe blogul meu din intamplare.

Invrednicire (13)

Aritmetică

Cine eşti şi ce vrei? am strigat fără glas

Cum ai venit şi pe unde ai pătruns?

Cu tine vorbesc, mă auzi? Spune!

De când eşti aici, şi de ce până azi

nu te-am simţit şi nu m-am înspăimântat?

Din capturile lui Elliott Erwitt (9)

Invrednicire (12)

Beţia

Iţi mai aduci aminte, prietene, ziua aceea

în care beţi sedeam amândoi, afundaţi în fotolii,

cu lacrimi de ciudă pe obraji şiroindu-ne

pentru că nu mai ştiam unde ne sunt praştiile

şi pantalonii cei scurţi cu buzunare la spate?

Trei milenii de umor (55)

—        Auzi ce zice Nelu? Că se poate stabili vîrsta cocoşilor după dinţi.

—       Bine, dar cocoşii n-au dinţi.

—        Nu după dinţii cocoşilor, ci după dinţii lui!

—        Ionele, e ora cinci şi a sosit timpul sa mergem la dentist. Avem oră reţinută.

—        Nu, nu vreau. Mi-e frică!

—       E, asta-i! De ce să-ţi fie frică doar nu-ţi face nimic!

—        Cum ai spus? Nimic? Atunci la ce să mai merg?

Mașina de trăit (2)

Cum spuneam aici, o mașină de trăit consideră viața ca un proces care poate fi controlat prin proceduri stabilite de mașinile de trăit care au lucrat la această chestiune. Mașina de trăit deplasează accentul de pe procesul în sine pe procedura de reglementare. Ea nu-și poate reprezenta procesul în absența procedurilor. Viața pentru aceste ființe este un râu, dar nu unul care curge liber pe unde vrea el, ci unul regularizat: malurile sunt întărite, cursul este din loc în loc modificat, pe fund nu sunt pietre sau trunchiuri de copaci, astfel încât poți intra în apă (coborând trepte special amenajate, desigur) fără niciun risc de a te lovi și a te îneca.

Povestile lui Wilhelm Hauff (28)

Tînărul englez(1)

—   Stăpîne! Eu sunt german din naştere şi prea am stat puţin în ţara dumneavoastră ca să pot povesti un basm persan sau o minunată poveste despre sultani şi viziri.

Îmi veţi îngădui, aşadar, să vă istorisesc ceva din patria mea, fapt care vă va face poate plăcere. Din păcate, poveştile noastre nu-s totdeauna atît de alese ca ale dumneavoastră, adică în ele nu este vorba de sultani sau de regii noştri, nici despre viziri şi paşale, miniştri care, la noi, se numesc de justiţie, de finanţe, consilieri sau alţii de soiul ăsta, ci ele povestesc, în cazul cînd nu e vorba de soldaţi, de oamenii de rînd, care duc un trai tihnit.

Educatie sanitara in comunism (12)

Cetatea de nepătruns

Remus este aşezat în ultima bancă a dasei a IV-a şi tot ultimul este în coloană la ora de educaţie fizică. Dimpotrivă, la cîte un joc sportiv sau în alte situaţii, tovarăşa învăţătoare îl aşează pe el primul în şirul de copii. Motivul este simplu: Remus este cel mai înalt, cel mai bine dezvoltat dintre toţi colegii săi.

De partea coruptilor

M-am tot intrebat care o fi explicatia pentru faptul ca diversi romani, unii dintre ei oameni inteligenti, se situeaza de partea coruptilor din politica, justitie, administratie etc. Pur si simplu mi se intampla cateodata sa citesc pe cate un blog, sau pe cate un wall, niste enormitati logice imense, tradand carente morale profunde si o reavointa cel putin suspecta - toate astea la oameni care mi se parea ca ar trebui sa fie de partea cealalta. Si sincer sa fiu, pana nu demult nu am reusit sa inteleg ce se intampla cu oamenii astia.

Dupa 20 de ani

Acum 20 de ani, daca va aduceti aminte, puterea in Romania era in intregime in mainile lui Ion Iliescu si ale PDSR (inaintasul actualului PSD). Premier era Nicolae Vacaroiu. In guvern se aflau oameni de trista amintire -  Iulian  Mincu la sanatate, Valer Dorneanu la relatia cu Parlamentul, Dan Matei Aghaton la turism, Doru Ioan Taracila la interne, Liviu Maior la invatamant, traseisti precum Teodor Melescanu (externe), specialisti gen Mircea Cosea ori Florin Georgescu, oameni de stiinta si de cultura - Alexandru Mironov, Marin Sorescu. Vacaroiu si ai lui erau acuzati de coruptie, guvernarea era abuziva, Iliescu batea in continuare campii cu "rastalmacirea" si cu "mai animalule", oamenii erau satui, asa ca dupa doi ani au pus stampila pe Constantinescu zis Infrantul - cea mai proasta alegere pe care puteau s-o faca.

Secretul Pădurii Bătrâne (16 - final)

Avalanşa

   În pădure nu se mai respira atmosfera dinainte; nu pentru că nu se mai vedeau duhurile sub formă de oameni şi de animale, sau pentru că Bernardi era de negăsit. Un element de nedefinit ajunsese să lipsească. O întreagă viaţă care altădată fremăta în aer se închisese în interiorul trunchiurilor. Atinsă în sfârşit pacea, duhurile stăteau în trupul brazilor să facă socoteala anilor. Şi colonelul colinda fără răgaz, căutând în jurul său cu privirea, ca în ultima zi petrecută de el în cazarmă, înainte de a-şi părăsi regimentul, când el inspectase de repetate ori dormitoarele, simţind cum lucrurile acelea nu mai erau ale sale, că autoritatea sa, construită cu răbdare, cu trudă de ani de zile, dispăruse deodată, că soldaţii, care ieri încă mai tremurau la o privire de-a sa, mâine l-ar fi considerat un egal al lor şi poate nici măcar nu l-ar mai fi salutat pe stradă.

Din capturile lui Elliott Erwitt (8)

Secretul Pădurii Bătrâne (15)

Coşmarurile

   Să fi fost fumul incendiului sau alte cauze necunoscute, Benvenuto căzu la pat. Procolo aduse un medic, care-i găsi ceva la plămâni, consideră răul îngrijorător şi prescrise un medicament. În după-amiaza aceleiaşi zile, doctorul se-ntoarse să-i facă băiatului o injecţie ca să-i scadă febra.

  În seara aceea ploua. Colonelul îl întovărăşi pe doctor până la uşă. Ziua se sfârşise. Din codrul dimprejur bezna ieşea adunându-se în jurul casei. Doctorul, ieşind afară, privi în jur bănuitor.

   

Canonizarea lui Ioan Paul al II-lea - un pas uriaș spre normalitate

Biserica creștină se sprijină pe un număr de absurdități atât de mari încât nu e de mirare că foarte multă lume se îndepărtează de dogmele ei și preferă să creadă independent în Cristos. Și eu mă gândesc adesea că pot să cred liniștit că a existat un om care a făcut minuni, care a fost răstignit pe cruce și a înviat, dar nu am cum să accept că dacă am comis niște păcate în tinerețe și nu m-am dus să mă spovedesc la un popă burtos, o să ard la infinit în focul Gheenei.

România needucată (9)

Cazul „Cu ochii lor”

De câte ori se întâmplă câte ceva într-un colţ uitat de timp al ţării noastre, fie că alunecă vreun teren, fie că intră nişte mineri în grevă, fie că e secetă etc, imediat cei implicaţi apar la televizor şi cer ca toţi aleşii şi numiţii neamului să se prezinte la faţa locului. După care, din dorinţa de a câştiga voturi, politicienii se duc prin respectivele văgăuni, se plimbă de colo colo, clatină din cap compătimitor, dau mâna cu cei în suferinţă, fac promisiuni din cele mai aberante, apoi pleacă mulţumiţi. Oamenii rămân cu problemele lor, nimeni nu-i ajută în mod real cu nimic, dar ei sunt fericiţi: acum nimic nu mai e ca înainte, a fost premierul printre noi, a zbierat puţin la prefect, a luat-o cu „fă” pe aia de la mediu, ne-a zis că alocă fonduri, gata, putem să stăm liniştiţi.

Invrednicire (11)

In ziua aceea, când ploaia de cărăbuşi încetase,
când aerul mirosea a aripi de fluturi bătrâni şi nefericiţi,
iar lumina soarelui pe brusturii de lângă poartă
avea reflexe de cobalt, molibden şi vanadiu,
în ziua aceea amăgitoare şi tactilă,
îngerul adormit din spatele sobei s-a trezit brusc şi mi-a spus:

Măgăria rromânească

Apar mereu pe Facebook postări cu titluri din categoria „Senzaţional! Ce-a păţit un bătrân când a vrut să deschidă uşa frigiderului”. Dacă vrei să vezi despre ce e vorba, dai, ca omul, click şi ajungi pe un site din cele care promovează prostul gust, pseudo-valorile artistice şi umorul gros, rupestru. Acolo constaţi că e vorba de un clip care poate fi găsit pe youtube (cu condiţia să ştii cum se cheamă, chestie pe care nu o afli din site-ul pe care ai ajuns). Dacă vrei să-l urmăreşti, dai play şi... ce să vezi? Îţi apare o ferestruică în care găseşti următorul text: "Deblochează acest clip distribuindu-l pe Facebook". Adică, pentru a continua vizionarea, trebuie să apeşi un buton care va face ca pe wall-ul tău să apară clipul respectiv, ca şi cum tu ai fi unul dintre cei care-l recomandă, pentru că-ţi place. Mie treaba asta mi se pare că nu este corectă şi nici nu cred că ar fi agreată de cei de la youtube. Mă întreb dacă n-a reclamat-o deja cineva.