Meteoritul de aur (2)

LEGENDA ARABĂ

-   Nisipurile fierbinţi ale Africii, începu profesorul Spineanu povestirea, au fost leagănul multor legende. După peregrinările fără de sfârşit printre dunele încinse de soare, beduinii însetaţi, cu ochii înroşiţi de scânteierile orbitoare ale nisipului, descalecă cu un strigăt de bucurie la umbra răcoroasă a oazelor. După ce-şi potolesc setea şi mulţumesc lui Alah că i-a trecut cu bine prin toate primejdiile pustiului, încep să-şi povestească legende pline de farmec. In ele viaţa se arată mai uşoară, pustiul, deşi bântuit de duhuri rele, nu mai este atât de trist, oazele se înmulţesc, palatele albe cu grădini răcoroase răsar la tot pasul.

Zoologie

        Lui Adam i s-a dat, în Rai, dreptul de a numi animalele şi de a le stăpâni. După izgonirea din Rai, lucrurile au luat o întorsătură cu totul neconvenabilă: animalitatea a început să dea nume oamenilor şi să-i stăpânească, până-ntr-atât încât, de la sihaştrii primelor veacuri creştine (care încercau să-şi domesticească menajeria interioară) până la fiziognomiştii Renaşterii (care clasificau mutra semenilor după afinităţile ei cu profilul diverselor sălbăticiuni cunoscute) şi până la vocabularul etern al caricaturii şi injuriei, zoologia a devenit, ca să zicem aşa, o parte însemnată a antropologiei. Dar parcă niciodată şi niciunde ca în România contemporană n-a reuşit morfologia regnurilor inferioare să iasă atât de explicit şi de euforic la suprafaţă. A identifica pe stradă, la televizor sau pe scena politică specii diferite de animalitate nu mai este, în aceste condiţii, o operaţiune ofensatoare, ci o modestă operă descriptivă. Iei notă, pur şi simplu, de ambianţă.

Solaris (5)

SARTORIUS

Coridorul era pustiu. Ducea mai întâi drept, apoi cotea la dreapta. Nu mai vizitasem niciodată staţia, dar locuisem timp de şase săptămâni, în cadrul antrenamentului necesar, în copia ei fidelă, aflată la institut, pe Pământ. Ştiam încotro duc scările cu trepte de aluminiu. Biblioteca era adâncită în întuneric. Am găsit pe pipăite comutatorul! Am scos din fişier cotele primului volum al anuarului solaristic şi al anexei. După apăsarea unei clape, s-a aprins o lumină roşie. Am verificat în dispozitivul de înregistrare: cartea se afla la Gibarian, la fel ca şi cealaltă, Micul Apocrif. Am stins lumina şi am revenit jos. Mi-era teamă să intru în cabina lui, deşi auzisem paşii cunoscuţi cum se îndepărtează... Se putea însă întoarce. Un timp am rămas în faţa uşii, până când, strângând din dinţi, am reuşit să-mi stăpânesc teama şi am intrat.

Cazul Cărtărescu

Pentru un scriitor român, publicarea cărților lui în alte țări înseamnă una dintre cele mai mari bucurii. O onoare pe care și-o dorește orice autor, mai ales când el provine dintr-o cultură mică. În același timp, te aștepți ca țara de baștină a scriitorului tradus și, eventual, premiat în țări cu cultură mare, să reacționeze la o astfel de întâmplare fericită, sărbătorindu-o, organizând evenimente conexe etc. Mă refer, desigur, la o țară care dorește în mod real să intre în rândul națiunilor civilizate. Nu numai victoriile Simonei Halep au importanță pentru prestigiul internațional al României. Extrem de importante sunt și premiile literare pe care le-au primit ai noștri. Dacă despre Herta Müller și Nobelul ei s-a mai vorbit cât de cât, în ceea ce-l privește pe Mircea Cărtărescu pare a funcționa un fel de conspirație a tăcerii. Pentru că el este, așa cum se poate vedea, un critic al celor care conduc România, un om care nu tace și care, exact pentru motivele astea, s-ar dori să fie redus la tăcere.

Cum va câștiga PSD puterea pentru totdeauna

Pentru destul de mulți dintre cei care comentează evenimentele politice din România, cele petrecute în ultima vreme n-ar face decât să arate că PSD se duce la vale, urmând ca la alegerile din 2020 să piardă pe toată linia.  Dumnealor socotesc cam așa: românii văd cum Tudorel Toader distruge ideea de justiție în folosul lui Liviu Dragnea; românii văd cum toată Europa civilizată ne critică pentru politica PSD; românii văd raportul pe justiție al Comisiei Europene și citesc rapoartele Comisiei de la Veneția; românii văd cât de jos în ordinea morală poate coborî o femeie ca Ecaterina Andronescu, în sfârșit, românii aud bazaconiile pe care le rostește așa-numitul premier Dăncilă, elucubrațiile „deputatului – Rădulescu – mitralieră”, amenințările pline de tupeu ale acelui individ numit Codrin Ștefănescu și văd degetele mijlocii ale sinistrului Iordache ridicate în plenul Parlamentului României către cei care fac opoziție. Auzind ei și văzând toate astea, se vor repezi cu mic cu mare la urne și vor da de pământ cu cei care-și permit să sfideze cu nerușinare tot ce înseamnă morală, onoare, principii, angajamente asumate etc etc. 

Meteoritul de aur (1)

PROFESORUL DE GEOGRAFIE

Nu prea înalt, cu un păr bogat, alb strălucitor, contrastând cu pielea arămie a feţei, profesorul meu îşi dezminţea vârsta prin mişcările sale suple şi neobişnuit de vii. Avea un cap frumos, cu trăsături regulate, sculptate parcă în piatră de un meşter iscusit. Gâtul său puternic şi musculos nu suporta niciodată strânsoarea gulerului, purtat întotdeauna desfăcut. Ochii, de o culoare nedefinită între căprui şi verde, îi erau luminaţi adesea de o scânteie vioaie de ironii care îl întinerea şi mai mult. Într-un cuvânt, nimic nu te făcea să-i dai cei 67 de ani pe care îi avea în realitate.

Studentele anului III erau în bloc îndrăgostite de el, spre nefericirea noastră, a colegilor lor mai tineri dar mai puţin interesanţi.

Solaris (4)

OASPEŢII

Am împăturit în grabă şi am ascuns în buzunar însemnările lui Gibarian. M-am apropiat încet de dulap şi am privit înăuntru ― scafandrele şi îmbrăcămintea zăceau îngrămădite într-un colţ, dând impresia trupului unui om. De sub un morman de hârtii împrăştiate pe duşumea se zărea marginea unui plic. L-am ridicat. Îmi era adresat. Pe când rupeam plicul, am simţit că mi se pune un nod în gât, şi mi-a trebuit un efort de voinţă ca să mă decid să despăturez foaia. Cu scrisul său regulat, extrem de mărunt, dar citeţ, Gibarian notase:

Creatura omniscientă CTP și logica elementară

Am urmărit aseară, la DigiTV, o discuție dintre Cosmin Prelipceanu și CTP. Acest CTP stă așezat, de ceva vreme, pe poziția corectă față de guvernul ticălos al lui Liviu Dragnea. Îmi place să-l ascult, combate bine și spune lucruri interesante. Marea problemă a CTP-ului este că se crede omniscient, exact ca Dumnezeu. La urma urmei, e dreptul lui să creadă orice despre sine. Dar asta nu înseamnă că are dreptul de a ne prosti în față, așa cum a încercat aseară. Despre ce e vorba? Despre o incursiune în logică pe care creatura respectivă a făcut-o (pe bani de la Digi, că doar nu merge acolo pe gratis), încercând să se apere în fața celor care l-au acuzat de afirmații jignitoare. 

Solaris (3)

SOLARISTICIENII (2)

Când problema a reuşit să fie cel puţin într-o anumită măsură rezolvată, s-a dovedit că explicaţia ei ridică o alta, poate şi mai dificilă; cu enigmele lui Solaris aşa se întâmplă adesea. Cercetările au arătat că oceanul nu acţionează deloc pe principiul gravitoarelor noastre (lucru de altfel imposibil), dar că el poate modela direct metrica spaţiu-timp, ceea ce duce, între altele, la abateri în măsurarea timpului pe unul şi acelaşi meridian al lui Solaris. Prin urmare, oceanul nu numai că într-un anumit sens cunoştea, ci putea chiar (fapt nevalabil pentru noi) să aplice consecinţele teoriei lui Einstein-Boevi.

Casa lui Asterion - o poveste a lui Borges

CASA LUI ASTERION

Și regina a născut un copil care s-a numit Asterion.

Apolodor: Biblioteca, III, I

Sunt acuzat de îngâmfare, poate de mizantropie și poate de nebunie. Astfel de acuzații (pe care le voi pedepsi la timpul cuvenit) sunt ridicole. E adevărat că nu ies din casa mea, dar, de asemenea, este adevărat că ușile acesteia (al căror număr este infinit)[1] rămân deschise, ziua și noaptea, tuturor oamenilor, precum și animalelor. Să intre cine vrea. Nu va găsi aici luxul femeiesc, nici fastul bizar al palatelor, dar va afla liniștea și singurătatea. De asemenea, va găsi o casă cum nu mai există niciuna pe fața pământului. (Mint cei care susțin că în Egipt ar exista una asemănătoare.) 

Vremea dictatorilor

Ceea ce spun oamenii lucizi din această țară de mai bine de un an de zile, este pe cale să se întâmple și se va întâmpla în această toamnă, fără ca nimeni să mai poată face ceva. Liviu Dragnea va prelua, împreună cu banda lui, întreaga putere în România, care va deveni un stat iliberal, din familia Ungariei, Rusiei, Turciei și Poloniei. Unul câte unul, reprezentanții celuilalt tip de stat vor fi demiși din funcțiile pe care le dețin, sub acuzația că fac parte din „statul paralel”. În uralele diverselor slugi ale regimului, vor fi înlocuiți: procurorul general, șeful SRI, șefii de la nivel central și județean ai tuturor instituțiilor. În parlament, opoziția va fi redusă la tăcere prin metodele mârlănești ale unor Șerban Nicolae sau Nicolicea. 

Solaris (2)

SOLARISTICIENII (1)

Coridorul tubular era pustiu. Am stat o clipă în faţa uşii, ascultând. Pereţii erau probabil subţiri; de afară se auzea vâjâitul vântului. Pe uşă se vedea lipită neglijent, uşor aplecat, o bucată de hârtie dreptunghiulară pe care cineva scrisese cu creionul: „Om”. Priveam nedumerit la cuvântul scris tremurat, nedesluşit. O clipă am vrut să mă întorc la Snaut, dar am înţeles că este imposibil. Avertismentul nebunesc îmi suna încă în urechi. M-am urnit, şi pe umeri am simţit greutatea neplăcută a scafandrului. Tiptil, ca şi cum m-aş fi ascuns de un observator nevăzut, m-am înapoiat în încăperea rotundă, cu cinci uşi. Pe ele se aflau inscripţiile: Dr. Gibarian, Dr. Snaut, Dr. Sartorius. Pe uşa a patra nu se vedea nici o carte de vizită. Am şovăit, apoi am apăsat uşor clanţa şi am deschis încet uşa. Pe când se deschidea am încercat un sentiment vecin cu convingerea că dincolo se găseşte cineva. Am intrat.

Domnul Paul K, Ubermensch

Zilele trecute, pe Facebook, am dat peste o dispută pe teme de antisemitism. Un anume domn Paul K se ciorovăia cu un prieten de-al său din copilărie, Doru D. Acesta din urmă descoperise un articol de presă cu titlul „De ce românii nu au nevoie de evrei ca să fie antisemiți” și făcuse câteva comentarii pe marginea lui. Domnul K, într-unul dintre răspunsuri, afirmase următoarele: „Ceea ce contează pentru un antisemit nu este faptul că evreii sunt buni sau răi (orice etnie are bunii și răii ei), ci că sunt EVREI.” Iar eu m-am gândit să intru în discuție.

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (7)

Orientarea politicii externe a lui Maniu și Brătianu spre Italia fascistă și Germania hitleristă

Înainte de venirea lui Hitler Ia putere, Maniu încearcă să transforme sud-estul Europei și bazinul dunărean într’un spațiu supus imperialismului cotropitor fascist. Iată propria-i mărturisire făcută în Parlament, în Aprilie 1934: „Venind a doua oară la guvern, în 1932, toamna, m’am decis a relua firul acțiunii. În acest scop am plănuit să iau contact în cel mai scurt timp posibil cu guvernul italian. În vederea acestui plan am fost de acord ca acțiunea Micii întelegeri să fie lipsită de orice nuanță, cât de palidă, de ascuțire contra Italiei... Tot în vederea acestui scop am plănuit ca guvernul prezidat de mine, în timpul cel mai scurt, să ia contact personal cu Roma, prin mine, cu șeful guvernului italian”.

Solaris (1)

NOUL VENIT La nouă, după orarul navei, ocolindu-i pe cei ce stăteau în jurul gurii tunelului, am coborât treptele de metal ce duceau în interiorul capsulei. Era atât de puţin încăpătoare, încât îţi îngăduia doar să-ţi ridici coatele. Am înşurubat tubul scafandrului în buşonul ce se profila pe suprafaţa peretelui: costumul meu cosmic s-a umflat şi din acea clipă n-am mai fost capabil să fac nici cea mai mică mişcare. Stăteam, sau mai curând atârnam, într-un pat de aer, ce făcea corp comun cu chiurasa de metal. Ridicându-mi ochii, am zărit, prin parbrizul convex, pereţii tunelului şi, mai sus, peste gura acestuia, faţa lui Moddard. După o clipă, chipul s-a făcut nevăzut şi s-a lăsat întunericul, pentru că fusese coborât conul greu de protecţie. Am auzit repetându-se de opt ori la rând şuierul motoarelor electrice, care strângeau pe dinăuntru şuruburile. Apoi bolboroseala gazului introdus în amortizoare. Ochii începură să mi se deprindă cu întunericul. Distingeam conturul verzui al unicului indicator ce se afla la bord. 

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (6)

Cum au protejat Maniu și Brătianu pe prietenii lui Hitler și Mussolini — și cum au scos în afară de lege pe cei mai buni prieteni ai U.R.S.S.

Poporul român a dorit să aibă relații dintre cele mai prietenești cu popoarele sovietice, înca dela înființarea statului sovietic. Fiii cei mai buni ai poporului luptau fără șovăială pentru realizarea unor raporturi strânse între cele două popoare. Cu riscul vieții lor, ei n’au contenit prin grai și prin scris să lămurească opinia publică asupra necesității absolute pentru interesele poporului român de a duce o politică de pace cu statul sovietic. În special, în epoca în care pericolul hitlerist se și contura pe orizontul politic, acești oameni conștienți au prevenit poporul român de catastrofa pe care o aducea cu sine o politică alături de Germania și Italia fascistă. S’a cerut încheierea unei alianțe sincere cu U.R.S.S. și cu celelalte puteri democratice. Guvernele maniste și bratieniste au încercat să suprime prin toate mijloacele pe promotorii prieteniei cu popoarele sovietice. 

Meister Eckhart și bunul Dumnezeu

Eckhart sau Dumnezeu ca Nondumnezeu

Multă vreme s-a crezut că filozofia este un privilegiu al bărbaţilor. Cineva a contrazis totuşi această opinie, şi încă acum 650 de ani: Meister Eckhart. El ţine, ce-i drept, prelegeri în limba latină în faţa adepţilor vieţii religioase. Însă ordinul căruia îi aparţine îi dă ocazia să predice şi în mânăstiri de maici, de astă dată în limba germană. Aici, Eckhart foloseşte un vocabular îmbogăţit de el însuşi în diferite feluri, cu scopul de a le familiariza pe docilele călugăriţe cu ideile sale teologice şi filozofice. Maicile îl răsplătesc cu poezii naive şi înduioşătoare. Una din ele mărturiseşte chiar pe patul de moarte că a primit o înrâurire esenţială din partea lui Eckhart; ea a aflat de la acesta „lucruri atât de înalte şi de neconceput”, încât înţelegerea şi simţirea sa au părăsit-o.

Liber la panseluțe, domnilor primari

Am ajuns într-un punct dincolo de care nu mai e nimic din valorile pe care credeam că ni le-am asumat ca țară. Pentru un mare număr de români, intrarea în UE a însemnat, la vremea respectivă, cu totul altceva decât asumarea unor principii noi. Ei au zis așa: „Intrăm în UE și în scurt timp ajungem să câștigăm și noi măcar 2000 de euro pe lună, începem să ne dăm cu mașini supărate, orașele vor arăta ca alea din Elveția. Nu, nu trebuie să mișcăm nimic pentru asta, doar să intrăm, în rest rămânem exact ce suntem, facem aceleași lucruri pe care le făceam în vremea lui Ceaușescu, mințim, furăm, facem potlogării și, eventual, dăm din gură pe la mitinguri”. Și au trecut anii, românii au rămas ceea ce erau, guvernele, constituite și ele din potlogari, i-au menținut în starea respectivă. Așa că țara nu a evoluat, nici măcar nu s-a apropiat cât de cât de stadiul Olandei sau Spaniei. Am fiert în suc propriu aproape 30 de ani și tot ce am putut produce mai bun în aceste trei decenii a fost guvernul Dăncilă.

De ce este Hrebenciuc nemuritor

Prima dată a fost Hrebenciuc. În 1992, după mitingul Convenției, la care se auziseră de pe margine huiduieli puternice contra țărăniștilor, cel supranumit ulterior Guzganul Rozaliu a venit la emisiunea lui Tucă și a zis cam așa: chiar țărăniștii huduiau, ca să creeze impresia că sunt oamenii lui Iliescu. Știu că am fost siderat: fusesem acolo, văzusem grupurile de agitatori inflamați, care urlau lozinci evident pre-gândite. Și cu toate astea, venea Hrebenciuc și spunea, fără să-i tremure un mușchi pe față, că indivizii ăia erau chiar țărăniștii. 

O întâmplare cu Pere Bessó

Pe data de 8 iunie 2014, la scurtă vreme după ce mă apucasem să urc pe Facebook din poeziile mele, m-am trezit cu un mesaj de la un anume Pere Bessó, în care am găsit traducerea în catalană a uneia dintre poezii, intitulată „Noi doi”. Nu mi se părea cea mai grozavă din tot ce scrisesem, așa că m-am mirat puțin. Cerecetând, am aflat că Pere Bessó e nu doar poet, ci și un fel de predicator sau așa ceva. Pun aici poezia și traducerea, după care nedumeririle pe care această întâmplare le-a generat.