Vremea dictatorilor

Ceea ce spun oamenii lucizi din această țară de mai bine de un an de zile, este pe cale să se întâmple și se va întâmpla în această toamnă, fără ca nimeni să mai poată face ceva. Liviu Dragnea va prelua, împreună cu banda lui, întreaga putere în România, care va deveni un stat iliberal, din familia Ungariei, Rusiei, Turciei și Poloniei. Unul câte unul, reprezentanții celuilalt tip de stat vor fi demiși din funcțiile pe care le dețin, sub acuzația că fac parte din „statul paralel”. În uralele diverselor slugi ale regimului, vor fi înlocuiți: procurorul general, șeful SRI, șefii de la nivel central și județean ai tuturor instituțiilor. În parlament, opoziția va fi redusă la tăcere prin metodele mârlănești ale unor Șerban Nicolae sau Nicolicea. 

Solaris (2)

SOLARISTICIENII (1)

Coridorul tubular era pustiu. Am stat o clipă în faţa uşii, ascultând. Pereţii erau probabil subţiri; de afară se auzea vâjâitul vântului. Pe uşă se vedea lipită neglijent, uşor aplecat, o bucată de hârtie dreptunghiulară pe care cineva scrisese cu creionul: „Om”. Priveam nedumerit la cuvântul scris tremurat, nedesluşit. O clipă am vrut să mă întorc la Snaut, dar am înţeles că este imposibil. Avertismentul nebunesc îmi suna încă în urechi. M-am urnit, şi pe umeri am simţit greutatea neplăcută a scafandrului. Tiptil, ca şi cum m-aş fi ascuns de un observator nevăzut, m-am înapoiat în încăperea rotundă, cu cinci uşi. Pe ele se aflau inscripţiile: Dr. Gibarian, Dr. Snaut, Dr. Sartorius. Pe uşa a patra nu se vedea nici o carte de vizită. Am şovăit, apoi am apăsat uşor clanţa şi am deschis încet uşa. Pe când se deschidea am încercat un sentiment vecin cu convingerea că dincolo se găseşte cineva. Am intrat.

Domnul Paul K, Ubermensch

Zilele trecute, pe Facebook, am dat peste o dispută pe teme de antisemitism. Un anume domn Paul K se ciorovăia cu un prieten de-al său din copilărie, Doru D. Acesta din urmă descoperise un articol de presă cu titlul „De ce românii nu au nevoie de evrei ca să fie antisemiți” și făcuse câteva comentarii pe marginea lui. Domnul K, într-unul dintre răspunsuri, afirmase următoarele: „Ceea ce contează pentru un antisemit nu este faptul că evreii sunt buni sau răi (orice etnie are bunii și răii ei), ci că sunt EVREI.” Iar eu m-am gândit să intru în discuție.

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (7)

Orientarea politicii externe a lui Maniu și Brătianu spre Italia fascistă și Germania hitleristă

Înainte de venirea lui Hitler Ia putere, Maniu încearcă să transforme sud-estul Europei și bazinul dunărean într’un spațiu supus imperialismului cotropitor fascist. Iată propria-i mărturisire făcută în Parlament, în Aprilie 1934: „Venind a doua oară la guvern, în 1932, toamna, m’am decis a relua firul acțiunii. În acest scop am plănuit să iau contact în cel mai scurt timp posibil cu guvernul italian. În vederea acestui plan am fost de acord ca acțiunea Micii întelegeri să fie lipsită de orice nuanță, cât de palidă, de ascuțire contra Italiei... Tot în vederea acestui scop am plănuit ca guvernul prezidat de mine, în timpul cel mai scurt, să ia contact personal cu Roma, prin mine, cu șeful guvernului italian”.

Solaris (1)

NOUL VENIT La nouă, după orarul navei, ocolindu-i pe cei ce stăteau în jurul gurii tunelului, am coborât treptele de metal ce duceau în interiorul capsulei. Era atât de puţin încăpătoare, încât îţi îngăduia doar să-ţi ridici coatele. Am înşurubat tubul scafandrului în buşonul ce se profila pe suprafaţa peretelui: costumul meu cosmic s-a umflat şi din acea clipă n-am mai fost capabil să fac nici cea mai mică mişcare. Stăteam, sau mai curând atârnam, într-un pat de aer, ce făcea corp comun cu chiurasa de metal. Ridicându-mi ochii, am zărit, prin parbrizul convex, pereţii tunelului şi, mai sus, peste gura acestuia, faţa lui Moddard. După o clipă, chipul s-a făcut nevăzut şi s-a lăsat întunericul, pentru că fusese coborât conul greu de protecţie. Am auzit repetându-se de opt ori la rând şuierul motoarelor electrice, care strângeau pe dinăuntru şuruburile. Apoi bolboroseala gazului introdus în amortizoare. Ochii începură să mi se deprindă cu întunericul. Distingeam conturul verzui al unicului indicator ce se afla la bord. 

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (6)

Cum au protejat Maniu și Brătianu pe prietenii lui Hitler și Mussolini — și cum au scos în afară de lege pe cei mai buni prieteni ai U.R.S.S.

Poporul român a dorit să aibă relații dintre cele mai prietenești cu popoarele sovietice, înca dela înființarea statului sovietic. Fiii cei mai buni ai poporului luptau fără șovăială pentru realizarea unor raporturi strânse între cele două popoare. Cu riscul vieții lor, ei n’au contenit prin grai și prin scris să lămurească opinia publică asupra necesității absolute pentru interesele poporului român de a duce o politică de pace cu statul sovietic. În special, în epoca în care pericolul hitlerist se și contura pe orizontul politic, acești oameni conștienți au prevenit poporul român de catastrofa pe care o aducea cu sine o politică alături de Germania și Italia fascistă. S’a cerut încheierea unei alianțe sincere cu U.R.S.S. și cu celelalte puteri democratice. Guvernele maniste și bratieniste au încercat să suprime prin toate mijloacele pe promotorii prieteniei cu popoarele sovietice. 

Meister Eckhart și bunul Dumnezeu

Eckhart sau Dumnezeu ca Nondumnezeu

Multă vreme s-a crezut că filozofia este un privilegiu al bărbaţilor. Cineva a contrazis totuşi această opinie, şi încă acum 650 de ani: Meister Eckhart. El ţine, ce-i drept, prelegeri în limba latină în faţa adepţilor vieţii religioase. Însă ordinul căruia îi aparţine îi dă ocazia să predice şi în mânăstiri de maici, de astă dată în limba germană. Aici, Eckhart foloseşte un vocabular îmbogăţit de el însuşi în diferite feluri, cu scopul de a le familiariza pe docilele călugăriţe cu ideile sale teologice şi filozofice. Maicile îl răsplătesc cu poezii naive şi înduioşătoare. Una din ele mărturiseşte chiar pe patul de moarte că a primit o înrâurire esenţială din partea lui Eckhart; ea a aflat de la acesta „lucruri atât de înalte şi de neconceput”, încât înţelegerea şi simţirea sa au părăsit-o.

Liber la panseluțe, domnilor primari

Am ajuns într-un punct dincolo de care nu mai e nimic din valorile pe care credeam că ni le-am asumat ca țară. Pentru un mare număr de români, intrarea în UE a însemnat, la vremea respectivă, cu totul altceva decât asumarea unor principii noi. Ei au zis așa: „Intrăm în UE și în scurt timp ajungem să câștigăm și noi măcar 2000 de euro pe lună, începem să ne dăm cu mașini supărate, orașele vor arăta ca alea din Elveția. Nu, nu trebuie să mișcăm nimic pentru asta, doar să intrăm, în rest rămânem exact ce suntem, facem aceleași lucruri pe care le făceam în vremea lui Ceaușescu, mințim, furăm, facem potlogării și, eventual, dăm din gură pe la mitinguri”. Și au trecut anii, românii au rămas ceea ce erau, guvernele, constituite și ele din potlogari, i-au menținut în starea respectivă. Așa că țara nu a evoluat, nici măcar nu s-a apropiat cât de cât de stadiul Olandei sau Spaniei. Am fiert în suc propriu aproape 30 de ani și tot ce am putut produce mai bun în aceste trei decenii a fost guvernul Dăncilă.

De ce este Hrebenciuc nemuritor

Prima dată a fost Hrebenciuc. În 1992, după mitingul Convenției, la care se auziseră de pe margine huiduieli puternice contra țărăniștilor, cel supranumit ulterior Guzganul Rozaliu a venit la emisiunea lui Tucă și a zis cam așa: chiar țărăniștii huduiau, ca să creeze impresia că sunt oamenii lui Iliescu. Știu că am fost siderat: fusesem acolo, văzusem grupurile de agitatori inflamați, care urlau lozinci evident pre-gândite. Și cu toate astea, venea Hrebenciuc și spunea, fără să-i tremure un mușchi pe față, că indivizii ăia erau chiar țărăniștii. 

O întâmplare cu Pere Bessó

Pe data de 8 iunie 2014, la scurtă vreme după ce mă apucasem să urc pe Facebook din poeziile mele, m-am trezit cu un mesaj de la un anume Pere Bessó, în care am găsit traducerea în catalană a uneia dintre poezii, intitulată „Noi doi”. Nu mi se părea cea mai grozavă din tot ce scrisesem, așa că m-am mirat puțin. Cerecetând, am aflat că Pere Bessó e nu doar poet, ci și un fel de predicator sau așa ceva. Pun aici poezia și traducerea, după care nedumeririle pe care această întâmplare le-a generat.

Soarta soţiei profesorului - o proză a lui Daniil Harms

Odată un profesor a mîncat ceva, dar nu ce trebuia, aşa că l-a apucat pe loc voma.

Vine nevastă-sa şi zice: "Ce ai?" Iar profesorul zice: "Nimic". Nevastă-sa s-a dus înapoi. Profesorul s-a întins pe sofa, a stat, s-a odihnit şi a plecat la serviciu.

Iar la serviciu - surpriză - i s-a tăiat din leafă: în loc de 650 de ruble i s-au lăsat doar 500. Profesorul - aia, aia - n-ajută nimic. Profesorul merge la director, iar directorul îi dă un şut. Profesorul merge la contabil, iar contabilul zice: "întrebaţi-l pe director". Profesorul a urcat în tren şi a plecat la Moscova. În drum, profesorul s-a pricopsit c-o gripă. A ajuns la Moscova, însă nu poate ieşi pe peron. L-au pus pe profesor pe targă şi l-au dus la spital.

Pisica neagră a lui Edgar Poe

  PENTRU ACEASTĂ NEOBIŞNUITĂ şi, totuşi, foarte simplă poveste pe care-ncep s-o depăn pe hârtie, nu aştept şi nici nu cer cuiva crezare. Nebun aş fi s-o fac, într-adevăr, în împrejurări când până şi simţirea se-ndoieşte de ea însăşi. Şi, totuşi — nu-s nebun — şi sigur sunt că nici nu am visat. Dar mâine voi sfârşi cu viaţa, iar azi vreau să-mi uşurez sufletul. Şi tot ce mai doresc e să înfăţişez deschis, pe scurt, şi fără comentarii, un şir de întâmplări obişnuite. Obişnuite, da, dar care prin urmările lor m-au îngrozit — m-au torturat — m-au nimicit. Nu voi încerca să le explic. Căci pentru mine au însemnat doar groază — chiar dacă alţii le vor socoti ciudăţenii şi nu întâmplări teribile. Şi poate că se va găsi un creier care-ar putea să desprindă — din nălucirea mea — întâmplarea obişnuită, un creier mult mai calm, mai logic, şi mai puţin înfierbântat decât al meu, şi care, pătrunzând în faptele cu-atâta spaimă de mine povestite, să vadă doar înlănţuiri fireşti de cauze şi de efecte.

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (5)

De ce a reluat România raporturile diplomatice cu U.R.S.S. de abia după 17 ani

Faimosul şef al brătieniştilor, profesorul Fotino, cunoscut sub pseudonimul „Onitof”, sub care a scris articolele lui de­făimătoare împotriva U.R.S.S., s’a făcut deunăzi promotori) legăturilor „de bună vecinătate” cu statul sovietic. Iată ce fel de argumente găseşte el pentru a dovedi că România a fost prima ţară care s’a străduit să câştige prietenia U.R.S.S. „Iar mai târziu, când multor ţări şi multor oameni nu le apărea limpede tot realismul marii experienţe politice ce se desfășura în răsăritul Europei, pe întinsul Rusiei, Ion I. C. Brătianu, cu viziunea clară a realităţilor, propunea cel dintâi, la 1923 și încerca la Genova, o apropiere de U.R.S.S. și reluarea raporturilor diplomatice cu aceasta. Era ţara noastră prima țară cari preconiza o atare acţiune”.

Bețivul, boul și câinele

Acum niște ani, prietenul meu Gogol, care lucra ca inginer undeva în zona Ghelința, a fost trimis să inspecteze câteva sonde de extracție aflate la distanțe considerabile una de cealaltă. Pentru asta i s-a pus la dispoziție o mașină cu șofer. Au mers ei ce-au mers și la un moment dat au ajuns undeva prin părțile localității Ojdula. Se făcuse târziu, întunericul coborâse, așa că se grăbeau către ultimul șantier care trebuia vizitat. Acolo aveau de gând să doarmă, iar a doua zi, după verificare, era planificat să meargă înapoi la Ghelința.

Primăvara în concepția unui sfânt - Inochentie al Odessei (2)

DESPRE PRIMĂVARĂ (II)

Cu cât cugetăm mai mult asupra acestui timp al anului, cu atât vedem mai lămurit, fraţilor, că nu ne-am înşelat când l-am ales spre a vorbi despre el în acest loc sfânt. Pe noi ne neliniştea oarecum gândul ca nu cumva aplecându-ne asupra naturii dinafară şi a podoabelor cu care se îmbracă ea primăvara, să pierdem din vedere natura noastră cea dinlăuntru şi să uităm poveţele creştineşti. Acum însă vedem că acea nelinişte nu era întemeiată pe nimic, căci cu cât primăvara ne atrage mai mult luarea-aminte prin podoabele sale, cu atât mai mult, prin numeroase fenomene, deşteaptă în noi simţământul moral şi ne dă fiecăruia din noi a înţelege lămurit care este starea sufletului şi a cugetului nostru, ba chiar ne arată ce trebuie să se săvâr­şească în noi pentru reînnoirea noastră du­hovnicească.

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (4)

Cum au pregătit conducătorii „istorici” războiul antisovietic

Maniu veni pentru prima dată la putere într’un timp când nenumărate milioane de oameni de pe globul nostru n-aveau asigurată pâinea lor de toate zilele. Ţările agrare se sufocau într’o criză de „supraproducţie”, deoarece n’aveau cui să-si vândă grâul. Ţăranul român ajunsese 1a disperare, deoarece nu obţinea pentru recolta lui decât un preţ de nimic. Fabricile începeau să-şi reducă producţia şi muncitorii să fie expuşi şomajului. În acest timp, naţional-ţărăniştii caută un ţap ispăşitor care să fie învinovăţit de toate dificultăţile economice în cari se sbătea guvernul. Şi el găsi diversiunea de care avea nevoie: U. R. S. S!  In faţa maselor muncitoare dela oraş şi dela ţară, vina dificultăţilor enorme, pe cari le provoca această criză, trebuia aruncată pe spatele statului vecin sovietic. Aşa găsea de cuviinţă guvernul Maniu să-şi acopere politica lui antipopulară.

Câte ceva despre războaiele împotriva femeilor

    N-am câștigat niciun război cu nicio femeie

   Bună ziua, numele meu este Andrei Crăciun, am treizeci de ani şi am încercat, fără să reuşesc, să ajung ziarist. Am întâlnit multe femei pe drumul străbătut. Le-am scris în ziare, iar după ce ziarele au murit, le-am scris pe pereţii noştri virtuali, amăgindu-mă că acele cuvinte îmi vor supravieţui. Am întâlnit poete bătrâne şi poete tinere, am întâlnit şi curve, şi fecioare, mari actriţe m-au găzduit în apartamentele proprii, am văzut cândva chiar o femeie în fața ultimei treceri. Ea nu mai vedea de mult. Isi fixa cătrre mine ochii aceia albi ca şi cum ei ar fi putut să îi mai spună cine sunt şi ce caut acolo, la capătul lumii.

Primăvara în concepția unui sfânt - Inochentie al Odessei (1)

DESPRE PRIMĂVARĂ (I)

Pe când noi, fraţilor, în templele noas­tre cele mici şi făcute de mâna omenească săvârşim felurite slujbe dumnezeieşti şi trecem de la o sărbătoare la alta, templul cel mare şi nefăcut de mână omenească al naturii nu rămâne nici el fără de schim­bări, căci şi într-însul un şir de ceremonii e urmat de altul şi într-însul se săvârşesc felurite rânduieli întru slava unuia şi ace­luiaşi Domn şi Stăpân a toate.

De când se scaldă copiii

      Au fost nişte oameni şi aveau un băiat, îl chema Mediaş. Copilul cela era de mic dezmierdat şi nu-l puneau părinţii la nimică. De atunci, de la copilul acela au luat părinţii învăţătură, ca să deie frică la copii pînă sînt mici, căci, dacă sînt mari, nu ascultă. Băiatul acela, cînd era de 7 ani, a mers în grădină şi a rupt un băţ, un ciomag de măr; l-a adus acasă şi l-a pus în pod. Cînd era acuma flecău mare, părinţii îl probozeau că de ce a făcut ceea şi ceea şi de ce nu lucrează, da el a mers în pod, a luat măciuca şi i-a omorît; apoi a pornit cu ciomagul în spate în pădure şi s-a făcut hoţ, prindea oamenii, îi ucidea şi le lua avutul. În pădure a prins şi o femeie şi ş-a făcut-o femeia lui, cu care a avut 2 copii de gemene.

Dulceață de cireșe amare

Măcar să nu mai beau în dimineața asta... Restul viciilor mi le pot satisface liniștit, ca în toate celelalte zile, dar astăzi, în dimineața asta rece de primăvară, măcar să nu mai beau... Mă gândesc să deschid fereastra dinspre spatele blocului, ca să mă uit după ghiocei și să ascult cum țipă vrăbiile...