Aventurile baronului Munchhausen (11)

A şaptea aventură pe mare

După ce sfârşi de povestit aventura de mai sus, baronul nu mai zăbovi ci, ridicându-se de la masă, părăsi societatea, în cea mai bună dispoziţie. Totuşi, înainte de a pleca, le făgădui ascultătorilor să le povestească, la primul prilej nimerit, câteva din aventurile tatălui său, pe care cei de faţă le tot aşteptau cu înfrigurare. Şi le mai făgădui ca odată cu aceasta să le povestească şi alte întâmplări minunate.

In apărarea dependentului de droguri

Dependentul de droguri

În momentul de faţă, când se discută intens despre aspectele negative ale dependenţei de heroină, este bine să aplicăm vechea zicală: ,,ascultă ambele părţi ale unei istorii“. Printre numeroasele motive de a face aceasta, şi poate cel mai important, este faptul că dacă toată lumea este împotriva unui lucru (în special, împotriva dependenţei de heroină), se poate presupune că există măcar ceva care poate  spus în favoarea lui. În lunga şi agitata istorie a omenirii, opinia majorităţii a fost, în majoritatea cazurilor, greşită.

Un om hotarat

        După 1916, la Denver, în statul Colorado, se adunaseră cei mai pricepuţi escroci din toată America. Alcătuiseră acolo o adevărată reţea, condusă de John Furey. In anotimpul cald, fraiereau oamenii din zona de nord. Iarna se îndreptau către statele din sud, unde dădeau lovituri care le aduceau sute de mii de dolari.

Faceti-va bine (141)

Isopul

Denumirea ştiinţifică: Hyssopus officinalis.

Prezentare. Isopul este un mic arbust, cu obârşii exotice. Aparţine familiei labiatelor. Frunzele de isop sunt alungite şi aromate. Florile au culoare albastră, însă uneori pot fi roşii sau chiar albe. Isopul este folosit şi ca plantă ornamentală, mai ales că răspândeşte un miros plăcut. Pentru aplicaţii medicinale se foloseşte toată planta.

Substanţe active importante: ulei eteric, compuşi triterpenici, compuşi sterolici, heterozidă, colină.

Întrebuinţări. Isopul se manifestă ca un agent sedativ, sudorific, hipotensiv, expectorant, antispasmodic, fiind şi un bun regulator al digestiei. Totodată, infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui, inclusiv la nivelul capilarelor, fiind un bun vasodilatator. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate şi în tratamente privind traheita, bronşita, astmul, hipertensiunea arterială, probleme ale ficatului (contribuie la menţinerea acestuia în stare de bună funcţionare).

Ocupatii ciudate (3)

Simulacre

Suntem o familie ciudată. In ţara asta unde lucrurile se fac din obligaţie sau fanfaronadă, nouă ne plac ocupaţiile libere, îndeletnicirile fără noimă, simulacrele absolut inutile.

Avem un defect: ne lipseşte originalitatea. Aproape tot ce ne hotărîm să facem e inspirat - şi de ce să n-o spunem deschis, copiat - după modele celebre. Orice noutate pe care o aducem trezeşte întotdeauna aceeaşi reacţie: anacronism sau surpriză, scandal. Unchiu-meu mai mare spune că suntem ca nişte copii la indigo - la fel cu originalul, numai că de altă culoare, pe altă hîrtie, şi cu alt scop. Soră-mea cea de-a treia se compară cu privighetoarea mecanică a lui Andersen; romantismul ei ajunge pînă la urmă pur şi simplu greţos.

De-ale lui Zoscenko (24)

O întîmplare în miez de noapte

Mai dăunăzi mergeam noaptea pe stradă. Mă întorceam de la nişte cunoştinţe.

Strada era pustie. Aerul înăbuşitor. Undeva tuna.

Merg eu aşa pe stradă şi-mi scot şapca din cap. Zefirul nopţii îmi adie pe la urechi.

O domnisoara blonda si grasa

Cum spuneam, miercuri am mers la Serengeti cu Maria, Michelle si Karin. Punctul de atractie principal a fost KUMBA - pendulul urias in care se suie oamenii ca sa fie balanganiti, ajungand pana la inaltimi de vreo zece metri. Se suie acolo oameni de toate varstele, fara niciun fel de problema. Eu n-am incercat, sincer nu ma atrage in vreun fel. Lui Karin i-a fost frica, dar pana la urma s-a dus.

Barbati si femei (4)

In 90% dintre situatii - am verificat - pot spune fara sa gresesc daca la volanul unei masini care merge in fata mea este o femeie sau un barbat. Pur si simplu, cele mai multe femei comit stangacii, nu intra pe banda lor la timp, incetinesc cand mai au zece metri de semaforul aflat pe verde, iau curbele in dublul timpului necesar si mai fac o multime de alte lucruri similare. Nu discut daca asta ma enerveaza sau nu, important e ca pot dibui aproape cu certitudine daca o masina e condusa de o femeie. Ei bine, explicatia pe care aproape orice femeie o da cand aude vorbindu-se de capacitatea mea, nu e ca am puteri extrasenzoriale, ci ca sunt misogin. Adica urasc femeile. Incredibil, nu?

Mici intamplari cu animale (72)

În 1911, la Blaj, cînd Aurel Vlaicu s-a ridicat în văzduh cu pasărea lui şi a făcut un ocol deasupra catedralei, stolul de po­rumbei care îşi aveau casele prin turnuri s-a ridicat speriat, s-a înălţat încît abia îl mai vedeai şi n-a îndrăznit să coboare vreme de mai bine de o oră. Apoi, după mulţi ani, cînd tre­ceau pe deasupra zilnic cursele de avioane nu mai era nicio spaimă printre porumbei.

O poveste senzationala a lui Isaac Asimov

Sentimentul puterii

Jehan Shuman se obişnuise cu persoanele care deţineau autoritate pe Pământul aflat de atâta vreme în stare de conflict. El era un simplu civil, dar concepea programele utilizate în cele mai avansate calcula­toare militare. Ca atare, generalii îl ascultau cu atenţie. La fel şi şefii diverselor comisii ale Congresului.

În salonul Noului Pentagon, existau acum reprezentanţi ai ambelor categorii. Chipul generalului Weider era tăbăcit şi ars de spaţiu, iar gura mică avea buzele ţuguiate într-un cerculeţ. Congresmanul Brant avea tenul neted şi ochii limpezi. Fuma tutun denebian cu aerul unuia al cărui patriotism era atât de notoriu încât îşi putea permite asemenea gesturi.

Faceti-va bine (140)

Ipcărigea

Denumire ştiinţifică: Gypsophila paniculata.

Denumiri populare: gipsăriţă, coroana miresei, ciulin alb.

Prezentare. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. Aparţine familiei cariofilaceelor. Dezvoltă un rizom foarte puternic, grosimea acestuia ajungând chiar şi la opt centimetri. Tulpinile sunt mult ramificate, planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. Frunzele sunt lanceolate. Florile au culoarea albă sau roşietică, ipcărigea înflorind din iunie şi până în septembrie. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase, turtite. Ipcărigea creşte în flora spontană, uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. Rareori, ipcărigea apare şi în forme cultivate. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile şi mai ales rizomii. Se prepară infuzie şi decoct.

Substanţe active importante: saponine, glicozide, gipsogenina, ulei volatil, săruri minerale.

Întrebuinţări. Preparatele de ipcărige sunt folosite, adesea, ca expectorant. De asemenea, ipcărigea are şi proprietăţi depurative. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărige sunt anemiile, infecţiile căilor respiratorii, gastro-duodenitele, unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile şi eczemele provocate de microbi. Ipcărigea este întrebuinţată şi în industria alimentară, la prepararea halvalei, precum şi în alte industrii – la fabricarea detergenţilor, la prelucrarea pieilor, în fabricarea unor produse cosmetice.

O poveste a lui James Joyce (6)

Doi cavaleri

Înserarea cenuşie şi caldă de august pogorîse asupra oraşului şi un aer blînd şi cald, o reminiscenţă de vară, străbătea străzile — străzile oblonite pentru repausul duminical şi în care roia mulţimea, în culori vesele. Ca nişte perle iluminate străluceau lămpile din vîrful stîlpilor înalţi, asupra ţesăturii vii de dedesubt, care, schimbîndu-şi mereu forma şi nuanţele, umplea aerul cald şi cenuşiu al serii cu un zumzet monoton, necontenit.

Aventurile baronului Munchhausen (10)

A sasea aventură pe mare

După ce sfârşi de povestit călătoria prin Egipt, baronul încercă să se ridice şi să meargă la culcare. Dar fiindcă nu vroia să-i refuze cu totul pe ascultătorii săi, care-l aclamau şi-l copleşeau cu rugăminţi, le povesti câte ceva din isprăvile minunaţilor săi slujitori.

- De la călătoria mea în Egipt - începu el - ajunsesem alfa şi omega pentru sultan, înălţimea sa nici că mai putea să trăiască fără mine şi mă poftea fără greş la fiecare prânz şi cină.

Ziua mea

Peste trei zile, adică luni, o să fie ziua mea. O să împlinesc 52 de ani, ceea ce înseamnă că o să am cu doi ani mai mult decât o jumătate de secol. Pot să stau liniştit, prin urmare: ce-a fost mai greu a trecut. Chiar dacă a doua parte e mai neplăcută decât prima. Pentru că, nu-i aşa, una e lupta cu balaurul când ştii că dacă-l învingi te aşteaptă o lungă fericire necurmată şi alta când ştii că tot ce urmează e un şir de noi lupte, cu acelaşi balaur, întărit şi iritat. Totuşi, încercările care urmează sunt mai uşor de învins, pentru că acum există soluţii la care, când eşti tânăr, nu cutezi a te gândi.
Exact acum 52 de ani, mama era cu burta la gură, fericită şi totodată îngrijorată, simţind cum se desăvârşeşte ca femeie, făcându-şi planuri pentru cel ce avea să vină, care urma să dea sens vieţii ei, care avea s-o iubească, să-i fie destin şi scop, să o aşeze în locaşul ei etern de fiinţă care şi-a împlinit menirea pe pământ.
Oh, mă întreb acum, cu trei zile înainte de soroc: ce s-a ales de toate astea? Unde e tânăra de 28 de ani, care mă purta în pântec, care mă iubea înainte de a şti cine sunt şi care m-a iubit şi după ce a aflat? M-a născut, m-a crescut, m-a educat, m-a ajutat, m-a sufocat, a trecut şi ea dincolo de jumătatea unui secol, apoi a îmbătrânit, a început să înţeleagă tot mai puţin şi a murit. Da, a murit.
Cum te poţi gândi la altceva atunci când este ziua ta?

Un excelent articol publicat de Capcaunul Cumsecade Andrei Plesu in revista Dilema Veche

Am spus şi am scris, de mai multe ori, că Traian Băsescu e departe de a fi preşedintele ideal. Că e un campion al inadecvării, un nărăvit al obiceiului de a-şi pune toată lumea-n cap, un amestec de sentimentalism şi agresivitate, o natură frustă, mereu în pericol de a face gesturi şi declaraţii nepotrivite. De la o vreme, constat, nu fără o anumită perplexitate, că nu l-am citit cum trebuie. Adversarii săi politici au reuşit să mă convingă că, dincolo de defectele lui, omul e de o anvergură aproape cosmică.

Doua sute de lovituri de bici

Răzbunarea lui Lope de Aguirre

Lope de Aguirre este un personaj foarte cunoscut datorită unei întâmplări relatate în cronica lui Garcilaso de la Vega; acesta povesteşte că în 1548, Aguirre făcea parte dintr-un mic grup de soldaţi care îi păzeau pe sclavii indieni din minele de la Potosi [Bolivia], pe drumul către locul unde se adunau bogăţiile destinate tezaurului regal. 

O poveste de razboi a lui Hemingway

Mai jos de creastă

În ziua aia călduroasă şi prăfuită ne întorceam împovăraţi, cu gurile uscate, cu nasurile înfundate, şi coboram de pe cîmpul de bătălie aflat pe creasta lungă de deasupra rîului, unde se aflau trupele spaniole de rezervişti.

M-am sprijinit de marginea scundă a tranşeei, cu ceafa şi umerii lipite de moviliţa de pămînt, la adăpost chiar şi faţă de gloanţele rătăcite, şi mi-am aţintit privirea la ce zăcea jos, în vale. Erau tancurile, acoperite cu crengi de măslin. La stînga erau maşinile statului-major, mînjite cu noroi şi acoperite cu crengi, iar printre tancuri şi maşini se vedea un lung şir de brancardieri care duceau răniţii pe tărgi la poalele dealului, unde-i urcau în ambulanţe. Catîrii încărcaţi cu saci de pîine şi butoaie cu vin urcau spre creastă prin trecătoare, urmaţi de un alt şir de catîri legaţi între ei care cărau muniţie, conduşi de păstori, în spatele cărora veneau încet bărbaţi ducînd tărgile goale.

Aventurile lui Cepelică (11)

Unde se va afla de ce doarme Pătlăgică cu ciorapii în picioare

Aşteptînd să-i treacă julitura de pe nas, Pătlăgică stătea tot timpul în pat, pipăindu-şi plastu­rele. Nu suflase o vorbuliţă despre fuga lui Cepelică. Lăsă doar să se înţeleagă că din motive de ordin administrativ îl mutase în temniţa comună.

Căpşunica îl urmărea ca o umbră, dar nu izbuti să desco­pere unde ţine cheile închisorii. Hotărî atunci să se sfătuiască cu Cireşel, care, după cum ştiţi, căzuse la pat de cîteva săptămîni şi nu mai contenea cu plînsul.

Liftul și pendulul

Ieri, am mers iar la Serengeti, ca să ne băloșească girafele, zebrele și lamele și ca să privim în ochi lei și tigri. Echipa a fost următoarea: Maria, Michelle, Karin și, cu voia Dvs, ultimul pe listă, Raul.
Karin e o colegă de școală a Mariei. Vine din Slovacia și e o fată foarte drăguță. Pe Michelle o știți. Poate chiar și pe mine.
După faza cu girafele, ne-am oprit ca de obicei la cerbi, măgari, ponei, oi, iezi etc. Uite cam ce era pe-acolo:

Mici intamplari cu animale (71)

Să mai amintim si un alt obicei al taurilor de cerb, care poate fi observat mai des. Uneori cîte unul mugeşte... mut. Ia poziţia caracteristică de mugit: îşi înalţă capul, cu botul ridicat pînă ce coarnele aproape îi bat spatele, îşi întinde grumazul, îşi face gura pîlnie, dar glas nu scoate. Această pantomimă comică, ce îţi aduce aminte de vechile filme cinematografice mute, se repetă uneori ceasuri şi poate zile întregi. Te întrebi care ar fi cauza acestei curioase comportări. Cred că este un