Din povestile lui Vladimir Colin (3)

Giovanna şi îngerul

Ciudat loc de întîlnire, îşi spuse Giovanna oprindu-se sub dubla arcadă a Porţii Marina.

Briza care-i răvăşea pletele purta în noapte miro­surile grave ale mării, odată cu esenţa florilor şi cu amara mireasmă a ierburilor pitice. Pentru o clipă se păru că simte şi fumul Vezuviului, dar era o iluzie. Stelele scăpărau. De jur împrejur, pornit parcă din pietre şi pini, ţîrîitul cosaşilor echivala sonor neîntrerupta pîlpîire de pe cerul ultramarin, ca un răspuns al pămîntului subliniind dimensiunile tăcerii.

Am venit prea devreme, îşi spuse, privindu-şi ceasul. Într-adevăr, mai erau cîteva minute pînă la miezul nopţii. Vittorio nu întîrzia niciodată... în­cercă să nu se gîndească la el, pentru a amîna declanşarea inevitabilei nelinişti la care prezenţa lui Vittorio o condamna, apoi îşi dădu seama că era prea tîrziu. De altfel, prefera să încerce în absenţa lui şocul regăsirii. Răsuflă adînc şi închise ochii.

O poveste a lui Voltaire (1)

Azi, cand se implinesc 235 de ani de la moartea lui Voltaire, e un bun prilej sa urc primul capitol din povestea lui intitulata "Zadig". N-ar fi rau sa cititi povestea asta, ca sa vedeti ca lumea nu s-a schimbat deloc in ultimele doua sute si ceva de ani. Ia uite:

DA și NU

Cunosc oameni care, în timpul discuţiilor pe care le poartă, recurg la citate din Noul Testament, mai precis din ce a spus Cristos şi a fost consemnat în Evanghelii. Una din vorbele astea sună aşa: „Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Matei, 5.37)

Unii oameni îşi închipuie că aceste cuvinte trebuie interpretate în sensul renunţării la orice fel de discuţie, omul păstrându-şi în bagajul de cuvinte doar două: da şi nu. Ne putem închipui o lume în care oamenii nu spun nimic altceva decât da şi nu. În scurt timp, nimeni n-ar mai scoate niciun cuvânt, întrucât ca să spui da, trebuie să ţi se fi pus o întrebare, ori nimeni nu poate pune o întrebare folosind doar cuvintele da şi nu. Chiar nu ştiu ce fel de om trebuie să fie acela care îşi poate închipui că a venit Cristos să ne ceară să renunţăm, practic, la funcţia vorbirii. Din fericire, aceşti oameni nu sunt exagerat de mulţi - sau poate sunt, dar se ascund bine de tot.

Somnul de veci (16)

Şaisprezece

M-am apropiat de glasvandul strâns şi m-am uitat la gemuleţul de sus spart. Glonţul din arma lui Carmen îl sfărâmase cu o lovitură. Nu făcuse o gaură. În perete se afla însă o găurică, pe care un ochi expert ar fi descoperit-o destul de repede. Am tras perdeaua peste geamul spart şi-am scos din buzunar pistolul lui Carmen. Era un pistol Banker's Special, calibrul 22, cu gloanţe scobite la vârf. Avea un pat de sidef, iar pe ţeavă era gravat pe o placă mică şi rotundă din argint: „Lui Carmen de la Owen”. Carmen îi fraierea pe toţi.

Am pus pistolul la loc în buzunar, m-am aşezat alături de Brody şi m-am uitat în ochii lui cafenii şi trişti. A trecut un minut. Blonda îşi aranja faţa cu ajutorul unei oglinzi de buzunar. Brody flutură mâna în care ţinea o ţigară şi se răsti la mine:

Lumea pierduta (5)

Controversa

Prin dublul efect al zguduirii fizice, care se produsese după prima mea întrevedere cu profesorul Challenger, şi al zguduirii psihice, care urmase celei de a doua, m-am pomenit în Enmore Park destul de deprimat. In capul care mă durea nu se zbătea decât un singur gând: că auzisem lucruri adevărate, de o importanţă capitală, care îmi vor oferi, atunci când Challenger va binevoi, un reportaj extraordinar pentru "Gazette". O trăsură staţiona la capătul şoselei. Am sărit în ea şi m-am îndreptat spre biroul meu. McArdle era, ca de obicei, la postul lui.

 — Ei bine — a făcut el curios — ce mai nou? Parcă te-ai întoarce de la bătălie, tinere. Să nu-mi spui că ai luat iniţiativa!

 — La început am avut oarecare dificultăţi...

Cruce cu limba

Unul din cele câteva lucruri extraordinare pe care le-am întâlnit/văzut/auzit de-a lungul vieţii, e povestirea unei bătrâne dintr-un sat din Apuseni, al cărei soţ făcuse parte din Rezistenţă, refuzând să accepte - în esenţă - comunismul care se instaura în România. Ce s-a petrecut în anii ăia e cu totul excepţional - a fost un moment în care nişte oameni oarecare, simpli ţărani, profesori, muncitori, preoţi, şi-au descoperit eroismul latent, s-au împotrivit cu preţul vieţii sistemului propus de sovietici şi au suferit pentru ideile şi demnitatea lor mai mult decât, poate, îşi vor fi închipuit că pot suferi.

O coincidenta aparent incredibila

O sa va arat ceva care o sa va faca sa ramaneti fara grai. Pentru ca sunt coincidente si coincidente. De exemplu, daca cineva zice "ganditi-va la un numar intre 1 si 3" si eu ma gandesc la 2 iar Maria tot la 2, asta se poate califica la categoria "coincidente simple". Dar daca cineva ia doi negri Bantu care nu m-au vazut in viata lor si le cere sa ma priveasca, apoi sa spuna un nume si amandoi spun "Raul", atunci treaba devine serioasa. Cu atat mai mult cand coincidentele provin din numere si litere, care nu pot fi influentate de nimic, nici de astre, nici de parapsihologie, de magie sau de telepatie. 

Faceti-va bine (261)

Roua cerului

Denumire ştiinţifică: Drosera rotundifolia.

Prezentare. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România, mai ales prin faptul că este carnivoră. Aparţine familiei droseraceelor. Această plantă este consumatoare de insecte, pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze şi le digeră cu ajutorul fermenţilor produşi de aceşti peri. 

Jocul mortal

De câte ori mă duc în locuri unde se pot vedea animale sălbatice captive, mă înfior la ideea că unele dintre ele nu renunţă niciodată la libertate. Au înţeles că nu pot ieşi din cuşti, pentru că nu pot roade graţiile, nu pot sparge geamurile şi nu pot sări peste zidurile înalte. Asta nu înseamnă că şi-au luat adio de la libertate. Până în ultima clipă, aceste fiare stau cu simţurile încordate, sperând să apară o cât de mică ocazie de scăpare. O neatenţie a celui care vine să le hrănească, un moment de slăbiciune, nu le trebuie mai mult şi redevin luptătorii din junglă. 

Mici intamplari cu animale (151)

Zurbagiul

Bătrîneţea schimbă firea sălbăticiunilor ca şi pe aceea a oa­menilor. Cunoaştem fiecare bătrîni care au devenit ursuzi, arţăgoşi, acri, avari, mizantropi, duşmănoşi faţă cu toată lumea.

Tot aşa cerbul bătrîn caută singurătatea, nu suferă în jurul lui tineret, e irascibil, gata de bătaie. De asemenea fioroşii mistreţi solitari, „pustnicii" care se înfundă în sihlele cele mai nepă­trunse şi îşi trăiesc viaţa în ură faţă de toate vieţuitoarele. Şi cerbii, şi căpriorii, si vierii bătrîni se apropie de semenii lor numai chemaţi de ademenirile împerecherii.

O tranta povestita de Marin Preda

Neobosita inventivitate a tipului infect

Îmi vine în minte o întîmplare pe care n-am s-o folosesc niciodată în literatura de ficţiune, pentru sim­plul motiv că face parte din acele incidente de viaţă pe care oricum ai încerca să le filtrezi, sensul lor, pe care îl ştii numai tu, scapă cititorului, şi nu rămîne pe hîrtie decît un fapt brut şi inestetic. De aceea am s-o povestesc aici cu sentimentul riscului: întîmplarea mea s-ar putea să nu placă.

Somnul de veci (15)

CINCISPREZECE

Nu i-a plăcut. Îşi prinse între dinţi buza inferi­oară şi sprâncenele i se ascuţiră la colţuri. Întreaga figură i se contractă, devenind vicleană şi răutăcioasă.

Soneria continua să sune. Nici mie nu mi-a plă­cut. Dacă se întâmpla ca vizitatorii să fie Eddie Mars şi băieţii lui, puteam fi lichidat doar pentru faptul că mă găseam acolo. Dacă era poliţia, nu le puteam oferi decât un zâmbet şi o promisiune. Iar dacă erau unii dintre prietenii lui Brody – presupunând c-avea prieteni – s-ar fi putut dovedi mai răi decât el.

Lumea pierduta (4)

Lucrul cel mai important din lume

Abia încuiase uşa, când doamna Challenger s-a şi repezit din sufragerie peste noi. Era grozav de furioasă. S-a proptit înaintea bărbatului ei, ca un cocoş în faţa unui buldog. Se vedea bine că mă văzuse ieşind, dar nu mă văzuse întorcându-mă.

— Eşti o bestie, George! i-a strigat. L-ai rănit pe tânărul acela frumos.

Profesorul a dat-o la o parte cu degetul cel mare:

— Iată-l la spatele meu. N-are nici pe dracu!

De ce-au cazut Becali si Babiuc

Numerele si literele, interpretate cum trebuie la vremea lor, i-ar fi putut scuti pe Becali si Babiuc de puscarie. Intotdeauna atunci cand niste oameni se apuca sa comita ilegalitati, numerele si literele emit avertismente. Din pacate, acele avertismente devin vizibile abia mai tarziu, cand faptele au fost comise si nu mai e nimic de facut. La fel s-a intamplat si in cazul celor doi.

Faceti-va bine (260)

Rostopasca

Denumire ştiinţifică: Chelidonium majus.

Denumire populară: negelariţă.

Prezentare. Rostopasca este o erbacee perenă, din familia papaveraceelor. Planta aceasta – uşor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben, acru şi otrăvitor – creşte sub forma unei tufe bogate. Tulpinile, puternice, au peri lungi, iar frunzele, palmate, au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. Florile, între două şi opt pe fiecare plantă, sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă, culoarea lor fiind galben-aurie. Rostopasca preferă locurile umbroase şi umede. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor, în liziere, prin grădini mai puţin îngrijite, în păduri. Din punct de vedere medicinal, valoroasă este întreaga plantă. Preparatul principal este un ceai, o infuzie. Tot din rostopască se mai prepară tincturi, mixturi, suc, extracte.

Din pozele lui Corrie McCluskey(2)

AUSCHWITZ

Povestiri dupa piesele lui Shakespeare (5)

Cum vă place

Pe vremea când Franţa era împărţită în provincii (sau ducate cum erau numite), într-una din aceste provincii domnea un uzur­pator care-l descăunase pe fratele său mai vârstnic, ducele legiuit.

Ducele, alungat astfel din stăpânirile sale, se sihăstrise împreu­nă cu o mână de credincioşi ce-l urmaseră în codrul Ardenilor. Acolo trăia bunul duce cu prietenii săi iubitori, care plecaseră de bunăvoie în surghiun de dragul lui, în vreme ce pământurile şi ve­niturile lor îl îmbogăţeau pe uzurpator. Acolo trăiau ei, la fel cum îşi ducea traiul odinioară haiducul Robin Hood în Anglia; şi mulţi tineri nobili plecau zilnic de la curte către codrul acela; şi pentru ei vremea zbura în tihnă, pe nesimţite, ca pentru cei din vârsta de aur a omenirii. Vara se întindeau la umbra minunată a stufoşilor copaci ai pădurii, privind la zbenguiala jucăuşă a ciutelor sălbatice, şi aces­te necuvântătoare zburdalnice şi rotate, ce păreau a fi locuitorii de baştină ai codrului, le erau atât de dragi, încât îi mâhnea când erau nevoiţi să le ucidă ca să se poată hrăni cu vânat. Când vânturile reci ale iernii îl făceau pe duce să simtă soarta sa potrivnică, le îndura răbdător şi spunea:

Faceti-va bine (259)

Roiniţa

Denumire ştiinţifică: Melissa officinalis.

Denumiri populare: iarba roiului, busuiocul stupului, roişte.

Prezentare. Roiniţa este o plantă erbacee perenă, aparţinând familiei labiatelor. Rizomul, de culoare brun-gălbuie, este lemnificat. Tulpina are muchii şi se ramifică, ajungând până la 80 cm înălţime. Frunzele au formă ovală şi sunt păroase, ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. Florile formează o inflorescenţă, culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie, pentru ca mai apoi să devină albă sau uşor liliachie. 

Trei milenii de umor (21)

Oră matinală într-o cafenea pariziană. Consumatori puţini. La o masă stau de vorbă Scott Fitzgerald şi amicul său, Ernest Hemingway. Vorbesc de ore întregi, de fapt de ieri seara. Ca o concluzie la tot ce s-a spus pînă atunci, Scott oftează amărît:

—    Ehei, bogaţii sunt altfel de oameni, nu cum suntem noi!

—    Ai dreptate, murmură Hemingway, ei au mai mulţi bani.

Lumea pierduta (3)

Un om imposibil...

 Temerile, ca şi nădejdile prietenului meu n-au fost întemeiate. Când am sosit miercuri la sediul "Naturii", am găsit un plic purtând ştampila din West Kensington, pe care numele meu era scris cu nişte litere ca de sârmă ghimpată. Iată ce conţinea plicul: