Șpaga eternă

În anul 437 înaintea lui Cristos, filosoful grec Socrate a fost condamnat la moarte şi obligat să bea o cupă cu otravă. Motivul? Coruperea tinerilor atenieni prin dialogurile pe care le purta cu ei la tot pasul. În timp ce aştepta liniştit în celulă sosirea zilei în care trebuia să bea otrava, unul dintre discipolii lui, pe nume Criton, a încercat să-l salveze de la moarte.
Platon relatează discuţia dintre Socrate şi Criton, desfăşurată chiar în celula în care era închis filosoful. Iată începutul acestei discuţii:

Uciderea lentă a copilului

Cum spuneam şi altundeva, când eram copil aveam câteva dorinţe de tipul „să nu mor niciodată”, ori „să călătoresc pe stele” şi le ziceam în fiecare seară în loc de rugăciune. O văd acum pe Maria dorindu-şi să aibă brusc 16 ani, pentru că la vârstă aia o fată poate face anumite lucruri care la 11 ani îi sunt interzise. Şi cu ocazia asta m-am gândit la frumuseţea sufletului de copil... suflet pe care cei mai mulţi dintre noi îl îngroapă, odată cu trecerea anilor, tot mai adânc.

Descoperirea iadului

Zice Sartre că iadul sunt ceilalți, dar greșește. Iadul este personal, il porti cu tine de cand te nasti si il construiesti prin toate actiunile tale. Iadul este trecutul. De acolo vin toate. Relele pe care le-ai comis nu se mai despart de tine, sunt acolo, in trecut, nu pot fi sterse nicicum, fie ca ti le amintesti fie ca nu. Nimeni nu e inger, cu totii avem un trecut si, in cadrul lui, niste fapte rele pentru care nu exista posibilitatea de-comiterii, ci doar posibilitatea iertarii. Exista asadar o solutie pentru a scapa de iad: iertarea. Ea necesita credinta si pocainta. Daca este adevarat ca va fi o Judecata, lucrurile vor decurge astfel: „Raul Baz, ai comis urmatoarele pacate (urmeaza lista). Pedeapsa pentru ele este urmatoarea (o noua lista). Dar tu ai crezut in Mine si te-ai pocait. Asadar, esti achitat, poti sa te duci in Rai”.

Sa râdem cu Filothei Zervakos

Am dat, din intamplare, peste un site cu numele doxologia.ro, unul din multele site-uri ortodoxe aparute de cand credinciosii nostri au descoperit lumea internetului. Nu citesc mai niciodata ce se scrie pe astfel de site-uri, intrucat am constatat cateva lucruri care nu-mi convin. In primul rand, continutul articolelor este, in general, acelasi, pentru ca pana la urma, din ceea ce a spus Cristos nu poti sa scoti in permanenta ceva nou. Eu zic ca e suficient sa citesti Noul Testament - nu ai nevoie sa-ti indopi creierul cu ce cred tot felul de calugari. Dar, desigur, oricine e liber sa se exprime si, daca gaseste oameni interesati, poate sa-i dea inainte linistit.

Cereți și vi se va da

În cartea de căpătâi a creștinilor, anume Biblia, se poate găsi următorul text: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide (Matei 7.7)” Asta face parte din predica de pe munte, deci este o părticică din ceea ce i-a învățat Cristos pe ucenicii lui. Carevasăzică, pentru a primi nu trebuie decât să ceri. Sigur că orice om care ia contact cu creștinismul și află cât de simplu e acolo să obții ceea ce-ți trebuie, este uimit de așa o învățătură. Mulți au zis că nu le-ar strica să o și aplice, așa că s-au apucat să ceară: „Dumnezeu, da-mi și mie te rog un milion de dolari”. Și ce să vezi? Nici pomeneală de vreun ban. Alții au zis: „Dumnezeu, dă-mi să trăiesc 120 de ani” dar au murit la 70. Sigur că se impune întrebarea: e adevărat sau nu ce zice Cristos? Adică e suficient să ceri ca să primești? Sau trebuie să mai faci și alte lucruri?

Infinitul monstruos

În dimineaţa asta am fost asaltat, în timp ce preparam cafeaua, de ideea perfectei şi destructivei absurdităţi a infinitului. Am realizat că Dumnezeu, care este bun, nu putea să creeze ceva atât de evil cum este infinitul. Monstruozitatea acestui concept este cumplită. Cum poţi accepta că există ceva în faţă căruia orice-ai face tu, orice-ar face oricine, orice-ar face omenirea, nu are nicio importanță? Pentru că exact aşa stau lucrurile: raportat la eternitate, orice durata de timp este, practic, nulă. Dacă trăieşti 80 de ani sau 500, faţă de timpul infinit viaţa ta este la fel de scurtă. Dacă ceva ar exista timp de câteva sute de mii de miliarde de milenii, în raport cu eternitatea acel ceva ar exista la fel de mult cât o vrabie. Strădaniile noastre de a face ceva durabil sunt vane: orice-am construi va dispărea cândva şi va fi înghiţit de infinitul ocean al timpului. Se poate imagina ceva mai îngrozitor? Putea Dumnezeu să construiască o asemenea monstruozitate?

Desantul athonit

Am trăit s-o văd şi pe asta: 20 de călugări de la Muntele Athos au sosit în România şi au făcut cerere să ţină o slujbă la puşcăria în care stă Gigi Becali şi se uită la televizor. Aşa ceva nu s-a mai văzut şi nu s-a mai auzit. Dar după cum ştim, la Dumnezeu totul este posibil şi probabil că acelaşi lucru se întâmplă şi la slujitorii săi.
De ce oare vor cei 20 să ţină slujba pentru Becali chiar în puşcărie? Are vreo importanță locul în care se ţin slujbele? Aşa a zis Cristos? Aşa scrie în Biblie? Eu unul nu cred. Dacă cei 20 vor să se roage pentru Becali, o pot face absolut oriunde în lumea aceasta şi rugăciunea lor se va înălța la Dumnezeu, care o va asculta sau nu, după cum îi va fi voia. Aşadar de ce-au venit cei 20?

DA și NU

Cunosc oameni care, în timpul discuţiilor pe care le poartă, recurg la citate din Noul Testament, mai precis din ce a spus Cristos şi a fost consemnat în Evanghelii. Una din vorbele astea sună aşa: „Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Matei, 5.37)

Unii oameni îşi închipuie că aceste cuvinte trebuie interpretate în sensul renunţării la orice fel de discuţie, omul păstrându-şi în bagajul de cuvinte doar două: da şi nu. Ne putem închipui o lume în care oamenii nu spun nimic altceva decât da şi nu. În scurt timp, nimeni n-ar mai scoate niciun cuvânt, întrucât ca să spui da, trebuie să ţi se fi pus o întrebare, ori nimeni nu poate pune o întrebare folosind doar cuvintele da şi nu. Chiar nu ştiu ce fel de om trebuie să fie acela care îşi poate închipui că a venit Cristos să ne ceară să renunţăm, practic, la funcţia vorbirii. Din fericire, aceşti oameni nu sunt exagerat de mulţi - sau poate sunt, dar se ascund bine de tot.

Adevarata Friptura de Miel la Cuptor

M-am gandit sa dezvalui astazi o reteta atat de bine pastrata, incat este cunoscuta doar de cativa oameni pe tot intinsul globului. Cum am pus mana pe ea? Poate o sa povestesc odata si asta. Pana una alta, o urc aici si sper sa o citeasca multa lume, inainte ca un anumit domn, al carui nume incepe cu initiala S si care nu are interes ca ea sa fie cunoscuta, sa-mi arunce in aer blogul.

Aceasta reteta se numeste, simplu: "Adevarata Friptura de Miel la Cuptor".  Uite-o:

O singura Inviere

Una din temele la care meditez adesea, dar mai abitir in perioada Pastelui, este cea a momentului in care a inviat Cristos. Anul asta, de exemplu, el a inviat pentru noi, ortodocsii, pe 5 mai. Pentru catolici, a inviat pe 31 martie. Ori asta este imposibil, cred ca macar aici o sa fie de acord toata lumea. Cristos a inviat o singura data. Cu toate astea, aproape in fiecare an, Pastele cade in zile diferite la catolici si la ortodocsi. 

Un îndemn simplu și de neaplicat

Am înţeles în sfârşit pe deplin că nu trebuie să ceri nimic de la nimeni, în nicio împrejurare, altfel decât oferind ceva la schimb. Pur şi simplu „a da” este o pornire pe care oamenii nu o au gravată în gene (cu excepţia pugiliştilor, desigur - that was a joke). Singurele excepţii sunt anumite persoane din familie - în general părinţii, când eşti copil şi, uneori (de fapt rareori), copiii când eşti adult. Rarissim, câte un prieten (am trăit asta). Dar cel care simte pornirea să dea oricui orice i se cere, este ori nebun, ori Cristos.
De câte ori soliciţi ceva cuiva pe ochi frumoşi, trebuie să te gândeşti bine de tot înainte de a o face, pentru că aproape sigur vei avea de tras din cauza nesăbuinţei tale. Am făcut experienţa asta şi m-am ars de nenumărate ori. Practic nu ştiu de ce am mai continuat - poate ca să găsesc, până la urmă, excepţia care confirmă regulă.

Ce se poate pune la indoiala

La 31 martie 1596, s-a nascut Descartes, unul dintre cei mai seriosi filosofi si matematicieni din istorie. Orice om care a trecut prin scoala, chiar daca a ramas repetent si a fost exmatriculat, a avut de-a face cu Descartes. Cum? Simplu - prin intermediul coordonatelor carteziene, numerele alea puse pe cele doua axe, stiti voi. Fenomenul este asemanator celui prin care fiecare om are de-a face cu Cristos, chiar daca el e budist Zen si nici n-a auzit de crestini. Cum? Simplu, prin calendar: orice an N este, de fapt anul N+3 de la nasterea lui Cristos. De ce N+3? O sa explic intr-o postare ulterioara, acum ma intorc la Descartes.

Una din lucrarile lui poarta numele de "Meditatii metafizice". Aceste meditatii sunt sase la numar si aici o puteti citi pe prima, intitulata "Despre cele ce pot fi puse la indoiala". Am adaugat si un portret executat de un oarecare Sebastien Bourdon, in care se presupune ca ar fi Descartes, dar nimeni nu stie precis lucrul asta. Asadar, un portret care se potriveste cu titlul meditatiei.

O cruzime absurdă

Am văzut o știre despre medicul englez Michael Irwin, supranumit și "Doctorul Moarte". El se luptă pentru legalizarea în Marea Britanie a sinuciderii asistate, pentru situaţiile în care persoane grav bolnave şi care trăiesc în suferinţe cumplite, aleg în cunoştinţă de cauză să renunţe la această viaţă.
Eu nu ştiu care sunt argumentele de ordin legal al celor care se opun sinuciderii asistate. Cunosc un singur argument în direcţia asta, cel al creştinismului, în care sinuciderea e un păcat atât de mare încât cel care l-a comis nu poate fi nici măcar îngropat. "Cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui", zice Cristos, consemnat de Matei (24.13). Carevasăzică, doctrina creştină ne cere să răbdăm până la sfârşit, chiar dacă sfârşitul poate veni după luni sau ani de suferinţe.

Rugaciune si gandire(2)

Rugaciunea Tatal nostru nu e una oarecare printre altele, ea ne-a fost lasata de insusi Cristos. Uite:

Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.
Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.

Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ (etc)... (Matei 6:9)

Asadar, textul vine chiar de la Mantuitor si trebuie sa intelegem ca nimic din el nu poate fi criticat cumva. Credinciosii, in special aia care zic "o sa ma rog pentru tine", te sfatuiesc sa nu mai gandesti, sa nu te mai intrebi: "roaga-te tu numai asa cum zice Domnul Nostru Iisus Cristos si o sa vezi ca iti va fi tie bine", te indeamna ei.

Dar eu, sincer sa fiu, nu pot sa nu ma intreb despre ce este vorba in propozitie - asa am invatat de mic copil. Asa ca n-am liniste si vreau sa aflu ce inseamna acel "faca-se voia ta". Uite cum vad eu lucrurile:

Bricheta divină

M-am tot gândit în ultima vreme la absurdul desăvârșit al teoriilor creștine despre naștere, viață, moarte, viață veșnică, judecată de apoi, rai și iad. Dacă le citești superficial, teoriile astea par a avea un sens, e o succesiune logică, toate se petrec conform cu ideea creatorului, dar dacă le analizezi mai în detaliu, ele încep să se clatine. De fapt ce se întâmplă, conform acestor teorii? Există, undeva în Împărăția lui Dumnezeu, suflete. Jos, pe pământ, doi oameni fac sex, un spermatozoid întâlnește un ovul și, în momentul ăla, un suflet este trimis să aprindă viața la nivel infinitezimal, acolo, în entitatea rezultată din uniunea spermatozoidului cu ovulul. A apărut un om (la fel apar și vulpile, ori maimuțele, nici nu s-ar fi putut altfel). Omul ăla se dezvoltă o vreme în „pântecele” maică-sii, apoi se naște. Crește, face ceea ce crede el că are de făcut, moare. Sufletul lui se întoarce acolo de unde a plecat, dar nu oricum, ci încărcat de păcate și fapte bune în diverse proporții.

Infernul - autor necunoscut, aprox 1515

Răzbunarea

Am pus ieri pe FB un citat din Cioran: "Răzbunarea este o eliberare. A nu te răzbuna înseamnă a-ţi otrăvi existenţa".
Din punct de vedere creştin, ideea asta e perfect greşită şi otrăvitoare. Cristos zice că dacă primeşti o palmă, trebuie să întorci şi celălalt obraz, ca să mai primeşti una. Dar cine poate face aşa ceva? Cine e în stare să-l iubească pe cel care-l nedreptăţeşte?

O idee greșită despre deșteptăciune

Am întâlnit multe persoane - mai ales în perioada în care am fost profesor - care-și închipuiau că oamenii din vechime trebuie să ne fi fost inferiori nouă, cei de azi. Ei nu aveau habar de nimic, nu știau ce e ăla un telefon, nu înțelegeau cum se produc eclipsele, se deplasau pe jos ori călare, le era frică de monștri, credeau că pământul e plat și multe altele. Cei care cred așa ceva despre oamenii din vechime, își închipuie că dacă, printr-o minune, s-ar deplasa în timp și ar ajunge, să zicem, în anul 300, ar deveni de îndată cei mai deștepți oameni ai vremii - lucru cu desăvârșire fals. Deșteptăciunea nu are a face cu secolul, ceea ce diferă este doar nivelul cunoștințelor despre lume. Un om al zilelor noastre, care se crede automat mai deștept decât cei din secolul V înainte de Cristos, dacă ar fi să călătorească acolo și l-ar întâlni pe Socrate, ar fi surprins să constate că nu face față unei discuții cu el.

Uselisti de multe feluri

Daca ar fi sa exprim intr-o formula diferenta dintre votantii de stanga si cei de dreapta, ea ar fi urmatoarea: votantii stangii vor sa li se dea, cei de dreapta vor sa produca. Asta e esenta esentelor in materie de diferente stanga-dreapta.

Teoreticienii, desigur, au de facut o multime de distinctii si nuantari, care in cele din urma te duc in zona in care nu mai ai niciun criteriu pentru a deosebi un om de stanga de unul de dreapta. Asta pentru ca si cel de dreapta primeste de la stat anumite ajutoare, pe cand cel de stanga este si el chemat sa presteze ceva in schimbul banilor acordati de la buget. Eu nu o sa intru in asemenea detalii. Pentru mine votantul de stanga e ala care asteapta sa primeasca, cel de dreapta e ala care produce. Si, in Romania, ala care asteapta sa primeasca se numeste uselist. 

Bucurie și speranță

Cu toate că am ajuns în preajma întunericului „cel mai dinafară”, în ciuda teribilei obscurități morale de care sunt năpădit, a incredibilei pervertiri a ceea ce mi-a mai rămas din inteligenţă, deşi de multe ori mă gândesc că mai jos decât mă aflu nu poate să coboare nimeni, iată că apropierea Crăciunului îmi dă, totuşi, o anumită stare de bucurie şi de speranţă.

Ridicarea de sub patimă

Cum e firesc, în perioada premergătoare nașterii lui Cristos, mă gândesc mai mult decât de obicei la cele sfinte. La întorc pe toate părțile, le pun la îndoială, caut argumente ca să nu mă mai îndoiesc, uneori le aflu, alteori nu. Cine știe, poate că asta e o formă de rugăciune - gânditul intens la Dumnezeu.
De câteva zile, mintea îmi stă în mod critic la „modelul” Cristos. Piatra de temelie a învățăturii creștine este întruparea lui Dumnezeu în Cristos, care a venit să ne mântuiască de păcate. Cristos, având o dublă natură, de Dumnezeu și de om (natură teandrică), s-a așezat în față noastră și ne-a zis: „Iată-mă, sunt aici. Eu sunt modelul vostru. Eu vă arăt că lumea poate fi biruită, în așa fel încât să trăiți în Dumnezeu și să nu va atingă niciun fel de rău. Eu pot orice - inclusiv să înving moartea. Dar și voi, dacă veți avea numai puțină credință - cât un bob de muștar - veți putea face tot ce fac eu ba încă lucruri și mai mari.” După care, Cristos ne-a și arătat ce poate: a transformat apa în vin, a hrănit mii de oameni cu câteva pâini, a redat vederea orbilor, a alungat demoni, a înviat morți. Lucruri pe care de-atunci, nu știu dacă le-a mai făcut cineva așa, în văzul lumii.