Presupun că in ziua de azi nu mai joacă niciun copil jocul numit "Cartonașe", cu care ne indeletniceam noi când eram pe la 12-15 ani. Acest joc presupunea să tragi o linie pe asfalt și, la câțiva metri mai incolo, să desenezi un cerc. In cerc, fiecare dintre noi punea unul sau mai multe cartonașe, fiecare dintre ele având o valoare in puncte. Regula era ca valoarea totală a cartonașelor să fie aceeași pentru fiecare dintre participanți. Cartonașele proveneau de la diverse cutii de chibrituri. Uite unul dintre cele pe care mi le amintesc:
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
miercuri, 16 mai 2012
Mici intamplari cu animale (39)
Invoială cu ursul
Cînd treceam în
hoinărelile
mele prin apropierea stînei din Tomnatic, nu
lipseam să nu
merg la ea, chiar şi dacă apropierea însemna
cale de un ceas. Acolo băciuia bătrînul Oprea — cu care eram prieten.
De data aceasta parcă s-a bucurat şi mai mult cînd m-a recunoscut de departe, venind escortat de hărmălaia cîinilor lui.
— Bine că ai venit cu puşcă — zîmbi mulţumit, după ce ne-am strîns mîna.
— Adică vă necăjeşte rău ursul ?
— Ne necăjeşte şi-i dăm dare grea. Dar altceva am
vrea să împuşti dumneata, dacă-i face bine... Ia, pe afurisitul ăsta de cîine, pe Bîrcu, şi-mi arătă cîinele, care se culcase în
apropiere.
Prescrierea
Au trecut cam trei ani si jumatate de cand Adrian Nastase a fot trimis in judecata pentru fapte de coruptie si nu numai, intr-un dosar cunoscut sub numele Trofeul Calitatii. Peste trei saptamani, mai precis la 10 iunie, faptele se prescriu. Adrian Nastase va sacapa de executarea pedepsei cu inchisoarea la care a fost condamnat, intrucat sentinta a fost atacata cu recurs si, prin tertipuri avocatesti acceptate de judecatori, se va ajunge la prescriere.
Ispravile lui Pacala (17)
Păcală însurat
Scumpă este tinereţea, dulce-i viaţa de flăcău,
Ca o pasăre prin crânguri, să trăieşti de capul tău;
Nimeni grija să ţi-o poarte, nici tu grija nimănui:
Noaptea unde te apucă, mâna căpătâi să-ţi pui
Şi să dormi, pân’ te deşteaptă soarele de dimineaţă.
Dup-un timp, te saturi însă şi de-acest fel de viaţă.
Şi din zi în zi — p-al vieţii plai cu flori ce râd la
soare —
Simţi că tot mai greu ţi-e drumul, făr-o soaţă iubitoare.
Faceti-va bine (102)
Feciorica
Denumire știinţifică: Herniaria glabra.
Denumire populară: săpunaș.
Prezentare. Feciorica este o plantă medicinală erbacee, anuală sau bienală, uneori chiar perenă. Aparţine familiei cariofilaceelor. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie, păroasă, Herniaria hirsuta, cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale), cu o lungime maximă de circa 30 cm. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare, preferând solul umed și nisipos. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite, din care se prepară
infuzie. Se utilizează și planta proaspătă din care, prin presare, se obţine un suc.
Denumire populară: săpunaș.
Prezentare. Feciorica este o plantă medicinală erbacee, anuală sau bienală, uneori chiar perenă. Aparţine familiei cariofilaceelor. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie, păroasă, Herniaria hirsuta, cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale), cu o lungime maximă de circa 30 cm. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare, preferând solul umed și nisipos. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite, din care se prepară
infuzie. Se utilizează și planta proaspătă din care, prin presare, se obţine un suc.
Substanţe active importante: saponine, cumarină, ulei esenţial, precum și o substanţă specifică numită herniarină.
Întrebuinţări. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice, contribuind, printre altele, la eliminarea clorului și a ureei din organism. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite, cistite, colici urinare, infecţii urinare.
Întrebuinţări. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice, contribuind, printre altele, la eliminarea clorului și a ureei din organism. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite, cistite, colici urinare, infecţii urinare.
O soluție rabinică la o problemă universală
Ce poate face un om atunci când este părăsit de femeia pe care o iubește? Sunt multe răspunsuri, cred că fiecare are unul la dispoziție. Il am și eu pe al meu, unul constructiv, care nu numai că îți arată ce poți face, dar îți dă o soluție pentru nefericirea de care vei fi fost cuprins. Iată-l: dacă te-a părăsit femeia pe care o iubești, trebuie să te apuci de băut - dar asta numai în cazul în care până atunci erai un băutor moderat sau un abstinent convins. Simplu și eficient.
Despre diverse dependențe
Azi dimineață, n-am avut Facebook. Trebuie să recunosc că asta a întemeiat rapid o legătură directă cu faptul că am fost ciufut vreo oră, până când problema s-a rezolvat. Și când s-a rezolvat, am devenit brusc vesel și plin de poftă de activitate. Nu e îngrozitor? Orice formă de dependență mi se pare degradantă. Omul liber nu poate depinde de nimic. Ori asta arată că unul că mine numai liber nu se poate numi.
Ciutura de la Sâmbăta
La Sâmbăta de Sus, acolo unde a sălăşluit Teofil Pârâian. La întoarcerea din Breaza, m-am abătut pe-acolo împreună cu Maria şi Michelle. La un moment dat am ajuns lângă o fântână şi m-am gândit să scot nişte apă. Am coborât ciutura cu ajutorul lanţului, am auzit apa plescăind, am tras de lanţ şi când ciutura a ajuns sus, am văzut că era goală. Nu-i nimic, am mai încercat odată - acelaşi rezultat. A treia oară, Maria s-a gândit să mă filmeze - ciutura era tot goală.
Harvard 1869
Mulți dintre noi își închipuie că pe vremea străbunicilor, oamenii erau un fel de ființe inferioare și că dacă ne-am duce peste ei le-am putea da lecții. Iată câteva dintre subiectele examenului de admitere la
Harvard, din 1869. Eu, unul, pot rezolva partea de matematică. Restul...e tacere.
- Reduceţi următoarea expresie la cea mai simplă formă:
(9a2b2- 4b4)
(a2- b2) - (3ab - 2b2) (3a [a2 + b2]
- 2b [b2 + 3ab - a2])b
marți, 15 mai 2012
O întâmplare în tren
În anii studenţiei, am locuit în general în gazdă. Doar după
ce m-am căsătorit am stat la cămin şi, bineînţeles, mi-a părut rău că nu am
ales varianta asta încă de la început. Dar acum degeaba mă mai lamentez.
Într-un an, am găsit o gazdă pe strada Arcului, undeva în
zona Pieţei Rosetti, într-o vilă cu parter şi etaj. Urcam scările, ajungeam
într-un fel de coridor întunecos şi acolo, de-o parte şi de alta, erau
cămăruţe, mai mari sau mai mici. În capul coridorului era o baie şi cam asta
era toată treaba. Întâmplarea a făcut ca exact acolo să locuiască un văr de-al
lui Mircea, mare amator de muzică adevărată şi colecţionar de viniluri. Când
spun muzică adevărată, am în vedere jazz şi rock.
luni, 14 mai 2012
Mangleala ministeriala
Ma uit la B1Tv, la o emisiune moderata de Turcescu, in care se continua terfelirea pe buna dreptate a ministrului plagiator Mang. Daca ar fi dupa mine, acel Mang ar trebui dat cu smoala, tavalit prin fulgi de oratanii si apoi plimbat prin tara, intr-o cusca, pentru a vedea toata lumea cum arata un individ care a manglit munca altora si apoi a prezentat-o public ca fiind a lui. Dar nu e dupa mine, din pacate.
Din patimirile lui GOG (9)
O
VIZITA LUI LENIN
M-AM TRUDIT aproape o
lună, dar, în sfârşit, am reuşit. Venisem în Rusia numai ca să-l cunosc pe acest
om şi nu voiam să plec fără să-l fi auzit vorbind. Mi se pare că e, în genul său,
unul din cei trei sau patru oameni în viaţă care merită să fie ascultaţi. Ca
să ajung până la el, am cheltuit aproape douăzeci de mii de dolari — cadouri
nevestelor comisarilor, bacşişuri soldaţilor roşii, daruri orfelinatelor — dar
nu regret.
Mi se spunea că
Vladimir Ilici era bolnav, obosit şi că nu putea să primească pe nimeni, în
afară de intimii săi. Nu mai locuieşte la Moscova, ci într-un sat din
apropiere, într-o veche locuinţă boierească, cu obişnuitul peristil de coloane
albe la intrare. Vineri seara, ultimele dificultăţi fură înlăturate şi
telefonul mă înştiinţă că eram aşteptat duminică. I se spusese lui Lenin că
fondurile mele ar putea să ajute începuturile anevoioase ale Nep-ului şi
acesta consimţise să mă vadă.
Travemunde
Ieri am dat o raita prin localitatea Travemunde - un mic port la marea Baltica, unde traiesc vreo 15 000 de oameni (cam ca in Sinaia, carevasazica). Ceea ce e remarcabil, din punctul meu de vedere, e ca pe-aici s-au preumblat doi domni pe care ii cunosc foarte bine si in compania carora am petrecut multe ore placute: Thomas Mann si Feodor Mihailovici Dostoievski.
Oraselul are o plaja maricica, unde nu prea e lume in perioada asta, dat fiind vantul taios si apa foarte rece. Dar noi ne-am dus sa ne spele marea pantofii, apoi ne-am si trantit pe nisip, iar Maria, bineinteles, si-a ingropat picioarele pana deasupra gleznelor.
duminică, 13 mai 2012
Mici intamplari cu animale (38)
Cuiburi insolite
În grădina unei gospodării din oraşul B. trăia o pereche de căprioare aduse acolo de vreo doi ani şi îngrijite cît
de bine pot fi îngrijite asemenea făpturi gingaşe în întinderea celor cîteva sute de metri pătraţi. În primăvară, cînd m-am abătut pe acolo, căpriorul avea treabă multă cu curăţitul corniţelor, îi crescuseră podoabe lungi, destul de
groase şi
perlate — semn că troaca cu grăunţe şi verdeaţa dată de la mînă pot înlocui în oarecare măsură belşugul de hrană din libertate. De altfel,
cînd le-am văzut, aceste căprioare erau urîte.
Tocmai năpîrleau, cu părul de iarnă pe jumătate smuls, jumătate zbîrlit şi murdar, cu cel de vară încă neîncheiat. În legătură cu această schimbare de haină, întîi mi s-a spus, apoi am observat şi eu, stînd la un fel de pîndă, un lucru ciudat.
Faceti-va bine (101)
Fasolea
Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris.
Prezentare. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. Florile sunt albe, verzui, roșii sau roz. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. Foarte cunoscută și foarte răspândită, fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important, ci și un adevărat medicament. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%), zaharoză (circa 4%), glucoză (5 – 7%). Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi, în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust.
Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris.
Prezentare. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. Florile sunt albe, verzui, roșii sau roz. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. Foarte cunoscută și foarte răspândită, fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important, ci și un adevărat medicament. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%), zaharoză (circa 4%), glucoză (5 – 7%). Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi, în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust.
Reportofonul
Înainte de a pleca din România, mi-am cumpărat un reportofon. M-am gândit că atunci când te duci într-o lume nouă, nu strică să ai aşa ceva, pe lângă camera foto. Uneori nu-ţi ajung pozele - chiar mi s-a întâmplat de câteva ori să asist la nişte evenimente sonore demne de înregistrat. În plus, atunci când îmi vin idei în cascadă, cum mi se întâmplă de când eram copil, uit cea mai mare parte a lor, aşa că e important să mă pot înregistra expunându-le. Nu se ştie, îmi tot spun, dacă nu va veni şi ziua când voi începe să le aştern pe hârtie.
sâmbătă, 12 mai 2012
Beckett (3)
Intră Pozzo şi Lucky.
Primul îl mînă pe al doilea cu ajutorul unei funii trecute pe după gît, în aşa
fel încît apare întîi Lucky urmat de funia destul de lungă ca el să poată
ajunge în mijlocul platoului înainte ca Pozzo să iasă din culise. Lucky poartă
o valiză grea, un scaun pliant, un coş cu provizii şi un pardesiu pe braţ.
Pozzo are un bici în mînă.
POZZO (în culise): Mai
repede! (Pocnet de bici. Pozzo apare. Ei traversează scena. Lucky trece prin
faţa lui Vladimir şi Estragon şi iese. Pozzo, văzîndu-i pe Estragon şi pe Vladimir,
se opreşte. Funia se întinde. Pozzo trage cu putere de ea.) Înapoi!
Un regim de viață din secolul XVII
Regime
de vivre
Mă
trezesc pe la unşpe, iar la două mănânc.
Pe
la şapte sunt beat şi, gândind eu adânc,
Cer
o femeie şi, ca să nu iau vreo boală,
Mă
las mângâiat pân' ce-i
termin în poală.
Ne
sfădim apoi straşnic şi-adorm iar buştean
Dar
târfa prin pungă îmi umblă viclean.
Furiş
pleac-apoi ticăloasa muiere
Şi
văduv mă lasă de bani şi plăcere.
Când
iar mă trezesc, nervos şi beat criţă,
Stârnesc
tărăboi c-am scăpat cea mândriţă.
Răcnesc,
fac urât şi m-apucă pârţag
Şi-n
lipsa femeii sar pe paj să i-o trag.
Mahmur,
dimineaţa, la toţi mă răstesc
Şi-n
pat, pân' la unşpe, tot casc şi bolesc.
John Wilmot – Conte de Rochester
Nota mea: John Wilmot, aplicând acest regim de viață, a reușit să trăiască până la vârsta de 33 de ani (cât Iisus Cristos, care a avut, după cum este știut, cu totul alt regim).
O povestire a lui Marquez
ÎNECATUL CEL MAI FRUMOS DE PE LUME
Cei dintâi copii care au văzut promontoriul întunecat şi
tainic înaintând în mare şi‑au închipuit că era un vas duşman. Apoi au văzut că
n‑avea steaguri şi nici catarge şi au crezut că ar putea fi o balenă. Dar când
a ajuns la ţărm, împotmolindu‑se, i‑au dat la o parte puzderia de alge, braţele
de meduze şi rămăşiţele de peşti şi naufragii ce‑l acopereau, descoperind abia
atunci că era un înecat.
Se jucaseră cu el toată după‑amiaza, îngropându‑l
în nisip şi dezgropându‑l, până când cineva a dat cu ochii de ei din întâmplare
şi a dus vestea, sculând întregul sat în picioare. Bărbaţii care l‑au purtat
pe umeri până la casa cea mai apropiată au băgat de seamă că era mai greu decât
sunt morţii de obicei, aproape ca un cal şi şi‑au zis că stătuse poate prea
mult în voia valurilor iar apa îi pătrunsese în oase. Când l‑au întins însă pe
jos au văzut că era mult mai mare decât oricare om, căci abia încăpea în casă,
dar au crezut că însuşirea de a creşte şi după moarte era poate în firea
anumitor înecaţi. Mirosea a mare şi numai conturul mai dădea de bănuit că era
leşul unei fiinţe omeneşti, căci pielea‑i era acoperită de o platoşă de
peştişori şi de mâl.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)