joi, 1 noiembrie 2012

O insuportabila poveste a lui Emil Garleanu

Cine a iubit-o!
Boierul Toma privea de la fereastră cum creşteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea pe  care o răspândeşte căderea molcomă a fulgilor înfoiaţi de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se aşeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu şleahul dinspre sat, prefăcuse şurile, şoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeaşi învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, ţipătul unei păsări înfrigurate. Nimic.


Păşunile Raiului(10)


Cînd s-a născut Pat Humbert, părinţii lui erau oameni de vîrstă mijlocie; îmbătrîniseră, deveniseră năzuroşi şi înrăiţi înainte ca el să fi împlinit douăzeci de ani. Toată viaţa lui Pat se desfăşurase într-o atmosferă stătută, încărcată de boală şi de suferinţe, de văicărelile şi vanităţile bătrîneşti. Cît timp fusese adolescent, părinţii nu ţineau seamă de părerile lui, sub cuvînt că e necopt. Îi spuneau: "Cînd o să fii şi tu de vîrsta noastră, altfel o să vezi lucrurile". Mai tîrziu, i-au duşmănit tinereţea, fiindcă era scutită de suferinţe. Bătrîneţea, lăsau ei să se înţeleagă, e o stare privilegiată, o stare asemănătoare divinităţii în ce priveşte prestanţa şi infailibilitatea. Pînă şi reumatismele deveneau ceva demn de invidiat, ca preţ al marii înţelepciuni venite odată cu bătrîneţea. Pat fusese învăţat să creadă că nimeni şi nimic nu poate avea vreun merit atîta vreme cît e tînăr. Tinereţea nu era decît o stare de stîngăcie şi o şovăielnică perioadă de pregătire pentru splendoarea vîrstei înaintate. Tinereţea nu trebuia să cunoască altă preocupare în afara de împlinirea datoriilor faţă de cei bătrîni, de respectul şi veneraţia cuvenite bătrîneţii. Pe de altă parte, vîrstnicii nu erau datori cu niciun gest de  bunăvoinţă faţă de tineri.


Pe unde mai dorm unii




Mici intamplari cu animale (104)

Într-o toamnă căutam potîrnichi prin şirlincile înguste de porumb, învrîstate de altele cu mirişti. Anul fusese rău şi pen­tru ţăran şi pentru vînător: porumbul rar şi nerodit, potîr­nichi puţine. După multă umblare se ridică un stolişor, îndată cîrneşte spre dreapta şi, cînd prind pe una în linia armei, erau deasupra unei mirişti. Lovită, s-a ridicat drept în sus cîţiva metri, apoi a căzut la pămînt ca un bolovan. Liniştit, păşesc ca să o ridic. Ştiam că e moartă, lovită în cap, după figura pe care a făcut-o. Abia înaintez cîţiva paşi şi aud deasupra capului vîjîit. Ca o săgeată trecea pe deasupra mea o pasăre de pradă. Nici nu apuc să ridic arma, că o văd din nou, de data aceasta ridicîndu-se din mirişte cu potîrnichea mea în gheare. Oarecum surprins şi zăpăcit, n-am tras — hoţul a ple­cat cu agoniseala mea.


Faceti-va bine (179)


Mărul
Denumire ştiinţifică: Malus domestica.
Prezentare. Mărul face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime şi este cultivat intens şi într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive şi medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni şi nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor şi sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru muşchi şi nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, dar este adăugat şi în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente şi plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Un preparat important este oţetul de mere şi miere.



Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (10)

           La unu din noapte
În sfîrşit! Singur! Nu se mai aude decît uruitul unor trăsuri întîrziate şi istovite. Cîteva ceasuri vom avea tăcere, dacă nu odihnă. În sfîrşit! tirania chipu­lui omenesc a dispărut, şi nu voi suferi decît din pricina mea.
În sfîrşit! Îmi e îngăduit aşadar să mă odihnesc într-o baie de tenebre! Să răsucesc mai întîi cheia de două ori. Mi se pare că această răsucire de cheie îmi va mări singurătatea şi va întări baricadele care mă despart acum de lume.


Termenele lui Buzzati


Echivalenţă
La un moment dat, faimosul medic, în camera bolnavului, îi făcu un semn aproape imperceptibil soţiei bolnavului şi, cu un surâs blând, se îndreptă către uşă. Doamna intui.
Ajunşi pe coridor, medicul luă un aer pe deplin potrivit cu ocazia, profund uman şi înţelegător, îşi drese vocea:
— Doamnă, spuse, este datoria mea obliga­torie, din păcate, să vă înştiinţez... că soţul dumneavoastră...
— E grav?
— Doamnă, spuse el, din păcate, situaţia este de aşa natură... Trebuie să fim conştienţi că...
— Nu, să nu-mi spuneţi!... Adică...


miercuri, 31 octombrie 2012

Din povestile lui O. Henry (5)

Prin curier
Nu era nici anotimpul, nici ora la care parcul să aibă trecători; şi mai mult ca sigur că tînăra care se aşezase pe una din băncile de la capătul aleii urmase pur şi simplu un impuls brusc de a se aşeza o clipă şi de a se bucura de semnele prevestitoare ale primăverii.
Rămase acolo liniştită şi gînditoare. Umbra de melan­colie care-i învăluia înfăţişarea era probabil de dată re­centă, pentru că nu ajunsese încă să-i modifice conturul fin şi tineresc al obrazului şi nu-i schimbase arcuirea hotărîtă a buzelor.


Visceralii

Daca ar fi sa aleg intre diversele soiuri de anti-basei, cu siguranta as opta pentru cei declarat viscerali, cei care zic: "nu ma intereseaza niciun fel de argument, nu vreau sa discut, dar il urasc pe Basescu si vreau sa moara in chinuri, impreuna cu Udrea - oricine ar veni in locul lui o sa consider ca e mai bun, chiar daca ala ar fi Hitler in persoana". Mie, sincer sa fiu, asta mi se pare o atitudine corecta. Pana la urma la ce sunt bune discutiile in contradictoriu, cata vreme tu ai deja o opinie formata si orice ti s-ar spune, de catre oricine, pe orice ton, cu oricata subtilitate, nu ti-o vei schimba? Pentru ce toata aceasta palavrageala inutila? Tata, eu nu-l vreau pe Basescu! Daca-i dau aia premiul Nobel pentru pace, eu tot nu-l vreau. Daca se dovedeste ca prin actiunile lui Romania a evitat o catastrofa, tot nu-l vreau. Daca descopera tratamentul cancerului si imi salveaza matusa, tot nu-l vreau. Eu impart lumea in doua: intr-o parte sunt unii pro-Basescu, in cealalta sunt unii anti-Basescu. Nu ma intereseaza argumentele niciuneia dintre tabere. Eu nu am argumente - si nici nu le caut - ca sa fiu anti-Basescu. Pentru mine Basescu e Satana in persoana si asta e tot.
Ei bine, omul care vine cu teoria asta, mi se pare demn de respect, pentru ca dincolo de toate pacatele lui, macar recunoaste: "da, asta-s eu".


Mici intamplari cu animale (103)


Ne scrie un inginer silvic, vînător bătrîn :
„Soţia mea mergînd să ne viziteze copiii — oameni la casele lor — am rămas singur cîteva săptămîni. A trebuit să iau în grija mea deosebită mai ales cele cîteva găini de soi, care erau „ochii din cap" ai soţiei. Mi-am făcut şi eu o ambiţie: să le găsească la întoarcere mai grase şi mai frumoase de cum le lăsase. Găinile, care nu sunt atît de proaste cum se crede, în cîteva zile s-au obişnuit ca dimineaţa, cînd deschideam fereastra dinspre curte, să primească fără greş cîţiva pumni de seminţe. În curînd, în fiecare dimineaţă mă aşteptau sub fereastra aceea.


Faceti-va bine (178)


Mărgeluşele
Denumire ştiinţifică: Lithospermum officinale.
Denumire populară: mei păsăresc.
Prezentare. Planta aceasta este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică şi groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată şi acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgeluşa înfloreşte în mai şi iunie, florile fiind alb-gălbui. 



Bushiri

George W. Bush, a fost de doua ori presedintele SUA si, implicit, cel mai puternic om din lume. Iata cateva citate reprezentative din rostirile (bushirile) acestui om:

"Marea majoritate a importurilor noastre provin din afara tarii."

"Daca nu vom reusi, riscam sa dam gres."

"Un singur cuvant insumeaza probabil responsabilitatea fiecarui guvernator, iar acest cuvant este `sa fii pregatit`."

"Viitorul va fi mai bun maine"



Non bis in idem

Cum cred ca se vede, eu am renuntat sa mai comentez politica. Ma cam lasa rece prostiile pe care le fac domnii aceia ahtiati dupa banul public, la fel si miciunile pe care le spun politicienii fara sa clipeasca. Sa fie la ei, de capul lor sa fie. Daca exista plata "dincolo" pentru faptele noastre, ei vor avea de tras, nu gluma.
Acum insa, chiar nu ma pot abtine de la un comentariu, dupa ce am vazut, intamplator, niste declaratii de-ale lui Dan Voiculescu. Intr-un interviu, acest politician roman a declarat urmatoarele: pana in ziua alegerilor, Traian Basescu trebuie suspendat din nou, pentru ca el nu-l va numi pe Victor Ponta premier, nu va numi pe cine vrea USL etc.


marți, 30 octombrie 2012

Povestiri din volumul Cuore (1)

Micul patriot padovan
Nu, n-am să fiu niciodată printre ultimii din clasă, dar cred că m-aş duce mult mai bucuros la scoală dacă învăţătorul ne-ar mai spune şi altădată o poveste ca cea de azi. Din cîte am priceput, o să ne istorisească una în fiecare lună. Pe urmă ne va da s-o scriem. De fiece dată o să ne povestească o istorioară care s-a petrecut cu adevărat şi în care va fi vorba de fapta bună a unui copil.
Povestea de azi se intitulează: Micul patriot padovan.  Şi acum, iată întîmplarea: 


Funeraliile unui clovn

Imagini cu adevarat haunting...



O poveste a lui Anton Doncev


Întoarcerea
În sfîrşit s-a trezit. De obicei, se trezea pe îndelete, conştiinţa lui se desprindea cu greu din lumea viselor, semitonurilor şi penumbrelor, ca sa se întoarcă în capsulă sub lumina puternică a becurilor electrice. De obicei, rămînea multă vreme cu ochii închişi, înainte de a-şi arunca privirea asupra constelaţiilor de luminiţe, săgeţi, grade şi cifre.
De astă dată se trezi numaidecît. Tablourile se fixară în focar. Inima îi bătea în stomac, în gîtlej, în tîmple.
O săgeată, care treizeci de ani stătuse nemişcată, trepida acum în jurul axului ei. După aceea se auzi un glas, glasul unui om de pe Pămînt. Glasul însă, vorbea într-o limbă necunoscută.


Croncanii de mull

Marea problema cu care m-am confruntat la venirea în Germania a fost debarasarea de gunoiul menajer. Aici, gunoiul se separă încă din bucătărie. Ai un coş de gunoi cu trei camere, ca o inimă de broscan. În prima pui o pungă în care arunci hârtii. În a doua o pungă pentru plastic, peturi etc. În a treia, o pungă în care îndeși mull, adică resturi alimentare. Pungile pentru hârtie sunt albastre, cele pentru plastic galbene, iar cele pentru mull negre şi groase. Toate se găsesc prin supermarketuri. Cele albastre şi cele galbene sunt gratuite. Cele negre costă de te rup. Adică 20 de pungi de mull te pot costa chiar și 15 euro, funcție de marcă. Nu-i de mirare că oamenii caută diverse combinaţii ca să evite folosirea acestor pungi.


Un vis al lui Bradbury

Geamul de culoarea căpşunii
În visul lui, se făcea că închide uşa de la intrare — o uşă cu geamuri de culoarea căpşunii şi a lămâii, cu geamuri ca nişte nori albi sau ca apa limpede a unui pârâu. Două duzini de geamuri, dispuse în jurul unuia mare, de culoarea vinului de fructe, a gelatinei şi a cuburilor de gheaţă. Îşi aducea aminte cum, în copilărie, tatăl lui îl lua în braţe, spunându-i: „Priveşte!” Geamul liliachiu îi prefăcea pe trecători într-un fel de ciorchini livizi. În cele din urmă, geamul de culoarea căpşunii scălda orăşelul într-o lumină caldă, aşternea peste lume răsărituri roz şi făcea ca pajiştea tunsă să pară un covor persan cumpărat în vreun bazar. Geamul de culoarea căpşunii îi vindeca pe oameni de paloarea lor, încălzea ploaia rece şi dădea foc zăpezilor viscolite ale lui Făurar.
— Da, da, acolo!
În clipa aceea se trezi.


luni, 29 octombrie 2012

Detalii




Mici intamplari cu animale (102)


I-aş zice obrăznicie, dacă n-aş fi sigur că vulpea, eroina micii întîmplări de mai jos, avea pui pe care se trudea să-i hrănească. De aceea zic curaj şi adaug: pornit din grija ei pentru pui.
Într-o duminică din iunie am venit la palma de loc pe care o aveam în apropierea oraşului. Casă bătrînă, pomet, vie în vecinătatea altor vii şi a pădurii. Mi-am pus pe cap pălăria de paie, mi-am luat în spate o haină veche şi am ieşit între pomi, să-i mai caut, să-i mai operez de viermii care s-au încuibat sub coaja lor, să mai tai cîte o creangă uscată sau rea.


După mine!