Într-o toamnă căutam
potîrnichi prin şirlincile înguste de porumb, învrîstate de
altele cu mirişti. Anul fusese rău şi
pentru ţăran şi pentru vînător:
porumbul rar şi nerodit, potîrnichi puţine.
După multă umblare se ridică un
stolişor, îndată cîrneşte
spre dreapta şi, cînd prind pe una în linia armei, erau
deasupra unei mirişti. Lovită, s-a ridicat drept în sus
cîţiva metri, apoi a căzut
la pămînt ca un bolovan. Liniştit,
păşesc ca să o ridic. Ştiam
că e moartă, lovită în
cap, după figura pe care a făcut-o.
Abia înaintez cîţiva paşi şi
aud deasupra capului vîjîit. Ca o săgeată
trecea pe deasupra mea o pasăre de pradă.
Nici nu apuc să ridic arma, că o
văd din nou, de data aceasta ridicîndu-se din mirişte
cu potîrnichea mea în gheare. Oarecum surprins şi zăpăcit,
n-am tras — hoţul a plecat cu agoniseala mea.
Adică, fiind prin apropiere a văzut
ce s-a întîmplat. În loc să se sperie de om şi
de focul de puşcă, a recunoscut prilejul bun; în fulgerarea zborului a apucat de jos potîrnichea şi, fără să se
oprească o clipă, şi-a
continuat zborul, doar puţin îngreuiat de povara din gheare. Pe lîngă
îndrăzneală, cîtă
precizie în mişcări trebuia să
aibă ca să poată
executa o asemenea bravură.
În primul moment credeam că am de-a face cu un uliu porumbar. Spre mirarea mea,
am văzut apoi că este un soim călător (Falco
peregrinus), pasăre rară pe la noi, întîlnită aproape numai în epoca migraţiei. Dar mai ciudat este că peregrinul nu-şi atacă
victima pe pămînt, ci numai în zbor. Se
vede că şi această regulă îşi are excepţiile ei. Am văzut o îndrăzneală mare,
o performanţă minunată, am văzut de
aproape un şoim călător şi... o excepţie rară. Să-mi fi părut rău că am pierdut potîrnichea?
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu