Pasunile Raiului(Ultimul capitol)

La două după-amiaza, autobuzul cu turişti părăsi staţia din Monterey, pornind într-un tur al peninsulei. Şi în vreme ce înainta pe atît de lăudatul în reclame "Circuit de şaptesprezece mile", călătorii priveau iscoditori casele falnice ale unor oameni foarte bogaţi. Turiştii se simţeau puţin jenaţi cînd se uitau pe geamurile prăfuite, ca şi cum s-ar fi uitat pe gaura cheii, dar păstrau sentimentul ca sunt totuşi nişte privilegiaţi. Autobuzul se tîrî prin oraşul Carmel, trecu peste o colină şi ajunse la Misiunea Carmelo, cea cu cupola gîrbovită, iar acolo tînărul şofer trase pe dreapta şoselei şi îşi ridică picioarele pe tabloul de bord, rămănînd în aşteptarea pasagerilor conduşi de ghid prin interiorul întunecat al vechii biserici.

Greva caracaleză pentru Parlament

Vă mai amintiți de o femeie pe nume Cristina Anghel? O învățătoare din Caracal, care în 2010 a făcut greva foamei 70 de zile pentru că nu se aplica legea de majorare a salariilor profesorilor. Șaptezeci de zile e aproape de două ori mai mult decât 40 - numărul zilelor în care Cristos a stat în pustie fără să mănânce. Pare destul de greu de crezut că un om poate să nu mănânce 70 de zile, dar deh, nimeni n-a prins-o mâncând pe furiș sau, dacă a prins-o careva, a păstrat tăcerea. Fapt e că în vremea aia, românii se împărțeau în două, ca de obicei, și în privința afacerii Anghel. Unii o căinau și ziceau: „ce criminal e Băsescu”, alții considerau că e ceva necurat la mijloc. 

Grizzly, stapanul muntilor(2)

Capitolul 2

O milă mai jos, în fundul văii, la ieşirea din pădure, Jim Langdon şi-a oprit calul şi s-a uitat o clipă în depărtare. Apoi, plescăind din limbă de plăcere, şi-a săltat piciorul drept peste şa, rezemîndu-şi genunchiul de oblînc, şi a aşteptat.

Două-trei sute de metri înapoia lui, ascuns încă de brazi, Otto se necăjea cu „Mîrţoaga“ — o iapă de povară foarte încăpăţînată.

Langdon chicotea amuzat ascultînd vociferările celuilalt, care îşi ameninţa iapa cu cele mai cum­plite pedepse, de la înjunghiatul pe loc şi pînă la sfîrşitul ceva mai omenos pe care i-l promitea: să-i sfarme capul cu ciomagul. Lui Langdon îi plăcea grozav vocabularul colorat de care se folosea Otto cînd îşi ameninţa caii blînzi şi nepăsători. Ştia că dacă „Mîrţoagei" i-ar fi venit gust să se tăvălească cu încărcătură cu tot, voinicul şi bunul Bruce s-ar fi învîrtit în jurul ei continuîndu-şi ameninţările sîngeroase, fără să-i facă niciun rău.

Pe cand aveam 4 ani

Pozele astea au fost facute in 1964 si au fost publicate in revista Life.

Mici intamplari cu animale (106)

L. R, care şi-a petrecut lunga-i viaţă ca paznic de vînătoare în Munţii Făgăraşului (Arpaş), povestea din întîmplările lui cu rîşii.

Faceti-va bine (181)

Măselariţa

Denumire ştiinţifică: Hyoscyamus niger.

Denumire populară: nebunariţă, măselar.

Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor şi este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm şi un metru înălţime. Tulpina este dreaptă şi puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de nişte nervuri violete. Măselariţa înfloreşte toată vară şi chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere şi seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar şi în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei.

Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină.

Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate şi pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Grizzly, stapanul muntilor(1)

Una din cartile care mi-au marcat copilaria: "Grizzly, stapanul muntilor". Am citit-o pe la 12-13 ani si niciodata n-am uitat anumite momente miraculoase de-acolo. "Un sunet nearticulat şi gîtuit, care nu mai avea nimic omenesc, a fost tot ce a putut ieşi de pe buzele lui Langdon cînd întîlni privirea fixă a uriaşului grizzly" - fraza asta mi-a ramas in memorie pentru totdeauna ba chiar am folosit-o in diferite imprejurari, ca student - de exemplu cand aparea un anumit profesor le ziceam colegilor: "Un sunet nearticulat şi gîtuit, care nu mai avea nimic omenesc, a fost tot ce a putut ieşi de pe buzele lui Baz cînd întîlni privirea fixă a lui Sireţchi" etc.

Asa ca m-am gandit sa urc aceasta carte pe blogul meu, ca sa faca, eventual, bucuria si a altor copii. 

De-ale lui Zoscenko (34)

Din cauza vitezei

Soneria de la scară a zbîrnîit prelung.

M-am repezit să deschid uşa.

Am deschis-o. În antreu a dat buzna un om. Părea buimac. Gura o ţinea căscată, mustăţile le avea pleoştite, privirea îi rătăcea bezmetică, pe bărbie i se prelingea o dîră de salivă.

— Contorul?! a hîrîit omul cu un glas feroce. Repede! Unde e?

Speriat, am rămas perplex şi am arătat cu de­getul în tavan.

Omul a sărit pe măsuţă, călcînd în picioare o superbă pălărie de damă, şi s-a apucat de contor.

Secretul pilafului

Multă lume face pilaf cu carne de pui. Dar puţină lume ştie că pilaful se poate face şi cu cârnaţi. Eu sunt unul dintre cei care ştiu. Fac periodic pilaf cu cârnaţi, cu condiţia să am cârnaţi româneşti adevăraţi. Această mâncare foarte simplă are şi un secret pe care o să-l dezvălui azi.

Distrugerea cu perversitate a ideii de masă îmbelșugată

Există oameni care sunt capabili să distrugă o idee fără să i se opună.
Îmi amintesc de un amic de-al meu, un tip grăsuţ şi iubitor de bucate alese. De fapt, mâncarea în sine, mestecatul ei, nu reprezintă pentru el cine ştie ce mare împlinire. Lui îi place (mai bine zis îi plăcea) să pregătească şi să aranjeze o masă îmbelşugată. Să aşeze o faţă de masă frumoasă, să pună tacâmurile în stânga farfuriilor, sprijinite pe suporturi de argint aşezate pe şerveţele frumos colorate. Într-o parte a mesei să fie coşul cu pâine, alături solniţa, râşnița de piper, uleiul şi oţetul. Amicului meu îi place să ia un fund de lemn şi pe el să taie diverse lucruri: caşcaval, kaiser, şuncă, ceapă, salam, roşii, ardei. Apoi să le aranjeze pe platouri pe care le pune pe masă, lângă sticlă de ţuică, cea de vin, apa şi sucurile copilului.

Baudelaire - doua mici poeme in proza

Nu stiu cum se face, dar doua mici poeme in proza ale lui Baudelaire, primele doua pe care le-am urcat, au disparut de pe al meu blog. Asa ca le postez din nou acum. Uite:

Păşunile Raiului(11)

In anii cincizeci, cînd a venit în vestul îndepărtatat, Richard Whiteside a cercetat exploatările aurifere şi a renunţat la ele ca obiect al strădaniilor sale. "Pămîntul nu dă decît o singură recoltă de aur, şi-a spus el. Iar cînd recolta asta se împarte la o mie de arendaşi, nu-l poate hrăni pe niciunul prea multă vreme. Asta-i gospodărire proastă."

Din povestile lui O. Henry (6)

Răscumpărarea lui Mack

Eu şi bătrînul Mack Lonsbury am ieşit din afacerea cu mina aia de aur „De-a v-aţi ascunselea" cam cu 40 000 de dolari de căciulă. Zic „bătrînul Mack“, dar nu era bătrîn deloc. Avea vreo patruzeci şi unu de ani, arătînd însă mult mai în vîrstă.

—      Andy, mi-a spus el. M-am săturat de corvoadă. Ne spetim amîndoi pe-aici de trei ani. Hai s-o lăsăm puţin baltă şi să tocăm ceva din banii ăştia pe care i-am agonisit.

—   Îmi place propunerea, zău, i-am răspuns. N-ar fi rău să facem o vreme pe nababii să vedem şi noi cum e. Dar, cum să procedăm — cumpărăm Niagara sau punem banii la bătaie la cărţi?

—     Ani în şir m-am tot gîndit că, dacă aş avea bani, aş închiria pe undeva o căsuţă cu două camere, aş angaja un chinez să ne gătească, aş sta numai în ciorapi şi aş citi „Istoria Civilizaţiei" a lui Buckle.

—    Mda, nu sună rău; ba chiar ademenitor şi fără pic de ostentaţie vulgară; nici nu văd cum altfel am putea investi banii cu mai mult folos. Fă-mi şi mie rost de un ceas cu cuc şi o metodă de învăţat cîntatul la banjo şi sunt omul tău.

Mici intamplari cu animale (105)

În libertate, corbul este una dintre păsările noastre care se feresc mai mult de om. Pururea atent, cu ochii lui deosebit de ageri observă, din văzduh sau din vîrful copacului pe care s-a aşezat, încă de departe omul şi se fereşte de el. Dar tot aşa de puţine sunt păsările sălbatice care să se îmblînzească şi să se apropie de om cu atîta uşurinţă şi încredere cum face corbul. Ca să-şi piardă sfiala şi să devină prieten trebuie timp şi, mai ales, să fie prins de pui. Prins adult, e duşmănos, dă cu ciocul, adeseori refuză mîncarea, nu se poate împăca. M-a mirat deci purtarea unui corb.

Faceti-va bine (180)

Mărul lupului

Denumire ştiinţifică: Aristolochia clematitis.

Denumire populară: cucurbeţică.

Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta are frunze aproape ovale, flori galbene şi fructe sub formă de pară. Înfloreşte la sfârşitul primăverii şi începutul verii. Creşte prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se foloseşte partea aeriană, mai exact spus frunzele şi vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează şi rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică.

Cea mai frumoasă

Mai țineți minte cum întreabă împărăteasa oglinda fermecată? „Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?” Și oglinda îi răspunde: „Tu ești”. Azi așa, mâine așa, până când într-o zi, oglinda zice cam în felul următor: „Frumoasă ești, împărăteasă, precum luna, stelele etc. Dar undeva e o fată, îi zice Albă ca Zăpada, și e mai frumoasă decât tine”. La care împărăteasa turbează de furie și așa începe basmul pe care-l știe toată lumea.
Ce nu se știe însă și am aflat eu prin metode specifice (sic) e că de fapt Albă ca Zăpada nu era mai frumoasă decât împărăteasa. Totul a fost o răzbunare a oglinzii, care se săturase să fie ținută pe post de player. Toată ziua, bună ziua „tu ești cea mai frumoasă”. Păi cine nu s-ar sătura până la urmă? Așa că oglinda fermecată a găsit metoda de a-și face viața mai palpitantă și de a-i da și niște lovituri sub centură împărătesei.
Și acum să vă zic și cum am aflat eu secretul ăsta. Simplu: m-am uitat la Snow White cu Julia Roberts, actrița care îmi place mai mult decât ar fi cazul. Și eu și Maria am constatat că împărăteasa e mai frumoasă decât Snow White. Uite:

In spatele tabloului

Plecând de la o zicere glumeaţă a marelui dirijor Sir Thomas Beecham, am căutat nişte muzică pentru clavecin şi am găsit sonatele lui Scarlatti, urcate frumos pe You Tube de un împătimit al muzicii Barocului. Nu pot spune că mă omor după clavecin, n-aş fi căutat aceste sonate, dacă nu mi-ar fi stârnit imaginaţia Sir Beecham cu glumiţa lui: "Clavecinul sună ca două schelete care fac sex pe un acoperiş din fier forjat." Am pornit clipul şi, după câteva secunde, mi-am dat seama că imaginea pe care curge muzica mă atrage într-un fel deosebit. Uite-o:

Doua formule

Faptul ca exista oameni care nu pot intelege, spre exemplu, matematica, nu cred ca mira pe cineva. Tot asa exista persoane care nu pricep gramatica, ori muzica. Nimeni nu e facut sa le priceapa pe toate. 

In vremea lui Ceausescu, insa, a nu pricepe matematica era o adevarata drama. Fiecare parinte visa ca odrasla lui sa intre la facultate si sa se faca inginer, doctor, sau economist. Aproape cu totii luau foc cand auzeau de conservator, de istorie, de geologie... Nu, astea nu erau meserii banoase (cu exceptiile de rigoare despre care o sa povestesc eu candva - ma refer la unii profesori), cel mai tare era sa lucrezi in uzina si sa iei 4000 de lei pe luna. Scurt.

Din povestirile de razboi ale lui Sadoveanu(2)

In baterie

Se dădu ordinul de plecare de la Verbiţa spre Griviţa. Sergenţii se zvîrliră pe cai şi prinseră a geme comande scurte. Ofiţerii alergau săltînd în şa ca să-şi găsească bateriile. Călăreţii prinseră a-şi înmlădia bicele, şi caii, înţepenindu-se, se întinseră năprasnic între ştreanguri, cu capetele în piept. Chesoanele şi tunurile porneau huruind înăbuşit. Apoi cînd bateriile se înşirară, freamătul şi neregula începutului se potoliră, nu mai rămase decît cutremurul şi bubuitul grămezilor de fier şi oţel.

Micul Cantemir și povestea celor doi neghiobi

Tăcerea tăcerilor cuprinse deodată lumea de jos, lumea de sus. Noaptea lăptuie şi argintoasă în lungi unde tremurătoare se împărţi. Nevăzuţi, faurilor argintari li se alăturară faurii aurari, iar pe marea liniştită a Norului Violet plutea un iceberg cît un cub de zahăr, şi acolo cine cînta şi se îndulcea? Chiar mica laponă cu bretonul ei pieptănat cu pieptene de safir şi lăcuit cu lac pentru bretoane, o, ce lac extras din solzi de peşte negru, tocmai, tocmai pe malul apei Ţziuiian, vai, ce departe, şi ce timp trecu de cînd pe liniştea acestei ape, în fumul colorat de asfinţit, culcată luneca pe umbra bărcii umbra poetului Van Vei! 

Cîte nu văzu micul Cantemir, acum, din mijlocul grădinii bunelor sale mătuşi!