luni, 5 noiembrie 2012

De-ale lui Zoscenko (34)


Din cauza vitezei
Soneria de la scară a zbîrnîit prelung.
M-am repezit să deschid uşa.
Am deschis-o. În antreu a dat buzna un om. Părea buimac. Gura o ţinea căscată, mustăţile le avea pleoştite, privirea îi rătăcea bezmetică, pe bărbie i se prelingea o dîră de salivă.
— Contorul?! a hîrîit omul cu un glas feroce. Repede! Unde e?
Speriat, am rămas perplex şi am arătat cu de­getul în tavan.
Omul a sărit pe măsuţă, călcînd în picioare o superbă pălărie de damă, şi s-a apucat de contor.
   — Tovarăşe — l-am întrebat speriat — cine eşti dumneata? Controlor?
— Controlor — mi-a răspuns el cu un glas răguşit. Facem imediat o verificare şi fugim mai departe...
Apoi controlorul a sărit jos, s-a lovit la picior de colţul lăzii şi s-a repezit la ieşire.
— Tovarăşe... măi frăţioare — am zis eu — stai şi te odihneşte un pic... Arăţi rău de tot...
Controlorul se opri, îşi mai trase răsuflarea şi zise:
— Uf... Zău aşa... Ziua de azi m-a dat gata... Oricum, o sută de apartamente... Mai înainte controlam şaizeci, acum trebuie să controlăm optzeci... Dacă faci mai multe, norocul tău, acum se dau prime... Fac şi eu azi pînă la o sută cincizeci, şi-mi ajunge... Mie nu-mi trebuie mult. Eu nu sunt lacom.
— Şi reuşeşti? l-am întrebat prudent, îndreptînd pălăria strivită.
— Reuşim — răspunse controlorul. Numai că lumea încă nu s-a obişnuit cu ridicarea productivităţii. O sperie viteza... Adineauri, cînd am intrat la şapte, au crezut că au dat hoţii. Au început să ţipe. La nouă am spart o măsuţă, alte ţipete, alte nemulţumiri. În casa vecină, din greşeală, am smuls contorul din perete, chiriaşul, gata să sară la bătaie. Nu-i place, vezi dumneata, să vadă contorul bălăbănindu-se aiu­rea. Cică nu e estetic... Ah, cetăţene, lumea încă nu s-a obişnuit, da' de loc! Numai aici, la dumneavoastră, e mai liniştit, civilizat... Şi pălăria, mai ţine?... Oi fi turtit-o?
— Ai turtit-o — am zis eu delicat, potrivind penele rupte de la pălărie.
— Ce ţi-e şi cu moda asta feminină! zise cam vag controlorul şi clătină din cap cu un aer de reproş.
La uşă, după un moment de ezitare, adăugă:
— Mai mare necazul cu ridicarea productivi­tăţii. Tu te zbaţi, te forţezi, pui suflet, şi lumea, necivilizată, se supără din cauza vitezei... Uf!... Am fugit... La revedere...
Controlorul se smulse din loc, se plesni cu palma peste genunchi, scoase un chiuit şi dintr-un salt se repezi pe scară.
Productivitatea creştea.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!