Faceti-va bine (272)

Scaiul dracului

Denumire știinţifică: Eryngium maritimum.

Prezentare. Acest scai, întâlnit mai rar, este o plantă ce crește la malul mărilor, fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Aparţine familiei umbeliferelor. Are dezvoltare bienală sau perenă, în funcţie de climă. Se prezintă ca o tufă sferică, a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Frunzele au forme diferite și sunt crestate, aparent la întâmplare. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august, sunt micuţe, au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Scaiul dracului este o plantă frumoasă, având un aspect impresionant. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare, în prezent fiind pe cale de dispariţie. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina, din care se prepară decoct, sirop diuretic, extract fluid. În asociere cu alte plante medicinale, se obţine o mixtură. 

Scaiul dracului

In casa bunicilor (12)

Măriuca

Bunicul îi spune Măriuca: aşa o cheamă. Bunica îi spune Mariţa: aşa vrea bunica.

— Măriuco, — o cheamă nepotul.

— Te iei bine cu bunicu-tău, — intervine bunica, aruncându-i o căutătură peste ochelari.

—  Nu, bunică, dar aşa o cheamă pe ea, şi-i şi mai frumos.

— Iaca, drace, de unde-o sărit priceputul! Şi de ce-i mai fru­mos, mă rog, dumitale?

Lumea pierduta (14)

Adevăratele cuceriri

 Ne închipuiam că oamenii-maimuţă, urmăritorii noştri, nu ştiau nimic de ascunzătoarea noastră din junglă. Dar curând am descoperit că ne înşelam. În pădure nu se auzea nicio mişcare, nicio frunză nu se clintea şi totul era liniştit în jurul nostru. Dar ar fi trebuit să ne aducem aminte, din prima noastră experienţă, de răbdarea şi de şiretenia de care dădeau dovadă aceste fiinţe atunci când erau nevoite să pândească şi să aştepte momentul favorabil. Orice o fi să mi se întâmple în viaţă de aci încolo, sunt sigur că niciodată n-o să fiu atât de aproape de moarte ca în dimineaţa aceea. Dar s-o luăm de la început.

Somnul de veci(21)

DOUAZECI SI UNU

Nu m-am apropiat de familia Sternwood. M-am înapoiat la birou, m-am aşezat pe scaunul turnant şi-am încercat să-mi bălăbănesc picioarele în ritm egal. Prin ferestre sufla un vânt puternic şi funinginea de la crematoriile hotelului de alături pătrunse în odaie şi se răspândi pe suprafaţa biroului, ca ştirul măturat de vânt pe un maidan. Îmi spuneam că trebuie să mă duc să-mi iau masa de prânz, că viaţa e stupidă, că va fi la fel de stupidă dacă beau ceva singur-singurel şi că dacă beau ceva la acea oră a zilei n-o să aibă nici un haz. Reflectam la toate astea când mi-a telefonat Norris. În felul lui şi cu o poli­teţe plină de atenţie, mi-a spus că generalul Sternwood nu se simte prea bine, că i se citiseră din ziar anumite articole şi că presupunea acum că ancheta mea se încheiase.

Cateva imagini retinute de Dennis Stock

Descoperirea iadului

Zice Sartre că iadul sunt ceilalți, dar greșește. Iadul este personal, il porti cu tine de cand te nasti si il construiesti prin toate actiunile tale. Iadul este trecutul. De acolo vin toate. Relele pe care le-ai comis nu se mai despart de tine, sunt acolo, in trecut, nu pot fi sterse nicicum, fie ca ti le amintesti fie ca nu. Nimeni nu e inger, cu totii avem un trecut si, in cadrul lui, niste fapte rele pentru care nu exista posibilitatea de-comiterii, ci doar posibilitatea iertarii. Exista asadar o solutie pentru a scapa de iad: iertarea. Ea necesita credinta si pocainta. Daca este adevarat ca va fi o Judecata, lucrurile vor decurge astfel: „Raul Baz, ai comis urmatoarele pacate (urmeaza lista). Pedeapsa pentru ele este urmatoarea (o noua lista). Dar tu ai crezut in Mine si te-ai pocait. Asadar, esti achitat, poti sa te duci in Rai”.

Buzunarul interior

20.07.2013, ora 6:05 dimineață. Azi plecăm către Hanovra, despărțindu-ne de mare pentru cel puțin un an. Mi-am făcut cafeaua și am deschis laptopul, ca de obicei când ies din somn. Am intrat pe un site cu știri. Pe burtieră, un titlu mare: „Nae Nicolae este condus astăzi pe ultimul drum”. Nae Nicolae... Nae Nicolae... Ah! Gata, știu! Este cel spulberat de tren, omul care juca table cu Becali pe 10.000 de euro linia. Am pornit sonorul la un nivel suficient ca să aud ce se spune și insuficient ca să trezească fetele. O voce tocmai povestea că la reședința lui Nae Nicolae au apărut foarte mulți cerșetori, oarecum organizați. „Ce procesiune grotescă” mi-am spus și am oprit sunetul. Apoi mi-am adus aminte de înmormântarea lui tata, din 1987.

Faceti-va bine (271)

Sânzienele

Denumire știinţifică: Galium verum.

Denumire populară: drăgaică, sânziene.

Prezentare. Sânzienele sunt plante erbacee, remarcate prin florile lor galben-aurii, cu inflorescenţe bogate, dese, și cu miros foarte plăcut. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Au frunze lungi și înguste, înălţimea plantei fiind cuprinsă, la înflorire, între 30 și 100 cm. Tulpina are patru muchii și este subţire, în partea superioară se ramifică, iar la maturitate se lemnifică. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Procesul de înflorire, de mai mică amploare însă, continuă până în septembrie. Florile, de mici dimensiuni, sunt dispuse grupat, în panicule. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor, în fâneţe și poieni, pe terenuri părăsite. Pentru uz medicinal se recoltează florile și, mai rar, frunzele. Preparatul principal este infuzia.

Lumea pierduta (13)

O scenă care nu se poate uita

 Exact în clipa când soarele apunea la sfârşitul acelei zile triste, am zărit făptura singuratică a indianului zugrăvită pe câmpiile întinse din vale şi l-am privit îndreptându-se spre fluviul îndepărtat ca pe singura noastră nădejde de salvare, până când a dispărut în negurile serii, pe care soarele în asfinţit le colora în nuanţe roşcate.

Presa de cacat

Avem astazi dovada limpede ca presa din Romania este de cacatul cacatului - cea mai ticaloasa, murdara si falsa presa din cate exista. Am cunoscut ziaristi de toate felurile, unii chiar mi-au fost amici. Dar ceea ce se petrece azi in presa este dincolo de orice mi-as fi putut imagina.

Disperarile tanarului Cioran (6)

A nu mai putea trăi

Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, după ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini pe­riculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie. Dacă totuşi trăieşti, aceasta se datorează capacităţii de obiectivare prin care te eliberezi prin scris de acea încordare infinită. Creaţia este o sal­vare temporară din ghearele morţii.

Prietenia

Când și când aud despre cearta unor prieteni care, din cauza politicii, ori a unei femei, ori a unui alt gen de mărunțiș, au devenit dușmani. Și de fiecare dată îmi zic: oamenii ăștia de fapt n-au fost prieteni. Prietenia e ceva aproape supranatural, pot spune că este cu adevărat o minune. Când doi bărbați sunt prieteni, sunt gata de orice sacrificiu unul pentru celălalt. Și asta, atenție, în lipsa oricărei conotații sexuale - un bărbat și o femeie pot fi absolut orice în afară de prieteni, tocmai pentru că mai devreme sau mai târziu relația lor se transformă în dorință reciprocă (da, cunosc contraexemplul cu homosexualul și lesbiana).

Veneția (1)

Cand am ajuns in autogara, am dat de-un indicator pentru Piata San Marco, unde se duce toata lumea ca sa stea la cozi infernale pentru a vizita Bazilica si Palatul Dogilor. Ne-am luat dupa el, am trecut peste un pod si ne-a aparut in fata intrarea intr-un hotel numit Papadopoli. Eu, dupa cum mi-e obiceiul, m-am intrebat ce-o fi cu numele ala: sa fie vorba de un domn numit Papadopoli, cu accent pe i, sau sa fie niste frati Papadopol si acolo sa fie vorba de plural - adica un Papadopol, doi Papadopoli? Poate e vorba de niste frati legendari, m-am gandit, cum erau fratii Gracchi, despre care ne invata domnul Mezarescu la istorie pe cand eram copii, rostindu-le numele sub forma frații grahi, cu accent pe a, si carora eu le spuneam, desigur, Frații Grași. Nu stiu inca raspunsul. 

Lupe-n cap

Pe masura ce ne apropiam, duminica trecuta, de Lido di Jesolo - destinatia noastra italiana, mai schimbam cate o idee (fixa, desigur, la varsta asta nu te mai scoate nimeni din ale tale, totul e cum stii tu si numai cum stii tu). Printre altele, a venit vorba despre cremele de plaja, despre care eu am o parere extrem de proasta. Cand eram mic, nu exista asa ceva, tata ma dadea cu o solutie numita Clorocalcin si cam asta era tot. N-am avut niciodata niciun fel de problema cu pielea, desi pe-atunci stateam la plaja, nu gluma, pentru ca imi inchipuiam ca daca m-as fi intors la Sinaia nebronzat, m-as fi facut de ras.

Povestea unui ziarist, spusa de Cehov

Corespondentul

Muzicanţii erau opt la număr. Şefului lor – Guri Maximov – i se pusese în vedere că, dacă muzica nu cântă fără întrerupere, n-au să vadă nici un singur păhărel de votcă, ba chiar răsplata muncii lor n-au să şi-o capete decât cu chiu, cu vai. Dansul începuse exact la ora opt seara. La ora unu noaptea, domnişoarele se supărară pe cavaleri; cavalerii, pe jumătate beţi, se supărară pe domnişoare, şi dansul încetă. Musafirii se împărţiră în grupuri. Cei mai vârstnici puseră stăpânire pe salonaş, unde se în­tinse o masă cu patruzeci şi patru de sticle şi tot atâ­tea tacâmuri; domnişoarele se adunară într-un col­ţişor al salonului cel mare, forfecară pe nemernicii de cavaleri şi se străduiră să dezlege problema: cum se face că mireasa îi spune mirelui chiar de la început „tu”, iar cavalerii se retraseră în celălalt colţ şi înce­pură să vorbească toţi deodată, fiecare despre ale lui.

Faceti-va bine (270)

Săpunariţa

Denumire știinţifică: Saponaria officinalis.

Denumiri populare: văcăriţă, săpunel, berbecei, odogaci.

Prezentare. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm, frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz, rareori albă. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina, care se mărunţește, se macerează sau se folosește la decoct. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet, de pildă), recomandă utilizarea întregii plante. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal, iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice, cum ar fi eczemele, pecinginii, impetigo, edemele, herpesul.

 

Ultimele poze ale lui August Sander

 

Un clip criminal

De-o bucată de vreme este prezentată pe toate posturile de televiziune o reclamă absolut criminală, pe care nu văd s-o fi semnalat cineva pe undeva ca fiind periculoasă şi nocivă. E vorba de o campanie pentru premiile oferite de producătorul unei mărci de bere, premii care pot fi câştigate dacă le găseşti numele inscripţionate pe spatele capacului sticlelor de doi litri.

Un popor needucat

De ce oare este posibil în România ca un infractor lipsit de scrupule să ajungă până la cele mai înalte demnităţi ale statului? Şi de ce lucrul ăsta e imposibil într-o ţară ca Germania? Convingerea mea este că explicaţia stă în lipsa educaţiei. A cui educaţie? A infractorilor? Nu, a poporului român în general. Lucrurile stau în felul următor. Cei care au făcut şcoală sub Ceauşescu n-au auzit acolo nimic despre valorile fundamentale ale traiului într-un stat de drept. Ei au prins cu totul alt gen de valori - cele ale traiului într-un stat putred de corupţie, clientelism, minciună. Au învăţat încă de mici că poţi lua note mai bune decât ţi se cuvin dacă părinţii tăi aranjează cu profesorul; au învăţat principii de genul „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”; au luat de bun faptul că dacă vrei să ajungi ceva în viaţă trebuie să te înscrii în UTC şi apoi în PCR; şi-au umplut minţile cu pseudo-ştiinţa numită „materialism dialectic”. Au ajuns la maturitate educându-şi copiii pe aceleaşi criterii. Pe vremea lor (care este şi a mea, desigur), nu se pomenea să existe vreun curs, vreo prelegere, vreun loc unde să te poţi duce şi să înveţi câte ceva despre drepturile omului, despre egalitatea şanselor, despre discriminare, echitate, constituţionalism etc.

In casa bunicilor (11)

Cornetul cu răşină

Afumă şi bunica. În fiecare odaie e un cornet de coajă cu răşină. Când afumă ea, bunica înhaţă cornetul, pune un cărbune, suflă c-un fel de mânie în nepricopsitul de cărbune, şi suflă, şi suflă, şi merge, şi merge, când în dreapta, când în stânga, aburind, fumegând, înceţoşând, ca şi cum ar fi Zmeoaică într-o poveste, ca şi cum ar căuta, ca şi cum nu ar găsi, ca şi cum cu fum ar fi venit şi într-un nour se va duce, lucind departe, sângeriu, ca şi cărbunele aruncat din nou în sobă.