Sortul

Problema mea cu marea e ca ma plictiseste rau de tot. Dupa o zi de mare si plaja, nu mai am nimic de facut. Nu cunosc ceva mai plictisitor decat sa te trezesti si sa te duci pe plaja, sa intrerupi aceasta zacere doar pentru a manca, pentru ca apoi sa te duci din nou in acelasi loc, pe acelasi sezlong, sa iei aceeasi carte si sa zaci din nou, in aceeasi pozitie, pana seara. Multi oameni fac asta, sunt pline plajele lumii de ei. Eu unul inca nu sunt in stare de asa ceva. Din pacate, insa, nu sunt apt nici pentru cine stie ce jocuri de genul tenis cu piciorul - nu-mi mai arde. Daca as fi avut 20 de ani, lucrurile ar fi stat altfel - nu mai e nevoie sa descriu cum.

Propria realitate

Unul din obiceiurile mele care îi enervează pe ceilalţi (pe unii, desigur, dar n-o să dau nume) este că observ ceea ce nu e în regulă înainte de a observa ce e OK. Spre exemplu, dacă merg într-un vârf de munte unde ar trebui să găsesc o natură cam cum era în vremea lui Adam şi în loc de asta dau peste o groapă plină cu fier-beton lăsat acolo de cineva care a vrut să construiască un hotel şi n-a mai avut bani, eu observ acest lucru. Şi nu numai atât: simt un fel de revoltă, îmi vine să urlu şi să înjur, fac poze, le pun pe blog, le trimit la ziare etc. Alţii se întorc cu spatele la groapa respectivă şi privesc peisajul, după care merg acasă şi povestesc ce frumos e acolo, în vârful muntelui.

Din spatele portii negre (6)

Doctorul Constantinescu

Client al unui birt de centru, medic de nevroze, terapeut al lui Alex Davila, fercheş, elegant, scurt, de o taietură de chelner. Vesel întotdeauna, falacios că practica medicina numai pentru somităţi şi gratuit, ca medicii fără arginţi din calendar, prieten cu toată lumea, legat cu actorii, slăbiciune de mare temperament. Citează pe Freud ca pe un coleg în care n-ar avea toată încrederea, şi pe Kreppelin ca un tiraj decolorat al celui dintâi. Are pentru „ştiinţă” un surîs de crai sceptic, căruia i se vorbeşte de graţiile se­crete ale unei curtezane de hipodrom. Ver­sat, pilduitor, expert, „Doctorul” trăia din reputaţia lui făcută printre actori, care la masa de la Continental îi adresau cu timi­ditate întrebări relative la stomac şi intes­tine, conştienţi că asemenea probleme sunt nedemne de un savant.

Fratia Hrebenciucului

Atunci cand Traian Basescu a pierdut catastrofal lupta cu USL, aceasta facatura politica ajungand sa ia 70% din voturi si sa se astearna ca o pecingine peste Romania, am fost unul dintre cei care au cerut ca Basescu sa plece, pentru ca proiectul lui a esuat. El vorbise de reforma statului, de separarea puterilor si, ce-i mai important, facuse pasi concreti in aceasta directie. Numai ca romanii au aratat ca nu vor asta, dand intreaga putere in mainile caracatitei USL, care intrase in alegeri cu un unic mesaj: „Jos Basescu”. Asadar, de ce sa mai fi ramas Basescu la Cotroceni? Si eu, pentru ce sa-l mai fi sustinut dupa ce actiunile lui mi l-au adus din nou pe cap pe Hrebenciuc?

Transformarea banilor

Astazi, 12.07.2013, in Romania a avut loc un nou eveniment in premiera: condamnarea la puscarie a unui ministru in functie. E vorba de mafiotul moldovean Relu Fenechiu, protejat al lui Crin Antonescu. Acest individ a facut urmatoarea potlogarie: a luat pe nimic niste transformatoare vechi si uzate, dupa care le-a vandut la preturi uriase filialei din Moldova a unei regii a statului. Carevasazica o bisnita ordinara, dar nu cu tigari, ci cu transformatoare.

O poveste a lui Haruki Murakami

O zi ideală pentru privit canguri

În ţarc sunt patru canguri: un mascul, două femele şi un pui abia născut.

Nu suntem decât eu şi prietena mea în faţa ţarcului unde sunt ţinuţi cangurii. Nu e o Grădină Zoologică foarte vizitată şi, în plus, e luni dimineaţă. Numărul animalelor îl întrece cu mult pe cel al vizitatorilor. Nu exagerez deloc! Chiar aşa e!

Eu şi prietena mea am venit să vedem puiul de cangur - în afară de asta, ce altceva ar mai fi de văzut?

Venetia - inspre si dinspre

Venetia nu-i departe de Lido di Jesolo. Pana in 40 de kilometri. Am plecat de la hotel la 8:23, in mare viteza, desigur, pentru ca autobuzul soseste in statie la 8:30. Soferul, din cate ni s-a spus, nu se uita cu mana streasina la ochi daca nu cumva se apropie familia Baz, asa ca pleaca imediat ce oamenii din statie s-au urcat in autobuz. Ori la noi, obiceiul e ca in ultimele 30 de secunde, atunci cand trebuie sa iesim pe usa, Maria sa constate ca trebuie sa-si ia alte sandale, alta rochita etc. Prin urmare, cu mult ajutor din partea fortelor superioare, la 8:29 eram pe strada, intrebandu-ne cine o sa ajunga mai repede in statie - autobuzul sau noi.

Mici intamplari cu animale (156)

Cuiburi ciudate la porumbei

Împuţinarea copacilor bătrîni şi scorburosi de prin pădurile bine gospodărite a micşorat, în timpul din urmă, numărul porumbeilor de scorbură (Columba oenas) cuibăriţi pe la noi. Tot mai rar le auzim prin codrii noştri glasul caracteristic, „hu-hu-hu-hu", şi plesniturile din aripi cînd se înalţă în zbor.

O pereche, căutînd în zadar scorbură în copac, şi-a adoptat una neobişnuită.

In casa bunicilor (10)

CE A SPUS BUNICA

— Ia poftim încoace!

Bunica a venit ca un nour de grindină.

Bunicul umblă în birou, la casa de fier.

Gura bunicii s-a ascuţit de tăcere: ochii fulgeră, nasul împunge. Bate crivăţul dinspre bunica. Acolo-i nordul nepotului.

Dintâi l-a zmucit de umăr ca pe o haimana; apoi l-a apucat de ureche ca pe un nepot.

— Mă rog, ce-i asta?

„Asta" e trăsnetul, „Asta" e trâmbiţa judecăţii de apoi. „Asta-i”...

O poezie a lui Mihai Ursachi

ZANTE, INSULA FLORILOR

Vino, vreau să te învăț nebunia,

pe căi delicioase și aberante
am să te duc pentru’ntâia
oară pe insula florilor, Zante.

E singurul loc unde ceasul nu bate,

vino, vom locui fără grijă’n
castelul numit Voluptate,
cu turnuri înalte de-un stânjen.

La ce bun povețele cele cuminți,

o, nu te gândi ce riscant e,
ne cheamă o mie de făgăduinți
în insula florilor, Zante.

Disperarile tanarului Cioran (5)

Despre mizerie

Cînd mă gîndesc la faptul că mizeria este strîns legată de existenţa omenească, nu mai pot adera la nicio teorie şi la nicio doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stu­pide şi de inutile. Chiar şi tăcerea îmi pare un urlet. Animalele care trăiesc fiecare din silinţa lor nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierar­hia şi dependenţa unora de alţii. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-şi creeze din semen un supus. Niciun animal nu-şi bate joc de altul asemănător pînă la identitate cu el. Numai omul este capa­bil de atît autodispreţ.

Faceti-va bine (269)

Sănișoara

Denumire știinţifică: Sanicula europaea.

Prezentare. Sănișoara este o erbacee de numai 30 – 40 cm, iubitoare de umezeală și umbră, întâlnită prin pădurile de la munte. Aparţine familiei umbeliferelor. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. Frunzele, dotate cu un peţiol lung, sunt dispuse în rozetă. Florile, de culoare alb-roșiatică, mici, se grupează într-un fel de capitul. Apar în mai, iunie și iulie. 

 

Cupluri surprinse de August Sander

 

Pula

Aici, la Lido di Jesolo, marea este foarte prietenoasa. Poti sa mergi pana hat departe si apa iti ajunge abia pana la barbie. Valuri nu prea sunt, apa e verde si curata, inca n-am avut de-a face cu meduzele vezicante pe care le stiu bine din alte parti. Un fenomen interesant: desi pe plaja e lume cata frunza si iarba, in apa nu vezi decat 10-15 persoane. Foarte rar apar cate unii cu o minge, ori cu un colac. In rest, oamenii inoata. Te poti duce linistit pana nu te mai vezi de pe tarm - totul e sa ai conditie fizica (nu e cazul meu).

Lumea pierduta (12)

Pădurea groazei

Am mai spus acest lucru, sau poate că nu l-am mai spus - memoria îmi cam joacă feste în momentul de faţă - că eram plin de mândrie când îi auzeam pe cei trei tovarăşi care se bucurau de atâta consideraţie în ochii mei, mulţumindu-mi pentru faptul de a fi îmbunătăţit situaţia în care ne aflam. Până atunci eram mereu lăsat la o parte, atât din pricina tinereţii mele, cât şi din a lipsei de experienţă şi de cunoştinţe care ar fi putut să mă pună la acelaşi nivel cu ei. Dar iată că intrasem într-o zonă luminoasă. Ideea aceasta mă făcea să mă înfierbânt. Dar vai, biet orgoliu care preceda un dezastru! El nu mi-a sporit încrederea în mine decât ca să mă arunce, nu mai târziu decât în aceeaşi noapte, în cea mai cumplită aventură a vieţii mele, care a avut un deznodământ la care când mă gândesc mi se strânge inima şi acum.

Ratarea și trândăvia

Intr-o excepțională carte scrisă de Nicolae Turcan, intitulată „Dumnezeul gândurilor mărunte”, am dat peste câteva pagini despre ratare și trândăvie care m-au făcut să mă întreb: ce-o fi fiind eu, un trândav sau un ratat simplu? A treia soluție nu există, în orice caz... Ia uite:

Într-o ierarhie a gratuității acțiunilor umane, ratarea s-ar situa, desigur, pe cea mai înaltă treaptă, de vreme ce pentru a o realiza, nu-ți trebuie absolut nimic.

Ultimul gest, cel al ratării, nu ține de acțiune, ci de contemplare. De aceea ratatul are sentimentul că înțelege nici mai mult nici mai puțin decât totul.

Intoarcerea la origini

Azi plecam la mare. Intai am vrut sa mergem in Franta, dar nu am gasit cazare convenabila, asa ca pana la urma am ales Italia. Plecam deseara, mergem pana pe la 3-4 dimineata, ne odihnim cateva ore la un motel, apoi continuam drumul pana in Austria, unde facem o escala pentru o cafea la o cunostinta din Fieberbrunn. Dupa aia, nu ne mai oprim pana pe plaja. 

Aici, la Hanovra, raman cainii - Cindy si Richi. Norocul nostru a fost cu Christine, care a venit sa stea aici cat suntem noi plecati. Altminteri, trebuia sa luam si bichonii, ceea ce ar fi insemnat un dezastru urias. De fapt, nici nu stiu daca am mai fi plecat in asemenea conditii.

Disperarile tanarului Cioran (4)

Eu şi lumea

Faptul că exist eu dovedeşte că lumea n-are niciun sens. Căci în ce fel se poate găsi un sens în frămîntările unui om, infinit dramatic şi nefe­ricit, pentru care totul se reduce în ultimă in­stanţă la neant şi pentru care legea acestei lumi este suferinţa? Dacă lumea a permis un exem­plar uman de tipul meu, aceasta nu poate dovedi decît că petele pe aşa-zisul soare al vieţii sunt atît de mari încît îi vor ascunde lumina cu timpul. Bestialitatea vieţii m-a călcat şi m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor, şi mi-a fu­rat toate bucuriile la care aveam dreptul.

Disprețul și batjocura

Îmi place să urc poze pe blogul meu şi pe zidul pus la dispoziţie de Facebook. Foarte mulţi oameni fac lucrul asta, deci nu sunt un original. Dacă te uiţi la pozele care sunt urcate, le poţi clasifica rapid: poze de familie, poze cu animale, flori, prăjituri, peisaje etc. Desigur, eu vorbesc aici despre pozele făcute de utilizatorii FB, sau de fotografii profesionişti. Nu am nicio clipă în vedere imaginile procesate de diverşi pricepuţi în photoshop şi nici pozele cu mesaj creştin, moral, filosofic etc, alea în care se ia un trandafir şi se scrie pe el un text de genul „Frumuseţea are nevoie de spini” etc.

O poveste a lui Kafka

Colonia penitenciară

„Este un aparat deosebit”, spuse Ofițerul către Explorator și îmbrățișă cu o privire oarecum admirativă aparatul, pe care îl cunoștea, totuși, foarte bine.

Călătorul părea să fi acceptat doar din politețe invitația comandantului de-a asista la execuția unui soldat, condamnat pentru nesupunere și pentru insultă la adresa superiorului. În colonia penitenciară nu exista, pare-se, prea mult interes pentru această execuție. Cel puțin în această mică vale adâncă și împrejmuită de jur-împrejur cu povârnișuri golașe, nu erau de față, în afară de Ofițer și de Explorator, decât Condamnatul – un om fălcos și abrutizat cu părul și fața răvășite – și un Soldat,care ținea în mână un lanț greu ce se continua cu lanțuri mai mici care legau gleznele, mâinile și gâtul Condamnatului, și care erau prinse între ele prin alte lanțuri de legătură. De altfel, Condamnatul manifesta o asemenea supunere de câine, încât aveai impresia că-l poți lăsa să umble liber pe povârnișurile din jur și că, pentru a începe execuția, n-aveai decât să fluieri ca el să vină numaidecât.