Aventura tunisiana

Cand Maria avea doi ani, mi-a venit ideea sa mergem la mare in Tunisia. Nu mai tin minte cu precizie cine, insa stiu ca imi povestise o cunostinta cat de bine si frumos e acolo. Am gasit o agentie care ne-a trimis la Hammamet, unde experienta pot spune ca a fost destul de dura. Asa zisul hotel era alcatuit din mai multe cladiri asemanatoare unor silozuri. Niciuna nu avea etaj, asa ca nu puteai spera sa privesti de pe terasa marea, romantic. Pana la plaja era un adevarat labirint de alei pe care il strabateam in fiecare dimineata cu Maria in brate, pentru aerosoli, strecurandu-ma printre tufe si copaci infloriti.

O istorioara cu Alexandru cel Mare

"În această urmărire a lui Darius, care a fost atât de lungă şi de chinuitoare, căci în unsprezece zile străbătuse trei mii trei sute de stadii, încât cei mai mulţi dintre oameni erau istoviţi şi descurajaţi, mai ales din pricină că nu aveau apă de băut, într-o zi a întâlnit pe câţiva macedoneni care duceau pe catâri burdufuri din piele de capră pline cu apă şi care, văzându-l pe Alexandru suferind de sete, fiind vremea pe la amiază, au alergat la el şi i-au oferit să bea apă dintr-un coif. El a luat coiful şi, privind în jurul său la oamenii veniţi după el şi care îşi întindeau gâtul să vadă mai bine apa, l-a dat înapoi celor ce i-l oferiseră, mulţumindu-le, fără însă a bea: „Căci dacă beau numai eu, oamenii aceştia”, a spus el, „îşi vor pierde tot curajul”. Iar ei, văzându-i cumpătarea şi generozitatea, i-au strigat cu toţii să-i conducă înainte cu îndrăzneală şi au început să dea bice cailor, spunând că nu mai sunt obosiţi şi că nu le mai este sete şi, mai mult de atât, că nu se mai socoteau muritori de vreme ce aveau în fruntea lor un astfel de rege."

                                                              Plutarh - Viata lui Alexandru cel Mare

Mosul din beculete

Asta iarna, mergand spre Breaza, am trecut pe seara prin Azuga si am admirat felul in care edilul Purcaru a impodobit stalpii in vederea sarbatorilor. Totul era plin de beculete colorate, care alcatuiau reni, sanii, brazi si alte chestii de sezon. Mi-a atras atentia un Mos Craciun incredibil, pe care am incercat sa-l fotografiez - din pacate, nu am obtinut decat niste pete de lumina. Acel Mos Craciun era atat de ingrozitor, incat te ducea rapid cu gandul la un talhar de drumul mare. Avea o caciula hoteasca, facuta din beculete rosii, o barba rara care-i scotea in evidenta gura perfect orizontala, sinistra si, in general, arbora o expresie ingrozitoare, de bandit lipsit de orice sentiment. Daca l-as fi vazut in alta perioada a anului, nu mi-as fi dat seama ca e vorba de Mos Craciun ci, probabil, mi-as fi imaginat ca e un fel de indicator care te avertizeaza ca in zona circula hotii de buzunare. Naiba stie cine produce asemenea orori. Insa de ce or da primarii bani grei pe ele, ramane un mare mister (sic!)

Bară la bară

Îmi amintesc de mersul bară la bară dintre Predeal și Sinaia, când nu aveam cum să ies din coloană și eram obligat să mă târăsc precum un dric. Asta mi se întâmpla, bineînțeles, după o zi de condus, când numai de coloane nu îmi ardea. Mă apuca un fel de disperare, o dorință irezistibilă de a face ceva, cât de nebunesc, ca să scap de-acolo. Existau, clar, soluții ca să nu mă mai târăsc: puteam să întorc mașina și să o iau înapoi, puteam să trag pe dreapta și să aștept până ar fi trecut întreaga coloană. Dar eu nu doream doar să nu mai stau în coloană, mie îmi trebuia să și ajung la destinație - și nu oricum, ci cu o întârziere cât mai mică. Situația era efectiv fără ieșire: trebuia să mă târăsc mai departe, cu răbdare, cu tenacitate.
La ultima astfel de întâmplare am simțit impulsul de a evada din acea situație într-un mod straniu. Pentru o fracțiune de secundă, m-a bântuit ideea să frânez și să opresc motorul, să cobor liniștit, să încui mașina, să traversez și să o iau prin pădure, tot mai adânc, să merg așa fără să mă uit înapoi până când oboseala mă va obliga să mă întind la pământ, apoi să rămân lungit, într-o așteptare senină, condimentată cu un ușor praf de curiozitate: oare ce urmează să se întâmple mai departe?

O povestioara indiana din secolul IV

NEGUSTORUL ŞI PRIETENUL SĂU

A fost cândva un negustor care îşi dorea mult de tot să facă o călătorie lungă. Cum nu era prea bogat, şi-a spus: „Ar fi înţelept ca înainte de a pleca, să-mi las o parte din avere aici în oraş, căci dacă la drum mă voi întâlni cu necazurile, să am din ce trăi când m-oi întoarce”. În acest scop, i-a încredinţat unuia dintre prietenii săi un mare număr de drugi de fier, care alcătuiau partea cea mai însemnată a averii sale, dorind ca acesta să i le păstreze în timpul cât avea să lipsească de acasă. Apoi şi-a luat rămas bun şi s-a tot dus.

O poezie de-a lui Raul Baz scrisa la zece ani dupa moarte

Sunt un aparat
imbacsit,
aproape gripat,
obosit.

Aparat de zbor
bondaresc,
zumzaind usor
si livresc.

Cateva poze cu orhidee

Ieri am dar o raita prin gradina botanica din Hannover. Frumos cu adevarat. O sa urc multe poze cu minunatiile vazute acolo. Deocamdata, doar cateva imagini in care am surprins diverse tipuri de orhidee. Uite-le:

Doi țigani de la Craiova

Țiganii ăia doi din Craiova care s-au apucat să jefuiască o femeie lovită de mașină și care zăcea pe iarbă, semi-inconștientă, mi-au adus din nou aminte de chestiunea moralei. Actul celor doi țigani este o nouă dovadă că se poate trăi bine-merci și fără să ai vreun principiu moral. Cum gândește un astfel de individ? Simplu de tot, elementar: dacă pot să iau ceva de la cineva, indiferent ce e cu acela, iau și am plecat. Dacă, ulterior, eu sunt în situația ăluia și altcineva ia de la mine, asta este. Cu alte cuvinte, e vorba de un comportament animalic, de șacal. După cum se știe, în lumea animalelor nu există morală (cel puțin când vine vorba de mâncare). Un leu mai puternic îi ia pradă altuia mai slab și nimeni din junglă nu își bate capul zicând: „Ia uite ce urât se poartă leul ăsta”. Vine apoi șacalul și, când leul cel mare este neatent sau dormitează cu burta plină, îi fură pradă incomplet devorată și fuge cu ea. Asta e diferența dintre leu și șacal: unul ia, altul fură. În rest, niciuna dintre cele două fiare nu are vreo noțiune de morală.

O dilema din care nu pot iesi

O dilema in care ma scald de la o vreme este urmatoarea: ce sa fac mai degraba, sa ma lupt pentru dreptul meu cu cineva care imi este apropiat (prieten sau ruda) si care crede ca are si el niste drepturi, sau sa cedez pretentiilor lui in ideea ca vreau sa pastrez o relatie buna? Pot sa ma tiganesc si sa ramanem prieteni, sau pot sa spun "OK, e bine cum zici tu" si asta sa-mi aduca anumite pierderi. Firea mea inclina catre a doua varianta. Mai degraba as pastra o relatie decat sa o stric, chiar daca asta ma costa niste bani. Dar vine intrebarea: merita pastrata o relatie cu cineva care se tiganeste pana la ultimul leu, cautand sa obtina maximum de profit pe seama mea? Pana la urma la ce-mi poate folosi o astfel de relatie? Un om ca asta nu-mi ofera nimic altceva decat vorbe: "ce faci, cum iti merge, hai pe la mine, mai bem o bere, mai povestim..." Si cand se va pune iar problema de impartit ceva, din nou va incerca sa scoata cat mai mult profit de pe urma mea. Din dilema asta nu pot sa ies.

Poveste morala din Vechiul Testament

Apoi a adunat Iehu tot poporul şi a zis: „Ahab a slujit puţin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mai mult. Deci chemaţi la mine pe toţi prorocii lui Baal, pe toţi slujitorii lui şi pe toţi preoţii lui, şi nimeni să nu lipsească, pentru că am să fac o jertfă mare lui Baal. Tot cel ce va lipsi nu va rămâne cu viaţă”. Iehu însă a făcut aceasta cu gând viclean, ca să stârpească pe slujitorii lui Baal. Şi a zis Iehu: „Vestiţi o zi de sărbătoare în cinstea lui Baal!”

Mici intamplari cu animale (31)

Un vînător bătrîn din Moldova ne povesteşte:

Am văzut o vacă sălbatică. Eram la o vînătoare pe şesul Şiretului, la Hălăuceşti. În anul acela căzînd toamna şi iarna degrabă, oamenii abia au apucat să culeagă porumbul şi au fost nevoiţi să lase strujenii pe cîmp, în picioare. În nişte strujeni, aproape de zăvoi, am dat peste o vacă. Cînd ne-a văzut, de departe, a luat-o la goană în salturi mari spre zăvoi. Fugea cu capul ridicat sus şi cu coada întinsă. Se ţinea şi fugea fru­mos, cu salturi lungi şi elastice, parcă era un cerb. După două goane în zăvoi, cînd am ieşit la cîmp am găsit vaca păscînd iarăşi în strujeni. Şi de data aceasta ne-a observat de departe şi a luat-o la fugă spre desişul zăvoiului.

Faceti-va bine (93)

Drobiţa
Denumire ştiinţifică: Genista tinctoria.
Denumire populară: gălbenuţa.
Prezentare. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. Face parte din familia leguminoaselor. Frunzele sunt lanceolate, iar florile galben-aurii. Înfloreşte în lunile iunie şi iulie, fructul fiind o păstaie.
Florile şi crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. Din ramurile tinere se poate obţine, prin fierbere, un colorant galben, utilizat la vopsitul textilelor.
Întrebuinţări. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului şi a intestinelor, stimulînd secreţiile gastrice. De asemenea, cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului şi splinei, precum şi hipotiroidia. Drobiţa are capacităţi epurative, fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism.

 

Din instructiunile lui Cortazar (1)

Instructiuni ca sa poti canta

Mai intai sa-ti spargi oglinzile din casa, apoi sa-ti lasi bratele in jos, sa privesti nedeslusit peretele, sa uiti de tine. Sa canti numai o nota, sa te asculti pe dinauntru. Daca auzi (dar asta o sa se intample mult mai tarziu) ceva ca o priveliste scufundata in frica, plina de pietre si cu ruguri printre ele, cu siluere ghemuite si pe jumatate goale, sau daca auzi un rau pe care coboara barci vopsite in galben si negru, daca auzi cum miroase painea, cum pipaie degetele sau umbra unui cal, atunci cred ca esti pe drumul cel bun.

Apoi cumpara-ti partituri si un frac, dar te rog nu canta pe nas si lasa-l in pace pe Schumann.

Semnele bolii

Spun unii că există o boală care se manifestă prin apariţia la încheieturile genunchilor a unor pete de un frumos albastru deschis. Într-o zi, constaţi că ai acele pete la încheietura genunchiului stâng. Te duci repede la doctor şi el îţi spune că boala e periculoasă, dar se vindecă dacă ţii un regim. Regimul presupune, printre altele, să renunţi la unele obiceiuri cu care convieţuieşti de când erai adolescent - să zicem mâncatul de cartofi prăjiţi şi băutul de bere. Te apuci de regim şi după un timp petele dispar. Mai trece o vreme şi, într-o zi veselă îţi spui:    „Ia să mănânc eu nişte cartofi prăjiţi şi să beau o bere, că doar numai din atât nu o să se întoarcă boala”. Mănânci şi bei, petele nu apar. După un timp, iar mănânci cartofi şi iar bei bere. Petele nu apar. Trec luni şi ani, bei bere la cartofii prăjiţi şi nu se întâmplă nimic. Apoi, într-o dimineaţă, vezi că încheietura genunchiului drept a prins o uşoară nuanţă de bleu-ciel. Te sperii şi imediat renunţi la bere şi cartofi. După câteva luni, pielea îşi revine la culoarea normală

Campania pro-avort

1. Tot apare prin diverse locuri si imi sare in ochi un link catre pagina unei asa numite asociatii ASUR. Am reusit sa aflu ca asta vine de la Asociatia Secular Umanista din Romania. Dupa denumire, am senzatia ca trebuie sa fie ceva de genul Vatra Romaneasca. Daca gresesc, aia e.

N-as fi scris despre aceasta asociatie, daca nu as fi vazut pe Facebook campania pro-avort pe care o desfasoara sub sloganul "Esti de acord ca altcineva sa decida asupra corpului tau?" Mie asta mi se pare una dintre cele mai mari ticalosii din cate se pot imagina. Cum adica decide altcineva asupra corpului unei femei atunci cand incepe sa ii explice ca nu e tocmai in regula sa avorteze? Daca eu ii spun unei femei ca a naste un copil e mai bine decat sa il omori, inseamna ca decid asupra corpului ei? Daca o avertizez ca exista si riscuri, decid ceva? Proiectul de lege nu e pentru interzicerea avortului ci pentru informarea femeilor care doresc sa faca acest lucru. Prin urmare, decizia ramane la femeia respectiva. 

Ispravile lui Pacala (14)

MIREASA

După ce-a lăsat pe popa lângă râu, precum v-am spus,

Hai! cu sacu gol pe-o mână — tot a mers pe râu în sus,

Pân-ajunse-ntr-o pădure mândră, de stejari frunzoşi.

Iară pe un deal acolo: plini stejarii... de gogoşi!

— A! gândi Păcală-n sine, ia stăi! tot n-am ce să fac.

Şi-a cules gogoşi de tufă, câte-i încăpură-n sac.

Cand se fac greselile

Un cunoscut căţărător în copaci învăţa odată pe cineva cum să se suie într-un arbore înalt. I-a poruncit să taie crengile din vârf, dar când, în timp ce făcea acest lucru, omul a părut să fie în primejdie, priceputul căţărător nu i-a spus nimic. Abia după ce a coborât până în dreptul streşinii, căţărătorul l-a strigat: “Ai grijă! Fii atent cum cobori!”. L-am întrebat: „De ce ai spus asta? De la înălţimea aceea putea tot atât de bine să şi sară dacă voia”. „Tocmai de asta”, a răspuns priceputul căţărător. „Câtă vreme era sus, la o înălţime ameţitoare, unde ramurile ameninţau să se rupă, îi era lui însuşi aşa de frică încât nu i-am zis nimic. Greşelile se fac întotdeauna atunci când oamenii ajung la partea mai uşoară a drumului.”

Omul acesta aparţinea clasei celei mai de jos, dar vorbele sale se aflau în perfectă armonie cu învăţăturile înţelepţilor. Şi în jocul cu mingea se zice că tocmai după ce o loveşti corect cu piciorul ieşind dintr-o situaţie dificilă şi începi să crezi că următoarea va fi mai uşoară, atunci poţi să fii sigur că o pierzi.

                                                                          Eseuri despre lene - Kenko, Japonia, 
                                                                                                           secolul al XIV-lea

Mizeria neagra

O femeie din Noua Zeelanda a murit dupa ce consumat aproximativ 10 litri de Coca-Cola pe zi, timp de mai multi ani, relateaza The Telegraph. Natasha Marie Harris, mama a opt copii, a murit pe 25 februarie 2010, la varsta de 30 de ani, in urma unui atac de cord. Familia acesteia sustine ca decesul sau subit a fost rezultatul consumului excesiv de Cola. 

Zdrobirea

Nu există nicio diferenţă între albinele de aici şi cele din România. Nu bâzâie diferit, nu zboară diferit. În schimb şi una şi alta au obiceiul de a intra pe fereastra deschisă şi a nu mai regăsi drumul către afară. Ambele devin, în această situaţie, la fel de enervante, cel puţin pentru mine, care mă chinui să le dau afară folosind tot felul de obiecte - hârtii, creioane, pălării, papuci etc.
Nici păsările de aici nu sunt altfel faţă de cele din România. Cântă la fel de plăcut, se sperie la fel de uşor. Pe zi ce trece constat că între Germania şi România sunt tot mai multe asemănări: iarba e tot verde, pietrele sunt tot colţuroase. Norii au forme la fel de ciudate, ploaia cade cu aceeaşi viteză. Privirea străpunge aerul, oglinda îţi reflectă chipul, flacăra dansează de la roşu la albastru. Dacă te sui pe acoperiş şi te arunci de-acolo, zborul va fi la fel de plăcut, iar zdrobirea la fel de brutală.

Civilizatia ambalajelor

In 1990, impreuna cu doi amici, am facut o iesire in Elvetia. Da, direct acolo ne-am dus. Aveam (si poate ca mai am) un unchi la Lausanne. Dan Baz e numele lui. Ne-a primit pe toti trei, ne-a culcat pe fiecare pe cate undeva, ce mai, un om de toata isprava. Cand m-a luat prima data in masina si m-a dus sa vad orasul, singurele locuri unde ne-am oprit au fost niste magazine de genul Dedeman, de unde puteai sa-ti cumperi tot felul de chestii pentru casa: dale, broaste, plinte, tevi, coturi, robineti, caramizi, chit, prize, becuri, cuie, pile etc etc. Pe mine ma lasau rece, eram turbat sa merg la magazinele alea despre care stiam eu - pline cu video-casetofoane, discuri cu Deep Purple, reviste muzicale si alte lucruri la care visasem intreaga adolescenta. "Macar acum, la 30 de ani sa vad si eu asa ceva" imi spuneam. Numai ca Dan Baz, un inginer foarte iscusit, nu era interesat decat de materialele lui de constructie.