O poveste a lui Dimitar Peev

Experienţa a reuşit

French auzi cum se închise uşa de la stradă, după care scîrţîi şi cea intermediară, de la etaj. Alte cîteva secunde şi Teagle trebuia să apară în laborator. Era imposibil să mai ascundă ceva. Înţelegea şi el că scandalul nu putea fi evitat.

În uşă răsări figura măruntă a doctorului Teagle. Faţa lui rotundă ca o minge era palidă şi numai în obraji îi ardeau două pete de un purpuriu clar. Îşi şterse fruntea de sudoare şi-şi trase răsuflarea:

– Groaznic! Încă nu-mi pot veni în fire. Ce ruşine! Colonelul nici n-a mai dat mîna cu mine. Nu ştiu ce va trebui să facem ca să-l convingem să mai vină o dată.

– Era mai bine dacă nu venea de loc! murmură French printre dinţi.

Grizzly, stapanul muntilor(12)

Aproape două ore fără oprire, Thor l-a tîrît pe Muskwa după el pe drumuri obositoare, tot mai departe spre nord. Străbătuseră cam douăzeci de mile de la poteca cornutelor, dar pentru ursuleţul cu mutrişoara tuciurie ele însemnau cît un ocol în jurul lumii. În mod obişnuit, nu s-ar fi încumetat la o astfel de călătorie decît abia la vîrsta de doi, ba poate chiar trei ani.

Cît timp au străbătut valea, Thor nu şi-a pierdut măcar odată vremea hoinărind pe povîrnişuri, ci a luat-o drept de-a lungul pîrîului, pe unde era mai uşor de mers. Cu vreo trei-patru mile mai la vale de băltoaca unde îl lăsaseră pe ursul cel bătrîn, şi-a schimbat brusc drumul. O porni direct spre apus şi, puţin mai tîrziu, începură să urce din nou pe munte. Vreun sfert de milă au suit pe o coastă lungă şi înverzită, care i-a dus, din fericire pentru picioa­rele obosite ale lui Muskwa, la o trecătoare netedă şi dreaptă. Traversînd-o, au ajuns fără multă greu­tate pe povîrnişurile altei văi. Era chiar valea unde, cu douăzeci de mile mai spre sud, Thor omorîse ursul negru.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(13)

Văduvele

Vauvenargues spune că în grădinile publice sunt alei vizitate îndeosebi de ambiţia neîmplinită, de inventatorii nefericiţi, de gloriile avortate, de inimile zdrobite, de toate aceste suflete tumultuoase şi închise, în care mai murmură ultimele suspine ale furtunii, şi care se retrag departe de privirea obraznică a celor veseli şi a celor trîndavi. Aceste singuratice locuri umbroase sunt locurile de întîlnire ale schilodiţilor vieţii.

Micul Cantemir la sfârșitul nopții soarelui de lapte

Şi o repede schimbare urmă.

Lumina în care lumea acestei nopţi de pomină se făcea că trăieşte începu să se tulbure. Micul Cantemir se simţi luat de somn, înfăşurat în pînze şi arome, purtat printre fluturi, berze şi păuni. Nu era altul decît Somnul-apelor, cel mai lacom somn, care trecînd pe aici — era tocmai timpul lui — vru să-l ia pe băiat cu el. Dar băiatul nu era dintre cei ce se lasă duşi cu una, cu două. Nu! Cu ultimele puteri, el se apucă strîns de o pană de porumbel ce plutea la voia întîmplării. Somnul-apelor încercă să-l smulgă. Nu reuşi, timp de stat nu avea, aşa că-l lăsă în plata domnului şi se duse; oarecum indispus, fireşte; i se întîmpla prima oară să nu poată lua ce pofteşte, fie om, piatră, floare, arbore sau jivină, pod de casă, televizor, cal de curse, orice i s-ar fi ivit în cale. Avea de ce să fie îngrijorat.

Mici intamplari cu animale (112)

Mă găseam pe sala unui tribunal şi, cum aveam să aştept pînă să vină rîndul pricinii în care eram interesat, priveam pe geam cum mănîncă tot mai mult norii de furtună din seninul cerului de vară. Pe acoperişul casei din faţă se aşezase un pîlcuşor de porumbei. Stăteau nemişcaţi, părînd ca privesc şi ei războiul de pe cer. Mă întrebam cum au să se ascundă aceşti porumbei cînd va începe potopul! 

Faceti-va bine (187)

Mesteacănul

Denumirea ştiinţifică: Betula verrucosa.

Denumiri populare: măstacăn, mastacin.

Prezentare. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge şi 30 de metri), cu valoare forestieră, ornamentală şi medicinală. Aparţine familiei betulacee. Coaja sa este albă, netedă şi se poate desprinde sub formă de fâşii circulare. Frunzele, lucioase şi subţiri, sunt romboidale sau triunghiulare. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţişori asemănători cu cei de nuc). Mesteacănul înfloreşte în lunile aprilie şi mai. În România, acest arbore creşte pe o arie cuprinzătoare, pornind de la câmpie şi ajungând până în zona subalpină. În Rusia, Belarus şi Finlanda, mesteacănul formează păduri uriaşe. Importanţă medicinală au mugurii, seva, coaja şi, mai ales, frunzele tinere. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract fluid, sirop diuretic, vin tonic şi febrifug, loţiuni şi comprese. De asemenea, utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn, care se recoltează primăvara.

Zile bune și zile rele

Am observat că foarte mulți oameni trăiesc cu convingerea că lucrurile nu se petrec în legea lor, ci țin seama, într-un mod tainic, de persoana acelor oameni. Spre exemplu, i-am auzit pe unii - și nu puțini - expunând teoria că dacă îți merge rău multă vreme, exact atunci când nu mai poți să suporți și te gândești să termini cu toate, ei bine, exact atunci se întâmplă ceva care nu mai e rău ci îți da perspectiva binelui. Asta ar veni cam așa: o duci tot mai greu cu banii, problemele se înmulțesc, dar te descurci cu salariul de portar, apoi ești dat afară, iei ajutor de șomaj, când, hop, e dată afară și soția și uite-așa ajungi la limită și începi să te gândești să iei, vorba lui Manilas, „un tren în bot”. Dar tocmai atunci, ce să vezi, câștigi la loterie, ori îți lasă un unchi o moștenire, ori ești angajat din nou cu un salariu mult mai mare etc. Așa ceva este complet stupid, din foarte multe motive.

Fustele mamei

Există oameni care sunt pur și simplu incapabili să facă ceva pe cont propriu. Eu am cunoscut astfel de oameni. Ar face multe lucruri, ar rămâne ceva de pe urma lor, dar pentru asta au nevoie de cineva care să-i acompanieze, care să-i ajute, să fie gata oricând să plece într-o aventură împreună cu ei. 

Grizzly, stapanul muntilor(11)

Thor se găsea în starea aceea deosebită pe care indienii o numesc pimootao, adică, în mintea lui de sălbăticiune, era limpede, aşa după cum doi şi cu doi fac patru, că trebuie să meargă spre nord şi numai spre nord.

Cam pe cînd Langdon şi Bruce, sus pe creastă, ascultau atenţi lătratul îndepărtat al cîinilor, bie­tul Muskwa era cuprins de o neagră desperare. Tot timpul drumului alergase după Thor fără o clipă de odihnă. La o oră după ce părăsiseră poteca cor­nutelor, au ajuns, urcînd panta văii, tocmai la cum­păna apelor, de unde un pîrîu se desparte pornind spre sud, către regiunea lacului Tacla, iar celălalt spre nord, către Babine, un afluent al rîului Skeena. De aici au coborît repede la vale, spre ţi­nuturi mai joase, unde ursuleţul a dat pentru întîia dată de mlaştini şi pe-alocuri de o iarbă atît de înaltă şi deasă, încît nu mai era chip să-l poată vedea pe Thor; îl auzea doar cum îşi croia drum undeva, în faţa lui.

Imparateasa cea rea si fata popii

Legenda bufniţei

La început, bufniţa a fost împărăteasă peste toate păsările din lume. Ea era însă foarte rea, îşi asuprea din cale-afară supuşii şi făcea numai nedreptăţi.

Nemaiputând răbda, poporul s-a ridicat asupra ei, vrând să o prindă şi s-o omoare. De frică, împărăteasa a fugit şi s-a ascuns. Se zice că de atunci, bufniţa nu umblă niciodată ziua, ci numai noaptea, temându-se şi acum că o vor prinde păsările şi o vor omorî.

O poveste cu tablouri a lui Buzzati

Falsul răposat 

Într-o dimineaţă, cunoscutul pictor Lucio Predonzani, de patruzeci şi şase de ani, care de multă vreme se retrăsese în casa lui de la ţară, la Vimercate, rămase împietrit când, deschizând ziarul pe care-l citea în fiecare zi, zări în pagina a treia, în dreapta, jos, pe patru coloane, titlul:

O MARE PIERDERE PENTRU ARTA ITALIANĂ - A MURIT PICTORUL PREDONZANI

Sub care, o notă în cursive, spunea:

Vimercate, 21 februarie, noaptea. În urma unei scurte boli, împotriva căreia îngrijirile medicilor s-au dovedit fără rezultat, s-a stins din viaţă, acum două zile, pictorul Lucio Predonzani. Anunţul, potrivit dorinţei celui dispărut, a fost dat după funeralii.

Mesaje pe pereți

Fie că le primesc în mail, fie că le văd urcate pe tot felul de pereţi din Facebook, mă întâlnesc destul de adesea cu nişte mesaje care vizează muierea sufletului, construite de anonimi şi date la răspândit prin intermediul imensei reţele de doamne şi domnişoare sensibile care populează lumea virtuală.
Reţeta este foarte simplă.
1. Se ia o poză în care trebuie să se afle cel puţin unul dintre următoarele elemente: 

Lumea vazuta de Chip Forelli(2)

Mici intamplari cu animale (111)

În terenul de vînătoare de la Valea Frumoasei erau multe „gloduri", unde veneau obişnuit cerbii şi mistreţii să se tăvă­lească. Din urmele lăsate pe pămîntul moale din jur puteam să stabilim ce jivine au cercetat aceste locuri. Nicicînd n-am găsit urme de urs. Paznicii mă asigură că ursul e alegător, nu intră în mocirlă, nu-şi murdăreşte în glod blana. Şi el face baie, dar numai în apă curată.

Apoi întîmplarea a vrut să pîndesc şi eu un urs în baie.

Grizzly, stapanul muntilor(10)

Datorită lui Langdon, Thor şi Muskwa au scăpat de o altă primejdie de moarte în ziua cînd avusese loc lupta celor doi urşi.

La trei minute după ce vînătorii, gîfîind şi tran­spiraţi, ajunseseră la locul bătăliei, Bruce se arătă nerăbdător să plece în urmărirea lui Thor. Ştia că enormul grizzly nu putea fi departe şi că, probabil, o luase pe munte în sus. In plus, descoperise urmele ursului pe pietrişul rîpei, cam tocmai la vremea în care Thor şi Muskwa puneau piciorul pe poteca cornutelor.

Faceti-va bine (186)

Merişorul

Denumire ştiinţifică: Vaccinium vitis-idaea.

Denumiri populare: afin roşu, smârdar.

Prezentare. Merişorul este un arbust de mici dimensiuni (până la 30 cm înălţime). Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor, fiind verzi în permanenţă. Merişorul înfloreşte în mai şi iunie. Florile sale au culoare albă, uneori roz-roşiatică. Fructele, sub formă de bacă de culoare roşie, sunt comestibile. Merişorul creşte în zona montană şi este melifer. Face parte din familia rozaceelor. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele, din care se fac mai multe preparate, cel mai important fiind infuzia.

O poveste a lui James Joyce(13)

O mamă

Domnul Holohan, secretar adjunct al Societăţii Eire Abu, cutreiera Dublinul de aproape o lună, cu buzunarele pline de fiţuici murdare, străduindu-se să aranjeze seria de concerte. Era olog de-un picior şi de aceea amicii îl porecliseră Hoppy Holohan.

Umbla fără încetare de colo pînă colo, stătea ore întregi pe la colţuri de stradă, discutînd, îşi făcea notiţe, dar în cele din urmă doamna Kearney a fost cea care a aranjat totul.

Domnişoara Devlin devenise doamna Kearney de necaz. Fusese educată la maici, într-un pension pentru fetele din aristocraţie, şi acolo învăţase franceza şi muzica.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(12)

Mulţimea

Nu-i este dat oricui să se cufunde în mulţime: a te bucura de mulţime e o artă; şi numai acela se poate deda, pe seama neamului omenesc, unei orgii de vitalitate, căruia o zînă i-a ursit din leagăn gustul travestirii şi al măştii, ura domiciliului şi patima călătoriei.

Mulţime, singurătate: termeni egali şi convertibili pentru poetul activ şi fecund. Cine nu ştie să-şi populeze singurătatea, nu ştie nici să fie singur în mulţimea plină de treburi.

Lumea vazuta de Chip Forelli(1)

O impresionanta poveste a lui Stefan Zweig

Colecţia invizibilă

(Un episod din inflaţia germană)

La a doua staţie după Dresda, în compartimentul nostru se urcă un domn vârstnic, care salută politicos şi apoi înclină capul privindu-mă încă o dată ca pe un bun cunoscut. În prima clipă nu l-am recunoscut; dar abia îşi rosti numele cu un uşor surâs, şi mi-am adus aminte numaidecât; era unul dintre cei mai de vază anticari din Berlin, la care adesea în timp de pace frunzăream şi cumpăram vechi cărţi de artă şi autografe. Am vorbit apoi de lucruri indiferente. Deodată, spuse fără nicio legătură: