Nils Holgersson (26)

Răpit de ciori 

Gâştele sălbatice se sculaseră cu noaptea-n cap spre a-şi face rost de puţină mâncare înainte de a porni la drum spre Östergötland. Ostrovul din Gosfjärd, unde dormiseră, era mic şi sterp, dar în apa dimprejurul lui creşteau din belşug ierburi cu care se puteau sătura. Mai rău era însă de băiat, care nu găsea nimic de mâncare prin acele locuri.

Pe când stătea flămând şi abătut, aruncându-şi privirea în toate părţile, doar o găsi ceva de mâncare, dădu cu ochii de nişte veveriţe care se jucau pe un promontoriu împădurit, din faţa ostrovului stâncos. Se gândi atunci că veveriţelor le-or mai fi rămas ceva din merindele lor de peste iarnă şi îl rugă pe gâscanul cel alb să-l ducă până la ele, ca să le ceară câteva alune.

Ion Rațiu

În urmă cu treisprezece ani, în ziua de 17 ianuarie 2000, murea Ion Raţiu - candidat ţărănist la preşedinţia României în anul 1990, alături de Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Iliescu (FSN). Erau primele alegeri libere din România. De atunci, se aude în permanență teoria că ăla a fost momentul în care am fi putut da de pământ pentru totdeauna cu comuniştii, alegând Raţiu sau Câmpeanu. Românii au votat atunci în proporţie de peste 85% cu Ion Iliescu - comunist de frunte al epocii Ceauşescu. Raţiu a luat 4.29%, iar Câmpeanu 10.64%.

Cainii subacvatici

Intelepciunea singuratatii

S-au scurs câțiva ani de cand, intr-o noapte, mergeam cu masina pe un drum care serpuia printr-o padure, in dreapta mea aflandu-se o persoana draga mie si pe ale carei pareri puneam foarte mult pret. Eram intr-o perioada de framantari sufletesti, un intreg capitol al vietii mele urma sa ia sfarsit. Paseam cu incredere intr-un viitor pe care mi-l doream izbavitor. Aproape fara incetare mintea mea era preocupata de evaluarea trecutului. Descopeream mereu cat de multe greseli facusem, cat de pacatos eram in ordinea crestina, uneori chiar fapte ale mele pe care le considerasem bune mi se aratau intr-o noua lumina, tulbure. 

Destinul unui compozitor (6)

DR. J. PETRU

VI. Text la Judita.

AM FOST PREZENTAT domnului Folten în foaierul unui teatru cu ocazia unei premiere. Mi se vorbise deja de el ca despre un tînăr ex­trem de bogat şi în acelaşi timp amator de artă. Chiar de la această primă întîlnire mi-a făcut impresia unui tînăr puţin afectat şi arogant, dar sincer; nu mi-au plăcut favoriţii lui, monoclul, eleganţa lui parfumată şi lănţişorul de aur la în­cheietura mîinii. Sincer vorbind, mi-am zis ime­diat: un snob. Mi-a strîns mîna cu o căldură şi un entuziasm neobişnuit şi m-a invitat imediat la el, „la doamna Charlotta şi la mine”, cum spu­nea, „la seratele noastre muzicale intime”. A insistat atît de mult, încît i-am promis să vin, chiar dacă nu cu dragă inimă; apoi am primit o invitaţie tipărită pentru o soiree musicale chez Mme et Maitre Beda Folten Comme chez soi.

Niste insemnari descoperite de Cehov

Din jurnalul unui ajutor-contabil

1863 mai 11: Contabilul nostru, Glotehin, în vârstă de şaizeci de ani, a băut lapte cu coniac ca să-i treacă tusea şi s-a îmbolnăvit de delirium tremens. Cu sigu­ranţa care-i caracterizează, doctorii afirmă că mâine va muri. În sfârşit, voi fi contabil! Postul lui îmi este făgăduit de mult.

Secretarul Cleşciov va fi dat în judecată din cauză că a bătut pe un cetăţean care-l făcuse „birocrat”. Se pare că lucrul este hotărât.

Am luat un decoct împotriva catarului la stomac.

Herr instalator

Intrucat si conductele nemtesti se infunda, exact ca alea romanesti, prapadite, azi am avut nevoie de instalator - in caz ca nu-l chemam, n-as mai fi putut folosi instalatiile din bucatarie. Fiind Christine pe la noi si vorbind ea germana, a rezolvat problema in doi timpi si trei miscari, cu ajutorul telefonului. A gasit o firma in apropiere si omul lor a sosit cam dupa vreo ora si jumatate. A venit cu o dubita plina de scule si alte minuni. Un tip pe la 28 de ani, cu cercel, o namila de neamt cu pieptul inainte, mandru de el, de meseria pe care o face si de tara in care traieste.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(28)

Moneda falsă

Cum ne îndepărtam de tutungerie, prietenul meu îşi alese cu grijă monedele; piesele mici de aur Ie strecură în buzunarul stîng al vestei; în cel drept, piesele mici de argint; în buzunarul stîng al pantalonilor, o mulţime de parale mari, şi, în sfîrşit, în dreptul, o piesă de argint de doi franci pe care o cercetase cu de-amănuntul.

„Ciudată şi migăloasă împărţeală", îmi zisei.

De ce au pierdut taranistii pe toata linia

In anul 2000, la alegerile generale, PNTCD - partidul lui Corneliu Coposu - a fost spulberat de pe scena politica, ratand intrarea in parlament. De atunci, nu si-a mai revenit. Cum imi spunea, la un pahar cu vin, Aurel Vlaicu - pe atunci inca director general al protoculului de stat: "Raul, tu trebuie sa intelegi, asta nu e doar sfarsitul unei perioade, asta e sfarsitul sfarsitului".

Before and after

E plin internetul de imagini cu mentiunea "before and after". Toate sunt de genul "inaintesi dupa cura cu Herbalife", "inainte si dupa dieta cu scuipat de albine", "inainte si dupa Photoshop". Nu vezi nicaieri poze de genul "inainte si dupa convertirea la budism" sau "inainte si dupa vizionarea unui film de Fellini". Zici ca "inainte" si "dupa" au relevanta doar raportate la burta, la celulita si la riduri. Omul se schimba numai si numai dupa ce inghite diverse produse revolutionare si singura schimbare demna de luat in seama este cea a feselor, a sanilor si a pantecelui. 

Mici intamplari cu animale (127)

Eram la vînătoare de cocoşi. Am plecat după-masă de la cabană, ca să ajung la timp acolo unde îmi stătea gîndul. Tre­ceam printr-o pădure bătrînă de molid, al cărei covor de muşchi şi de ace uscate înghiţea zgomotul paşilor. Deodată mi se pare că aud ceva cu totul neobişnuit pe aici. Mă opresc şi aud lămurit cum... sforăie un om. Am înţeles în clipa aceea spaima lui Robinson Crusoe, care în singurătăţi a văzut de­odată urmă de om. Închipuirea a început să-mi lucreze. Paz­nicul rămăsese la cabană, lucrători la pădure nu erau pe acolo — numai om rău putea să fie. Instinctiv smucesc arma de pe umăr şi îi iau piedica, după ce trec din magazin în ţeavă pri­mul cartuş, în grabă, fără a evita zgomotul obişnuit la cara­binele cu repetiţie.

Sforăitul continuă. Caut în jur şi descopăr lîngă tulpina unui molid cu cetina joasă... un căprior dormind. Căpriorul sforăia. Hrrrr-hrrr. Aici, nu mai departe de cîţiva metri de mine. Nu m-a auzit venind, nu s-a trezit la manevrarea închid zătorului armei, nu mă simte cum stau lîngă el şi îl fixez. Să încerc dacă îmi ia vînt. Îl înconjur, ca ori de unde ar trage boarea să mă simtă. Căpriorul nici nu se sinchiseşte şi nu sare decît atunci cînd lovesc destul de tare cu bocancul într-un buştean căzut.

Deci nu numai ca nu m-a văzut, avînd ochii închişi, dar nici urechile nu m-au auzit şi nici nasul lui fin nu m-a simţit. În­tr-adevăr somn greu.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Faceti-va bine (206)

Nemţişorul de câmp

Denumire ştiinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis.

Denumire populară: iarbă de făcut copii.

Prezentare. Nemţişorul de câmp este o erbacee anuală. Aparţine familiei ranunculaceelor. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime, fiind ramificată. Frunzele sunt şi ele dispuse într-un fel de ramificaţie şi se asemănă cu nişte ace de pin, mult mai dezvoltate, însă. Florile, de culoare violet-albăstruie, roz sau albă, apar pe tot parcursul verii. 

Destinul unui compozitor (5)

PROF. UNIV. DR. STRAUSS 

V. Abelard şi Heloisa

    L-AM CUNOSCUT PE DOMNUL Folten cu ocazia unui concert organizat la el acasă cu concursul cvartetului nostru „universitar" (doi profesori, un preşedinte de tribunal şi excelentul postru prim-violonist, slujbaş la institutul de anatomie) în care eu cîntam la violă; în casa lui se organizau seri de muzică cu un program destul de bun. La sfîrşitul concertului, cînd domnul Folten a aflat că sunt specialist în istorie literară com­parată, m-a tras după el în camera de alături; mi-a făcut impresia unui tînăr cultivat, bogat, distins, plin de entuziasm pentru muzică şi pentru artă în general. M-a tras deci la o parte şi a început să-mi spună că e fascinat de su­biectul lui Abelard şi Heloisa şi că ar vrea sa scrie pe această temă un roman sau chiar o operă; pe urmă m-a rugat să-i spun cîteva cuvinte des­pre Abelard şi epoca sa.

Nils Holgersson (25)

Ulciorul de lut

În partea de sud-vest a provinciei Smoland se întinde un district care se cheamă Sunnerbo. Terenul de acolo e cu desăvârşire neted. Cine îl vede iarna, când totul e acoperit de zăpadă, nu-şi poate închipui altceva decât că sub omăt se află câmpuri arate, lanuri verzi de secară şi izlazuri de trifoi cosite, ca pe orice teren de la şes. Când se topeşte însă zăpada, pe la începutul lui aprilie, dintr-o dată se dumereşte că toate câte fuseseră ascunse sub mantia cea albă nu-s decât bărăgane uscate de nisip, stânci pleşuve şi turbării mari, mlăştinoase. Pot fi întâlnite, e drept, şi ogoare, pe ici, pe colo, dar sunt atât de mici, că nu pot fi băgate în seamă. Şi se mai pot vedea şi colibe ţărăneşti, gri sau roşii, dar care stau pitite prin câte o pădurice de mesteceni, ca şi cum s-ar teme să iasă în calea drumeţilor.

Avem monștrii pe care ni-i dorim

Obsedaţi sexual, torţionari, hoţi, bătăuşi, tâlhari, beţivi, violatori, şantajişti, criminali, sperjuri, evazionişti... cred că pot continua lista până mâine dimineaţă. Ştiţi unde pot fi găsiţi toţi ăştia în afară de lumea interlopă? Vă spun eu: în instituţiile statului român - în poliţie, în parlament, în ministere, în prefecturi, în primării.

O formidabila poveste a lui Buzzati

Asalt asupra Marelui Convoi

Prins pe un drum de ţară şi condamnat numai pentru contrabandă - fiindcă nu l-au recunoscut - Gaspare Planetta, capul haiducilor, a rămas timp de trei ani în închisoare.

A ieşit de după gratii schimbat. Boala îl con­sumase, îi crescuse barba, părea mai degrabă un bătrânel decât faimosul haiduc, cel mai bun tră­gător ştiut, ce nu-şi greşea ţinta.

Şi aşa, cu lucrurile adunate într-o bocceluţă, a luat-o spre Monte Fumo, regatul său de odinioară, unde se aflau tovarăşii.

Era într-o duminică de iunie când s-a pierdut în adâncul văii unde se găsea sălaşul lor. Potecile din pădure erau neschimbate, ici se ivea o rădă­cină, colo o piatră anume pe care şi-o amintea bine. Totul era ca mai înainte.

Aventurile lui Tom Sawyer (19)

Asta fusese marea taină a lui Tom; planul de a se înapoia acasă, împreună cu fraţii săi piraţi şi de a lua parte la propria lor înmormântare. Sâmbătă pe înserate trecuseră apa către malul dinspre statul Missouri, călare pe un buştean vâslit din mâini. Debarcaseră la vreo nouă kilometri mai la vale de târguşor, dormiseră până spre ziuă în pădurea din marginea târgului, iar apoi se furişaseră pe drumeaguri lăturalnice, sfârşindu-şi somnul sus, în galeria bisericii, printre băncile stricate care zăceau acolo, vraişte.

Luni, în timpul gustării de dimineaţă, mătuşa Polly şi Mary se arătară foarte drăgăstoase cu Tom şi foarte atente faţă de dorinţele lui. Se vorbi cu mult mai mult ca de obicei. Cu acest prilej, mătuşa Polly spuse:

Cum poți avea părul cu totul și cu totul de aur

În primul rând, trebuie să ai o grădină. Dacă nu ai, cumpără o casă cu grădină. Acolo trebuie să plantezi un lăstar de gutui adus - neapărat de tine personal - din orașul Cydon, aflat în insula Creta. Poți, bineînțeles, să plantezi și alte feluri de pomi, dar gutuiul este cel mai important. După ce l-ai plantat, ai grijă și îngrijește-l cu toată dragostea de care ești capabilă. Să nu treacă nici măcar o zi în care să nu-i spui câte o poezie scrisă de tine, ori să nu-i cânți precum unui copil când vrei să-l faci să se oprească din plâns. Timp de doi ani, până va rodi pentru întâia dată, nu trebuie să lipsești niciodată din preajma lui mai mult de câteva ore, așa încât ai terminat cu excursiile și concediile la mare.

O poveste a lui Heikki Toppila

Fiul morţii

La hotarul dintre viaţă şi moarte se văd rătăcind mulţimi de oameni sleiţi, pustiiţi de boli, tîrîndu-se asemeni unor înspăimîntătoare şi respingătoare stîrvuri. Moartea le-a însemnat cu pecetea ei carcasele puturoase, deşi spre pajiştile însorite ale vieţii năzuieşte încă sufletul încărcat de păcate.

Aceasta este calea pe care o străbate şi Silveri, fiul morţii, ucigaş şi sperjur, un om negricios, slab, pe jumătate orb, care de trei ori a scăpat de securea călăului şi al cărui spate e însemnat de cicatricile usturătoare ale biciului la care a fost de şapte ori osîndit. Acolo Silveri-Fiul-Morţii se învîrte în acelaşi cerc, întem­niţat în timpul care se reînnoieşte mereu. Repetîndu-şi rătăcirile vieţii, el merge cu paşi gravi de la casă la casă prin satele întune­cate de dincolo de ţărmul deşteptării, se învîrteşte, cu carnea-i stîrnită, străbate ca şi înainte cărarea strălucitoare, deschide o uşă familiară, recunoaşte chipul ştiut al unei fete. Dar privirea fetei e stranie, lui Silveri i-e frică. Ce să se fi întîmplat oare? Privirea fetei e într-adevăr foarte ciudată... Silveri aruncă o privire piezişă. Vede o vatră îmbîcsită de funingine, o bancă, o etajeră, bîrnele înnegrite ale pereţilor. Cît e de ciudată această încăpere, încăperea aceasta atît de intimă odinioară... Iese şi o ia de-a lungul cărării ce duce la remiză... Tatăl fetei îl întîmpină dojenindu-l:

Un om chinuit

La 15 ianuarie 1850, la Ipotesti, in judetul Botosani, s-a nascut Mihai Eminescu. Iata ce scria Caragiale despre el:

„Aşa l-am cunoscut atuncea, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blând şi aspru; mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate; aci de o abstinenţă de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de oameni şi căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”

Uite si o scrisoare trimisa de Eminescu iubitei lui - Veronica Micle - care pe mine ma face sa ma ingrozesc. Mi se pare incredibil prin ce suferinte a trecut omul asta, in singuratatea lui absoluta.