Povestile lui Wilhelm Hauff (3)

 Povestea califului barză II

A doua zi dimineaţă, după ce califul luă o gustare şi se îmbrăcă, marele vizir se înfăţişă, după cum i se poruncise, ca să-l ia la plimbare. Califul vîrî la cingătoare cutiuţa cu pulberea fermecată, spuse curtenilor să rămînă în urmă şi pomi înainte, însoţit numai de marele vizir. Colindară prin întinsele gră­dini ale califului, dar în zadar căutară niscaiva vietăţi ca să poată încerca praful vrăjit. În cele din urmă, vizirul fu de părere să meargă mai departe, înspre iaz, unde văzuse adese­ori tot felul de vieţuitoare, mai ales berze, care se plimbau întotdeauna pe acolo, păşind grav şi clămpănind.

O poveste marca Stefan Zweig(1)

Leporella(1)

Oficial, se numea Crescentia Anna Aloisia Finkenhuber. Avea treizeci şi nouă de ani, se născuse nelegitim, şi era originară dintr-un mic sat de munte, de pe valea Ziller-ului. La rubrica „semne particulare” din condicuţa ei de servitoare, era trasă de-a curmezişul o linie. Însă dacă funcţionarii ar fi ţinuţi să facă şi descrieri caracterologice, o privire superficială le-ar fi fost de ajuns ca să poată însemna fără greş în spaţiul acela: aduce cu un cal de munte, istovit, foarte osos şi uscăţiv. Căci avea ceva într-adevăr cavalin în expresia buzei sale inferioare, atârnând greu în jos, în ovalul prelung şi în acelaşi timp dur al obrazului bronzat, în ochii apatici, fără gene şi mai cu seamă în părul gros, pâslos, lipit cu grăsime, în şuviţe, pe frunte. 

Economia intr-o lectie

O carte foarte interesanta, pe care o recomand tuturor, dar in primul rand celor care cred ca o tara poate fi dusa catre prosperitate prin pomeni date de guverne, este "Economia intr-o lectie", scriza de Henry Hazlitt. Ea poate fi citita integral aici. Ca sa va starnesc interesul, reproduc primul capitol. Lectura placuta!

Mici intamplari cu animale (189)

La începutul lui mai mă găseam într-o pădure de cîmp, cu­rios să văd mai ales cum se prezintă în anul acesta corniţele căpriorilor. Inaintea mea tăietură cu seminceri bătrîni, la spate pădure mare, încheiată. Ieşisem prea devreme şi aveam răgaz ca, pînă să scapete soarele, să mă bucur de multele lucruri fru­moase pe care le poate vedea omul într-o asemenea după-masă de primăvară. Unde arunci ochii e viaţă. Or, viaţa — copac, floare, gîză, pasăre, mamifer, orice — e plină de frumuseţi şi de lucruri minunate.

Faceti-va bine(327)

Unguraşul

Denumire populară: Marrubium vulgare.

Denumire populară: bălţătură, iarbă flocoasă, gutuiţă.

Prezentare. Unguraşul, o plantă cunoscută şi sub numele de iarbă flocoasă, îşi  merită pe deplin numele. Este acoperită cu peri foarte mulţi şi foarte dezvoltaţi, mai ales pe tulpină şi pe frunze. Unguraşul este o erbacee perenă, aparţinând de familia labiatelor. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 şi 80 cm. Frunzele sunt aproape rotunde, au peţiolul lung şi multe nervuri. 

Cosmicomicăriile lui Italo Calvino(1)

Distanţa pînă la Lună

Sir George H. Darwin este de părere că Luna se afla odinioară foarte aproape de Pămînt. Mareele au împins-o, încetul cu încetul, departe; mareele pe care Luna le provoacă în apele terestre şi datorită cărora Pămîntul îşi pierde treptat energia.

Chiar aşa şi era! — exclamă bătrînul Qfwfq, — voi nu vă puteţi aduce aminte, eu însă da. O aveam mereu în spinare, Luna, imensă: cînd era lună plină — nopţi clare ca ziua, dar cu lumină de culoarea untului — parcă ne strivea; cînd era lună nouă, se rotea pe cer ca o umbrelă neagră purtată de vînt; iar cînd era în creştere îşi scotea nişte coarne atît de joase încît mai- mai să se înfigă în creasta unui promontoriu şi să rămînă ancorată acolo. Dar întregul mecanism al fazelor se desfăşura altfel decît în ziua de azi, din cauză că distanţele pînă la Soare erau diferite, ca şi orbitele, ca şi înclinarea nu mai îmi amintesc a cui; cît despre eclipse, cum Pămînt şi Lună stăteau atît de strîns lipite, ce să mai vorbim: erau la tot pasul; vă închipuiţi că cele două namile izbuteau să-şi ţină mereu umbră una alteia.

Adieu Rieu

Cum spuneam, ieri am mers la spectacolul lui Andre Rieu, care s-a ţinut la TUI Arena în Hanovra. Lume multă (circa 2000 de oameni), totuşi sala n-a fost plină. La loja a doua nu era absolut nicio persoană, iar jos erau cam două sectoare întregi goale. În orice caz, la 2000 de oameni şi un cost mediu pe bilet de 50 EUR, încasările spectacolului au sărit de 100.000 de euro, ceea ce nu mi se pare chiar puţin pentru două ore de cântat şi distracţie.

Povestile lui Wilhelm Hauff (2)

Povestea califului barză I

Într-o frumoasă după-amiază, califul Raşid din Bagdad şedea în tihnă, cu picioarele încrucişate pe divan; dormise puţin, căci era o zi caldă, şi acum, după somn, se simţea foarte voios. Trăgea cîte un fum din narghileaua din lemn de tran­dafir, sorbea înghiţitură cu înghiţitură din cafeaua pe care i-o turna un rob; îşi mîngîia de fiecare dată, mulţumit, barba — semn că-i plăcea cafeaua. Într-un cuvînt, pe faţa lui se citea că se simte bine. Acesta era ceasul cel mai prielnic să stai de vorbă cu califul, ceasul în care era tare blînd şi binevoitor. Din pricina asta, marele vizir Mansor îl vizita în fiecare zi tocmai la acel ceas. Şi în după-amiaza aceasta se înfăţişă ca de obicei, gînditor, însă cu mult mai gînditor decît în alte rînduri. Califul scoase pentru o clipă narghileaua din gură şi întrebă:

Concert

Cand eram adolescent, mi-as fi dat un deget sa pot merge la un concert Deep Purple. Dar n-a fost sa fie, nici pentru mine, nici pentru alte cateva sute de mii de tineri romani din anii aia. Sunt convins ca inclusiv pentru asta l-a luat dracu' pe Ceausescu.

Mici intamplari cu animale (188)

Jocul cerbilor

Ţin de ritualul frământărilor din epoca împerecherii luptele dintre cerbii voinici. De departe auzi cum se pocnesc în coarne, iar dacă reuşeşti să te apropii şi să-i vezi, ai parte de un specta­col care te răpeşte în agitaţie mai mult decît cea mai aprigă luptă a campionilor de box sau de trîntă. Acesta nu e sport în care se dobîndeşte o cunună de lauri simbolică după judecata unui arbitru; la sfîrşitul încordării adversarii nu-şi întind mîini de prietenie. In luptele taurilor de cerb clocoteşte mînie dîrză, nu se cunosc lovituri reglementare şi nereglementare, biruinţa şi înfrîngerea sunt depline, de multe ori înroşite de sînge, uneori cernite de moarte.

Faceti-va bine(326)

Ulmul

Denumire ştiinţifică: Ulmus minor; Ulmus campestris.

Prezentare.  Ulmul  este  un  arbore  ce  poate  ajunge  la  30  de  metri  înălţime. Este puternic, cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare, ramificat în partea superioară,  rezistent  la  schimbări  de  temperatură  şi  la  secetă.  Aparţine  familiei amentaceelor. Frunzele, aspre şi cu multe nervuri, au formă de elipsă. Ulmul înfloreşte primăvara, înainte de a înfrunzi, aşa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. Florile  au  o  nuanţă  verde-roşietică  şi  se  dezvoltă  în  mănunchiuri,  iar  fructele  sunt aripate.  Ulmul  creşte  în  pădurile  de  deal  şi  de  câmpie,  dar  şi  în  parcuri  sau  chiar singuratic, pe câmp deschis. Pentru uz medicinal, de la ulm se recoltează scoarţa, din care se face un decoct. 

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(7)

Expediţia a treia sau balaurii probabilităţii

Trurl şi Clapauţius fuseseră elevii marelui Cerebron Emtadratus, care predase timp de patruzeci şi şapte de ani Teoria Generală a Balaurilor, la Şcoala Neantică Superioară. După cum se ştie, balauri nu există. Această constatare primitivă ar putea fi suficientă pentru o minte simplă dar nu şi pentru ştiinţă, deoarece Şcoala Neantică Superioară nu se ocupă deloc cu ceea ce există. Banalitatea existenţei a fost dovedită de prea multă vreme, ca să mai fie nevoie să i se consacre măcar un cuvinţel, aşa că genialul Cerebron, atacând problema cu metode exacte, a descoperit trei categorii de balauri: nuli, imaginari şi negativi. Toţi aceştia, după cum s-a spus, nu există, dar fiecare categorie nu există în mod diferit. Balaurii imaginari şi cei nuli, pe care specialiştii îi numesc imaginişti şi nulişti, nu există într-un mod mult mai puţin interesant decât cei negativi. 

Povestile lui Wilhelm Hauff (1)

CARAVANA

Odată, o caravană mare străbătea pustiul. Pe întinderile nesfîrşite de nisip, străjuite doar de bolta necuprinsă a cerului, se auzeau, de undeva de departe, tălăngile cămilelor şi zur­gălăii de argint ai cailor. Un nor gros de praf se învolbura înaintea caravanei, vestindu-i apropierea; cînd şi cînd, o adiere împrăştia norul şi pe sub învolburările lui îţi luau ochii armele sclipitoare şi veşmintele ce străluceau.

Marin Porumbescu

Am urcat (aici) o proză scurtă a lui Marin Porumbescu, scriitor tomitan pe care l-am cunoscut spre finele anilor '70. Proza se numește "Cristeiul" și face parte din volumul "Păsări subterane", pe care l-am primit cu dedicația autorului. Din păcate, la cei 18 ani pe care-i aveam, nu am înțeles mai nimic din personalitatea lui Marin Porumbescu. As fi putut sa învăț multe de la el, dar la vârsta aia cine să-și bată capul, ducându-se "la mare", cu altceva decât cu plaja și distracția...

Vitrina cu bibelouri

Există un domn care urmărește postările mele cu caracter social-politic și are obiceiul de a le comenta într-o cheie care s-ar vrea demolatoare. De cele mai multe ori replicile lui sunt de genul „ba pe-a mă-tii”: când scriu, să zicem, că Ponta este un om de nimic, apare cu observații de genul „Băsescu este, în schimb, o mare valoare” etc. Dar când prezint dovezi clare, pe care le poate înțelege și un copil, că USL nu este decât o șleahtă de hoți ordinari, domnul acesta are obiceiul să tacă mâlc.

Trei milenii de umor (44)

    Talleyrand era un gurmand care ştia să-şi satisfacă plăcerile cu mult rafinament. Într-o seară, după o cină copioasă, bu­cătarul i-a spus cu vocea înecată de emoţie:

—   Excelenţa Voastră, sunt îngrozit. Am auzit că peste cîteva zile, adică la 6 iunie, va fi sfîrşitul lumii!

—   Asta n-ar fi prea grav! a rîs Talleyrand. Dar cine are să-mi gătească mie pe 7 iunie?!

Napoleon avea o stimă deosebită pentru ministrul său de ex­terne, Talleyrand. Într-o discuţie l-a întrebat:

—   Se spune despre dumneata că eşti regele discuţiilor euro­pene. Cum ţi-ai cîştigat acest titlu? Ce-ai făcut?

—   Eu vorbesc numai atunci cînd am ce spune, a răspuns ministrul.

Imparatia oglinzilor strambe (16) (final)

În care Olga aude din nou vocea oglinzii fermecate

E greu să descrii tot ce se petrecea jos pe cînd Olga cobora din turn.

 —    S-a sfîrşit cu Rutluv! S-a sfîrşit cu Rutluv! striga din răsputeri străjerul, aruncîndu-şi halebarda în aer. De cîţi ani aştept clipa asta!

Din toate părţile oraşului, oamenii năvăleau spre turn. Prin­tre ei se afla o mulţime de băieţi şi de fetiţe. Aglo venea cu Neteirp şi cu Bor. Toţi trei se repeziră la Olga, s-o sufoce nu alta cu îmbrăţişările lor. Apoi, dînd lumea la o parte, se-apro­pie de ei o femeie cu bonetă albă.

O poveste a lui Marin Porumbescu

CRISTEIUL

Ia poftim şi vezi! In sfîrşit, în sfîrşit am reuşit să trec dincoace. După două săptămîni de ciomăgeală bună, mi-au căzut toţi nasturii şi nu mai am timp să-i pun la loc, acum, încă o săptămînă de ciomăgeală, mă pregătesc să mă prezinte unui maior — comisar regal, mi se pare; pentru asta, pumnii tropotesc pe spinarea mea, ca pe pământ copitele cailor bătrâni de artilerie. Ei nu ştiu ce-i cu mine, doar că, în prima zi când am călcat iar pe pământul ţării mele, de boboteaza lui ianuarie 1924, am şi înjurat de dinastie, pentru că un socialist de aici, mi-a spus că, anul trecut, regele s-a pupat la Varşovia cu Pilsudski... Să spun tot, tot adevărul, că altfel...

Razgaiatii

Exista persoane care-si castiga reputatia de "baieti (fete) de treaba" cu toate ca in realitate nu sunt decat niste oarecare, nici mai buni si nici mai rai decat majoritatea oamenilor si, mai mult, ii doare in cot de ceilalti. Indivizii astia nu pot sa-si propuna sa-ti faca vreun rau, dar ti-l fac linistiti prin nepasare si prin punerea ta intotdeauna pe planul al doilea, indiferent ca le esti cunoscut simplu, amic sau candidezi la titlul de prieten. Cunosc niste oameni de felul asta si eticheta pe care le-am pus-o este "razgaiati".

Imparatia oglinzilor strambe (15)

În care Olga îl eliberează pe Neteirp şi-l învinge pe Rutluv 

    Caii goneau atît de repede, încît fetiţelor li se părea une­ori că nu se află într-o caleaşcă obişnuită care merge pe pămînt, ci într-una care zboară prin văzduh. Prăpăstii înspăimîntătoare şi stînci povîrnite străjuiau drumul care şerpuia prin munţi şi care, pornind în spirală, se ridica tot mai sus, şi mai sus. Un vînt năprasnic şuiera şi le izbea pe fetiţe drept în faţă.

—   Numai să nu întîrziem, Aglo!

—   Da, Olga, să nu întîrziem!

—   Mai iute, mai iute, unchiule Bor!