Mici intamplari cu animale (52)

Leul furnicilor

La marginea unei păduri era un molid străvechi la rădăci­nile căruia se făcuse bortă, sub care pămîntul nisipos rămînea uscat. Dintr-un muşuroi de alături mişunau furnicile; unele se urcau pe copac în sus, după ceva treburi pe care le aveau pe acolo. Eram curios ce pot căuta furnicile acestea mari prin molid şi într-o zi m-am aşezat alături ca să pot afla răspunsul. Atunci am văzut în nisipul de sub rădăcină o capcană a in­sectei care are faima de şireată, isteaţă si din cale afară de răpitoare. Adică a larvei, deoarece insecta adultă este ca o libelulă mică, inofensivă, care stă leneşă pe cîte o rămurea, cu aripile ei lungi şi străvezii adunate în formă de acoperiş deasupra trupului subţire, iar cînd îndrăzneşte să zboare e stîn­gace şi abia aşteaptă să se aşeze din nou. Nici n-ai crede că această gîză plăpîndă a ieşit din larva urîtă, cu trupul gros şi ţepos, cu căngi la gură, larvă care i-a dat şi numele de leul-furnicilor (Myrmeleon formicarius). Iată un prilej să văd cum funcţionează această capcană. Las furnicile de pe copac în treaba lor şi stărui lîngă aparatul duşmanului.

Faceti-va bine (119)

Ghimpele

Denumire ştiinţifică: Xanthium spinosum.

Prezentare. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. Are frunze multe, ascuţite. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben, de circa doi-trei centimetri lungime. Tulpina, puternică, este ramificată. Această plantă cre şte pe locuri virane, de-a lungul drumurilor, pe taluzul căilor ferate, în locuri umblate, preferând pământul tare, chiar bătătorit. În practica medicinală se foloseşte întreaga parte aeriană a plantei, cu precădere frunzele, florile şi părţile tinere.

Schützenfest

Maine se incheie aici, la Hanover, o chestie numita Schützenfest. Duminica trecuta a avut loc un mars urias, o defilare, nu am idee cum se numeste, ceva cam ca la Carnavalul de la Rio. Dupa aia, s-a deschis marele balci sau cum s-o fi numind ceea ce vedeti in poza:

Bineinteles ca a trebuit sa ma duc acolo cu cele doua fete - Maria si Michelle. Si nu doar odata. Plus ca si Liliana s-a dus. Si nu odata. Chiar acum pleaca intr-acolo din nou. In fine.

O poveste a lui James Joyce (1)

Surorile

De data asta, nicio nădejde să mai scape: era la al treilea atac. Seară de seară trecusem pe lîngă casa unde locuia (era în timpul vacanţei) şi cercetasem pătratul de geam luminat; şi seară de seară îl aflasem luminat la fel, slab şi egal. Dacă ar fi murit, gîndeam, s-ar vedea reflectate, pe storul întunecat, lumînările — fiindcă ştiam că la căpătîiul unui mort se aşază două lumînări. Îmi spusese adesea: „Nu mai stau eu mult pe lumea asta" — şi crezusem că vorbea într-o doară. Acum ştiam că spusese drept, în fiecare seară cînd priveam în sus spre geamul luminat, îmi repetam încet cuvîntul „paralizie", întotdeauna sunase ciudat urechilor mele, ca şi cuvîntul „gnomon" în Euclid, sau cuvîntul „simonie" din catehism. Dar acum mi se părea a fi numele unei făpturi răufăcătoare şi încărcate de păcate. Mă înspăimînta şi totodată jinduiam să mă apropii şi să-i privesc lucrătura ucigătoare.

Cînd am coborît la cină, şedea lîngă foc bătrînul Cotter şi fuma. În timp ce mătuşă-mea îmi turna în farfurie fiertura de ovăz, el zise, de parcă s-ar fi întors la vreo observaţie de mai înainte:

—  Nu, n-aş spune că era chiar... da' avea ceva ciudat... avea ceva niţeluş straniu... Să vă spun care-i părerea mea...

Un articol frumos cu crăci

Citesc un articol frumos de pe blogary.ro, intitulat „Până oprim Mafia” și semnat  Alexandru Hâncu. Marea problemă, îmi spun imediat ce-l termin, e că Mafia nu poate fi oprită. Nici aici, nici aiurea. Mafia a existat, există si va exista. Mafia a condus, conduce și va conduce. 

O poveste a lui Edgar Allan Poe

Umbră - O parabolă

Chiar de-aş umbla pe valea Umbrei...

Psalmii lui David

Voi, cei care azi citiţi, mai sînteţi încă printre cei vii; dar eu, cel care scriu, voi fi fost de mult plecat în ţara umbrelor, într-adevăr, ciudate lucruri se vor întîmpla şi multe lucruri tainice vor fi dezvăluite, şi veacuri întregi vor trece mai înainte ca oamenii să vadă aceste însemnări.

Şi cînd le vor fi văzut, vor fi unii care nu le vor da crezare şi alţii care le vor pune la îndoială, şi prea puţini vor fi cei ce vor găsi cu cale să cadă pe gînduri în faţa slovelor săpate aici cu un stylus de fier.

Croitorul lui Buzatti

Haina vrăjită

Deşi apreciez eleganţa vestimentară, de obicei nu ţin seama dacă hainele semenilor mei au o tăietură mai mult sau mai puţin perfectă.

Într-o seară, însă, în timpul unei recepţii într-o casă din Milano, am cunoscut un bărbat în vârstă de vreo patruzeci de ani, după cum părea, care literalmente strălucea datorită frumuseţii, defini­tive şi pure, a îmbrăcăminţii.

Mici intamplari cu animale (51)

Lupi omorîţi de cerbi

Întîlnirile dintre lupi şi cerbi, de cele mai multe ori, în­seamnă moartea cerbului şi mai ales a ciutei atacate. Se în­tîmplă însă şi altfel. Iată cazuri în care lupul a tras scurta.

Paznicul raportează :

Pe o coastă din apropierea rîului Bistriţa, cam la treizeci-patruzeci de paşi de la marginea apei, am găsit, spre primă­vară, un lup omorît. Era într-o stare jalnică. Părui îi era cu totul năclăit de lut şi nisip, pe trup avea mai multe răni de împunsături, una dintre acestea îi străpungea gîtul dintr-o parte în cealaltă. Nu încăpea nici o îndoială că rănile erau provocate de loviturile coarnelor de cerb.

Faceti-va bine (118)

Ghimberul

Denumire ştiinţifică: Zingiber officinale.

Denumire populară: ghimbir, gingiber.

Prezentare. Ghimberul este o erbacee tropicală, prezentă în Orient, în India, Malaezia, Nepal, Bangladesh. Această plantă are un rizom puternic, din care se extrag uleiuri aromate.

Substanţe active importante: compuşi specifici numiţi gingeroli, fenoli, ulei volatil.

Întrebuinţări. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare, precum şi împotriva alergiilor, împotriva transpiraţiei. Consumat zilnic, provoacă diureză şi contribuie la detoxifierea sistemului circulator. Ghimberul este folosit, adesea, ca antidot în caz de rău de mare. Este întrebuinţat, de asemenea, pentru combaterea răului de altitudine, de maşină, de mişcare de rotaţie. Ghimberul acţionează şi împotriva

stărilor de vomă, greţurilor, deranjamentelor stomacale sau intestinale.

Se spune despre ghimber că are şi proprietăţi afrodiziace, stimulative, tonifiante, acţionând – prin grupul de compuşi numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic, hipotensiv, antitusiv.

 

Banda de netrebnici

Deprimare maximă. La București, o bandă de netrebnici (printre care, vai, un fost amic de-al meu) „calcă totul în picioare”, expunand România unei apropieri de Belarus în percepția UE. Nu-mi mai arde să scriu, nu-mi mai arde să fac nimic: la ce bun? Am trăit din 89 încoace în politică, ca membru de partid și, în ultimii ani, ca simplu observator și comentator pe blog; mi-am sacrificat ani din viață, am militat, am trudit. Inclusiv cu micul meu aport, în România s-a instalat ceva care ar fi trebuit să-i asigure Mariei o viață lipsită de teamă. Și acum, vine banda de netrebnici și distruge totul, făcând să renască spaimele care mi-au bântuit tinerețea. Oamenii ăștia mă fac să fiu din nou atent la ce spun, să îmi imaginez scenarii în care pentru simplul fapt că am scris pe blogul meu despre banda de netrebnici, pot avea de suferit.

Flori si floricele

Alaltaieri, intr-un loc pe care l-am ochit de ceva vreme, aflat la zece minute cu masina de scoala Mariei. Acum, ca a venit si Michelle, am hotarat sa trec la fapte. Am oprit in curba si am tras pozele. Nu m-a claxonat decat un singur tip.

Povestea adevarată a Bestiei din Gevaudan (Partea III)

Au circulat diverse teorii pe marginea evenimentelor legate de Bestie. Una din ele il are ca protagonist pe Jean Chastel, alta pe un anume conte Vargas. Iată-le.

Jean Chastel, luat prizonier şi torturat într-o temniţă orientală, s-a întors cu o boală, pe care i-a transmis-o apoi şi fratelui său, Pierre, precum şi fiului său, Antoine Chastel. Dominat de această cumplită boală - licantropia, Pierre şi-ar fi ucis unul din nepoţi, apoi ar fi reuşit să îşi ţină în frâu pornirile criminale. Mai puţin norocos, şi neputându-şi controla stările, Antoine s-a retras pentru a trăi ca un pustnic într-o zonă muntoasă, spre care Bestia a fost văzută îndreptându-se de mai multe ori. Bănuit de localnici şi denunţat lui Beauterne, a fost vizitat de archebuzier; la întrebările acestuia Antoine ar fi răspuns cu un urlet animalic, repezindu-se asupra ofiţerului. Arestat şi întemniţat, a fost în cele din urmă eliberat din lipsă de probe, dar în perioada cât a stat arestat, nu au avut loc crime.

O poveste a lui Idries Shah

REGELE, SUFITUL ŞI CHIRURGUL

În vremurile de demult, un rege al Tartariei se plimba împreună cu câţiva dintre nobilii săi. Pe marginea drumului era un ascet, un sufit rătăcitor, care striga în gura mare: „Cui îmi dă o sută de dinari, o să-i dau şi eu un sfat bun.”

Regele s-a oprit şi a zis: „Ei, ascetule, care este acest sfat bun care merită o sută de dinari?”

Sinuciderea ca metoda de diferentiere a formelor de relief

Oamenii care locuiesc în vecinătatea mării se sinucid mai uşor decât cei de la poalele munţilor înalţi. Când iau hotărârea să o facă, e adevărat, şi unii şi ceilalţi se gândesc la un singur lucru: copiii lor, care vor rămâne singuri. Dar singurătatea e de multe feluri şi nimeni nu se teme de ea pentru ea însăşi. Fiecare se teme de un anume fel de singurătate. Unii se tem de întuneric – forma supremă a singurătăţii, alţii de imposibilitatea comunicării – consecinţă directă a înţelegerii. Singurul care nu se teme este Dumnezeu – cel prin excelenţă singur, dar el trăieşte şi lângă mare şi departe de ea, şi pe vârfurile inaccesibile ale munţilor şi în centrul geometric al deşertului. El trăieşte peste tot, adică nicăieri şi asta îl aruncă în plin paradox al omnipotenţei, pentru că el nu poate cunoaşte frica. Dar Dumnezeu nu se poate nici sinucide, precum oamenii din vecinătatea mării, sau a munţilor înalţi.

Mici intamplari cu animale (50)

Vulpea şi raţele

Am fost martorul unei scene care s-a petrecut altfel decît cum mă aşteptam si cum, desigur, altfel şi-ar închipui-o cei mai mulţi. Ieşisem la oleacă de hoinăreală, fără de ţintă pre­cisă. Poate să culc vreun iepure, poate să zburătăcesc vreo potîrniche; în tot cazul să mă mai aerisesc după lungile zile de birou. Prin terenul unde mă găseam trece un rîu, iar din acesta coteşte un braţ mort. Cursese pe aici odinioară apa; cînd s-a construit linia ferată au tăiat cotul, îndreptînd cursul apei, aşa că acolo acum se încovoia aproape în cerc o apă stătătoare, cu oarecare stufărie pe margini.

Văd venind un pîlcuşor de raţe. După ce s-au rotit de cîteva ori pe deasupra, s-au lăsat pe oglinda apei.

Faceti-va bine (117)

GENŢIANELE

Ghinţura galbenă

Ghinţura pătată

Denumire ştiinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata.

Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă şi ghinţura pătată, precum şi ghinţura albastră şi cea violetă, sunt plante cunoscute şi sub numele de genţiane.

Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor şi creşte în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul şi distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege.

Inmultirea

Peste cateva ore, asteptam sosirea urmatoarei trupe din Romania: Lili, Mitza, Michelle, Cindy, Tina. So, de azi ne inmultim (de remarcat ca partea femeiasca se inmulteste de  sase ori, in vreme ce partea barbateasca ramane la vechile valori). Starea de agitatie - nerabdare - emotie care a cuprins-o pe Maria este greu de comparat cu ceva. Mai pe scurt, e fericita. Uite ce desen a facut, dupa ce am ispravit cu pregatirile:

SPRE GERMANIA

O poveste a lui Hemingway

Veşti bune de pe continent

Timp de trei zile a bătut dinspre sud, îndoind crengile palmierilor regali pînă ce le-a desprins, în şir, de pe trunchiurile gri, aplecate de vînt. Tulpinile de un verzui închis se zbăteau sălbatic, ucise pe rînd de vîntul tot mai puternic. Crengile de mango se cutremurau şi în cele din urmă se rupeau trosnind, iar florile erau arse de vîntul fierbinte, pînă ce ajungeau să fie maronii şi prăfuite, cu petalele uscate. Iarba se uscase, pămîntul nu mai avea nici urmă de umezeală şi praful era purtat de vînt.

A bătut fără oprire timp de cinci zile, iar cînd s-a oprit, jumătate din crengile palmierilor atîrnau moarte pe lîngă trunchiuri, florile verzi de mango zăceau întinse la pămînt sau printre crengile copacilor cu mugurii uscaţi şi petalele uscate. Recolta de mango era distrusă, ca şi restul recoltelor ce trebuiau culese în anul acela.

Legătura prin telefon cu continentul se restabili şi centralistul îi spuse:

— Da, îl aveţi pe doctorul Simpson.

După aceea îi auzi vocea aia de sărăntoc sudist:

De-ale lui Zoscenko (17)

SOŢUL

Ce se petrece, măi fraţilor, pe frontul familiei, hai? Păi aşa e vai de capul soţilor! Mai cu seamă a acelora ale căror soţii au preocupări înalte.

Acu, să vedeţi ce mi s-a întîmplat mie zilele astea. Vin eu acasă, intru şi bat la uşă. La uşa camerei mele. Nu-mi deschide nimeni.

— Maniusia — îi zic nevesti-mii — sînt eu, Vasea.

Nici un răspuns.

Deodată, aud de cealaltă parte a uşii vocea lui Mişka Bocikov. Mişka Bocikov e un coleg de-al neveste-mii.

— A — zice — dumneata erai, Vasili Ivanîci. Imediat, imediat. Aşteaptă un pic.

Zău, parcă mi-a dat cu un lemn în cap.

„Ce se petrece, măi fraţilor, pe frontul fami­liei? Văd că soţii nu mai sînt lăsaţi să intre în casă!”

Mă rog frumos:

— Deschide, Mişa, fir-ai tu să fii! Nu-ţi fie teamă, că nu sar la bătaie.

Mici intamplari cu animale (49)

Prada ştiucii

Un prieten pescar-sportiv, care dispreţuieşte mărunţişul şi este un mare meşter cu lanseta la peşti răpitori, mi-a trimis o ştiucă frumoasă, lungă de vreo cincizeci de centimetri. Eram curios să văd ce aş găsi în stomacul acestei spaime a apelor domoale în care trăieşte. Am aflat cîţiva peştişori şi... o rîn­dunică. Avea penele toate şi era macerată puţin — semn că nu de mult a fost prinsă. Nu-i lucru rar ca hrăpăreaţă ştiucă să se apropie hoţeşte de puii de raţă sălbatică ce înoată pe apă şi — haţ! — apucă unul şi îl trage în adînc, bucată bună. Dar rîndunică?