Prostia lui Neamţu

Un nou scandal s-a declansat zilele astea, plecand de la gestul unui lider ARD - e vorba de Mihail Neamtu, care s-a apucat sa recite din Radu Gyr la un miting electoral. Eroare greu de explicat altfel decat prin inconstienta, prostie, neintelegere a realitatii romanesti sau pact cu adversarul politic USL. Iata de ce cred asta.

O poveste a lui Asimov

Ultima navetă

― Presupun că odată şi-odată trebuia să se termine! a oftat Virginia Ratner.

Apoi a privit îndurerată pe fereastră, către marea ce sclipea în lumina soarelui, adăugând:

― Cel puţin, avem vreme frumoasă pentru ultima cursă, deşi o furtună cu lapoviţă s-ar fi potrivit mai bine stării mele de spirit.

Robert Gill, ofiţer superior al Agenţiei Spaţiale Terestre, s-a întors spre ea cu o expresie lipsită de orice urmă de bunăvoinţă.

― Te rog, nu te smiorcăi! Chiar tu ai spus că odată şi-odată trebuia să se termine.

― Dar de ce să fiu eu pilotul ultimei curse?

Cehov - Oglinda care arată strâmb

Oglinda care arată strâmb

    Am intrat cu nevastă-mea în salon. Încăperea mirosea a muşchi şi a igrasie. Când am lumi­nat pereţii, care de un veac nu mai cunoscuseră decât bezna, mii de şoareci şi guzgani au prins a fugi care-ncotro. Am tras uşa în urma noastră şi uşoara adiere stârnită a făcut să foşnească hârtiile ce zăceau maldăr prin unghere. Apropiindu-ne cu lu­mânarea, am văzut că erau manuscrise vechi şi gra­vuri medievale. Pe pereţii înverziţi de vreme, atârnau portretele strămoşilor. Privirea lor trufaşă, aspră, pă­rea să-mi spună:

     — Ar trebui să-ţi rupem urechile, băiete!    

Calatoria lui Buzzati

Cei şapte soli

Plecat să explorez împărăţia tatălui meu, cu fiecare zi mă îndepărtez de oraş şi veştile îmi ajung tot mai rar.

Am început călătoria pe când aveam ceva mai mult de treizeci de ani şi au trecut mai bine de opt ani, mai exact opt ani, şase luni şi cincisprezece zile de drum neîntrerupt. La plecare, credeam că în câteva săptămâni aveam să ating cu uşurinţă hotarele împărăţiei, dar am continuat să întâlnesc alţi oameni şi alte ţări; şi pretutindeni, oameni care vorbeau aceeaşi limbă ca mine şi care spu­neau că sunt supuşii mei.

Grizzly, stapanul muntilor(4)

Capitolul4
La marginea pădurii de brazi, Langdon şi Otto îşi fumau pipele lîngă focul aproape stins. Aerul nopţii era pătrunzător şi rece la acele înălţimi ale munţilor. Bruce se sculă să mai arunce un braţ de vreascuri peste cărbunii aproape stinşi, apoi se lungi din nou cu capul şi cu umerii rezemaţi con­fortabil de trunchiul unui copac şi, pentru a nu ştiu cîta oară, îl pufni rîsul.

—     Rîzi? Trăsni-te-ar să te trăsnească! mormăi Langdon. Ţi-am mai spus doar că l-am atins de două ori, Bruce. Precis de două ori; unde mai pui că eram şi într-o poziţie a dracului de proastă!

—     Mai ales atunci cînd ursul îţi rînjea deasupra capului — i-o întoarse Bruce, pe care-l amuza gro­zav ghinionul tovarăşului său. Pe cuvîntul meu, Jimmy, la distanţa aceea aproape că l-ai fi putut da gata şi c-o piatră!

Bețivanul și tractorul

Am ajuns la vârsta asta și tot n-am reușit să înțeleg cum e cu intervențiile lui Dumnezeu în lume. Dacă citești prin cărțile de interpretare a Bibliei - și nu din cele care răsar precum ciupercile după ploaie, ci din cărțile „greilor”, ale celor cu atoritate de necontestat, afli că „necunoscute sunt căile Domnului”. Așadar noi, cu mintea pe care o deținem, nu putem să înțelegem judecățile lui Dumnezeu, care de multe ori ni se par de neînțeles etc etc. Vorbim de Dumnezeu și atât, exact cum vorbim de infinit, sau de spațiile cu 5 dimensiuni.

Intâlnirea dintre micul Cantemir și Păcală

Un om de statură mijlocie venea fără grabă prin­tre Arborii vieţii — Thuia, călca legănat şi nu prea. Autorul îl cunoaşte, l-a mai văzut şi vă poate spune cîte ceva despre el. Avea ochi cînd albaştri, cînd verzi, şi adînci. Proştii, leneşii, înşelătorii, hoţii de suflete, de biciclete, de cai, de automobile, cei care măsluiesc dragostea şi cei ce îndoiesc vinul cu apă, cei slabi în virtuţi, cei lacomi, necumpătaţii, fricoşii, palavragiii, cei vicleni, pizmaşii, neguţătorii de vorbe, de taine şi toată tagma lor, cei care dau odată cu dreapta şi iau înzecit cu stînga, giuvaergiul care se minte pe sine şlefuind sticlă în loc de diamante, vînzătorii de orice fel de indulgenţe, calomniatorii şi cei care neavînd griji se îngraşă organizînd farse veci­nului, şirul acestora şi ceilalţi de felul lor se fereau de acest om, îl urau de moarte şi curgeau împotriva lui reclamaţiile potop: din hîrtia lor s-ar fi putut face un catralion de zmee.

Mici intamplari cu animale (107)

Trebuia să împuşc un iepure. Trebuia fiindcă a treia zi aveam la masă nişte prieteni, şi am căpătat poruncă aspră de la soţia mea să fac ce-oi face, dar ea să le servească si iepure.

Nici n-ani stat la îndoială încotro să o iau. Pe vreme de ger sec, cum era în zilele acelea, iepurii stau pitulaţi între brazdele arăturilor negre. Mai ales unde arătura e adîncă, cu brazdele cu umerii înalţi, iepurii se aşază bucuros între crestele lor.

Era vorba numai de un iepure, deci am pornit singur spre o parte de hotar unde ştiam arături bune.

Grizzly, stapanul muntilor(3)

Capitolul3
Dintre toate vieţuitoarele care trăiau în această vale adormită, Thor era cel mai ocupat. S-ar fi putut spune chiar că era un urs cu multă persona­litate. Ca şi unii oameni, se culca foarte devreme, începea să moţăie din octombrie, iar în noiembrie cădea într-un somn adînc, din care nu se trezea decît în aprilie, cu aproape zece zile mai tîrziu decît toţi ceilalţi urşi. Era un mare somnoros, dar cînd se trezea, era treaz de-a binelea. În aprilie mai picotea adesea, încălzindu-se la soare pe cîte o stîncă; dar de la începutul lui iunie şi pînă la mij­locul lui septembrie, dormea dus cam patru ceasuri la fiecare douăsprezece ore.

Era tocmai foarte ocupat cînd Langdon începu urcuşul rîpei. Reuşise să prindă un hîrciog bătrîn şi burtos ca un popă, pe care-l înfulecă într-o clipă, iar acum dorea să-şi sfîrşească gustarea zilei cu rîme grase şi furnici cu gust iute, pe care le găsea întorcînd pietrele cu laba. În căutarea acestor deli­catese, Thor se folosea de laba dreaptă ca să răs­toarne bolovanii.

Faceti-va bine (182)

Măslinul

Denumire ştiinţifică: Olea europaea.

Prezentare. Măslinul este un arbore puternic şi longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă şi verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-şi pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici şi albe. Măslina cea neagră, aşa cum o ştim noi, are această culoare şi consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele şi scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze şi scoarţă se prepară o tinctură şi mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline.

Pasunile Raiului(Ultimul capitol)

La două după-amiaza, autobuzul cu turişti părăsi staţia din Monterey, pornind într-un tur al peninsulei. Şi în vreme ce înainta pe atît de lăudatul în reclame "Circuit de şaptesprezece mile", călătorii priveau iscoditori casele falnice ale unor oameni foarte bogaţi. Turiştii se simţeau puţin jenaţi cînd se uitau pe geamurile prăfuite, ca şi cum s-ar fi uitat pe gaura cheii, dar păstrau sentimentul ca sunt totuşi nişte privilegiaţi. Autobuzul se tîrî prin oraşul Carmel, trecu peste o colină şi ajunse la Misiunea Carmelo, cea cu cupola gîrbovită, iar acolo tînărul şofer trase pe dreapta şoselei şi îşi ridică picioarele pe tabloul de bord, rămănînd în aşteptarea pasagerilor conduşi de ghid prin interiorul întunecat al vechii biserici.

Greva caracaleză pentru Parlament

Vă mai amintiți de o femeie pe nume Cristina Anghel? O învățătoare din Caracal, care în 2010 a făcut greva foamei 70 de zile pentru că nu se aplica legea de majorare a salariilor profesorilor. Șaptezeci de zile e aproape de două ori mai mult decât 40 - numărul zilelor în care Cristos a stat în pustie fără să mănânce. Pare destul de greu de crezut că un om poate să nu mănânce 70 de zile, dar deh, nimeni n-a prins-o mâncând pe furiș sau, dacă a prins-o careva, a păstrat tăcerea. Fapt e că în vremea aia, românii se împărțeau în două, ca de obicei, și în privința afacerii Anghel. Unii o căinau și ziceau: „ce criminal e Băsescu”, alții considerau că e ceva necurat la mijloc. 

Grizzly, stapanul muntilor(2)

Capitolul 2

O milă mai jos, în fundul văii, la ieşirea din pădure, Jim Langdon şi-a oprit calul şi s-a uitat o clipă în depărtare. Apoi, plescăind din limbă de plăcere, şi-a săltat piciorul drept peste şa, rezemîndu-şi genunchiul de oblînc, şi a aşteptat.

Două-trei sute de metri înapoia lui, ascuns încă de brazi, Otto se necăjea cu „Mîrţoaga“ — o iapă de povară foarte încăpăţînată.

Langdon chicotea amuzat ascultînd vociferările celuilalt, care îşi ameninţa iapa cu cele mai cum­plite pedepse, de la înjunghiatul pe loc şi pînă la sfîrşitul ceva mai omenos pe care i-l promitea: să-i sfarme capul cu ciomagul. Lui Langdon îi plăcea grozav vocabularul colorat de care se folosea Otto cînd îşi ameninţa caii blînzi şi nepăsători. Ştia că dacă „Mîrţoagei" i-ar fi venit gust să se tăvălească cu încărcătură cu tot, voinicul şi bunul Bruce s-ar fi învîrtit în jurul ei continuîndu-şi ameninţările sîngeroase, fără să-i facă niciun rău.

Pe cand aveam 4 ani

Pozele astea au fost facute in 1964 si au fost publicate in revista Life.

Mici intamplari cu animale (106)

L. R, care şi-a petrecut lunga-i viaţă ca paznic de vînătoare în Munţii Făgăraşului (Arpaş), povestea din întîmplările lui cu rîşii.

Faceti-va bine (181)

Măselariţa

Denumire ştiinţifică: Hyoscyamus niger.

Denumire populară: nebunariţă, măselar.

Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor şi este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm şi un metru înălţime. Tulpina este dreaptă şi puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de nişte nervuri violete. Măselariţa înfloreşte toată vară şi chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere şi seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar şi în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei.

Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină.

Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate şi pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Grizzly, stapanul muntilor(1)

Una din cartile care mi-au marcat copilaria: "Grizzly, stapanul muntilor". Am citit-o pe la 12-13 ani si niciodata n-am uitat anumite momente miraculoase de-acolo. "Un sunet nearticulat şi gîtuit, care nu mai avea nimic omenesc, a fost tot ce a putut ieşi de pe buzele lui Langdon cînd întîlni privirea fixă a uriaşului grizzly" - fraza asta mi-a ramas in memorie pentru totdeauna ba chiar am folosit-o in diferite imprejurari, ca student - de exemplu cand aparea un anumit profesor le ziceam colegilor: "Un sunet nearticulat şi gîtuit, care nu mai avea nimic omenesc, a fost tot ce a putut ieşi de pe buzele lui Baz cînd întîlni privirea fixă a lui Sireţchi" etc.

Asa ca m-am gandit sa urc aceasta carte pe blogul meu, ca sa faca, eventual, bucuria si a altor copii. 

De-ale lui Zoscenko (34)

Din cauza vitezei

Soneria de la scară a zbîrnîit prelung.

M-am repezit să deschid uşa.

Am deschis-o. În antreu a dat buzna un om. Părea buimac. Gura o ţinea căscată, mustăţile le avea pleoştite, privirea îi rătăcea bezmetică, pe bărbie i se prelingea o dîră de salivă.

— Contorul?! a hîrîit omul cu un glas feroce. Repede! Unde e?

Speriat, am rămas perplex şi am arătat cu de­getul în tavan.

Omul a sărit pe măsuţă, călcînd în picioare o superbă pălărie de damă, şi s-a apucat de contor.

Secretul pilafului

Multă lume face pilaf cu carne de pui. Dar puţină lume ştie că pilaful se poate face şi cu cârnaţi. Eu sunt unul dintre cei care ştiu. Fac periodic pilaf cu cârnaţi, cu condiţia să am cârnaţi româneşti adevăraţi. Această mâncare foarte simplă are şi un secret pe care o să-l dezvălui azi.

Distrugerea cu perversitate a ideii de masă îmbelșugată

Există oameni care sunt capabili să distrugă o idee fără să i se opună.
Îmi amintesc de un amic de-al meu, un tip grăsuţ şi iubitor de bucate alese. De fapt, mâncarea în sine, mestecatul ei, nu reprezintă pentru el cine ştie ce mare împlinire. Lui îi place (mai bine zis îi plăcea) să pregătească şi să aranjeze o masă îmbelşugată. Să aşeze o faţă de masă frumoasă, să pună tacâmurile în stânga farfuriilor, sprijinite pe suporturi de argint aşezate pe şerveţele frumos colorate. Într-o parte a mesei să fie coşul cu pâine, alături solniţa, râşnița de piper, uleiul şi oţetul. Amicului meu îi place să ia un fund de lemn şi pe el să taie diverse lucruri: caşcaval, kaiser, şuncă, ceapă, salam, roşii, ardei. Apoi să le aranjeze pe platouri pe care le pune pe masă, lângă sticlă de ţuică, cea de vin, apa şi sucurile copilului.