duminică, 11 noiembrie 2012

Iurie Darie - o mare pierdere

La moartea fiecărui actor, cântăreț, scriitor etc, aud sumedenie de fraze mai mult sau mai puțin întortocheate, care în esență spun un singur lucru: „o mare pierdere”. Zilele astea, spre exemplu, foarte mulți oameni deplâng dispariția lui Iurie Darie și transmit pretutindeni mesajul de care vorbeam: „o mare pierdere pentru cinematografia și pentru scena românească”.


sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Din povestile lui O. Henry (7)

Telemachus, prieten
Mă întorsesem de la o vînătoare şi aşteptam într-un orăşel din New Mexico, Los Pinos, trenul cu direcţia sud, care avea întîrziere de o oră. Stăteam pe veranda de la Summit House şi discutam de-ale vieţii cu Telemachus Hicks, proprietarul hotelului.
Dîndu-mi seama că nu era cu supărare să faci remarci personale, l-am întrebat ce fiară îi înşfăcase şi-i mutilase urechea dreaptă cu ani în urmă. Eram şi eu vînător şi mă preocupau primejdiile care se puteau ivi în căutarea vînatului.


De-ale lui Zoscenko (35)


Un parazit
 1
E unul — Vasea Kucikin. Trăieşte şi el pe lumea asta. Scriitor. Băiat destul de talentat, nimic de zis. Ţîşneşte talentul din el, nu alta. Se pricepe chiar să scrie romane.
Odată, aşa, într-o doară, Kucikin ăsta a scris un roman. Vezi bine, a luat ceva parale. S-a pus pe trai.
Şi-a cumpărat un paltonaş cu guler de blană şi un pat de fier.
Şade tolănit în pat şi se înveleşte cu paltonaşul. Om bogat, ce mai!
2
„Ehe, Kucikin ăsta al nostru scoate bani din piatră-seacă, pezevenghiul! şi-a zis administra­torul. Scrie romane, nemernicul! Îşi cumpără paltoane cu guler de blană! Ia să-i majorăm noi chiria, parazitul! Ce atîtea fasoane?”
Şi i-a majorat o.



Faceti-va bine (184)

Mătrăguna
Denumire ştiinţifică: Atropa belladona.
Denumiri populare: cireaşa lupului, doamna codrului, doamnă mare, beladonă.
Prezentare. Mătrăguna este o erbacee puternică, înaltă de 1,5 metri, perenă. Aparţine familiei  olanaceelor. Rădăcinile sunt ramificate şi bine ancorate în sol. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. Mătrăguna înfloreşte în lunile iulie şi august. Florile sunt brune, violete, roşcate, iar în interior sunt gălbui. Fructele sunt modeste, nişte bobiţe sferice, negre. Mătrăguna creşte în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor, în luminişuri, în tufărişuri, în zone cu arbuşti. Mătrăguna poate fi întâlnită şi sub formă cultivată, preparatele şi extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină, ci şi în industria farmaceutică.



Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (11)

Femeia sălbatică şi femeiuşca elegantă
Intr-adevăr, scumpa mea, mă oboseşti fără măsură şi fără milă; auzindu-te suspinînd, s-ar zice că suferi mai mult decît culegătoarele de spice ajunse la şaizeci de ani şi decît bătrînele cerşetoare care adună coji de pîine pe la uşa birturilor.
Dacă suspinele ţi-ar exprima cel puţin remuşcările, ţi-ar face oarecare cinste; însă ele nu tălmăcesc decît îndestularea buneistări şi povara huzurului. Şi apoi, nu mai încetezi să te risipeşti în cuvinte de prisos: «Iubeşte-mă mult! Am atîta nevoie! Consolează-mă pe aici, mîngîie-mă pe acolo!» Uite, vreau să încerc să te vindec; vom găsi poate chipul, cu doi gologani, în mijlocul unui bîlci, şi fără să mergem prea departe.




Grizzly, stapanul muntilor(6)

Pîrîul de-a lungul căruia mergea Thor era un afluent al Badinei şi curgea aproape în linie dreaptă spre Skeena.
Pe măsură ce înainta în susul apei, ţinutul se înălţa, devenind tot mai accidentat. Marele grizzly străbătuse cam şapte-opt mile de la vîrful cumpenei apelor, unde dăduse peste Muskwa, şi pantele înce­puseră să-şi schimbe înfăţişarea. Printre coastele stîncoase şi abrupte, presărate de mase enorme de stînci, între rîpele înguste şi întunecoase şi povîrnişurile prăpăstioase care se întindeau pînă hăt-departe, pîrîul devenea din ce în ce mai zgomotos şi cursul lui tot mai greu de urmat.



vineri, 9 noiembrie 2012

Libera exprimare

Daca eu, Raul Baz, un om oarecare, m-as apuca sa spun despre secretarul general al guvernului, Dan Mihalache, ca este un rebut uman si ca-n mintea lui este "intuneric ca-n cur" - dupa o expresie a marelui scriitor Louis Ferdinand Celine, asta ar insemna ca mi-am exercitat dreptul fundamental la libera exprimare, asumandu-mi totodata riscul de a fi actionat in judecata de persoana respectiva. Dan Mihalache insa, din pozitia lui de secretar general al guvernului nu are voie sa spuna despre mine astfel de lucruri, ceea ce, trebuie sa recunoastem, este o ingradire a dreptului acestui cetatean la libera exprimare. Politicienii, insa, consimt ca anumite drepturi sa le fie ingradite, diminuate, pe durata mandatelor pe care le obtin. 


Mici intamplari cu animale (108)


Vînătorul şiret si inventiv a născocit fel si fel de metode cu care să păcălească animalele care îl interesează. Mai obiş­nuit e „chematul". Adică omul viclean imită diferite glasuri ale sălbătăciunilor şi le ademeneşte să se apropie la bătaia puştii. Aşa face cu vulpile, cu lupii, cerbii, ţapii roşii, ieruncile şi cîte altele. Dar mai cu seamă răpitoarele se mai păcălesc şi singure.
Paznicul din Măieruş, Munţii Perşanilor, se înfăţişează într-o zi cu mîna dreaptă bandajată.
  Ce ai păţit, prietene? — îl întrebă maestrul de vînătoare.
  O mîţă sălbatică...
  Vei fi prins-o în fier şi te-ai apropiat...
  De unde! S-a păcălit o mîţă şi eu trag ponoasele. Si a povestit întîmplarea ciudată.


Faceti-va bine (183)

Mătăciunea
Denumire ştiinţifică: Dracocephalum moldavica.
Denumire populară: mătăcină.
Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar şi, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obişnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală. Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei, mai ales vârfurile tinere, înflorite. Preparatul principal este infuzia. Din frunze se prepară apa de melisă.



Grizzly, stapanul muntilor(5)

Thor a străbătut trecătoarea în zori. Era cam în­ţepenit după baia de noroi, dar rana nu-l mai ardea aşa tare şi durerea se mai potolise. Încă-l mai supăra, dar nu ca în ajun. De fapt, nu-l durea atît umărul, cît mai ales se simţea rău. Era bolnav şi, dac-ar fi fost om, ar fi stat întins în pat, cu termometrul sub limbă şi cu doctorul lîngă el, luîndu-i pulsul. Acum urca încet şi ostenit.



Prostia lui Neamţu

Un nou scandal s-a declansat zilele astea, plecand de la gestul unui lider ARD - e vorba de Mihail Neamtu, care s-a apucat sa recite din Radu Gyr la un miting electoral. Eroare greu de explicat altfel decat prin inconstienta, prostie, neintelegere a realitatii romanesti sau pact cu adversarul politic USL. Iata de ce cred asta.


joi, 8 noiembrie 2012

O poveste a lui Asimov


Ultima navetă
― Presupun că odată şi-odată trebuia să se termine! a oftat Virginia Ratner.
Apoi a privit îndurerată pe fereastră, către marea ce sclipea în lumina soarelui, adăugând:
― Cel puţin, avem vreme frumoasă pentru ultima cursă, deşi o furtună cu lapoviţă s-ar fi potrivit mai bine stării mele de spirit.
Robert Gill, ofiţer superior al Agenţiei Spaţiale Terestre, s-a întors spre ea cu o expresie lipsită de orice urmă de bunăvoinţă.
― Te rog, nu te smiorcăi! Chiar tu ai spus că odată şi-odată trebuia să se termine.
― Dar de ce să fiu eu pilotul ultimei curse?


Cehov - Oglinda care arată strâmb

Oglinda care arată strâmb
    Am intrat cu nevastă-mea în salon. Încăperea mirosea a muşchi şi a igrasie. Când am lumi­nat pereţii, care de un veac nu mai cunoscuseră decât bezna, mii de şoareci şi guzgani au prins a fugi care-ncotro. Am tras uşa în urma noastră şi uşoara adiere stârnită a făcut să foşnească hârtiile ce zăceau maldăr prin unghere. Apropiindu-ne cu lu­mânarea, am văzut că erau manuscrise vechi şi gra­vuri medievale. Pe pereţii înverziţi de vreme, atârnau portretele strămoşilor. Privirea lor trufaşă, aspră, pă­rea să-mi spună:
     — Ar trebui să-ţi rupem urechile, băiete!    


Calatoria lui Buzzati


Cei şapte soli
Plecat să explorez împărăţia tatălui meu, cu fiecare zi mă îndepărtez de oraş şi veştile îmi ajung tot mai rar.
Am început călătoria pe când aveam ceva mai mult de treizeci de ani şi au trecut mai bine de opt ani, mai exact opt ani, şase luni şi cincisprezece zile de drum neîntrerupt. La plecare, credeam că în câteva săptămâni aveam să ating cu uşurinţă hotarele împărăţiei, dar am continuat să întâlnesc alţi oameni şi alte ţări; şi pretutindeni, oameni care vorbeau aceeaşi limbă ca mine şi care spu­neau că sunt supuşii mei.


Grizzly, stapanul muntilor(4)

Capitolul4
La marginea pădurii de brazi, Langdon şi Otto îşi fumau pipele lîngă focul aproape stins. Aerul nopţii era pătrunzător şi rece la acele înălţimi ale munţilor. Bruce se sculă să mai arunce un braţ de vreascuri peste cărbunii aproape stinşi, apoi se lungi din nou cu capul şi cu umerii rezemaţi con­fortabil de trunchiul unui copac şi, pentru a nu ştiu cîta oară, îl pufni rîsul.
     Rîzi? Trăsni-te-ar să te trăsnească! mormăi Langdon. Ţi-am mai spus doar că l-am atins de două ori, Bruce. Precis de două ori; unde mai pui că eram şi într-o poziţie a dracului de proastă!
     Mai ales atunci cînd ursul îţi rînjea deasupra capului — i-o întoarse Bruce, pe care-l amuza gro­zav ghinionul tovarăşului său. Pe cuvîntul meu, Jimmy, la distanţa aceea aproape că l-ai fi putut da gata şi c-o piatră!


Bețivanul și tractorul

Am ajuns la vârsta asta și tot n-am reușit să înțeleg cum e cu intervențiile lui Dumnezeu în lume. Dacă citești prin cărțile de interpretare a Bibliei - și nu din cele care răsar precum ciupercile după ploaie, ci din cărțile „greilor”, ale celor cu atoritate de necontestat, afli că „necunoscute sunt căile Domnului”. Așadar noi, cu mintea pe care o deținem, nu putem să înțelegem judecățile lui Dumnezeu, care de multe ori ni se par de neînțeles etc etc. Vorbim de Dumnezeu și atât, exact cum vorbim de infinit, sau de spațiile cu 5 dimensiuni.


miercuri, 7 noiembrie 2012

Intâlnirea dintre micul Cantemir și Păcală


Un om de statură mijlocie venea fără grabă prin­tre Arborii vieţii — Thuia, călca legănat şi nu prea. Autorul îl cunoaşte, l-a mai văzut şi vă poate spune cîte ceva despre el. Avea ochi cînd albaştri, cînd verzi, şi adînci. Proştii, leneşii, înşelătorii, hoţii de suflete, de biciclete, de cai, de automobile, cei care măsluiesc dragostea şi cei ce îndoiesc vinul cu apă, cei slabi în virtuţi, cei lacomi, necumpătaţii, fricoşii, palavragiii, cei vicleni, pizmaşii, neguţătorii de vorbe, de taine şi toată tagma lor, cei care dau odată cu dreapta şi iau înzecit cu stînga, giuvaergiul care se minte pe sine şlefuind sticlă în loc de diamante, vînzătorii de orice fel de indulgenţe, calomniatorii şi cei care neavînd griji se îngraşă organizînd farse veci­nului, şirul acestora şi ceilalţi de felul lor se fereau de acest om, îl urau de moarte şi curgeau împotriva lui reclamaţiile potop: din hîrtia lor s-ar fi putut face un catralion de zmee.


Mici intamplari cu animale (107)


Trebuia să împuşc un iepure. Trebuia fiindcă a treia zi aveam la masă nişte prieteni, şi am căpătat poruncă aspră de la soţia mea să fac ce-oi face, dar ea să le servească si iepure.
Nici n-ani stat la îndoială încotro să o iau. Pe vreme de ger sec, cum era în zilele acelea, iepurii stau pitulaţi între brazdele arăturilor negre. Mai ales unde arătura e adîncă, cu brazdele cu umerii înalţi, iepurii se aşază bucuros între crestele lor.
Era vorba numai de un iepure, deci am pornit singur spre o parte de hotar unde ştiam arături bune.


Grizzly, stapanul muntilor(3)

Capitolul3
Dintre toate vieţuitoarele care trăiau în această vale adormită, Thor era cel mai ocupat. S-ar fi putut spune chiar că era un urs cu multă persona­litate. Ca şi unii oameni, se culca foarte devreme, începea să moţăie din octombrie, iar în noiembrie cădea într-un somn adînc, din care nu se trezea decît în aprilie, cu aproape zece zile mai tîrziu decît toţi ceilalţi urşi. Era un mare somnoros, dar cînd se trezea, era treaz de-a binelea. În aprilie mai picotea adesea, încălzindu-se la soare pe cîte o stîncă; dar de la începutul lui iunie şi pînă la mij­locul lui septembrie, dormea dus cam patru ceasuri la fiecare douăsprezece ore.
Era tocmai foarte ocupat cînd Langdon începu urcuşul rîpei. Reuşise să prindă un hîrciog bătrîn şi burtos ca un popă, pe care-l înfulecă într-o clipă, iar acum dorea să-şi sfîrşească gustarea zilei cu rîme grase şi furnici cu gust iute, pe care le găsea întorcînd pietrele cu laba. În căutarea acestor deli­catese, Thor se folosea de laba dreaptă ca să răs­toarne bolovanii.


Faceti-va bine (182)

Măslinul
Denumire ştiinţifică: Olea europaea.
Prezentare. Măslinul este un arbore puternic şi longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă şi verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-şi pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici şi albe. Măslina cea neagră, aşa cum o ştim noi, are această culoare şi consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele şi scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze şi scoarţă se prepară o tinctură şi mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline.


După mine!