Mici intamplari cu animale (108)

Vînătorul şiret si inventiv a născocit fel si fel de metode cu care să păcălească animalele care îl interesează. Mai obiş­nuit e „chematul". Adică omul viclean imită diferite glasuri ale sălbătăciunilor şi le ademeneşte să se apropie la bătaia puştii. Aşa face cu vulpile, cu lupii, cerbii, ţapii roşii, ieruncile şi cîte altele. Dar mai cu seamă răpitoarele se mai păcălesc şi singure.

Paznicul din Măieruş, Munţii Perşanilor, se înfăţişează într-o zi cu mîna dreaptă bandajată.

—  Ce ai păţit, prietene? — îl întrebă maestrul de vînătoare.

—  O mîţă sălbatică...

—  Vei fi prins-o în fier şi te-ai apropiat...

—  De unde! S-a păcălit o mîţă şi eu trag ponoasele. Si a povestit întîmplarea ciudată.

Intr-o mîndrenie de noapte cu lună, paznicul pîndea la lupi, urcat în pătului clădit într-un fag bătrîn. Avea arma atîrnată lîngă el, la îndemînă. Aproape de miezul nopţii aude şuşuind pe jos; se apleacă peste gardina pătulului şi vede în apropierea fagului o pisică sălbatică. Ca să o vadă mai bine s-a ridicat binişor de pe laviţă, s-a aplecat înainte, ţinîndu-se cu mîna dreaptă de trunchiul copacului. Mîţa nicăieri. Pe cînd căuta după ea pe jos, deodată simte în mîna dreaptă o durere arză­toare, întoarce capul: de mîna lui era încleştată mîţa, cu ghea­rele, cu colţii. I-a tras în cap cu cealaltă mînă o lovitură zdravănă; mîţa s-a desprins, a căzut la pămînt şi dusă a fost. Podul mîinii era sfîşiat rău, sînge şiroi — s-a terminat cu pînda la lupi. Cum astfel de răni se infectează totdeauna, omul a fost dus la spital şi a bolit vreo trei săptămîni,                                        

Ca întotdeauna cînd se întîmplă vreo poznă ca asta, sfatul vînătorilor încearcă să-i găsească cheia. Dacă au găsit-o sau nu pe cea bună, ar putea-o spune doar mîţa. Vînătorii au socotit aşa: mîţa aceea avea loc de pîndă şi de vînătoare în fagul cu pătulul vechi, cercetat foarte rar de oameni. Dormeau în fag hulubi sălbatici şi alte ademeniri pentru neamul pisicilor. N-a băgat de seamă pe cel ce stătea liniştit în pătul şi s-a urcat pe trunchi în sus. Dar iată, a văzut o pată albă — mîna paznicu­lui, rezemată de trunchi. A crezut că-i vreo pasăre şi s-a aruncat la ea.

Avea dreptate paznicul. S-a păcălit mîţa, dar a plătit el păcăleala.