sâmbătă, 20 iulie 2013

Buzunarul interior

20.07.2013, ora 6:05 dimineata. Azi plecam catre Hanovra, despartindu-ne de mare pentru cel putin un an. Mi-am facut cafeaua si am deschis laptopul, ca de obicei cand ies din somn. Am intrat pe un site cu stiri. Pe burtiera, un titlu mare: „Nae Nicolae este condus astazi pe ultimul drum”. Nae Nicolae...Nae Nicolae.... Ah! Gata, stiu! Este cel spulberat de tren, omul care juca table cu Becali pe 10.000 de euro linia. Am pornit sonorul la un nivel suficient ca sa aud ce se spune si insuficient ca sa trezeasca fetele. O voce tocmai spunea ca la resedinta lui Nae Nicolae au aparut foarte multi cersetori, oarecum organizati. „Ce procesiune grotescă” mi-am spus si am oprit sunetul. Apoi mi-am adus aminte de inmormantarea lui tata, din 1987.
Tata lucra de cativa ani la sanatoriul TBC de la Moroieni, loc pe care l-am vizitat si eu, atat in acei ani - cand m-am speriat de marele numar al bolnavilor, cat si recent, la multi ani dupa moartea  lui tata, gasindu-l intr-o stare de nedescris. Tata a murit acasa si l-am inmormantat la cimitirul Sinaii - Șețu, dupa care, cum se obișnuiește, am facut un praznic la restaurantul de peste drum - Izvorul Rece. Au venit destui oameni, inclusiv cativa colegi de la sanatoriu, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost prezenta unui grup de vreo 6-7 indivizi imbracati in haine ponosite, unii dintre ei cu figuri cadaverice, care mergeau pe langa noi cu pasul molcom, emanand o tristete de nedescris. Nu i-am intrebat nimic, era evident pentru mine ca erau pacienti de la Moroieni, tuberculosi pe care tata ii ingrijise si care acum venisera sa-l petreaca pe ultimul drum. M-am intrebat intai daca nu or fi contagiosi, apoi m-am auto-linistit, spunandu-mi ca daca au ajuns pana la Sinaia, trebuie sa li se fi permis asta de catre conducerea sanatoriului, care stie ce face, pe cine invoieste etc.
Cand am intrat in restaurant, lumea s-a asezat la mese, iar eu, vazandu-i pe pacientii lui tata ca nu prea stiu unde sa stea si ei, i-am invitat la o masa si i-am poftit sa manance si sa bea un pahar de vin. Eu m-am dus la masa unde statea parintele care oficiase slujba, apoi am mai facut o tura prin sala ca sa vad daca toate sunt in regula. Cand am ajuns la masa pacientilor, primul lucru pe care l-am vazut a fost ca mancarea era neatinsa, moment in care m-a strafulgerat un gand: „cat de mult au tinut oamenii astia la tata, le vine greu si sa manance acum, la moartea lui!” Insa chiar in acea secunda, unul dintre ei si-a dat la o parte sacoul ponosit si zdrentuit, pentru a le arata ceva celor care stateau pe partea opusa a mesei. Un zambet victorios ii luminase figura si, din cauza satisfactiei care-l cuprinsese, nici nu a observat ca sunt si eu acolo. Pe partea interioara a sacoului avea un buzunar larg si in el ascunsese doua sticle de vin de cate un litru, din pomana pentru tata. Ce oroare! Am inteles imediat: „pacientii” nu erau decat niste alcoolici ordinari, din cei care dorm prin santuri, oameni fara nicio alta ratiune de a trai in afara de procurarea bauturii. Nu erau veniti de la Moroieni, nici macar nu-l cunosteau pe tata, pur si simplu se tineau pe langa cimitir, cu speranta ca vor face rost de bautura. Ce naiv putusem sa fiu!
Nu le-am mai zis nimic, i-am lasat in plata Domnului, dar mi-a fost sila de specia umana.
Cati oameni de felul asta or fi existand in Romania? Multi, cu siguranta. Mii, poate zeci de mii. Oameni care nu stiu ce se petrece in jurul lor, care traiesc exclusiv pentru o votca puturoasa. Si oamenii astia merg la vot, pun stampila pe candidati, determinand, in anumite locuri, cine va fi primar. Oamenii astia sunt folositi de politicieni in calculele lor mizerabile, ei  primesc o sticla si se duc sa voteze si cu dracu in persoana, daca asta li se cere. Ce sinistru...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!